ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2926/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 803/45/2009, pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române, obligarea acestuia să-i plătească drepturile salariale, respectiv salariile compensatorii rezultate prin aplicarea art. 27 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective și cu dobânda legală până la data executării obligației. In motivarea acțiunii, a arătat reclamantul că, prin Decizia nr. 156.382 din 11 august 2008 a Casei de Pensii a M.A.I, a fost trecut în rezervă cu data de 1 iulie 2009, cu drept la pensie de serviciu anticipată parțială, ca urmare a reorganizării unității.

De la data emiterii deciziei până la momentul introducerii acțiunii, pârâtul nu a achitat reclamantului drepturile bănești rezultate din aplicarea art. 27 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 38/2003. Prin adresa nr. 138.885 din 22 octombrie 2009, pârâtul a confirmat drepturile reclamate, dar a motivat că nu pot fi onorate din lipsa alocațiilor bugetare. Prin întâmpinarea formulată, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, motivat de faptul că la momentul pensionării reclamantul își desfășura activitatea în cadrul I.G.P.R - Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași, unitate susținută logistic și financiar de Inspectoratul de Poliție al Județului Iași.

Prin sentința nr. 62/CA din 9 martie 2010 Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul P.C. și a obligat pârâtul să plătească reclamantului salariile compensatorii conform art. 27 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective și cu dobânda legală și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I.G.P.R. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a I.G.P.R. următoarele.

Reclamantul, prin ordinul MAI nr. S/II/7089 din 16 martie 2009, a fost mutat în interes de serviciu în cadrul I.G.P.R, care a emis și Dispoziția nr.928/2009, fiind pus la dispoziția acestei instituții, conform art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, astfel că toate drepturile salariale i-au fost achitate de I.G.P.R, situație care rezultă cu certitudine din adresele nr. 320, 223 din 3 februarie 2010 a I.P.J Iași și respectiv adresa nr. 138.883 din 22 octombrie 2009 a I.G.P.R. București - Direcția de Buget și Contabilitate. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată. Curtea având în vedere dispozițiile art. 27 alin. (1) și 2 din O.G.

nr. 38/2003 și faptul că drepturile salariale ale reclamantului au fost și recunoscute de pârât, prin adresa nr. 138.883/SB/VS din 22 octombrie 2009, dar nu au putut fi plătite din cauza lipsei alocației bugetare, nu a putut reține că reclamantul nu este îndreptățit a primi drepturile bănești solicitate, ci doar că acestea nu au putut fi achitate până la acest moment din cauza lipsei de fonduri. A concluzionat Curtea că reclamantul are dreptul să primească drepturile salariale solicitate prin acțiune și că acestea nu au fost onorate doar datorită lipsei de fonduri. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. In dezvoltarea căii de atac se arată că în cursul anului 2009, pe fondul crizei economice și financiare, nu au fost deschideri bugetare și destinate plății ajutoarelor pentru cadrele care s-au pensionat, prevăzute de art. 27 din O.G. nr. 38/2003, plata acestora urmând a se face în momentul în care vor exista deschideri bugetare cu această destinație. In acest context s-a învederat că I.G.P.R. a achitat intimatului reclamant în data de 24 februarie 2010 suma de 13.420 lei din totalul sumei. Se mai arată în motivarea căii de atac că obligarea instituției recurente la plata dobânzii legale este neîntemeiată, deoarece O.G.

nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, prevede la art. 2 că : „în cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală". Astfel se mai arată că interpretând dispoziția legală menționată, rezultă că nu există nici o prevedere legală și cu atât mai puțin o prevedere contractuală care să oblige instituția recurentă la plata dobânzii legale. Recursul este fondat. La termenul de judecată din data de 20 mai 2011, reprezentanta recurentului-pârât a învederat instanței că prezentul litigiu a fost soluționat pe cale administrativă. S-a precizat că toate drepturile reprezentând ajutoare stabilite în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) și alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 și anume suma de 63.280 lei din care 22.600 lei pentru vechimea în muncă și 40.680 lei pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, au fost achitate intimatului-reclamant. Astfel, plata către reclamantul P.C. reprezintă o recunoaștere a pretențiilor acestuia. Urmare a achitării contravalorii drepturilor solicitate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, prezenta acțiunea a rămas fără obiect. Din înscrisurile depuse de recurent, respectiv ordinele de plată din data de 24 ianuarie 2011, respectiv 24 februarie 2011, rezultă fără putință de tăgadă că drepturile cuvenite reclamantului și recunoscute de instituția recurentă, au fost achitate.

Prin urmare, efectuarea plății contravalorii acestor drepturi reprezintă o executare totală a celor solicitate prin acțiunea introductivă de instanță, ceea ce nu poate constitui decât un motiv de admitere a recursului, de modificare a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 62/CA din 9 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului P.C. ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2011.