ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 959/2011

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 279/PI din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins

plângerea formulată de petenta C.A. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 286/P/2010.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 100

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată

la Curtea de Apel Timișoara la data de 16 noiembrie 2010 sub nr. 1150/59/2010,

petenta C.A. a solicitat infirmarea rezoluției pronunțată în dosar nr. 286/P/2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, întrucât intimatul G.A. ar

fi depus o chitanță prin care solicită obligarea sa la plata sumei de 60

milioane lei vechi, în condițiile în care nu s-a prezentat în calitate de

avocat la proces, depunând la dosar acte false.

Petenta a mai arătat că, prin chitanța depusă la

dosar, intimatul a

solicitat obligarea sa la plata sumei de 50 milioane

lei, reprezentând onorariu avocat, cauza fiind pe rol la înalta Curte de

Casație și Justiție, iar acești bani nu sunt datorați, întrucât intimatul nu

s-a prezentat la proces.

În cauză s-a

atașat dosarul nr. 286/P/2010 alo Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și lucrarea nr. 1001/VII 1/1/2010 a aceluiași parchet.

Analizând

legalitatea și temeinicia rezoluțiilor penale pronunțate, instanța a reținut că

acestea sunt temeinice și legale, în deplină concordanță cu probele

administrate.

Astfel, prin

ordonanța din 27 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara dată în dosarul nr. 286P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de intimatul G.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.

288, art. 291, art. 290 C. pen.

Soluția de

neîncepere a urmăririi penale a fost menținută prin ordonanța nr. 1115/ II/ 2/

2010 din 2 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

prin care s-a respins plângerea formulată de către petenta C.A., în baza art.

278 C. proc. pen.

Instanța de

fond a reținut că nemulțumirea petentei vizează încasarea nelegală de către

intimatul G.A. a unui număr de trei chitanțe pe care Ie-a depus la dosarele

aflate pe rolul instanțelor civile: chitanța seria TM WALL nr. 7159459 din 2006

pentru suma de 5.000 lei, chitanța seria TM WALL nr. 7159457 din 26.02.2007

pentru suma de 1.000 lei și chitanța nr. 35 din 31 martie 2010 pentru suma de

3.570 lei.

Astfel, între

petenta C.A. și SC C. Mănăștur, administrată de numitul C.A., au existat pe

rolul instanțelor mai multe procese civile, având ca obiect revendicarea unor

imobile în baza Legii nr. 10/2001. Societatea mai sus menționată a fost

asistată în câteva dintre acțiunile civile de către avocatul G.A., care a depus

în dosarele civile chitanțe privind onorariile încasate și care au stat la baza

cheltuielilor de judecată, la care petenta a fost obligată prin hotărâri

judecătorești.

În dosarul de

urmărire penală, intimatul a prezentat procurorului chitanțierele din care fac

parte chitanțele a căror veridicitate este

contestată

de petentă, ocazie cu care s-a constatat că al doilea exemplar

al

chitanțelor se regăsește în chitanțierele înregistrate la Cabinetul de

Avocatură al intimatului. La dosarul civil nr.

310/832/2010 al Judecătoriei

Făget, având ca obiect contestație la

executare, chitanța nr. 35 din 31 martie 2010 se află în xerocopie, întrucât

originalul se află atașat la dosarul execuțional.

Astfel, s-a

constatat că înscrisurile contestate de petentă au corespondent în realitate,

iar în baza acestora, avocatul este obligat la plata taxelor și impozitelor

aferente.

S-a reținut

că, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională, avocatul

are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor ocazionate în

interesul procesual al clientului său.

Conform art.

274 alin. (3) Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să

diminueze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul

onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici

sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995,

modificată, profesia de avocat

este liberă și independentă, cu

organizare și funcționare autonomă, aceasta nefiind sinonimă și nici

asimilabilă cu noțiunea de funcționar

public

sau funcționar, în sensul dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (2) C. pen.,

avocatul

nefiind o persoană însărcinată să presteze servicii de interes public și nici

nu poate fi asimilat unui salariat, în acest sens fiind și

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (

decizia nr. 6003 din 12 decembrie 2007).

Tot astfel,

cabinetul profesional al avocatului nu este o instituție publică în sensul

dispozițiilor art. 145 C. pen., astfel că înscrisurile

care emană de la cabinet sau sunt înregistrate la cabinetul avocatului

nu

se încadrează în prevederile art. 288 C. pen., ci constituie înscrisuri

sub semnătură privată, motiv pentru care, starea de fapt descrisă este

încadrabilă în dispozițiile art. 290 C. pen., care absoarbe în conținutul său

și infracțiunea prev. de art. 291 C. pen.

Pentru aceste

considerente, apreciind că soluțiile pronunțate în

cauză sunt temeinice și legale, instanța de fond, în temeiul art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de

petenta C.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în

dosar nr. 286/P/2010.

Împotriva

acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat recurs petenții A.C. și C.A.,

reiterând în esență solicitarea de tragere la răspundere penală a intimatului.

Recursul este inadmisibil.

În raport de

dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi

atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz,

nedefinitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea 202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă.

În consecință,

petenții A.C. și C.A. au exercitat

calea de

atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive.

Pe de altă

parte, petentul A.C. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât nu a

formulat plângere penală împotriva intimatului și

nici plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale,

conform

art. 278

1

C. proc. pen.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petenții A.C. și C.A. împotriva sentinței penale nr. 279/PI

din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petenții A.C. și C.A. împotriva sentinței

penale nr. 279/PI din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurenții petenți la plata sumelor de câte 50 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 martie 2011