ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8122/2011

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 9 martie 2010, reclamantul P.F. a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009 și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă mama sa P.E., respectiv deportarea acesteia la munca de reconstrucție în U.R.S.S., în perioada 14 ianuarie 1945 - 6 iulie 1948 și să se oblige pârâtul la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autoarea sa, în cuantum de 1.000.000 euro. Tribunalul Arad, secția civilă, prin Sentința nr. 369 din 18 mai 2010 a respins acțiunea civilă exercitată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru despăgubiri conform Legii nr. 221/2009.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că antecesoarea reclamantului, P.E. a fost deportată în U.R.S.S. la munca de reconstrucție, începând cu luna ianuarie 1945, fiind repatriată la 6 iulie 1948. Or, Legea nr. 221/2009 are în mod cert un caracter reparator și recompensator doar pentru persoanele care s-au împotrivit sau au fost considerate potrivnice regimului totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 și, de aceea, de prevederile sale nu poate beneficia reclamantul, a cărui mamă a fost deportată anterior acestei date la munca de reconstrucție în U.R.S.S., doar pe considerentul apartenenței la etnia germană, fără a se fi evidențiat vreun act de opoziție contra regimului politic; dacă legiuitorul ar fi înțeles ca prin acest act normativ să reglementeze măsuri reparatorii și deportaților în U.R.S.S., ar fi făcut-o în mod expres, după cum s-a întâmplat în alte situații, cum ar fi Decretul-lege nr. 118/1990.

Tribunalul a reținut că problematica despăgubirii persoanelor deportate la muncă forțată în U.R.S.S. are un caracter complex, atât din punct de vedere istoric cât și etnic, însă nu a fost avută în vedere de legiuitorul român în momentul adoptării Legii nr. 221/2009. Împrejurarea că Legea nr. 221/2009 se adresează numai persoanelor persecutate politic după instaurarea regimului comunist la 6 martie 1945 rezultă din însuși titlul legii, fiind evident că voința legiuitorului a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de Statul Român și autoritățile sale după 6 martie 1945, iar nu de a repara și consecințele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice, pe măsura înaintării sale spre frontul de vest.

În acest context, oricât de evident este caracterul politic și poate chiar inuman al măsurilor de deportare a unor persoane într-un alt stat, împotriva voinței lor, pentru a fi supuse la muncă forțată, repararea prejudiciilor astfel suferite de către cei în cauză, nu se poate realiza în temeiul Legii nr. 221/2009, deoarece acest act normativ are ca destinatari exclusiv persoanele ce au fost supuse unor condamnări ori măsuri administrative în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar după decesul acestora, pe soțul ori descendenții până la gradul al II-lea ai persoanelor persecutate politic în această perioadă expres indicată de lege și care au săvârșit fapte de opoziție față de regimul politic instaurat la 6 martie 1945. Invocând dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 124 din Constituție, în condițiile în care situația reclamantului nu se grefează pe situațiile reglementate de Legea nr. 221/2009 și având în vedere că o interpretare extensivă a dispozițiilor acestui act normativ ar constitui o încălcare a principiilor constituționale menționate, tribunalul a respins acțiunea.

Prin Decizia nr. 4 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010. A respins apelul reclamantului împotriva sentinței tribunalului. Instanța de apel a constatat că pe parcursul judecării cauzei, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 62/2010 care plafona despăgubirile acordate în baza Legii nr. 221/2009, situație în care reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a acesteia la data de 12 octombrie 2010. La data de 23 noiembrie 2010, instanța a respins ca inadmisibilă, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția invocată constatând că prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 Curtea Constituțională a admis deja o excepție identică.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, curtea a constatat că apelul declarat în cauză este nefondat. A reținut că, într-adevăr Legea nr. 221/2009 se poate aplica și categoriilor de persoane care au beneficiat și de dispozițiile altor legi reparatorii, însă acordarea despăgubirilor este condiționată de îndeplinirea cerințelor obligatorii ale acestei legi în ceea ce privește data dispunerii măsurii administrative cu caracter politic și emitentul acesteia. Rezultă astfel că situația premiză pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea sa în pretenții împotriva statului român este actul deportării mamei sale în U.R.S.S., în perioada 14 ianuarie 1945 - 6 iulie 1948, în virtutea faptului că aparținea unei familii de etnie germană.

În situația dată, indiferent de traumele suferite în perioada în care a fost supusă acestei măsuri, precum și de cele perpetuate de-a lungul întregii sale vieți după încetarea măsurii - și pentru a căror realitate, memoriei colective a societății nici nu i-ar mai fi necesare alte dovezi suplimentare în afara celor deja devenite notorii -, reclamantul nu poate beneficia de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 221/2009, pe care și-a întemeiat acțiunea, pentru că fapta generatoare de prejudicii se situează în afara cadrului limitativ și special al acestei legi pentru următoarele considerente: În primul rând, curtea de apel a constatat că se impune cu evidență faptul că în situația dată este vorba de o măsură administrativă dispusă anterior datei de 22 decembrie 1989 și nu de o condamnare cu caracter politic desemnată de art. 1 alin. (2) și art. 2 al Legii nr. 221/2009 sau determinabilă ca atare de către instanță conform art. 1 alin. (3) și (4) al aceleiași legi.

În al doilea rând, pentru ca măsura să atragă acordarea în cauză a despăgubirilor pentru daune morale trebuie în mod obligatoriu să fi avut caracter politic în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, adică să fi fost aplicată fie de fosta miliție, fie de fosta securitate română - instituite cu atribuții în acest sens de regimul politic comunist instaurat începând cu data de 6 martie 1945 -, iar faptele pentru care s-a aplicat măsura să figureze în conținutul actelor normative (toate adoptate după anul 1950), enumerate la punctele a) - f) din articolul menționat. Susținerile reclamantului, precum și probele dosarului dovedesc că măsura administrativă de deportare în U.R.S.S.

a mamei acestuia s-a dispus pentru o situație existentă înainte de perioada de referință a legii (6 martie 1945), la o dată anterioară acestui moment (mai exact în ianuarie 1945) și de către alte autorități decât cele ale căror decizii sunt considerate de Legea nr. 221/2009 a fi generatoare de despăgubiri (respectiv fosta miliție sau fosta securitate a statului comunist). În concret, deportarea s-a dispus pentru simplul fapt al apartenenței autoarei reclamantului la o familie de etnie germană (iar nu pentru fapte de contestare a regimului comunist așa cum cere art. 3 al Legii nr. 221/2009), la data de 16 ianuarie 1945, respectiv în perioada în care România se afla sub ocupație sovietică care se substituise decidenților politici autohtoni.

Concluzionând, instanța de apel a constatat că situația în care s-a aflat mama reclamantului nu îl califică pe acesta la acordarea despăgubirilor prevăzute de dispozițiile speciale și limitative ale Legii nr. 221/2009, motiv pentru care acțiunea sa nu putea fi admisă în temeiul acestei legi. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia și modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal. A arătat că instanța, în mod incorect, a reținut în cazul în speță o altă interpretare a Legii nr. 221/2009, ignorând caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supusă mama sa prin deportarea în U.R.S.S..

Astfel, a precizat că deși este adevărat că deportarea a fost realizată prin mijlocirea armatei sovietice, autoarea sa a fost persecutată politic de reprezentanții Statului Român din acea vreme, autoritățile române fiind cele care i-au predat în mod forțat pe cetățenii români de naționalitate germană autorităților ruse. A invocat în susținere prevederile O.U.G. nr. 214/1999, cu modificările ulterioare și pe cele cuprinse la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, considerând că reiese cu certitudine posibilitatea acordării despăgubirilor și pentru cazul în speță, având în vedere și repercusiunile asupra vieții mamei sale și a întregii familii, urmare a deportării forțate. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Se reține că formulând criticile potrivit cărora soluția adoptată de instanțele fondului este greșită, recurentul este în eroare asupra sferei de aplicare a Legii nr. 221/2009.

Astfel, acțiunea introductivă de instanță a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a definit noțiunile de „condamnare cu caracter politic” [art. 1 alin. (1) și de „măsură administrativă cu caracter politic” (art. 3)], a enumerat faptele care atrag condamnări și măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condițiile în care și alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege și, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege [art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1)] sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative [art. 3 și art. 4 alin. (2)]. Prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a reglementat dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a primi din partea statului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Prin urmare, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul juridic al pretențiilor formulate de reclamant în prezenta cauză, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții săi până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În cauză, reclamantul a solicitat obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de situația în care s-a aflat mama sa, deportată pentru munca de reconstrucție în fosta U.R.S.S., în perioada 14 ianuarie 1945 - 6 iulie 1948. Însă, așa cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, numai o condamnare cu caracter politic în perioada de referință a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic, dispusă în aceeași perioadă, pot naște dreptul persoanelor îndreptățite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat printr-o astfel de condamnare sau de măsură administrativă. Astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se reține că analiza legalității și temeiniciei pretențiilor reclamantului, trebuie să se facă în raport de prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziții nu este reglementată situația concretă a mamei recurentului ca premisă pentru acordarea daunelor morale.

În acest context, critica recurentului potrivit căreia are dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009 nu poate fi primită, nefiind relevantă nici invocarea prevederilor O.U.G. nr. 214/1999. Se reține că respectiva ordonanță de urgență nu reglementează aplicarea automată a Legii nr. 221/2009 persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de acest act normativ ci instituie posibilitatea ca de prevederile legii să beneficieze și această categorie de persoane. În cazul în speță însă, recurentul nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de Legea nr. 221/2009 ca având posibilitatea de a solicita daune pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin măsura administrativă cu caracter politic.

Împrejurarea că autoarea reclamantului a fost deportată în fosta U.R.S.S. nu poate fi asimilată nici unei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din lege și nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condițiile art. 3 din același act normativ. Prin urmare, se constată că situația autoarei recurentului nu poate fi circumscrisă unei condamnări politice sau unei măsuri administrative cu caracter politic și că numai în temeiul unei astfel de condamnări ori unei astfel de măsuri administrative, se naște dreptul de a obține despăgubiri în condițiile Legii nr. 221/2009. Concluzionând, se reține că recurentul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidența respectivelor dispoziții neputând fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.F. împotriva Deciziei nr. 4 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.