ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 211/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4.127/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prematurității acțiunii; s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Municipiul Deva în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara cu consecința obligării pârâților la dispunerea, respectiv virarea procentului de 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești către bugetul local al Municipiului Deva; s-a respins în rest acțiunea.

Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2015 în dosarul nr. x/2010 petenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a solicitat instanței să lămurească înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului Sentinței nr. 211/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2010, motivat de faptul că atât instanța de executare, cât și executorul judecătoresc au făcut o greșită interpretare a dispozitivului Sentinței nr. 211/2011 și implicit o greșită punere în executare a acestei hotărâri, deoarece instanța de executare și executorul judecătoresc nu au avut în vedere că prin titlul executoriu (Sentința nr. 211/2011) a fost stabilită în sarcina pârâților o obligație de a face, și nu o obligație de plată a unei anumite sume de bani.

Prin încheierea din 4 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de petenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în contradictoriu cu Municipiul Deva prin Primar și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect lămurirea dispozitivului Sentinței nr. 211/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2010.

Prin recursul formulat, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă cererea de lămurire a aplicării dispozitivului Sentinței nr. 211/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2010.

S-a arătat că instanța a interpretat greșit solicitarea reclamantei, întrucât reclamantul din prezentul dosar, dar și executorul judecătoresc precum și instanța care a încuviințat cererea de executare silită au înțeles că punerea în executarea dispozitivului Sentinței nr. 211/2011 constă în obligarea pârâtei la plata unei sume de bani. Pe de altă parte, a arătat recurenta, dispozitivul sentinței în discuție nu vizează plata unei sume de bani ci stabilește în sarcina sa o obligație de a face.

Dat fiind faptul că la momentul punerii în executare s-a constatat o eronată înțelegere a dispoziției instanței de către reclamant, executor judecătoresc și instanța de executare, a considerat că este necesară formularea unei cereri de lămurire a dispozitivului, pentru ca instanța care a pronunțat sentința să explice care este conținutul obligației stabilite prin hotărârea judecătorească.

În opinia recurentei, ceea ce trebuia să arate instanța ca urmare a cererii de lămurire a dispozitivului, consta de fapt, în indicarea în mod explicit a ceea ce se înțelege prin sintagma "dispunerea, respectiv virarea în contul bugetului local", întrucât niciunul dintre cei doi termeni - "dispunere" și "virare" - folosiți de instanță nu este sinonim cu termenul "plată", avut în vedere de reclamant, executorul judecătoresc și instanța de executare.

Recurenta, reiterând susținerile din fața instanței de fond, a arătat că organele învestite cu punerea în aplicare a Sentinței nr. 211/2011 au dovedit o eronată înțelegere a dispozitivului acestei sentințe, întreaga procedură de executare silită începută având drept singur scop obligarea instituției la plata unei sume de bani, obligație care însă nu se regăsește în dispozitivul hotărârii judecătorești a cărei lămurire s-a solicitat.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului, pentru ca instanțele de executare și respectiv executorul judecătoresc să procedeze la punerea corectă în executare a titlului executoriu.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile art. 2811 alin. (1) din C. proc. civ. "În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice."

Analizând hotărârea asupra căreia se solicită lămurirea dispozitivului, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că dispozitivul Sentinței nr. 211/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2010, nu cuprinde date care să necesite lămurirea sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, precum și faptul că sentința arătată nu cuprinde dispoziții potrivnice.

Înalta Curte constată că, pe calea prevăzută de art. 2811 din C. proc. civ., nu pot fi analizate motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate în dispozitiv.

Înalta Curte reține, în deplin acord cu hotărârea instanței de fond, faptul că argumentele invocate de petentă în sensul că instanța de executare și executorul judecătoresc nu au avut în vedere că prin titlul executoriu (Sentința nr. 211/2011) a fost stabilită în sarcina pârâților o obligație de a face, și nu o obligație de plată a unei anumite sume de bani, nu se constituie în motive care să justifice necesitatea lămuririi dispozitivului în sensul prevăzut de art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.

Or, aceste motive nu pot fi avute în vedere de instanță la soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 2811 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere faptul că ceea ce este susceptibil de lămurire este numai dispozitivul hotărârii.

PENTru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva Încheierii din 4 martie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de ED