ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2112/2011

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din

18 aprilie 2011 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. 3390/2/2011

(1447/2011) a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul T.M.C.,

cercetat în stare de arest pentru infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003, de revocare a măsurii arestării preventive.

Pentru a dispune

astfel instanța a reținut că temeiurile care au determinat luarea și

prelungirea măsurii arestării preventive în dosarul nr. 257/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția

Națională Anticorupție nu au dispărut și nici nu s-au schimbat și că, astfel,

nu sunt întrunite cumulativ art. 139 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs inculpatul T.M.C. care a susținut că în cauză existau

suficiente temeiuri de admitere a cererii formulate.

Recursul declarat nu

este admisibil.

În conformitate cu

dispozițiile art. 140

3

alin. (1) C. proc. pen., încheierea prin care

judecătorul, respinge, în timpul urmăririi penale revocarea

măsurii

arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Din

examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul recurent este cercetat

în stare de arest în dosarul nr. 257/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art.

7 din Legea nr. 78/2000 și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, că măsura

arestării preventive a fost luată și apoi prelungită în baza art. 148 lit. f)

și art. 155 C. proc. pen. și că prin încheierea din 18 aprilie 2011 prima

instanță a considerat că temeiurile avute anterior în vedere nu au dispărut și

nici nu s-au schimbat și că astfel nu se justifică revocarea acestei măsuri.

Întrucât,

potrivit dispozițiilor legale evocate, încheierea prin care judecătorul

respinge în timpul urmăririi penale cererea de revocare a măsurii arestării

preventive nu este supusă nici unei căi de atac, recursul declarat de inculpat

nu este admisibil.

În

consecință, Curtea în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) și art. 192

alin (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de

inculpatul

T.M.C.,

cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca

onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva încheierii din 18

aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în

dosarul nr. 3390/2/2011 (1447/2011).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2011.