ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1928/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1928/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 4441 din 09 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 2202/95/2009, s-au respins, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații U.T., M.Z.S.A. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 161

din 07 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpaților U.T. și B.C., durata reținerii de la 03

decembrie 2008 la 04 decembrie 2008 și a arestării preventive de la 25 iulie

2009 la 09 decembrie 2010.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului M.Z.S.A., durata reținerii și arestării

preventive de la 10 noiembrie 2008 la 09 decembrie 2010.

Au fost obligați

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 800 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

S-a reținut că, prin

decizia penală nr. 161 din 7 iulie 2010 Curtea de Apel Craiova a admis

apelurile declarate de inculpații B.C. și U.T., împotriva sentinței penale nr. 286

din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2202/95/2009.

A fost desființată în parte sentința și, în baza art. 334 C. proc. pen.:

A fost schimbată

încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul

B.C., din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a)

și b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.

A fost schimbată

încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul

U.T. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și

(5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.,

inculpatul B.C. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe o perioadă de 2 ani ca pedeapsă complementară și au fost interzise

drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. și 350 C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsă reținerea de 24 ore (3/4

decembrie 2008) și perioada arestării preventive de la 25 iulie 2009 la zi și

menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., inculpatul U.T. a fost

condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani ca o pedeapsă

complementară cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 ore (3/4

decembrie 2008) și perioada arestării preventive de la 25 iulie 2009 la zi și

menținută starea de arest a inculpatului.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

Apelul declarat de

inculpatul M.Z.S.A. a fost respins ca nefondat.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut că faptele inculpaților B.C. și U.T., de a-i

ajuta pe inculpații M.Z.S. și V.N. și de a le înlesni săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune, prin găsirea societăților care urmau să fie păgubite,

contactarea telefonică a reprezentanților acestora, sprijinirea materială a

inculpatului M.Z.S. și valorificarea mărfurilor ce au făcut obiectul contractelor

respective, după ce în prealabil inculpații M.Z.S., U.T. și B.C. stabiliseră

cum să procedeze și la ce clienți urmau să ajungă mărfurile, realizează

elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în

formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 75 lit. a) C. pen.

Declarația

inculpatului M.Z.S., dată în fața instanței de apel, prin care a revenit asupra

declarațiilor anterioare, arătând o altă stare de fapt, nu corespunde

adevărului întrucât s-a apreciat că este imposibil ca inculpatul să fi fost

influențat să dea declarație într-un anumit sens, având în vedere faptul că

toate declarațiile anterioare au fost date în prezența apărătorilor aleși.

Declarațiile anterioare date de inculpatul M.Z.S. sunt în concordanță cu

celelalte probe administrate în cauză.

Totodată, s-a

apreciat că vinovăția tuturor inculpaților a fost probată și prin faptul că în

cazul tuturor părților civile s-a procedat la fel.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs inculpații, solicitând admiterea recursurilor,

casarea deciziei penale nr. 161, pentru motivele arătate în practicaua hotărârii.

Examinând recursurile

declarate prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte a constatat că acestea

sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. hotărârea este supusă casării când s-a comis o gravă

eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri judecătorești

greșite de condamnare sau de achitare. Inculpații U.T. și B.C. au susținut că

nu există probe certe de vinovăție pe care să se fundamenteze hotărârea de

condamnare, ei nu au participat la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și,

în consecință, nici nu au cauzat vreun prejudiciu, iar declarația inculpatului

M. nu se coroborează cu nici un mijloc de probă. Inculpatul M. a susținut, la

rândul său, că a dat declarație sub presiunea organului de urmărire penală

însă, în realitate, el nu îi cunoaște pe ceilalți coinculpați. Toate aceste

susțineri ale inculpaților sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză.

Potrivit art. 64

alin. (1) C. proc. pen., declarațiile inculpatului sunt mijloace de probă prin

care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, iar conform

dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. pen., declarațiile inculpatului pot

servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În acest sens sunt și

dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora aprecierea

fiecărei probe se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor

probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Inculpatul M.Z.S., în

declarațiile date în zilele de 19 noiembrie 2008 (pag.692 vol.II dosar urmărire

penală), 25 februarie 2009 (pag.25 vol.I dosar urmărire penală), 5 mai 2009

(pag.85, vol.I Tribunalul Gorj), în prezența apărătorilor aleși, a arătat cu

lux de amănunte cum a săvârșit faptele și care a fost contribuția inculpaților B.C.

și U.T.

În cursul procesului

inculpatul M.Z.S.A. a relatat împrejurările în care i-a cunoscut pe inculpații B.C.

și U.T., împrejurările în care a fost atras în activitatea infracțională și

contribuția sa și a celorlalți participanți la prejudicierea SC C.P.C. SRL

Zlatna, SC V.P.C. SRL Focșani, SC S.K. SRL Tîrnăveni, SC L.A.F.P. SRL Cluj și SC

E. SRL Cluj.

Mai mult, același inculpat

a manifestat interes în stabilirea și probarea tuturor faptelor și a vinovăției

participanților, inclusiv prin indicarea locației în care se găseau înscrisuri

și obiecte ce constituie probe materiale în prezenta cauză (expediții on-line

de sume de bani, dosare privind societăți comerciale implicate în actele

ilicite, ștampile, etc, toate acestea fiind ridicate cu ocazia percheziției

domiciliare efectuate la data de 20 noiembrie 2008, după autorizarea ei de

către instanța competentă.

Declarațiile inculpatului

M.Z.S.A. sunt susținute și de declarațiile martorilor audiați în cauză: F.C.,

ș.a., raportul de expertiză criminalistică grafică nr. 19344 din 12 decembrie

2007.

Declarația

inculpatului M.Z.S.A., dată în fața instanței de apel, nu se coroborează cu

nici un mijloc de probă administrat în cauză, astfel că, în mod corect instanța

de apel a apreciat că nu corespunde adevărului.

În concluzie, Înalta Curte

a apreciat că în cauză există probe certe de vinovăție care au dus la

pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

Referitor la cererile

de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prevăzută de

art. 215 alin. (5) C. pen., motivat de faptul că în cauză nu este dovedit un

prejudiciu mai mare de 200.000 lei și eliminarea prevederilor art. 41, art. 42 C.

pen., întrucât ar fi vorba de trei infracțiuni de sine stătătoare, întemeiate

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte

constată că sunt nefondate.

Potrivit Deciziei nr.

XIV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, prin

consecințe deosebit de grave se înțelege, în cazul infracțiunilor continuate,

totalitatea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice și juridice,

prin toate acțiunile și inacțiunile prin care se realizează elementul material

al laturii obiective a infracțiunii.

Se constată că, în

perioada mai-iulie 2007, inculpații au indus în eroare prin acte repetate și în

realizarea aceleiași rezoluții infracționale pe reprezentanții părților civile

din prezenta cauză, cu ocazia încheierii și derulării unor contracte economice,

prin folosirea de nume și calități mincinoase, precum și prin emiterea de

instrumente de plată pentru a căror valorificare nu exista provizia sau

acoperirea necesară, urmată de prejudicierea acestor agenți economici cu

următoarele sume: 62.308,21 lei pe SC C.P.C. SRL Zlatna, 30.324 lei pe SC

V.P.C. SRL Focșani, 53.607 lei, pe SC S.K. SRL Tîrnăveni, 42.400 lei pe SC

L.A.F.P. SRL Cluj și 30.500 lei pe SC E. SRL Cluj, rezultând în final un

prejudiciu total mai mare de 200.000 lei.

S-a observat că nu se

pot înlătura dispozițiile art. 41, art. 42 C. pen., întrucât faptele au fost

comise la diverse intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale.

În acest sens s-a

apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.

Sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate inculpaților, Înalta Curte a constatat că

acestea au fost corect stabilite ținându-se cont de criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., de modalitatea de săvârșire, de metodele folosite, de

contribuția fiecăruia dintre inculpați, de circumstanțele personale ale

acestora, iar în ceea ce-1 privește pe B.C. și de starea de recidivă

postexecutorie a acestuia.

În consecință, nici

prevederile cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., nu sunt incidente în prezenta cauză.

Ca atare, Înalta Curte

a constatat că hotărârea curții de apel este temeinică și legală, urmând ca în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă

recursurile inculpaților, ca nefondate.

II. Împotriva acestei

decizii penale au declarat contestație în anulare contestatorii B.C., U.T. și M.Z.S.A.,

criticând-o ca nelegală, pentru aceea că decizia sus-menționată vizează „o

infracțiune pentru care s-a mai pronunțat o decizie definitivă și anume

sentința nr. 4490 din 13 decembrie 2010 prin care se impută aceeași faptă la

două grupuri de făptuitori în două dosare diferite, și anume prejudiciu adus SC

C.C.P. SRL Zlatna de către SC N. Murfatlar prin numiții P.P.N., P.A. și P.C.

prin contractul nr. 246 din 23 iulie 2007 ca o extensie a contractului între SC

C.C.P. SRL Zlatna de către SC T.M. SRL Târgu Jiu încheiat în lunile mai – iunie

2007, lăsând ca formă de plată fila CEC nr. 00016325 seria BG 327 în valoare

62.308,21 RON”.

În consecință, cei

trei contestatori sus-indicați solicită „ca, din totalul de 219.139,21 RON care

reprezintă prejudiciul total a celor cinci societăți comerciale păgubite, să se

scadă suma de 62.308,21 RON care reprezintă suma prejudiciată de cei trei din

dosarul nr. 1014/54/2010 rămasă definitivă prin sentința penală nr. 4490 din 13

decembrie 2010 și încadrarea corectă a faptelor prezentate”.

Motivele de critică

iterate de contestatorii condamnați nominalizați se încadrează în cazul de

contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererilor de contestație în anulare formulate de

condamnații B.C., U.T. și M.Z.S.A., prin conformare la dispozițiile art. 391

alin. (1) C. proc. pen., fără citarea părților, Înalta Curte are în vedere că

nu este îndeplinită prima din condițiile instituite prin prevederile alin. (2)

al textului de lege deja indicat mai înainte și anume ca aceste contestații să

fie promovate „în termenul prevăzut de lege”.

Pe calea normei de

trimitere descrisă, rezultă că prin dispozițiile imperative ale art. 388 alin.

(1) teza I C. proc. pen. se statuează că „contestația în anulare pentru

motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) și e) poate fi introdusă de către

persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la

începerea executării ...”.

Or, în speța de față,

toate cele trei contestații în anulare promovate de condamnații B.C., U.T. și M.Z.S.A.

au fost expediate prin scrisori, ce au data ștampilei poștale aplicată la data

de 04 ianuarie 2011, aceasta în condițiile în care condamnații înșiși arată că

au început executarea pedepselor aplicate la data de 16 decembrie 2010, în

temeiul mandatelor de executare a pedepselor cu închisoare.

Rezultă astfel, fără

echivoc pe calea unui silogism logico-juridic și formal că termenul sus-indicat

se epuiza la data de 27 decembrie 2010 și, în consecință, contestațiile în

anulare de față se privesc ca tardive și urmează a fi respinse ca inadmisibile

în baza dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorii B.C., U.T. și M.Z.S.A. împotriva deciziei

penale nr. 4441 din 09 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 2202/95/2009.

Obligă recurenții contestatori la plata

sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 mai 2011.