ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2112/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. 3390/2/2011 (1447/2011) a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul T.M.C., cercetat în stare de arest pentru infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de revocare a măsurii arestării preventive. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că temeiurile care au determinat luarea și prelungirea măsurii arestării preventive în dosarul nr. 257/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție nu au dispărut și nici nu s-au schimbat și că, astfel, nu sunt întrunite cumulativ art. 139 C. proc.

pen. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.M.C. care a susținut că în cauză existau suficiente temeiuri de admitere a cererii formulate. Recursul declarat nu este admisibil. În conformitate cu dispozițiile art. 140 3 alin. (1) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul, respinge, în timpul urmăririi penale revocarea măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac. Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul recurent este cercetat în stare de arest în dosarul nr. 257/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, că măsura arestării preventive a fost luată și apoi prelungită în baza art. 148 lit. f) și art. 155 C. proc. pen. și că prin încheierea din 18 aprilie 2011 prima instanță a considerat că temeiurile avute anterior în vedere nu au dispărut și nici nu s-au schimbat și că astfel nu se justifică revocarea acestei măsuri. Întrucât, potrivit dispozițiilor legale evocate, încheierea prin care judecătorul respinge în timpul urmăririi penale cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac, recursul declarat de inculpat nu este admisibil. În consecință, Curtea în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) și art. 192 alin (2) C. proc.

pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul T.M.C., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva încheierii din 18 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în dosarul nr. 3390/2/2011 (1447/2011). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2011.