ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1020/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 1816/PI din 13 septembrie 2007 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe invocată din oficiu și a declinat la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, soluționarea acțiunii formulate de reclamanții L.V., B.C., P.A., R.C. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Economiei și Finanțelor. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de persoane din sistemul judiciar, aprobată prin Legea nr. 45/2007 care prevede, în alin. (1) că persoanele nemulțumite de modul de stabilire a drepturilor salariale pot face contestație în termen de 15 zile de la comunicare la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, la Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție; conform alin. (2) al aceluiași art. împotriva hotărârilor date de aceste organe se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți sau, în celelalte cazuri la aceeași secție a Curții de Apel București.

În acest context s-a apreciat că în speță sunt incidente și dispozițiile C. muncii care în art. 1 alin. (2) prevede că acesta se aplică raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, așa cum sunt prevederile O.U.G. nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007. Prin sentința civilă nr. 3079 din 28 noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat la rândul său competența materială de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Timiș și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a suspendat cauza înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unui regulator de competență.

În motivarea soluției pronunțate Curtea de Apel București a reținut că obiectul cauzei fiind un litigiu de muncă, pricina, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 alin. (1) alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii. Fiind învestită în acest mod cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în speță, competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Timiș întrucât, așa cum corect a reținut Curtea de Apel București reclamanții nu au contestat modul de stabilire a drepturilor salariale, caz în care s-ar fi aplicat dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006, ci au solicitat acordarea unor drepturi bănești, ceea ce face aplicabile în speță dispozițiile art. 1 alin. (2) C. muncii, fiind vorba în cauză de un litigiu de muncă.

În consecință, în temeiul art. 20 și art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe L.V., B.C., P.A., R.C., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș, secția litigiilor de muncă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.