ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3611 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții C.L. și M.E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Botoșani, ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a avut în vedere dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, reținând că, reclamanții nu s-au adresat cu plângere prealabilă Ministerului Justiție, astfel că sunt incidente dispozițiile legale care reglementează sancțiunea aplicabilă cererii formulate fără respectarea condiției de admisibilitate prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C.L. și M.E., care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani. Recursul este inadmisibil. Hotărârea ce face obiectul recursului de față a fost pronunțată în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Potrivit art. 36 alin. (2) din actul normativ susmenționat, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, „împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ale Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție - n.r.) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri.
Hotărârile pronunțate sunt irevocabile". În prezent, dispozițiile legale citate sunt prevăzute de art. 18 alin. (2) din Anexa nr. VI (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Or, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Cum sentința nr. 3611 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc.
civ., fiind irevocabilă, recursul formulat împotriva acesteia este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.L. și M.E. împotriva sentinței nr. 3611 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.