ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4825/2011

Asupra recursurilor de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 253/57/20110, ca urmare a disjungerii acesteia din dosarul nr. 1901/57/2010, reclamanta SC C.F.I. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara să se dispună : - suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010 emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În drept, au fost invocate prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ele fiind aceleași pe care le-a invocat și în dosarul nr. 1194/57/2010 al Curții de Apel Alba-Iulia, prin care a solicitat și i s-a acordat suspendarea executării, în baza art. 14, până la pronunțarea instanței de fond, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 154 din 11 mai 2011 a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 12.293 lei, consemnată de către reclamantă, cu recipisa de consemnare nr. 27836297 din 19 aprilie 2011, la CEC Bank, sucursala Deva.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că reclamanta prin sentința nr. 246/F/CA/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 1194/57/2010, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, a beneficiat de suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, a Dispoziției nr. 230 din 09 iulie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11096 din 09 iulie 2010, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond. A reținut Curtea că, după sesizarea instanței de fond cu acțiunea în contencios administrativ împotriva deciziei emise în soluționarea contestației, acțiune ce face obiectul dosarului nr. 1901/57/2010 al acestei instanțe, reclamanta a solicitat ca, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În condițiile mai sus expuse prima instanță a apreciat că, în situația în care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu mai este posibilă formularea unei alte cereri, în temeiul art. 15 din aceeași lege, prin care să se solicite din nou suspendarea aceluiași act administrativ, având în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul admiterii acțiunii de fond, efectele acestei măsuri de protecție se prelungesc, de drept, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, fără a fi necesară formularea unei cereri în temeiul alin. (1) al art. 15 din aceeași lege.

Ca urmare a respingerii cererii de suspendare, Curtea a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 12.293 lei, consemnată de către reclamantă, cu recipisa de consemnare nr. 27836297 din 19 aprilie 2011, la CEC Bank, sucursala Deva. 2. Recursul formulat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC C.F.I. SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurenta reclamantă a susținut, în esență, că în mod greșit Curtea de Apel Alba-Iulia a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004. A apreciat recurenta că legiuitorul nu a avut intenția ca suspendarea acordată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 să o excludă pe cea care poate fi acordată, în temeiul art. 15 din aceiași lege și că o asemenea discrepanță nu poate fi acoperită prin motivarea instanței de fond care este valabilă doar în cazul admiterii în întregime a acțiunii.

În fine recurenta a susținut că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru acordarea suspendării actelor administrative atacate. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. In cauză sunt aplicabile prevederile art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. In acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond". Articolul 14 alin. (1) din lege stipulează că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă așadar că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a condiției existenței cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită, precum și a depunerii cauțiunii.

În speță, reclamanta, prin sentința nr. 246/F/CA/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 1194/57/2010, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, a beneficiat de suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, a Dispoziției nr. 230 din 09 iulie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11096 din 09 iulie 2010, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond. Înalta Curte reține că în mod greșit Curtea de Apel Alba-Iulia a respins cererea de suspendare a executării formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, apreciind că în situația în care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu mai este posibilă formularea unei alte cereri, în temeiul art. 15 din aceeași lege, prin care să se solicite din nou suspendarea aceluiași act administrativ.

Înalta Curte reține că într-adevăr prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 stipulează că "(4) în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)". Dar în speță, Curtea de Apel Alba-Iulia, prin sentința nr. 203 din 22 iunie 2011, soluționând fondul cauzei a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 231 din 21 decembrie 2010 emisă de D.G.F.P.

Hunedoara și Raportul de Inspecție fiscală nr. 11096 di8n 09 iulie 2010, numai în ceea ce privește suma stabilită suplimentar cu titlul de impozit pe profit și accesoriile aferente și suma stabilită suplimentar cu titlu de impozit pe veniturile din dividendele distribuite persoanelor fizice și accesoriile aferente acesteia, astfel că motivarea instanței de fond bazată pe prevederile art. 15 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nu poate fi reținută. Cu toate acestea textul nu limitează admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în situația în care partea a beneficiat de o suspendare acordată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Legiuitorul nu a urmărit să creeze o discrepanță în acordarea măsurii de protecție a suspendării executării, între reclamanții care au fost nevoiți să o solicite înainte de a avea posibilitatea de a introduce acțiunea de fond, deoarece creditorul a pornit executarea deciziei de impunere înainte de soluționarea contestației administrative, și reclamanții care au avut posibilitatea de a solicita suspendarea, în baza art. 15 odată cu introducerea acțiunii de fond, sau chiar după această dată, deoarece organele fiscale nu au pornit până atunci executarea silită împotriva lor. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca suspendarea acordată în baza art. 14 să o excludă pe cea care poate fi acordată în baza dispozițiilor art. 15, acest lucru s-ar fi prevăzut în mod expres în lege, or din cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu rezultă această împrejurare.

Așa fiind și cum în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente, urmează ca instanța de recurs să primească cererea de suspendare formulată de reclamantă. Astfel, în timp ce condiția existenței unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, și din împrejurarea că acțiunea a fost admisă de instanța de fond, în parte, condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecința imediată și directă a afectării grave a activității societății.

In concluzie, având în vedere considerentele mai sus enunțate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat și va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 760 din 9 iulie 2010, emisă de D.G.F.P. Hunedoara până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond. Având în vedere condițiile impuse de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., privind achitarea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate și faptul că prima instanță, prin hotărârea pronunțată a dispus restituirea cauțiunii, instanța de recurs va înlătura această dispoziție din cuprinsul hotărârii recurate. Deasemenea, ținând cont de culpa procesuală a intimatei pârâte și de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., va fi obligată această parte la cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă în cuantum de 2000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC C.F.I. SRL Hunedoara împotriva sentinței nr. 154 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010 emisă de D.G.F.P. Hunedoara până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond. Înlătură dispoziția de restituire a cauțiunii. Obligă intimata pârâtă la 2000 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.