ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4240/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4240/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față

în baza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele

Prin încheierea de ședință din data de 6

septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. 50144/3/2011 în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului I.C.

Deliberând asupra

măsurii arestării preventive luată față de inculpatul I.C., instanța, conform

dispozițiilor art. 160

7b

raportat la art. 300 C. proc. pen., a

constat că și la acest moment procesual lăsarea în libertate a acestuia

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât faptele

respective constituie infracțiuni pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4

ani, fiind vorba despre infracțiuni deosebit de grave, inculpatul acționând cu

intenție directă. Acest pericol rezidă nu numai din natura și gravitatea

infracțiunilor, dar și din modul de desfășurare a activității infracționale,

urmările produse, temerea de a fi reluată de către inculpat, precum și

sentimentul de insecuritate generat în rândul societății.

Cât privește condiția

referitoare la existența în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în

libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică,

s-a constatat că și aceasta este îndeplinită și rezultă, atât din împrejurare

că faptele cu privire la care există presupunerea rezonabilă că inculpatul le-a

săvârșit sunt infracțiuni cu impact puternic asupra sănătății publice.

Curtea a constatat că

subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, măsură luată și menținută cu respectarea dispozițiilor

art. 143 C. proc. pen., și respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen. Totodată,

reanalizând actele și lucrările dosarului, instanța de judecată apreciază că

temeiurile inițiale nu s-au modificat și nici nu au încetat.

Referitor la durata

termenului rezonabil al măsurii arestării preventive, Curtea a apreciat că în

speță, sunt întrunite toate cerințele legale care să justifice menținerea ei în

continuare față de inculpat, iar durata acestuia nu a depășit în nici un caz un

termen rezonabil.

Împotriva acestei

încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs inculpatul I.C. fără a

arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul

fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19

decembrie 2012, sub numărul 50144/3/2011/a4.

La termenul fixat

pentru soluționarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru

recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării

preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii

privative nu mai subzistă.

Concluziile

apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public,

precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul

declarat de către inculpat, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta:

Astfel, Înalta Curte

reține că în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen.,

în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să

verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive;

iar potrivit art. 160

b

alin. (3) din același cod, când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că, împotriva inculpatului I.C. s-a luat măsura

arestării preventive în baza art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de infracțiunilor prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 39/2003, de art. art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, de art. 26 raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, coroborat cu art. 20 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, constând în aceea că în cursul anului 2007 inculpatul I.C.

a aderat la un grup infracțional organizat constituit în vederea săvârșirii

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de

droguri de mare risc, nucleul acestuia, coordonat de numitul V.M.P.S. zis

"El V.", acționând în America de Sud (Ecuador și Columbia), și apoi a

sprijinit activitatea acestui grup. S-a mai reținut că inculpatul s-au ocupat

de organizarea traficului de cocaină pe cale maritimă pe ruta Ecuador

(Guayaquil) - România (portul Constanța) prin identificarea unei societăți

comerciale din România (O.F. S.R.L.) care să realizeze importuri de pește

congelat din Ecuador (de la societatea P. SA), urmând ca în containerele cu

pește congelat să fie disimulate cantități importante de cocaină.

Cu referire la cauza,

Înalta Curte, apreciază că, în raport de modul de concepere a activității

infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor

sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unor infracțiuni grave, precum și

de persoana inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol

social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, existând

totodată temerea că dacă acesta ar fi pus în libertate s-ar sustrage judecății

și executării pedepsei.

De altfel, în cauză

măsura arestării preventive a recurentului inculpat este justificată și de

existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și a cazului

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și există probe

certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea

publică.

În aprecierea

persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a

recurentului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub

acest aspect prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (L. c

Franței), prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o

recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei

publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății"

de natură să justifice o detenție preventivă.

Este adevărat că

privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se

justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în

considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului

public (S. contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv în pofida

prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea

individuală.

În jurisprudența sa

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale

acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui

inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (S.

împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice

aplicarea justiției (W. împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni

(M. împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (L. c. Franței).

Înalta Curte constată

că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul

ca inculpatul să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în

libertate a recurentului inculpat ar genera creșterea sentimentului de

nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii

populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având

obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea

fapte.

Faptul că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii precum și în

prevederile art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

Având în vedere

probatoriul administrat și soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte

consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel

este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele

ale art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunii pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, modul și

circumstanțele în care se presupune că a fost comisă de acesta, starea de

nesiguranță care ar putea fi declanșată prin punerea în libertate a

inculpatului, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această

fază a procesului penal e necesară, punerea în libertate prezentând pentru

aspectele mai sus prezentate un pericol actual și real pentru ordinea publică.

Față de

considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul

inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit.  b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat

recursul cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva încheierii din data de

6 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

Dosarul nr. 50144/3/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 21 decembrie 2012.

Procesat de GGC - AA