ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4825/2011

Asupra recursurilor de față:

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei.

1.Obiectul acțiunii și hotărârea

primei instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub

nr. 253/57/20110, ca urmare a disjungerii acesteia din dosarul nr.

1901/57/2010, reclamanta SC C.F.I. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara să se dispună :

- suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 760 din 09 iulie 2010 emisă de către pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Hunedoara, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În drept, au fost invocate prevederile

art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii de suspendare,

reclamanta a arătat că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, ele fiind aceleași pe care le-a invocat și în

dosarul nr. 1194/57/2010 al Curții de Apel Alba-Iulia, prin care a solicitat și

i s-a acordat suspendarea executării, în baza art. 14, până la pronunțarea

instanței de fond, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 154 din 11 mai 2011 a

respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09

iulie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și a

dispus restituirea cauțiunii în sumă de 12.293 lei, consemnată de către

reclamantă, cu recipisa de consemnare nr. 27836297 din 19 aprilie 2011, la CEC

Bank, sucursala Deva.

Pentru a hotărî astfel, această

instanță a reținut, în esență, că reclamanta prin sentința nr. 246/F/CA/2010

pronunțată de către Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 1194/57/2010,

rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, a beneficiat de

suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, a

Dispoziției nr. 230 din 09 iulie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr.

11096 din 09 iulie 2010, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

până la pronunțarea instanței de fond.

A reținut Curtea că, după sesizarea

instanței de fond cu acțiunea în contencios administrativ împotriva deciziei

emise în soluționarea contestației, acțiune ce face obiectul dosarului nr.

1901/57/2010 al acestei instanțe, reclamanta a solicitat ca, în temeiul art. 15

din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În condițiile mai sus expuse prima

instanță a apreciat că, în situația în care s-a dispus suspendarea executării

actului administrativ contestat până la pronunțarea instanței de fond, în

temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu mai este posibilă formularea unei

alte cereri, în temeiul art. 15 din aceeași lege, prin care să se solicite din

nou suspendarea aceluiași act administrativ, având în vedere prevederile art. 15

alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul admiterii acțiunii

de fond, efectele acestei măsuri de protecție se prelungesc, de drept, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, fără a fi necesară formularea

unei cereri în temeiul alin. (1) al art. 15 din aceeași lege.

Ca urmare a respingerii cererii de

suspendare, Curtea a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 12.293 lei,

consemnată de către reclamantă, cu recipisa de consemnare nr. 27836297 din 19

aprilie 2011, la CEC Bank, sucursala Deva.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta SC C.F.I. SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta reclamantă a susținut, în

esență, că în mod greșit Curtea de Apel Alba-Iulia a respins cererea de

suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010,

formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat recurenta că legiuitorul nu

a avut intenția ca suspendarea acordată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004

să o excludă pe cea care poate fi acordată, în temeiul art. 15 din aceiași lege

și că o asemenea discrepanță nu poate fi acoperită prin motivarea instanței de

fond care este valabilă doar în cazul admiterii în întregime a acțiunii.

În fine recurenta a susținut că a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 prin raportare la

art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru acordarea suspendării actelor administrative

atacate.

II.

Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

In cauză sunt aplicabile prevederile

art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, privind

suspendarea actului administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 15

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14,

și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în

parte, a actului atacat. In acest caz, instanța poate dispune suspendarea

actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau

printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond".

Articolul 14 alin. (1) din lege

stipulează că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă așadar că suspendarea

executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a condiției existenței cazului bine justificat și iminența producerii unei

pagube care, astfel, poate fi prevenită, precum și a depunerii cauțiunii.

În speță, reclamanta, prin sentința

nr. 246/F/CA/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr.

1194/57/2010, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, a

beneficiat de suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie

2010, a Dispoziției nr. 230 din 09 iulie 2010 și a Raportului de inspecție

fiscală nr. 11096 din 09 iulie 2010, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond.

Înalta Curte reține că în mod greșit

Curtea de Apel Alba-Iulia a respins cererea de suspendare a executării

formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, apreciind că în situația

în care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat până

la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu

mai este posibilă formularea unei alte cereri, în temeiul art. 15 din aceeași

lege, prin care să se solicite din nou suspendarea aceluiași act administrativ.

Înalta Curte reține că într-adevăr

prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 stipulează că "(4) în

ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile

art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului

administrativ în temeiul alin. (1)".

Dar în speță, Curtea de Apel Alba-Iulia,

prin sentința nr. 203 din 22 iunie 2011, soluționând fondul cauzei a admis în

parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 231 din 21 decembrie 2010 emisă de D.G.F.P.

Hunedoara și Raportul de Inspecție fiscală nr. 11096 di8n 09 iulie 2010, numai

în ceea ce privește suma stabilită suplimentar cu titlul de impozit pe profit

și accesoriile aferente și suma stabilită suplimentar cu titlu de impozit pe

veniturile din dividendele distribuite persoanelor fizice și accesoriile

aferente acesteia, astfel că motivarea instanței de fond bazată pe prevederile

art. 15 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nu poate fi reținută.

Cu toate acestea textul nu limitează

admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ

întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în situația în care

partea a beneficiat de o suspendare acordată în temeiul art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Legiuitorul nu a urmărit să creeze o

discrepanță în acordarea măsurii de protecție a suspendării executării, între

reclamanții care au fost nevoiți să o solicite înainte de a avea posibilitatea

de a introduce acțiunea de fond, deoarece creditorul a pornit executarea

deciziei de impunere înainte de soluționarea contestației administrative, și

reclamanții care au avut posibilitatea de a solicita suspendarea, în baza art. 15

odată cu introducerea acțiunii de fond, sau chiar după această dată, deoarece

organele fiscale nu au pornit până atunci executarea silită împotriva lor.

Dacă intenția legiuitorului ar fi fost

ca suspendarea acordată în baza art. 14 să o excludă pe cea care poate fi

acordată în baza dispozițiilor art. 15, acest lucru s-ar fi prevăzut în mod

expres în lege, or din cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu rezultă această

împrejurare.

Așa fiind și cum în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în

sensul existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente, urmează ca

instanța de recurs să primească cererea de suspendare formulată de reclamantă.

Astfel, în timp ce condiția existenței

unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul

cauzei, și din împrejurarea că acțiunea a fost admisă de instanța de fond, în

parte, condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia

rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal

contestat, cu consecința imediată și directă a afectării grave a activității

societății.

In concluzie, având în vedere

considerentele mai sus enunțate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat și va modifica hotărârea atacată în sensul

admiterii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 760 din 9

iulie 2010, emisă de D.G.F.P. Hunedoara până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii de fond.

Având în vedere condițiile impuse de

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., privind achitarea unei cauțiuni de până la

20% din cuantumul sumei contestate și faptul că prima instanță, prin hotărârea

pronunțată a dispus restituirea cauțiunii, instanța de recurs va înlătura

această dispoziție din cuprinsul hotărârii recurate.

Deasemenea, ținând cont de culpa

procesuală a intimatei pârâte și de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., va fi obligată această parte la cheltuieli de judecată către recurenta

reclamantă în cuantum de 2000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC C.F.I.

SRL Hunedoara împotriva sentinței nr. 154 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

admite cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 760 din 09

iulie 2010 emisă de D.G.F.P. Hunedoara până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii de fond.

Înlătură dispoziția de restituire a

cauțiunii.

Obligă intimata pârâtă la 2000 lei

cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă cu aplicarea art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 octombrie 2011.