ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1294/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, secția I civilă sub nr.

584/112/2011, reclamantul P.F. a chemat în judecată pe pârâții M.A.N. și casa

de pensii a M.A.N., solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să

dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 10 decembrie 2010 emisă

de casa de pensii a M.A.N. și menținerea deciziei din 29 octombrie 2003 privind

calcularea pensiei de serviciu, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre

pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată

conform Legii nr. 119/2010 de la data de 1 ianuarie 2011 și până la repunerea

în plată a pensiei inițiale, cu obligarea acesteia la plata dobânzii legale

aferente până la data plății efective a pensiei inițiale; s-a mai solicitat și

suspendarea plății pensiei reduse ca urmare a recalculării, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința civilă

nr. 1889/ F din 31 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă

a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei, invocată

din oficiu, și a procedat la declinarea competenței în favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî în

acest sens, instanța a reținut că potrivit art. 54 din Legea nr. 164/2001

privind pensiile militare de stat, deciziile comisiei de contestații pot fi

atacate la instanțele judecătorești competente, potrivit Legii nr. 19/2000, cu

modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Instanța a constatat

că la momentul emiterii deciziei contestate în prezenta cauză (luna decembrie

2010) era în vigoare Legea nr. 19/2000, ale cărei dispoziții și-au produs

efectele până la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv, 1

ianuarie 2011.

Din interpretarea

gramaticală și teleologică a normelor evocate, instanța a concluzionat că

litigiul fiind supus actului normativ sub imperiul căruia s-a emis decizia de

pensionare contestată, instanța competent să soluționeze pricina este cea

stabilită de prevederile Legii nr. 19/2000 care în cuprinsul art. 155

stabilește că din punct de vedere al competenței materiale, tribunalele

soluționează în primă instanță litigiile privind modul de stabilire și plată a

pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, iar art.

156 prevede că din punct de vedere teritorial, cererile îndreptate împotriva

C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței

în a cărei rază teritorială domiciliază sau își are sediul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul pârâtul.

Fiind vorba despre o

competență teritorială exclusivă, invocarea excepției de necompetență

teritorială poate avea loc și din oficiu.

Totodată, aceeași

instanță a apreciat că întrucât litigiul vizează o decizie de pensionare

eliberată de casa de pensii a M.A.N., litigiul se circumscrie sferei ultimei

teze a textului legal citat, fiind determinant sediul pârâților în stabilirea

competenței teritoriale, astfel încât s-a procedat la declinarea competenței

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pricina a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă

nr. 303 din 12 ianuarie 2012, această instanță, la rândul său, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și a procedat la declinarea competenței

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, constatând

conflict negative de competență și dispunând înaintarea cauzei Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul București a constatat că Legea nr. 19/2000, începând cu 1

ianuarie 2011 este abrogată, în temeiul art. 196 lit. a) din Legea nr.

263/2010.

Art. 154 din Legea

nr. 263/2010 prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a casei

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul

reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are sediul sau domiciliul pârâtul.

S-a apreciat că la

data în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a

cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau

casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și

S.R.I.) a fost modificată, în sensul că, cererile în această materie se

soluționează de instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Decizia de

recalculare a pensiei contestată în cauză a fost emisă la 10 decembrie 2010 în

baza Legii nr. 119/2010, iar contestația a fost formulată de reclamantul cauzei

la 11 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și

abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Totodată, s-a

constatat că în hotărârea de declinare instanța a invocat faptul că Legea nr.

119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, lege care nu mai era în vigoare

la data formulării contestației.

Potrivit

dispozițiilor art. 725 C. proc. civ. sunt de imediată aplicare, iar Legile nr.

19/2000 și 263/2010 sunt legi speciale, raportate la Codul de procedură civilă.

Or, art. 156 din

Legea nr. 263/2010 prevede că dispozițiile acesteia, referitoare la jurisdicția

asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură

civilă, ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 727 C. proc. civ. prevăd că “Ori de câte ori prin alte legi

se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui

cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile

corespunzătoare care le înlocuiesc.”

Înalta Curte,

analizând normele incidente în ce privește competența teritorială exclusivă în

această materie, constată și stabilește că aceasta revine tribunalului de la

domiciliul reclamantului (în speță, Tribunalul Bistrița Năsăud) potrivit celor

ce succed.

Contestația formulată

împotriva deciziei nr. 49710 din 10 decembrie 2010 de recalculare a pensiei

reclamantului în baza prevederilor Legii nr. 119/2010 a fost înregistrată pe

rolul instanței la 11 februarie 2011.

Regula în materie de

competență este aceea că ea se determină în raport de normele incidente la data

învestirii instanței.

Așa cum ambele

instanțe în conflict au constatat, la data înregistrării contestației, Legea

nr. 19/2000 era abrogată în mod expres prin dispozițiile art. 196 lit. a) din

Legea nr. 263/2010, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011.

În același timp,

potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2010 (act normativ în temeiul căruia a fost

emisă decizia de recalculare a pensiei militare de stat obținute de reclamant

în baza Legii nr. 164/2001), Legea nr. 19/2000 este act normativ de trimitere

în ce privește procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare

și contestare a pensiilor recalculate potrivit Legii nr. 119/2010.

Prezentul regulator

de competență privește o chestiune de rezolvare a unui conflict de aplicare a

legii în timp, respectiv, a normelor de competență incidente în acest tip de

litigii de asigurări sociale.

Astfel, art. 156 din

Legea nr. 263/2010 stabilește că prevederile sale, referitoare la jurisdicția

asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură

civilă și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Drept urmare,

conflictul în timp dintre normele de competență se soluționează potrivit

regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă, dreptul comun în materie,

regula aplicabilă prin analogie, fiind cea înscrisă în dispozițiile art. 727.

Art. 727 C. proc.

civ. dispune că ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții

abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti

făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc,

ceea ce constituie o aplicare a principiului imediatei aplicări a normelor noi

de procedură.

Aplicând prin

analogie această regulă de soluționare conflictului de legi în timp, reiese că

art. 154 din Legea nr. 263/2010 trebuie a se constata ca fiind norma

aplicabilă, ca norma nouă la care face trimitere art. 156 din Legea nr. 19/2000

(la rândul său, normă de trimitere în cuprinsul art. 54 din Legea nr.

164/2001).

Cum art. 154 din

Legea nr. 263/2010 prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a casei

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul

reclamantul, Înalta Curte stabilește competența în favoarea instanței mai întâi

învestite, anume, Tribunalul Bistrița Năsăud, ca instanță în a cărei rază

teritorială reclamantul își are domiciliul, dispozițiile art. 156 din Legea nr.

19/2000 neputând ultraactiva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 februarie 2012.