ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2006/2012

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3006/866/2009 pe rolul Judecătoriei Pașcani, reclamanta B.K. SA - bancă în faliment, prin lichidatori, a chemat în judecată pe pârâții T.C. și T.M., solicitând partajarea bunurilor comune ale soților. In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 70/S din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială, s-a dispus atragerea răspunderii personale a administratorului pârât, T.M., fiind obligată la plata pasivului SC T.C.M.N.I. SRL Heleșteni, jud. Iași, în sumă de 22.425,09 lei către reclamantă. In calitate de creditoare, reclamanta a solicitat partajarea bunurilor comune ale soților pentru îndestularea creanței sale.

Anterior soluționării cauzei de către prima instanță, pârâta T.M. a declarat apel la datele de 19 februarie 2010, 13 iulie 2010 și 15 aprilie 2011. Ulterior declarațiilor de apel menționate, Judecătoria Pașcani a suspendat judecarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., pentru nerespectarea dispozițiilor stabilite în sarcina reclamantei. Calea ordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, și prin încheierea de ședință nr.66 din 27 iunie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părților, s-a dispus suspendarea judecării cauzei. Împotriva încheierii nr. 66 din 27 iunie 2011, pronunțate de Tribunalului Iași, secția civilă, au declarat recurs pârâtul T.C.

și reclamanta SC B.K. B.G.C.P. SA - prin LICHIDATORI R.V.A. I.S. S.P.R.L. și P.W.C.B.R.S. S.P.R.L., criticând-o pentru nelegalitate. Prin decizia civilă nr. 538/2011 din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins ca nefondat, atât recursul reclamantei, cât și pe cel al pârâtului, reținând că, soluția tribunalului este justă, în considerarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil și a dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care statuează că judecarea cauzei va fi suspendată, în situația în care părțile nu se prezintă în instanță și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâta T.M., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 2, 5, 6, 7 și 8 C. proc.

civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor: În sistemul român de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, înscris în dispozițiile art. 129 din Constituție, având semnificația reglementării prin lege a căilor de atac și exercitarea lor, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Conform art. 255 C. proc. civ.: hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc "sentințe", toate celelalte hotărâri date de instanță în cursul judecății se numesc "încheieri", iar art. 282 alin. (2) C. proc. civ. prevede că: „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății." Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile pronunțate de o instanță de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. In speță, hotărârea atacată, fiind pronunțată în calea de atac a recursului, în ultimul grad de jurisdicție statuat de sistemul român de drept este irevocabilă, astfel încât nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, exercitarea acestei căi de atac împotriva sa fiind inadmisibilă. In concluzie, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea atacată nefiind susceptibilă de a mai fi cenzurată din nou în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta T.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta T.M. împotriva deciziei civile nr. 538/2011 din 19 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2012.