ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2006/2012

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 3006/866/2009 pe rolul Judecătoriei Pașcani, reclamanta B.K.

SA - bancă în faliment, prin lichidatori, a chemat în judecată pe pârâții T.C. și

T.M., solicitând partajarea bunurilor comune ale soților.

In motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 70/S din 20 februarie 2008

pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială, s-a dispus atragerea

răspunderii personale a administratorului pârât, T.M., fiind obligată la plata

pasivului SC T.C.M.N.I. SRL Heleșteni, jud. Iași, în sumă de 22.425,09 lei

către reclamantă.

In calitate de

creditoare, reclamanta a solicitat partajarea bunurilor comune ale soților

pentru îndestularea creanței sale.

Anterior

soluționării cauzei de către prima instanță, pârâta T.M. a declarat apel la

datele de 19 februarie 2010, 13 iulie 2010 și 15 aprilie 2011. Ulterior

declarațiilor de apel menționate, Judecătoria Pașcani a suspendat judecarea

cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155

1

C. proc. civ., pentru

nerespectarea dispozițiilor stabilite în sarcina reclamantei.

Calea ordinară

de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, și prin

încheierea de ședință nr.66 din 27 iunie 2011, în temeiul dispozițiilor art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părților, s-a dispus

suspendarea judecării cauzei.

Împotriva

încheierii nr. 66 din 27 iunie 2011, pronunțate de Tribunalului Iași, secția

civilă, au declarat recurs pârâtul T.C. și reclamanta SC B.K. B.G.C.P. SA -

prin LICHIDATORI R.V.A. I.S. S.P.R.L. și P.W.C.B.R.S. S.P.R.L., criticând-o

pentru nelegalitate.

Prin decizia

civilă nr. 538/2011 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția civilă,

a respins ca nefondat, atât recursul reclamantei, cât și pe cel al pârâtului,

reținând că, soluția tribunalului este justă, în considerarea principiului

disponibilității care guvernează procesul civil și a dispozițiilor art. 242

alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., care

statuează că judecarea cauzei va fi suspendată, în situația în care părțile nu

se prezintă în instanță și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva

susmenționatei decizii a declarat recurs pârâta T.M., criticând-o pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 2, 5, 6, 7 și

8 C. proc. civ.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului urmează să respingă recursul ca

inadmisibil, în considerarea următoarelor:

În sistemul

român de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești,

exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul

legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional,

înscris în dispozițiile art. 129 din Constituție, având semnificația

reglementării prin lege a căilor de atac și exercitarea lor, potrivit cu natura

și scopul lor și într-o anumită ordine.

Potrivit art.

299

alin. (1)

C. proc. civ. sunt

supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum

și în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Conform art.

255 C. proc. civ.: hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă

instanță se numesc "sentințe", toate celelalte hotărâri date de

instanță în cursul judecății se numesc "încheieri", iar art. 282

alin. (2) C. proc. civ. prevede că: „împotriva încheierilor premergătoare nu se

poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a

întrerupt cursul judecății."

Astfel,

împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de

lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Față de aceste

dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile pronunțate de

o instanță de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă

de a mai fi atacată cu recurs.

Această

concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Cum un

asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu

se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

In speță, hotărârea

atacată, fiind pronunțată în calea de atac a recursului, în ultimul grad de

jurisdicție statuat de sistemul român de drept este irevocabilă, astfel încât

nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, exercitarea acestei căi de

atac împotriva sa fiind inadmisibilă.

In concluzie,

față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea atacată nefiind susceptibilă de a mai fi cenzurată din

nou în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâta T.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâta T.M.

împotriva deciziei civile nr. 538/2011 din 19 octombrie 2011

pronunțate

de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2012.