ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4137/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC V. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 87 din 26 septembrie 2011 privind suma de 4.369.775 RON, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 din O.U.G. nr. 92/2003.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că sunt întrunite în cazul său cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 sub aspectul cazului bine justificat întrucât există împrejurări legate de stare de fapt și de drept, care creează o serioasă îndoială în privința legalității Deciziei de impunere nr. 87 din 26 septembrie 2011. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 54 din 24 februarie 20123 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 87/2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, formulată de reclamanta SC V. SRL. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în speță este întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv aceea de a exista o contestație care reprezintă plângerea prealabilă, cât și aceea a achitării cauțiunii impusă potrivit art. 215 C. proc.

fisc. Verificând îndeplinirea celor două condiții de fond impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la motivele invocate de reclamantă și la probele administrate în cauză, instanța de fond a apreciat însă că cererea reclamantei este nefondată. În aprecierea instanței de fond, nu sunt întrunite în speță, cumulativ, condițiile cazului bine justificat, ca o aparență a văditei nelegalități a actului de control fiscal, și a pagubei iminente. Instanța de fond a considerat că motivele și susținerile invocate de reclamantă nu fac dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea Deciziei de impunere.

Reclamanta susține că nu a cunoscut despre starea de insolvență a societății de la care a cumpărat combustibil - P.D., astfel că nu a știut că trebuie să aplice măsuri de simplificare conform art. 160 alin. (2) lit. b) C. fisc., dar la o cercetare sumară, aparentă, această apărare nu poate fi primită în condițiile în care, potrivit art. 61 alin. (1) și (3) Legii nr. 85/2006, informațiile privind intrarea în insolvență se comunică Registrului Comerțului și se publică în Buletinul Insolvenței. 3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta SC V. SRL Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC V. SRL Brad. Apreciind că hotărârea primei instanțe este netemeinică și dată cu greșita aplicare a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă a înfățișat, în esență, următoarele critici față de sentința atacată: - instanța de fond a reținut în mod nelegal că motivele invocate nu fac dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat, necesitând o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, deși actele dosarului demonstrează că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 160 din C. fisc., în ceea ce privește achizițiile de motorină efectuate în perioada noiembrie 2008 - septembrie 2009 de la SC P. SRL, societatea reclamantă nefiind în insolvență; - dreptul său de deducere al TVA nu poate fi afectat pentru că nu au avut cunoștință de intrarea în insolvență a societății furnizoare, aspectele reținute în acest sens de prima instanță fiind irelevante întrucât Legea nr. 85/2006 (art. 61 alin. (1) și (3)) nu prevăd obligația beneficiarului livrării mărfurilor de a se interesa dacă furnizorul se află sau nu în insolvență; - actele dosarului demonstrează efectuarea de livrări intracomunitare de bunuri către D.E.

Cipru, iar astfel de livrări sunt scutite de TVA conform art. 143 alin. (2) din C. fisc., în forma în vigoare la acea dată iar faptul că societății din Cipru i-a fost anulat Codul de TVA de autoritatea fiscală pârâtă nu atrage pierderea scutirii, neexistând obligația informării nici sub acest aspect; - nici impozitul pe profit nu este datorat, cheltuielile aferente tranzacțiilor efectuate cu numitul J.D. fiind deductibile fiscal conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003; - și condiția pagubei iminente este îndeplinită fiind evident că executarea silită a obligațiilor fiscale stabilite suplimentar, deja începută, va bloca activitatea societății. 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor și a susținerilor recurentei raportat la actele și lucrările dosarului și față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării Înalta Curte reține că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate. Sesizată cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 87 din 26 septembrie 2011, formulată de societatea reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut motivat și judicios argumentat că în cauză, raportat la aspectele invocate, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cazului bine justificat, ca o aparență a văditei nelegalități a actului de control fiscal contestat și a pagubei iminente.

Înalta Curte, contrar celor susținute de recurentă, apreciază că instanța de fond a realizat în cauză o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată. Cele două condiții expres enunțate în norma legală arătată, prin tonul lor restrictiv-imperativ, demonstrează caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, de natură a demonstra, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului îndoiala serioasă asupra legalității actului. În cauză, după cum bine a reținut și judecătorul fondului, aparența de nelegalitate a actului atacat nu a fost demonstrată prin aspectele invocate, reiterate și prin motivele de recurs.

Independent de împrejurarea că toate argumentele de fapt dar și de drept invocate vizează practic fondul cauzei și reclamă o rezolvare efectivă a modalității de aplicare și interpretare a unor prevederi din Codul fiscal, ceea ce nu este posibil în cadrul unei atare proceduri sumare, Înalta Curte reține că recurenta nu a combătut prin argumente valabile constatările judecătorului fondului, ce nu au depășit cu nimic limitele impuse de o atare procedură de examinare.

În mod eronat recurenta susține ca nu este obligația beneficiarului livrării mărfurilor de se interesa dacă furnizorul se afla sau nu în insolvență; faptul ca nu a cunoscut starea de insolvență a unei societăți comerciale și nu a știut că trebuie să aplice măsuri de simplificare conform art. 160 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu este relevant, întrucât conform art. 61 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006 informațiile privind intrarea în insolvență se publică în Buletinul Procedurilor de Insolvență. De asemenea, verificarea codului valid de TVA al unui partener de afaceri dintr-un stat membru al UE în vederea derulării unei operațiuni intracomunitare este posibilă prin accesarea sistemului VIES, iar mențiunile de pe factura privind datele de identitate ale furnizorului condiționează calitatea de document justificativ.

Ca atare, raportat la cele de mai sus, cele susținute de recurent cu privire la cazul bine justificat sunt netemeinice, de unde rezultă că nu este întrunită una dintre condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 ce trebuie îndeplinite pentru a se acorda de către instanță suspendarea solicitată. O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se obține suspendarea executării actelor administrative fiscale este paguba iminentă, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Nici cu privire la această cerință recurentul nu a prezentat argumente solide și temeinice care să conducă instanța la concluzia că prin executarea actelor administrative fiscale ar putea suferi o pagubă iminentă, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Față de cele mai sus arătate în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de față, nefiind incidente motivele de nelegalitate invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC V. SRL Brad, împotriva sentinței nr. 54 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM