ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1294/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, secția I civilă sub nr. 584/112/2011, reclamantul P.F. a chemat în judecată pe pârâții M.A.N. și casa de pensii a M.A.N., solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 10 decembrie 2010 emisă de casa de pensii a M.A.N. și menținerea deciziei din 29 octombrie 2003 privind calcularea pensiei de serviciu, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010 de la data de 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente până la data plății efective a pensiei inițiale; s-a mai solicitat și suspendarea plății pensiei reduse ca urmare a recalculării, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1889/ F din 31 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu, și a procedat la declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a hotărî în acest sens, instanța a reținut că potrivit art. 54 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, deciziile comisiei de contestații pot fi atacate la instanțele judecătorești competente, potrivit Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Instanța a constatat că la momentul emiterii deciziei contestate în prezenta cauză (luna decembrie 2010) era în vigoare Legea nr. 19/2000, ale cărei dispoziții și-au produs efectele până la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv, 1 ianuarie 2011. Din interpretarea gramaticală și teleologică a normelor evocate, instanța a concluzionat că litigiul fiind supus actului normativ sub imperiul căruia s-a emis decizia de pensionare contestată, instanța competent să soluționeze pricina este cea stabilită de prevederile Legii nr. 19/2000 care în cuprinsul art. 155 stabilește că din punct de vedere al competenței materiale, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind modul de stabilire și plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, iar art. 156 prevede că din punct de vedere teritorial, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială domiciliază sau își are sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă, invocarea excepției de necompetență teritorială poate avea loc și din oficiu. Totodată, aceeași instanță a apreciat că întrucât litigiul vizează o decizie de pensionare eliberată de casa de pensii a M.A.N., litigiul se circumscrie sferei ultimei teze a textului legal citat, fiind determinant sediul pârâților în stabilirea competenței teritoriale, astfel încât s-a procedat la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Prin sentința civilă nr. 303 din 12 ianuarie 2012, această instanță, la rândul său, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a procedat la declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, constatând conflict negative de competență și dispunând înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a constatat că Legea nr. 19/2000, începând cu 1 ianuarie 2011 este abrogată, în temeiul art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a casei teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul pârâtul. S-a apreciat că la data în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I.) a fost modificată, în sensul că, cererile în această materie se soluționează de instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului. Decizia de recalculare a pensiei contestată în cauză a fost emisă la 10 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, iar contestația a fost formulată de reclamantul cauzei la 11 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Totodată, s-a constatat că în hotărârea de declinare instanța a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, lege care nu mai era în vigoare la data formulării contestației. Potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ. sunt de imediată aplicare, iar Legile nr. 19/2000 și 263/2010 sunt legi speciale, raportate la Codul de procedură civilă. Or, art. 156 din Legea nr. 263/2010 prevede că dispozițiile acesteia, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, dispozițiile art. 727 C. proc.

civ. prevăd că “Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc.” Înalta Curte, analizând normele incidente în ce privește competența teritorială exclusivă în această materie, constată și stabilește că aceasta revine tribunalului de la domiciliul reclamantului (în speță, Tribunalul Bistrița Năsăud) potrivit celor ce succed. Contestația formulată împotriva deciziei nr. 49710 din 10 decembrie 2010 de recalculare a pensiei reclamantului în baza prevederilor Legii nr. 119/2010 a fost înregistrată pe rolul instanței la 11 februarie 2011. Regula în materie de competență este aceea că ea se determină în raport de normele incidente la data învestirii instanței.

Așa cum ambele instanțe în conflict au constatat, la data înregistrării contestației, Legea nr. 19/2000 era abrogată în mod expres prin dispozițiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011. În același timp, potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2010 (act normativ în temeiul căruia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei militare de stat obținute de reclamant în baza Legii nr. 164/2001), Legea nr. 19/2000 este act normativ de trimitere în ce privește procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit Legii nr. 119/2010. Prezentul regulator de competență privește o chestiune de rezolvare a unui conflict de aplicare a legii în timp, respectiv, a normelor de competență incidente în acest tip de litigii de asigurări sociale.

Astfel, art. 156 din Legea nr. 263/2010 stabilește că prevederile sale, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Drept urmare, conflictul în timp dintre normele de competență se soluționează potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă, dreptul comun în materie, regula aplicabilă prin analogie, fiind cea înscrisă în dispozițiile art. 727. Art. 727 C. proc. civ. dispune că ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc, ceea ce constituie o aplicare a principiului imediatei aplicări a normelor noi de procedură.

Aplicând prin analogie această regulă de soluționare conflictului de legi în timp, reiese că art. 154 din Legea nr. 263/2010 trebuie a se constata ca fiind norma aplicabilă, ca norma nouă la care face trimitere art. 156 din Legea nr. 19/2000 (la rândul său, normă de trimitere în cuprinsul art. 54 din Legea nr. 164/2001). Cum art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a casei teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul reclamantul, Înalta Curte stabilește competența în favoarea instanței mai întâi învestite, anume, Tribunalul Bistrița Năsăud, ca instanță în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul, dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 neputând ultraactiva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012.