Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3722/2013

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3722/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 133 din 30 august 2011 Tribunalul Gorj a dispus condamnarea inculpaților: - B.S.M., administrator la SC D. SRL Vâlcea, la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.; - M.G., la pedeaspsa de 4 ani închisoare și la 2 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) C. pen.; - P.M.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare și la 2 ani pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. art. 76 lit. a) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaților drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a și lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., au fost obligați în solidar inculpații B.S.M., M.G. și P.M.V. la plata către partea civilă SC B. SRL Timișoara a sumei de 52.083,13 RON despăgubiri civile; în solidar inculpații B.S.M., M.G. și P.M.V. la plata către partea civilă SC V. SR. Vâlcea a sumei de 59.400 RON, cu titlu de despăgubiri civile; în solidar inculpații B.S.M. și P.M.V. la plata către partea civilă SC S. & V. SRL Craiova a sumei de 14.701,26 RON despăgubiri civile; în solidar inculpații B.S.M., M.G.

și P.M.V. la plata către partea civilă SC E. SRL Rm-Vâlcea a sumei de 9.825,49 RON despăgubiri civile; în solidar inculpații B.S.M., M.G. și P.M.V. la plata către partea civilă SC G. SRL București a sumei de 170.557,57 RON despăgubiri civile. S-a dispus ca despăgubirile civile să fie actualizate la data plății, cu indicele de inflație și dobânzile legale. A fost obligat inculpatul M.G. la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare statului, iar inculpații B.S.M. și P.M.V. la câte 1200 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 464/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și frimiterea în judecată a inculpaților: B.S.M.

pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; P.M.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; M.G. pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. La data de 11 ianuarie 2007 C.G., administrator la SC E. SA Râmnicu Vâlcea a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în cursul lunii noiembrie 2006 a livrat mărfuri către SC D. SRL Vâlcea în valoare de 9800 RON, iar pentru plata mărfurilor reprezentanții acestei societăți au emis o filă de CEC care a fost refuzată la plată, solicitând tragerea la răspundere penală a învinuiților și recuperarea prejudiciului creat.

La data de 18 ianuarie 2007 SC V. SRL Râmnicu Vâlcea, prin administratorul legal B.I. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2006 a livrat mărfuri diferite sortimente către SC D. SRL Vâlcea în valoare de 59.400 RON, iar pentru plata acestora reprezentantul societății a emis două file de CEC care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil, solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia și recuperarea prejudiciului creat. La data de 24 ianuarie 2007 T.S.C., reprezentant al SC S. & V. SRL Craiova a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în cursul lunii decembrie 2006 a livrat mărfuri către SC D. SRL Vâlcea în valoare de 23.502, 67 RON, iar pentru suma de 14.701,26 RON reprezentanții acestei societăți au emis o filă de CEC fără acoperire bancară solicitând tragerea la răspundere penală a învinuiților și recuperarea prejudiciului creat.

La data de 23 februarie 2007 SC B. SA Timișoara prin administratorii legali, V.I. și B.N. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în perioada 23 noiembrie 2006-30 noiembrie 2006 a livrat mărfuri diferite sortimente către SC D. SRL Vâlcea în valoare de 63.785,13 RON, iar pentru suma de 52.85,13 RON reprezentanții acestei societăți au emis trei file de CEC care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil, solicitând tragerea la răspundere penală a învinuiților și recuperarea prejudiciului. La data de 28 februarie 2007 SC G. SRL București, prin administratorul legal A.A.A.

a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în cursul lunii noiembrie 2006 a livrat mărfuri către SC D. SRL Vâlcea în valoare de 170.555 RON, iar pentru plata acestora reprezentanții societății au emis două file de CEC care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora și recuperarea prejudiciului creat. În urma efectuării cercetărilor cu privire la aceste sesizări, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 243/P/2007 din 17 octombrie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.S. și P.M.V. pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și a inculpatului M.G. pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 15 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., aceștia fiind condamnați prin sentința penală nr. 25 din 05 mai 2009 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 245 din 01 martie 2010 a Curții de Apel Craiova. Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei privind activitatea infracțională desfășurată de învinuitul B.S.M. în dauna SC B. SRL Timișoara, SC R. SRL Rm. Vâlcea, SC S. & V. SRL Craiova, SC E. SRL Rm. Vâlcea, SC G. SRL București. De asemenea, a fost disjunsă cauza privind activitatea infracțională desfășurată de învinuiții P.M.V. și M.G. alături de învinuitul B.S.M.

la prejudicierea SC G. SRL București, acestea făcând obiectul prezentei cauze. În urma efectuării cercetărilor au rezultat următoarele: Inculpații P.M.V., B.S.M. și M.G. se cunosc de mai mult timp, între aceștia existând relații apropiate. În perioada noiembrie-decembrie 2006, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpații B.S.M., P.M.V. și M.G. împreună cu numita C.S., au achiziționat marfa de la cinci societăți comerciale din municipiul Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și București, pentru care învinuitul B.S.M. a emis file CEC fără acoperire bancară.

Inculpatul B.S.M., care în prezent se sustrage și de la urmărirea penală, fiind plecat din țară din anul 2007, în calitate de asociat unic și administrator al SC D. SRL Vâlcea, a deschis cont bancar la R. Bank, Agenția H., a ridicat un carnet de file CEC pe care le-a folosit pentru plata mărfurilor ridicate de ceilalți învinuiți de la SC B. SA Timișoara, SC V. SRL Râmnicu Vâlcea, SC E. SRL Rm-Vâlcea, SC S. & V. SRL Craiova și SC G. SRL București, cecurile fiind refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont. Astfel, activitatea infracțională a inculpaților B.S.M., P.M.V. și M.G. constând în prejudicierea celor cinci societăți comerciale a fost următoarea:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2623/2012
. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2283/2013
.A. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei i-au fost interzise inculpatului drepturile pr
ÎCCJ 2013-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 298/2013
C. pen. (două acte materiale). Inculpatul P.L. a fost condamnat la 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pentru inf
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 813/2012
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 94 din 22 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, I. În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2773/2013
e de art. 71 C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv, de la data de 08 iulie 2011 la zi. A conda
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă