ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 703/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prima

instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, astfel cum a

fost completată la data de 19 aprilie 2010, reclamantul P.C. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, obligarea

la recalcularea salariului de bază aferent perioadei 03 aprilie 2009-01 iulie 2009

(data pensionării) prin includerea indemnizației de conducere corespunzătoare funcției

de șef de serviciu ori, în subsidiar, funcției de șef birou, gradul profesional

de comisar-șef de poliție; obligarea la plata diferenței rezultate ca urmare a includerii

indemnizației în salariul de bază, actualizată cu rata inflației și dobânda legală

până la data efectivă a executării obligației; obligarea pârâtului să îi plătească

diferența de ajutor rezultată din includerea în salariu a indemnizației de conducere

corespunzătoare funcției de conducere, pentru perioada 03 aprilie 2009-01 iulie

2009 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut

că a ocupat funcția de șef de serviciu în cadrul Agenției Naționale Antidrog până

în luna martie a anului 2009 când, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 20/2009, Agenția

a fost reorganizată în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Reclamantul a arătat că a fost mutat în

interes de serviciu în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române prin Ordinul

Ministrului Administrației și Internelor nr. S/11/7089 din 16 martie 2009, iar prin

dispoziția din aceeași zi a fost pus la dispoziția acestei instituții, acesta urmând

să își desfășoare activitatea tot în cadrul Agenției Naționale Antidrog, cu menținerea

tuturor drepturilor salariale aferente.

Prin adresa din 09 aprilie 2009 a Agenției

Naționale Antidrog i s-a comunicat reclamantului că, potrivit dispoziției din 03

aprilie 2009, urma să asigure îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției de șef

de birou la Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași.

A mai arătat reclamantul că în toată această

perioadă a îndeplinit atribuțiile specifice funcției de șef de birou, atât în perioada

în care a fost pus la dispoziție, cât și după emiterea dispoziției din 03 aprilie

2009.

Cu toate acestea, pârâtul Inspectoratul

General al Poliției Române a refuzat să-i plătească pe perioada asigurării îndeplinirii

atribuțiilor specifice funcției de șef birou indemnizația de conducere corespunzătoare,

fiind încălcate prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 38/2003.

A mai susținut reclamantul că pârâtul i-a

calculat drepturile ce i se cuvin la încetarea raportului de serviciu, prevăzute

de art. 27 din O.U.G. nr. 38/2003, în raport de salariul de bază plătit efectiv

în ultimele luni de activitate, fără a include și indemnizația de conducere corespunzătoare,

acest fapt determinând în mod nejustificat diminuarea sumelor compensatorii.

Soluția instanței

Prin sentința nr. 117/CA din 10 mai 2010,

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul P.C., a obligat pârâtul Inspectoratul General

al Poliției Române să-i plătească acestuia diferența de drepturi salariale rezultată

din includerea în salariu a indemnizației de conducere corespunzătoare funcției

de șef birou, pentru perioada 03 aprilie 2009-30 iunie 2009, actualizată cu rata

inflației până la data executării efective a obligației; a obligat pârâtul Inspectoratul

General al Poliției Române să îi plătească reclamantului P.C. diferența de ajutor

rezultată din includerea în salariu a indemnizației de conducere corespunzătoare

funcției de șef birou, pentru perioada 03 aprilie 2009-30 iunie2009; a respins ca

neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata diferenței

de drepturi salariale rezultată din includerea în salariul de bază a indemnizației

de conducere corespunzătoare funcției de șef-serviciu, pentru perioada 03

aprilie 2009-30 iunie 2009; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare

a pârâtului la plata dobânzii legale și a obligat pârâtul la plata către reclamant

a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Motivarea instanței

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

a reținut, în esență, următoarele:

În prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 38/2002, potrivit cărora polițiștii împuterniciți

să asigure îndeplinirea atribuțiilor funcțiilor prevăzute cu indemnizații de conducere

beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcția în care sunt împuterniciți

și de indemnizația de conducere corespunzătoare funcției respective.

Instanța a apreciat că reclamantul a fost

împuternicit prin dispoziția din 03 aprilie 2009 a Inspectoratului General al Poliției

Române să îndeplinească atribuțiile funcției de șef birou, prevăzută cu indemnizație

de conducere.

În speță nu a putut fi primită apărarea

pârâtului potrivit căreia dispoziția din 03 aprilie 2009 nu are semnificația unei

împuterniciri, ci a unui simplu act de stabilire de sarcini și atribuții pentru

reclamantul pus la dispoziție.

Însă, Curtea a considerat că în cauză nu

sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 38/2002 potrivit cărora

polițiștii împuterniciți își mențin salariile pentru funcția îndeplinită și indemnizațiile

de conducere avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele acordate în baza

prevederilor alin. (1), deoarece aplicarea acestui text de lege presupune ca funcția

publică îndeplinită anterior să mai existe, însă în cauză este necontestat că funcția

de conducere deținută anterior de reclamant, de șef de serviciu, nu mai apare în

noua structură organizatorică.

Instanța a mai reținut că reclamantul avea

dreptul la indemnizația de conducere până la data de 30 iunie 2009, inclusiv, nu

până la data de 01 iulie 2009, cum a susținut acesta, când, potrivit deciziei din

14 decembrie 2009 emisă de Casa de Pensii din Ministerul Administrației și Internelor,

dreptul la pensie i s-a acordat începând cu 01 iulie 2009.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor

la obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române la a-i plăti reclamantului

diferența de ajutor rezultată din includerea în salariu a indemnizației de conducere

corespunzătoare funcției, pentru perioada 03 aprilie 2009-01 iulie 2009, instanța

a reținut că raportat la dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 38/2003,

în vigoare la data de 01 iulie 2009, în compunerea salariului de bază intră și indemnizația

de conducere, întrucât reclamantul are dreptul la indemnizația de conducere corespunzătoare

funcției de șef birou.

În ceea ce privește cererea reclamantului

de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale, Curtea a apreciat-o neîntemeiată,

deoarece în materia drepturilor salariale repararea integrală a prejudiciului se

realizează prin actualizarea sumei ce se acordă cu acest titlu, nu și prin plata

dobânzii legale.

Instanța de recurs

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța

de fond a declarat recurs Inspectoratul General al Poliției Române solicitând admiterea

recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului

ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, se arată că

instanța de fond a considerat în mod eronat că reclamantul-intimat a fost împuternicit

prin dispoziția din 03 aprilie 2009 a Inspectoratului General al Poliției

Române să îndeplinească atribuțiile funcției de șef de birou, prevăzută cu indemnizație

de conducere.

Dispoziția a fost adusă la cunoștința intimatului

prin adresa D.M.R.U. din 23 martie 2009 care precizează în conținutul său drepturile

bănești de care beneficiază, respectiv toate cele avute anterior, cu excepția indemnizației

de conducere și nu cu „menținerea tuturor drepturilor salariale aferente”, cum în

mod eronat a afirmat intimatul în cererea de chemare în judecată.

Se mai arată că potrivit art. 18 din Legea

nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare,

posturile de conducere se ocupă prin examen sau concurs, după caz, în situațiile

și condițiile stabilite prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor.

Astfel că, arată recurentul, intimatul

nu a fost numit în funcția de șef birou și prin urmare nu putea beneficia de indemnizație

de conducere, neexistând temei legal în acest sens.

Motivarea instanței

Recursul declarat de Inspectoratul General

al Poliției Române este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul-intimat a fost numit prin concurs

în funcția de șef serviciu în cadrul Agenției Naționale Antidrog, unitate care a

fost subordonată Ministerului Administrației și Internelor, până în luna martie

2009.

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile

salarizării polițiștilor, în salariul de bază aferent funcției ocupate de P.C. era

inclusă și indemnizația de conducere.

Prin O.U.G. nr. 20/2009 pentru modificarea

și completarea O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Administrației și Internelor și pentru reorganizarea unei unități din Jandarmeria

Română, atribuțiile fostei Agenții Naționale Antidrog au fost preluate de către

Inspectoratul General al Poliției Române.

Ca urmare a reorganizării, prin dispoziția

din 16 martie 2009, intimatul-reclamant a fost mutat în interesul serviciului la

Inspectoratul General al Poliției Române, începând cu data de 15 martie 2009, prin

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/II/7089 din 16 martie 2009,

fiind pus la dispoziția unității pe o perioadă de cel mult 6 luni.

Pe perioada punerii la dispoziție, intimatul-reclamant

a beneficiat de toate drepturile avute anterior, mai puțin indemnizația de conducere.

Având în vedere situația de fapt expusă,

precum și înscrisurile existente la dosarul cauzei, se reține că instanța a pronunțat

o hotărâre legală, interpretând corect dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, potrivit cărora

„Polițiștii împuterniciți să asigure îndeplinirea atribuțiilor funcțiilor prevăzute

cu indemnizații de conducere beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru

funcția în care sunt împuterniciți și de indemnizația de conducere corespunzătoare

funcției respective”.

Așa cum se poate observa din cuprinsul

motivelor de recurs, recurentul Inspectoratul General al Poliției Române reiterează

afirmația potrivit căreia reclamantul-intimat ar fi fost desemnat să îndeplinească

atribuțiile specifice de șef birou Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere

Antidrog Iași, astfel că nu poate beneficia de indemnizația de conducere corespunzătoare

funcției respective.

Soluția instanței de fond privitoare la

aceste aspecte a fost argumentată în mod corect.

Pe de o parte, trebuie reținută voința

reală a emitentului dispoziției în discuție, care rezultă din termenii folosiți

în cuprinsul acesteia, aceea de a împuternici o serie de ofițeri, printre care și

reclamantul-intimat să asigure îndeplinirea atribuțiilor funcției de șef de birou

la centrele regionale de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, iar pe de altă

parte trebuie avut în vedere faptul că pe perioada punerii la dispoziția Inspectoratului

General al Poliției Române acesta a îndeplinit atribuții corespunzătoare unei funcții

de conducere.

Or, apărările recurentului-pârât vizând

neacordarea indemnizației de conducere pentru perioada solicitată de intimatul-reclamant,

nu constituie o apărare de natură a înlătura forța obligatorie a prevederilor legale

ce stabilesc acest drept.

Având în vedere soluționarea corectă de

către instanța de fond și a celorlalte petite de acțiune și cum nu sunt incidente

criticile recurentului-pârât, invocate conform art. 304

1

și ale art.

304 pct. 9 C. proc. civ., instanța va respinge recursul ca nefondat potrivit

art. 312 alin. (1) din același Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspectoratul

General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 117/CA din 10 mai 2010 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

8 februarie 2011.