ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2454/2018

HOTĂRÂRE

11.06.2018

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2454/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă Sub numărul x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W.,X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ. RRR. - SSS.,TTT., UUU., VVV., WWW., XXX.,YYY., ZZZ. și AAAA. Au Solicitat, În Contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei, Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova pronunțarea unei hotărâri prin care să se recunoască dreptul pretins și obligarea pârâților la emiterea pentru fiecare reclamant a unor noi ordine de încadrare salarială, atât în ceea ce privește indemnizația lunară brută de încadrare, cât și cele două sporuri neincluse în bază, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin legea nr. 71/2015 și la alocarea pe cale de consecință, a sumelor de bani necesare plății diferențelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1 alin. (5

) și art. 5 alin. (1

) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 96 pct. 1 noul C. proc. civ., art. 148 alin. (1) noul C. proc. civ., art. 192 noul C. proc. civ., art. 193 alin. (1) și (2) noul C. proc. civ., art. 194 noul C. proc. civ., art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), b), h), o), p), art. 7, art. 8, art. 10 alin. (1) teza a doua și alin. (3), art. 11 alin. (1) lit. c), art. 12, art. 13, art. 18 alin. (1), (5) și 6, art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. .125 pronunțată la data de 08 februarie 2017, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța deliberând asupra excepției de necompetență materială invocată din oficiu, a constatat că, prin cererea introductivă reclamanții, având funcția de personal auxiliar, au solicitat emiterea unor noi ordine de salarizare în temeiul Legii nr. 284/2010 și plata diferențelor de salariu astfel rezultate.

A mai reținut instanța că potrivit art. 7 din anexa VI la Legea nr. 284/2010:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)"

În consecință, tribunalul a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a Ciontencios Adminisrativ și Fiscal, prin sentința nr. 2374 din 15 iunie 2017, a admis a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanți, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Totodată, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În argumentele prezentate în susținerea soluției instanța a reținut, că Tribunalul Timiș și-a întemeiat sentința de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal pe prevederile art. 7 din Capitolul VIII AL Anexei 6 la Legea nr. 284/2010 (modificând temeiul de drept al acțiunii, deși nu s-a contestat hotărârea prevăzută de acest articol și nu s-a invocat parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul lui.

A arătat instanța că, din examinarea acestor dispoziții legale se observă, în mod facil, că ele stabilesc competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar pentru soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Conchide instanța în sesnul că aceste norme instituie o excepție de la regulile în conformitate cu care, pe de o parte, litigiile privind drepturile salariale ale magistraților sau personalului auxiliar sunt de competența completelor/instanțelor specializate în conflicte de muncă, conform dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. -ul 1 din noul C. proc. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, iar pe de altă parte, competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise de autorități publice care nu sunt de nivel central (sau asimilate), precum în speță, revine tribunalului, conform dispotițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel că ele sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis).

Având în vedere că se solicită emiterea de acte de către o autoritate publică locală (sau asimilată) și că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe Legea nr. 554/2004 și pe C. proc. civ., iar nu pe art. 7 din Capitolul VIII AL Anexei 6 la Legea nr. 284/2010, luând în considerare că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanții nesusținând că au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 284/2010 (situație în care se pune problema inadmisibilității acțiunii în raport cu această lege), în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența materială de soluționare a cererii, către Tribunalul Timiș.

Înalta Curte verificând actul de sesizare, a constatat că în cauza de față nu exista niciun conflict negativ de competență, în sensul dipozițiilor art. 133 C. proc. civ. care prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, Tribunalul Timis- sectia I Civilă s-a considerat necompetentă material să judece cauza, declinând cauza în favoarea Curții de Apel București, după care, aceasta la rândul său a admis exceptia necompetentei curții de apel și a declinat cauza în favoarea Tribunalulu Timiș, secția Civilă.

C. proc. civ. realizează, prin intermediul regulilor de competenta jurisdictională, delimitarea atributiilor concrete ale instantelor judecatoresti care constituie sistemul judiciar, unele dintre ele de acelasi grad, iar altele de grad diferit. O atare delimitare de atributii se realizeaza în cadrul celor doua forme ale competentei, materială și teritorială.

În speță, din parcursul dosarului, nu se identifică premisa necesară nașterii unui conflict negativ de competență, analizat prin prisma art. 133 C. proc. civ., de vreme ce declinările nu au operat reciproc între instanțele aflate în acest ipotetic conflict de competență, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Timiș, secția I civilă .

De asemenea, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unui conflict negativ de competență, pentru că în cazul în care ar exista un astfel de conflict, instanța care pronunță regulatorul de competență ar trebui să poată alege care dintre instanțele care și-au declinat reciproc competența este competentă să soluționeze cauza.

Privit sub aspect procesual, competenta materiala determină, în functie de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi solutionate numai de anumite categorii de instante.

In activitatea de judecata se pot ivi situatii în care doua sau mai multe instante se considera competente sau, dimpotriva, necompetente să solutioneze o cauză civilă concretă, ceea ce generează un conflict pozitiv, respectiv unul negativ de competență.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. există conflict negativ de competență, în condițiile în care în cauză nu există o declinare reciprocă de competență, Înalta Curte constată că nu există conflict negativ de competență și va trimite cauza la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere că se solicită emiterea de acte de către o autoritate publică locală (sau asimilată), în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ.

Temeiul legal al soluției pronunțate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata inexistența conflictului de competență și va înainta cauza Tribunalului Timiș, secția de contencios administrariv și fiscal, în vederea continuării judecății.