ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5838/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, sub nr. 4849/121/2009, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat ca prin hotărâre ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtei B.V.A. In motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost expulzată din Italia la data de 24 iulie 2009 în baza Decretului Prefectului de Roma și că, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei. In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007 și art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. In dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar, în copii, talonul din data de 24 iulie 2009, declarația pârâtului din data de 24 iulie 2009 și Decretul Prefectului de Roma din data de 21 mai 2009. Pârâta B.V.A., deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nu a administrat probe. Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 1506 din 21 octombrie 2009, a respins cererea, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, pârâta a fost returnată din Italia la data de 24 iulie 2009 potrivit Decretului Prefectului Romei, prin care s-a dispus îndepărtarea de pe teritoriul Italiei și interzicerea dreptului de a intra în acest stat pe o perioadă de 5 ani.

S-a menționat în decretul respectiv că încălcarea interdicției de reintrare se sancționează cu închisoarea până la un an. Potrivit art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație „cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acest stat". Din actele depuse la dosar instanța nu a putut reține că în cauză s-a făcut dovada că pârâta a comis vreo faptă care să se încadreze în textul legal invocat.

In decretul emis de Prefectul Romei s-a motivat măsura luată față de pârâtă prin aceea că aceasta nu desfășoară nici o activitate lucrătoare legală și nu are domiciliul stabil și nici nu este căsătorită cu un cetățean al Uniunii Europene sau cu un extracomunitar cu ședere legală, încălcând astfel prevederile Decretului legislativ nr. 30/2007. In declarația dată la data de 24 aprilie 2009, la momentul revenirii în țară, pârâta a arătat că la data de 03 iulie 2009 a ieșit din România cu destinația Italia, pentru a-și căuta de lucru, iar la data de 17 iulie 2009 a fost reținută de poliția Italiană, fiind acuzată de prostituție, nu a fost condamnată, iar la data de 24 iulie 2009 a fost returnată în România.

Pe de altă parte, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează, dar în concordanță cu legislația comunitară. Potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

In același timp, art. 27 din Directiva CE nr. 38/2004 prevede că cetățenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de familie li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera circulație și rezidența trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în cauză. De asemenea, cerințele restrictive în care poate fi dispusă restrângerea dreptului unei persoane la libera circulație, consacrat și de art. 25 Constituția României, sunt enunțate și prin dispozițiile art. 53 din Constituție.

Potrivit dispoziției constituționale menționate, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav" [alin. (1)], iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății [alin. (2)]. Prin decizia civilă nr. 38/A din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor București, reținând că, în speță, s-a pus problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație, ceea ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României, în scopul de a circula pe teritoriul Statelor Uniunii Europene, după data aderării.

In raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pacte și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prevăd că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoane care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/30/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

In alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, și art. 6 din Tratatul Uniunii Europene statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Constituția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține apelanta.

Limitarea exercitării dreptului la libera circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului comunitar au prioritate și sunt obligatorii pentru judecătorul național. In cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă, nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică. Intimata - pârâtă, a fost returnată din Italia, în baza Decretului Prefectului Provinciei Roma, prin care s-a reținut că a avut un comportament ce constituie o amenințare la adresa siguranței naționale și s-a aplicat interdicția de a reintra pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de la 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Ori, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatei-pârâte s-ar ajunge la o dublă sancționare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că, față de prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G.. nr. 1347/2007, coroborate cu art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, are obligația să înainteze instanței competente dosarul de îndepărtare a cetățenilor romani expulzați din Italia, iar autoritățile judecătorești urmează să pronunțe o decizie vizând interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din Italia pe o perioadă determinată.

Din Decretul Prefecturii Provinciei Roma, prin care pârâta a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, rezultă că acesta a avut un comportament antisocial.

S-a mai arătat, că art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică și că autoritățile italiene au dispus măsura interzicerii pârâtei de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de până la 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate, iar, conform art. 1 pct. 1 din acordul de readmisie dintre România și Republica Italia, ratificat prin Legea nr. 173/1977, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți, fără alte formalități, orice persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante.

Analizând recursul, în limita susținerilor recurentului care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat. Prin H.G.. nr. 1347/2007 s-a stabilit pentru Direcția Generală de Pașapoarte sau, după caz, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor obligația înaintării către instanță a dosarului de îndepărtare, demers care trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României, sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație se dispune de către instanță, în raport de prevederile acestui text, care trebuie interpretate prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare. De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. In alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în sine, luarea unor asemenea măsuri. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. In cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE. Prin Decretul emis de Prefectul Provinciei Roma se menționează faptul că pârâta a fost expulzată de pe teritoriul Italiei datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia.

Or, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație doar pentru faptul că prezența intimatei-pârâte pe teritoriul Italiei ar constitui o amenințare la adresa siguranței publice a acelui stat, nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acesteia. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date împotriva deciziei 38A din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010.