ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4127/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul Municipiul Deva prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Hunedoara, obligarea pârâților la virarea procentului de 25% din sumele încasate cu titlu de impozit de la persoanele nominalizate la art. 26 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv avocați, notari publici și executori judecătorești, la bugetul local al Municipiului Deva, precum și la plata penalităților în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere de la data nașterii obligației până la data efectivă a viramentului.

La termenul din 17 noiembrie 2010 reclamantul a depus o precizare la acțiune și au arătat că sumele restante și cuprinse în bugetul general consolidat pe anul 2010 sunt în cuantum de 1.000.000 RON, la care se adaugă penalități de întârziere de 116.000 RON calculate astfel: 0,1% pe zi de întârziere pentru perioada 25 mai 2010 - 30 iunie 2010 și de 2% pe lună pentru perioada 01 iulie 2010 - 31 octombrie 2010. Prin sentința nr. 498 din 24 februarie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Hunedoara invocată de D.G.F.P. Hunedoara și a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia cu motivarea că litigiul privește modalitatea de încasare și repartizare a unui impozit, suma totală fiind de 1.116.000 RON și în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia iar prin încheierea din 31 mai 2011 a fost respinsă excepția necompetenței materiale invocată de reclamant, având în vedere că obiectul acțiunii îl constituie sancționarea refuzului nejustificat al autorității de a rezolva o cerere, iar potrivit art. 27 din Legea nr. 146/1997 competența în privința cererii reclamantului de a vira procentul de 25% revine Ministerului Finanțelor Publice care este autoritate publică centrală, iar obiectul litigiului nu este un act administrativ fiscal pentru a stabili competența în funcție de criteriu valoric. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 211/2011 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității și a prematurității acțiunii.

A fost admisă în parte acțiunea reclamantului și au fost obligați pârâții Ministerulul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Hunedoara la dispunerea, respectiv virarea procentului de 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești către bugetul local al Municipiului Deva și a fost respinsă în rest acțiunea. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere că reclamându-se un refuz nejustificat din partea pârâtului nu este necesară formularea unei plângeri prealabile, potrivit art. 7 alin. (5) raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul având posibilitatea de a se adresa direct instanței.

Cât privește excepția prematurității acțiunii instanța a reținut că problema momentului în care devine cert și exigibil impozitul aferent venitului din activități independente realizat pe anul 2009 a fost tranșată irevocabil prin sentința nr. 269/CA/2010 a Tribunalului Hunedoara prin care a fost respinsă ca prematură o altă acțiune formulată de reclamant împotriva acelorași pârâți și având același obiect, reținându-se prin considerentele hotărârii că impozitul în discuție este cert și exigibil la data de 25 mai 2010. Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că potrivit art. 26 alin. (3) rap. la alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cota de 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se constituie venituri la bugetele locale.

Din economia textului art. 27 din Legea nr. 146/1997 instanța a reținut că Ministerul Finanțelor Publice are competență referitor la cererea reclamantului privind virarea în contul bugetului local a procentului de 25% din sumele prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, iar D.G.F.P. Hunedoara realizează implementarea la nivel județean și local a dispozițiilor legale incidente în cauză în domeniul de competență a Ministerului Finanțelor Publice. Constituie refuz nejustificat de a soluționa cererea, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, împrejurare că pârâții nu au virat în contul bugetului local al Municipiului Deva, într-un termen rezonabil, procentul de 25% din sumele prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

A apreciat instanța de fond și că nu reprezintă o cauză de natură a exonera pârâții de la îndeplinirea acestei obligații deficiențele aplicației informatice, întrucât autoritatea publică nu poate invoca propria culpă referitoare la nestabilirea unui mecanism eficient în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 26 alin. (3) rap. la alin. (1) din Legea nr. 146/1997. Petitul privind obligarea pârâților la plata unor penalități de întârziere conform C. proc. fisc., a fost respins ca neîntemeiat cu motivarea că art. 119-123 C. proc. fisc. reglementează majorările de întârziere datorate de către debitor pentru neachitarea la scadență a obligațiilor de plată, iar prin art. 124 dobânda legală la care sunt îndreptățiți contribuabilii pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget potrivit art. 117, dar obligația de a vira procentul de 25% nu este o obligație fiscală în sensul art. 22 C. proc.

fisc. Cum reclamantul nu deține în cauză un drept de creanță fiscală față de pârâți, instanța de fond a considerat că nu este îndreptățit la majorările de întârziere reglementate prin art. 119-123 C. proc. fisc. și nici la dobânda legală prevăzută de art. 124, întrucât nu pretinde restituirea sau rambursarea unor sume de la buget în calitate de contribuabil. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 211/2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice și s-a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii în contencios administrativ ca inadmisibilă și, în subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Municipiul Deva.

I. Cu privire la solicitarea formulată în principal de admitere a recursului, cu consecința modificării hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Prin întâmpinarea depusă, D.G.F.P. Hunedoara a invocat în fața instanței de fond, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, excepția lipsei procedurii prealabile cu Ministerul Finanțelor Publice, dar instanța de fond a respins-o în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 pentru că obiectul acțiunii ar fi un refuz nejustificat al autorității, soluție care este considerată de recurentă ca fiind pronunțată cu încălcarea legii. Legea nr. 554/2004 stabilește prin dispozițiile art. 7 alin. (1) caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, iar în cauză reclamantul s-a adresat cu o simplă solicitare pârâtei D.G.F.P.

Hunedoara, dar această solicitare nu poate fi asimilată unei contestații împotriva unui act administrativ fiscal, iar răspunsul primit la această solicitare nu a fost atacat nici în procedură prealabilă, nici în fața instanței. Mai mult, solicitarea a fost adresată pârâtei D.G.F.P. Hunedoara care a formulat răspuns, însă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu a fost sesizat cu nicio solicitare de acest gen, astfel că nu ne-am găsi în prezența unui refuz nejustificat din partea acestei autorități centrale de a soluționa o cerere, întrucât aceasta nu i-a fost adresată.

Pe de altă parte, recurenta a apreciat că se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă și pentru că reclamantul nu a respectat prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 pentru că nu a înțeles să atace vreun act administrativ fiscal ci a formulat o acțiune având ca obiect obligația de a face, respectiv o acțiune prin care a solicitat instanței să oblige instituțiile pârâte la virarea unei sume de bani. Deși instanța de fond a făcut referiri la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. (2) din același act normativ, textele nu sunt aplicabile deoarece nu se atacă un act administrativ unilateral și nici un refuz nejustificat, de vreme de pârâtului Ministerul Finanțelor Publice nu i s-a solicitat să facă ceva, solicitare la care să emită un refuz nejustificat, iar motivele de fapt și de drept cu privire la excepția inadmisibilității sunt străine de natura pricinii.

II. În subsidiar, în legătură cu solicitarea de admitere a recursului, de modificare a hotărârii atacate și de respingere a acțiunii recurenta a invocat următoarele argumente: Instanța de fond a respins și excepția prematurății invocată prin întâmpinare motivat de existența sentinței nr. 289/2010 a Tribunalului Hunedoara, irevocabilă, prin care s-a reținut că impozitul în discuție este cert și exigibil la 25 mai 2010 deși impozitul la care se face referire este aferent activităților desfășurate de avocați, notari publici și executori judecătorești în cursul anului 2009, deoarece declarația privind veniturile realizate pe anul 2009 se depun în 2010, iar diferențele de impozit rămase de achitat se plătesc în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

În condițiile în care acțiunea reclamantei a fost admisă fără a indica perioada pentru care pârâții sunt obligați la virarea sumei de 25%, soluția este dată cu aplicarea greșită a legii. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: I. Susținerile recurentei referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului față de Ministerul Finanțelor Publice sunt nefondate. Într-adevăr, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește caracterul obligatoriu al procedurii prealabile prin care persoana vătămată trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a actului administrativ unilateral.

Conform art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actului administrativ unilateral și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevede că nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile în cazul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2), respectiv atunci când se invocă un refuz nejustificat de a rezolva o cerere sau de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Recurenta a invocat faptul că aceste texte nu ar fi aplicabile în cauză deoarece reclamantul nici nu a adresat vreo cerere Ministerului Finanțelor Publice la care să nu i se răspundă sau la care să se refuze nejustificat soluționarea, însă aceste susțineri sunt contrazise de probele aflate la dosar.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, lege prin care s-a stabilit că 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se constituie venituri la bugetele locale, reclamantul Municipiul Deva s-a adresat cu o cerere D.G.F.P. pentru a se respecta prevederile acestei legi. Ca urmare a acestor solicitări, D.G.F.P.

Hunedoara a comunicat Primăriei Municipiului Deva că solicitarea Municipiului Deva a fost înaintată Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Trezorerie și Contabilitate Publică, dar cu adresa nr. RR/2008 această direcție a răspuns că nu are competența necesară pentru a stabili modalitatea de aplicare a prevederilor Titlului VI din Legea nr. 571/2003 coroborate cu art. 19 și art. 26 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în ceea ce privește impozitul pe onorariul avocaților, al notarilor publici și al executorilor judecătorești. D.G.F.P. Hunedoara s-a adresat ulterior A.N.A.F.

- Direcția Generală de Metodologie Fiscală Îndrumare și Asistență a Contribuabililor, invocând imposibilitatea de a vira cota de 25% din impozitul pe onorariile avocaților, notarilor și ale executorilor judecătorești, la bugetele locale, cu adresa nr. GG/2010 dar, la rândul său, această direcție a înaintat-o Direcției de Reglementări în domeniul nefiscal (dosar Tribunal Hunedoara). Tot în urma solicitărilor reclamantului, D.G.F.P. Hunedoara a comunicat în legătură cu indicarea contului în care se încasează procentul de 25% că problema va fi soluționată numai după primirea răspunsului de la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Sinteză a Politicilor Bugetare (dosa Tribunal Hunedoara).

Toate acestea dovedesc faptul că, chiar dacă în sens strict formal, reclamantul Municipiul Deva nu s-a adresat direct Ministerului Finanțelor Publice să dispună virarea procentului de 25% conform art. 26 din Legea nr. 146/1997, solicitările sale adresate inițial D.G.F.P. Hunedoara au fost înaintate direcțiilor de specialitate ale Ministerului Finanțelor Publice, iar răspunsul primit nu a fost unul favorabil, o dovadă în acest sens fiind și faptul că recurenții nu au făcut dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege nici în anul 2012. Un alt aspect al inadmisibilității cererii, pe lângă lipsa procedurii prealabilă, invocat de recurentă este neatacarea unui act administrativ însă și aceste susțineri sunt nefondate.

Din modul de redactare al cererii de chemare în judecată se deduce faptul că reclamantul a atacat refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a vira procentul de 25% din sumele prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 146/2007, iar potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat unui act administrativ unilateral, astfel că acțiunea reclamantul nu este inadmisibilă numai pentru că reclamantul nu a solicitat și anularea adreselor prin care s-a refuzat nejustificat îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege. II.

Și susținerile legate de aplicarea greșită a legii în soluționarea cauzei pe fond sunt nefondate Instanța de fond a obligat pârâții la dispunerea, respectiv, virarea procentului de 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești către bugetul local al Municipiului Deva și nu era necesar să precizeze în dispozitiv anul sau anii pentru care vor fi virate aceste procente deoarece în considerentele hotărârii s-au făcut precizările respective. Mai întâi, trebuie arătat că instanța de fond nu putea indica perioada având în vedere că nici reclamantul nu a solicitat acest lucru, iar apoi, având în vedere data introducerii acțiunii refuzul nejustificat a vizat nevirarea sumelor ce se cuvin pentru anul 2009, iar instanța de fond a precizat că impozitele erau certe și exigibile la 25 mai 2010, aspect recunoscut chiar de recurenta D.G.F.P.

Hunedoara în motivele de recurs. Pentru că soluția instanței de fond se referă la sumele provenind din impozitele pentru anul 2009 nu este imposibil de executat, așa cum se susține în motivele de recurs. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 211 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012.