ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4762/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Timișoara, anularea hotărârii din 23 martie 2010 și implicit a deciziei din 16 februarie 2010, cu acordarea, în consecință, a drepturilor salariale (a sporurilor acordate prin hotărârile judecătorești ce au dobândit puterea de lucru judecat), respectiv sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază brut începând cu 1 ianuarie 2010 și în continuare, spor acordat prin hotărâre judecătorească.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este angajat ca agent procedural în cadrul Curții de Apel Timișoara, iar prin decizia nr. 8/A din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara i-a fost comunicat salariul de încadrare, pârâta omițând să includă sporurile acordate prin sentința civilă nr. 799 din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, irevocabilă prin decizia nr. 741 din 6 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Contestația formulată de către reclamant împotriva acestei decizii i-a fost respinsă prin hotărârea nr. 9 din 23 martie 2010 a Colegiului Curții de Apel Timișoara.

Reclamantul a criticat decizia atacată, susținând că excluderea sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază este de natură a aduce atingere unor drepturi câștigate și este discriminatorie, în condițiile în care sporurile i-au fost acordate prin hotărâre judecătorească ce a dobândit putere de lucru judecat, iar, pe de altă parte, el desfășoară o activitate în aceleași condiții de stres și suprasolicitare ca și personalul auxiliar de specialitate. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3594 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului A.A. În motivarea acestei soluții, prima instanță a reținut că personalul conex nu se regăsește printre categoriile ce beneficiază, conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 330/2009, aplicabilă în prezent, de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Curtea a apreciat ca neîntemeiat argumentul reclamantului privind existența unei discriminări între categoria personalului auxiliar de specialitate și cea a personalului conex, având în vedere faptul că distincția dintre cele două categorii de personal auxiliar de specialitate și conex este expres prevăzută de însăși legea cadru aplicabilă în materie. Prima instanță a mai evocat Deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008 și nr. 819/2008, referitor la faptul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat contestație reclamantul A.A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut, în esență, că hotărârea Curții de Apel este discriminatorie, în condițiiile în care alte curți de apel au interpretat art. 1 lit. c) din anexa nr. VI a Legii nr. 330/2009 coroborat cu art. 4 în sensul că sporurile în discuție pot fi acordate și agenților procedurali, iar, pe de altă parte, se menține în mod abuziv diferența între personalul auxiliar și personalul conex. A mai învederat recurentul că în mod eronat instanța de fond a calificat această hotărâre ca irevocabilă, aceasta fiind supusă recursului în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de legislația incidentă în speță, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constată că sentința recurată a fost dată în procedura prevăzută de anexa nr. VI, secțiunea a 4-a din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 27 din această secțiune, „personalul auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de stabilire a drepturilor salariale, la colegiul de conducere al curții de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză ori, după caz, al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile.” Aceste dispoziții au caracter special, derogatoriu atât de la prevederile art. 299 C. proc. civ., cât și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004. Față de aceste dispoziții legale, în mod evident hotărârea nr. 3594 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu poate face obiectul căii de atac a recursului.

2. Soluția instanței de recurs Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către A.A. împotriva sentinței civile nr. 3594 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.