ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8452/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Satu

Mare, secția civilă la 11 mai 2010, reclamanta V.C. a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român reprezentat prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la

plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, în temeiul dispozițiilor

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că mama sa, defuncta T.M., decedată la 23 iunie

2000, a fost deportată în fosta U.R.S.S., la munca de reconstrucție, în

perioada 3 ianuarie 1945 - 9 decembrie 1948, fiind repatriată întrucât era grav

bolnavă și a fost spitalizată timp de șase săptămâni la Spitalul din Sighet.

Reclamanta a precizat

că beneficiază de dispozițiile Legii nr. 118/1990.

Tribunalul Satu Mare,

secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1997/D din 7 octombrie 2010, a respins

acțiunea reclamantei, reținând că aceasta nu are vocație la beneficiul Legii

nr. 221/2009, întrucât nu există o hotărâre judecătorească, care să poată fi

considerată ca reprezentând o condamnare cu caracter politic, iar măsura luată

față de mama sa nu a fost dispusă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, de fostele organe ale miliției sau securității, ci de forțele sovietice

de ocupație, astfel că nu se circumscrie dispozițiilor art. 3 lit. a) – f) din

lege.

De asemenea, s-a

reținut că fapta pentru care s-a dispus măsura luată față de autoarea

reclamantei nu a urmărit niciunul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamanta, susținând că deportarea etnicilor

germani la munca de reconstrucție în fosta U.R.S.S., după cel de-al doilea

război mondial și reținerea deportaților s-a făcut cu încălcarea dreptului la

libertate, constituind o măsură administrativă abuzivă.

Curtea de Apel

Oradea, secția civilă mixtă, prin Decizia civilă nr. 31 din 3 februarie 2011, a

respins ca tardiv apelul reclamantei, reținând că acesta a fost declarat la 25

noiembrie 2010, cu depășirea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ., în condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost comunicată la 1

noiembrie 2010, prin afișare la domiciliul indicat prin acțiune.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta V.C., susținând că,

în perioada 23 octombrie - 24 noiembrie 2010, a fost în concediu în Germania,

împreună cu soțul său, V.I.I.

Reclamanta-recurentă

a precizat că a găsit comunicarea hotărârii primei instanțe în cutia poștală,

la 24 noiembrie 2010, când s-a întors în țară, și a declarat apelul la 25

noiembrie 2010, depunând cererea la registratura Tribunalului Satu Mare.

Recurenta a

solicitat, totodată, să se constate că a introdus acțiunea anterior pronunțării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, respectiv la 30

aprilie 2010, astfel că această decizie nu se poate aplica retroactiv, Legea

nr. 221/2009, astfel cum era în vigoare la data formulării cererii fiind

aplicabilă pe tot parcursul procesului.

Examinând criticile

invocate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., căruia acestea i se circumscriu, Curtea va constata că recursul

este nefondat pentru considerentele ce succed:

Împrejurarea că

reclamanta nu se află în țară la data comunicării sentinței primei instanțe nu

este de natură să conducă la prorogarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea

căii de atac, dacă partea nu a indicat o altă adresă la care să se efectueze

actul procedural, decât cea menționată prin cererea introductivă.

Prin urmare, sentința

apelată a fost legal comunicată prin afișare la domiciliul reclamantei, indicat

prin acțiune, astfel că s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 284 alin.

(1) C. proc. civ., constatându-se că a operat decăderea acesteia din termenul

de declarare a căii de atac, de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

De altfel, odată cu

înregistrarea declarației de apel, reclamanta nu a formulat o cerere de

repunere în termen conform dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., iar modul de

calcul al termenului de apel nu a fost contestat.

Criticile referitoare

la fondul cauzei, respectiv la neretroactivitatea Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 nu vor fi analizate, având în

vedere soluția pronunțată în apel, de admitere a excepției tardivității căii de

atac.

Pentru toate aceste

considerente, se va constata că recursul reclamantei este nefondat și, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta V.(T.)C. împotriva Deciziei nr. 31/A din 03

februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.