ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2753/2010

Asupra

recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 4 august 2009, reclamantul I.N.E.P. din cadrul Ministerului Internelor

și Reformei Administrative a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație

al pârâtei U.L. din Italia, invocând incidența dispozițiilor art. 38 lit. b) din

Legea nr. 248/2005.

În motivarea cererii reclamantul a arătat

că măsura se justifică a fi dispusă întrucât pârâta, datorită comportamentului adoptat

a fost expulzată de statul italian la data de 13 iulie 2009, prin Decretul Prefecturii

provinciei Roma, decret prin care s-a dispus totodată și măsura interzicerii de

a se mai afla pe teritoriul acestui stat.

Prin sentința

civilă nr. 673 din 16 octombrie 2008, Tribunalul Vrancea a respins cererea, ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței

instanța a reținut că prin dovezile administrate nu s-a făcut dovada că pârâta s-ar

face vinovată de fapte de natură să se încadreze în ipoteza prevăzută de dispozițiile

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, anume de natură să afecteze grav interesele

României sau relațiile bilaterale dintre cele două state.

Instanța de fond

a reținut că soluția se impune și în raport de împrejurarea de fapt evidențiată

de reclamant, anume că pârâta ar fi fost condamnată pentru practicarea prostituției,

împrejurare care, de altminteri, nu a fost dovedită în cauză.

Prin decizia

civilă nr. 255/A din 1 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins

apelul declarat de reclamant, pentru aceleași considerente reținute și de prima

instanță.

În motivarea

deciziei instanța de apel a reținut și că norma de drept intern prevede o categorie

mai largă de situații în care s-ar putea restrânge dreptul la liberă circulație,

fapt care contravine dispozițiilor art. 27 din Directiva 2004/38/CE care permit

o astfel restricționare doar pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate

publică.

Referitor la

situația de fapt, instanța de apel a conchis în sensul că, în mod corect prima instanță

a statuat în sensul că în cauză nu se evidențiază aspecte de natură să conducă la

convingerea că prezența pârâtei pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care

o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României

sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat, respectiv că persoana

pârâtului ar constitui un pericol real pentru interesele fundamentale ale unei societăți

care ar justifica adoptarea unei măsuri de limitare a dreptului acestuia la liberă

circulație.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul, fără a indica vreunul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

reclamantul reiterează aspectele de fapt ale cauzei referitoare la împrejurările

pentru care pârâta a fost îndepărtată, conform decretului de expulzare, de pe teritoriul

statului italian și prezintă conținutul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 248/2005,

precum și pe cale ale art. 27 din Directiva 2004/38/CE și art. 1 pct. 1 din Acordul

dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație

ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, apreciind că raport de toate acestea,

se impunea admiterea cererii deduse judecății.

Analizând recursul, Înalta

Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, recursul este

o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum

sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris și numai

în măsura în care a fost formulat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Obligația părții de a

arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor

este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În consecință, în măsura

în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate

în vreunul din motivele de recurs, calea de atac este lovită de nulitate.

În speța supusă analizei,

se constată că reclamantul nu formulează nicio critică de nelegalitate la adresa

hotărârilor instanțelor de fond ci se rezumă să prezinte anumite aspecte de fapt

ale cauzei, care sunt lăsate de legiuitor la aprecierea judecătorilor de fond, și

să evidențieze conținutul unor texte de drept, fără a arăta în ce fel acestea ar

fi fost aplicate greșit.

Așa fiind, cum reclamantul

nu s-a conformat exigențelor impuse de legiuitor pentru exercițiul acestei căi extraordinare

de atac, în sensul că nu a indicat în cererea sa vreunul din motivele de casare

și modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. și nu a formulat nici critici

care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres și limitativ

prevăzute de textul legal sus-menționat, Înalta Curte urmează a constata nulitatea

recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de pârâta

D.E.P.A.B.D. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva deciziei

nr. 255/A din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2010.