ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4127/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4127/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul

Municipiul Deva prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice și D.G.F.P. Hunedoara, obligarea pârâților la virarea procentului de 25%

din sumele încasate cu titlu de impozit de la persoanele nominalizate la art. 26

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv avocați, notari

publici și executori judecătorești, la bugetul local al Municipiului Deva, precum

și la plata penalităților în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere de la data nașterii

obligației până la data efectivă a viramentului.

La termenul din 17

noiembrie 2010 reclamantul a depus o precizare la acțiune și au arătat că sumele

restante și cuprinse în bugetul general consolidat pe anul 2010 sunt în cuantum

de 1.000.000 RON, la care se adaugă penalități de întârziere de 116.000 RON calculate

astfel: 0,1% pe zi de întârziere pentru perioada 25 mai 2010 - 30 iunie 2010 și

de 2% pe lună pentru perioada 01 iulie 2010 - 31 octombrie 2010.

Prin sentința nr. 498

din 24 februarie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Hunedoara

invocată de D.G.F.P. Hunedoara și a fost declinată competența materială de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia cu motivarea că litigiul privește

modalitatea de încasare și repartizare a unui impozit, suma totală fiind de 1.116.000

RON și în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată

la Curtea de Apel Alba Iulia iar prin încheierea din 31 mai 2011 a fost respinsă

excepția necompetenței materiale invocată de reclamant, având în vedere că obiectul

acțiunii îl constituie sancționarea refuzului nejustificat al autorității de a rezolva

o cerere, iar potrivit art. 27 din Legea nr. 146/1997 competența în privința cererii

reclamantului de a vira procentul de 25% revine Ministerului Finanțelor Publice

care este autoritate publică centrală, iar obiectul litigiului nu este un act administrativ

fiscal pentru a stabili competența în funcție de criteriu valoric.

fond

Prin sentința nr. 211/2011

din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității și a prematurității acțiunii.

A fost admisă în parte

acțiunea reclamantului și au fost obligați pârâții Ministerulul Finanțelor

Publice și D.G.F.P. Hunedoara la dispunerea, respectiv virarea procentului de 25%

din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor

publici și ale executorilor judecătorești către bugetul local al Municipiului Deva

și a fost respinsă în rest acțiunea.

Excepția inadmisibilității

acțiunii a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere că reclamându-se un refuz

nejustificat din partea pârâtului nu este necesară formularea unei plângeri prealabile,

potrivit art. 7 alin. (5) raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul

având posibilitatea de a se adresa direct instanței.

Cât privește excepția

prematurității acțiunii instanța a reținut că problema momentului în care devine

cert și exigibil impozitul aferent venitului din activități independente realizat

pe anul 2009 a fost tranșată irevocabil prin sentința nr. 269/CA/2010 a Tribunalului

Hunedoara prin care a fost respinsă ca prematură o altă acțiune formulată de reclamant

împotriva acelorași pârâți și având același obiect, reținându-se prin considerentele

hotărârii că impozitul în discuție este cert și exigibil la data de 25 mai 2010.

Cu privire la fondul cauzei

instanța a reținut că potrivit art. 26 alin. (3) rap. la alin. (1) din Legea

nr. 146/1997, cota de 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile

avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se constituie

venituri la bugetele locale.

Din economia textului

art. 27 din Legea nr. 146/1997 instanța a reținut că Ministerul Finanțelor Publice

are competență referitor la cererea reclamantului privind virarea în contul bugetului

local a procentului de 25% din sumele prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 146/1997, iar D.G.F.P. Hunedoara realizează implementarea la nivel județean

și local a dispozițiilor legale incidente în cauză în domeniul de competență a Ministerului

Finanțelor Publice.

Constituie refuz nejustificat

de a soluționa cererea, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004,

împrejurare că pârâții nu au virat în contul bugetului local al Municipiului Deva,

într-un termen rezonabil, procentul de 25% din sumele prevăzute de art. 26

alin. (1) din Legea nr. 146/1997. A apreciat instanța de fond și că nu reprezintă

o cauză de natură a exonera pârâții de la îndeplinirea acestei obligații deficiențele

aplicației informatice, întrucât autoritatea publică nu poate invoca propria culpă

referitoare la nestabilirea unui mecanism eficient în vederea punerii în aplicare

a prevederilor art. 26 alin. (3) rap. la alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

Petitul privind obligarea

pârâților la plata unor penalități de întârziere conform C. proc. fisc., a fost

respins ca neîntemeiat cu motivarea că art. 119-123 C. proc. fisc. reglementează

majorările de întârziere datorate de către debitor pentru neachitarea la scadență

a obligațiilor de plată, iar prin art. 124 dobânda legală la care sunt îndreptățiți

contribuabilii pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget potrivit

art. 117, dar obligația de a vira procentul de 25% nu este o obligație fiscală în

sensul art. 22 C. proc. fisc.

Cum reclamantul nu deține

în cauză un drept de creanță fiscală față de pârâți, instanța de fond a considerat

că nu este îndreptățit la majorările de întârziere reglementate prin art. 119-123

C. proc. fisc. și nici la dobânda legală prevăzută de art. 124, întrucât nu pretinde

restituirea sau rambursarea unor sume de la buget în calitate de contribuabil.

Împotriva sentinței

nr. 211/2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu și în numele Ministerului

Finanțelor Publice și s-a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea

hotărârii recurate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii în contencios

administrativ ca inadmisibilă și, în subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului,

modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul

Municipiul Deva.

I. Cu privire la solicitarea

formulată în principal de admitere a recursului, cu consecința modificării hotărârii

recurate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin întâmpinarea depusă,

D.G.F.P. Hunedoara a invocat în fața instanței de fond, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice, excepția lipsei procedurii prealabile cu Ministerul

Finanțelor Publice, dar instanța de fond a respins-o în temeiul art. 7 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004 pentru că obiectul acțiunii ar fi un refuz nejustificat

al autorității, soluție care este considerată de recurentă ca fiind pronunțată cu

încălcarea legii.

Legea nr. 554/2004 stabilește

prin dispozițiile art. 7 alin. (1) caracterul obligatoriu al procedurii prealabile,

iar în cauză reclamantul s-a adresat cu o simplă solicitare pârâtei D.G.F.P. Hunedoara,

dar această solicitare nu poate fi asimilată unei contestații împotriva unui act

administrativ fiscal, iar răspunsul primit la această solicitare nu a fost atacat

nici în procedură prealabilă, nici în fața instanței.

Mai mult, solicitarea

a fost adresată pârâtei D.G.F.P. Hunedoara care a formulat răspuns, însă pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice nu a fost sesizat cu nicio solicitare de acest gen,

astfel că nu ne-am găsi în prezența unui refuz nejustificat din partea acestei autorități

centrale de a soluționa o cerere, întrucât aceasta nu i-a fost adresată.

Pe de altă parte, recurenta

a apreciat că se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă și pentru că reclamantul

nu a respectat prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 pentru că nu a înțeles

să atace vreun act administrativ fiscal ci a formulat o acțiune având ca obiect

obligația de a face, respectiv o acțiune prin care a solicitat instanței să oblige

instituțiile pârâte la virarea unei sume de bani.

Deși instanța de fond

a făcut referiri la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. (2)

din același act normativ, textele nu sunt aplicabile deoarece nu se atacă un act

administrativ unilateral și nici un refuz nejustificat, de vreme de pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice nu i s-a solicitat să facă ceva, solicitare la care să emită

un refuz nejustificat, iar motivele de fapt și de drept cu privire la excepția inadmisibilității

sunt străine de natura pricinii.

II. În subsidiar, în legătură

cu solicitarea de admitere a recursului, de modificare a hotărârii atacate și de

respingere a acțiunii recurenta a invocat următoarele argumente:

Instanța de fond a respins

și excepția prematurății invocată prin întâmpinare motivat de existența sentinței

nr. 289/2010 a Tribunalului Hunedoara, irevocabilă, prin care s-a reținut că impozitul

în discuție este cert și exigibil la 25 mai 2010 deși impozitul la care se face

referire este aferent activităților desfășurate de avocați, notari publici și executori

judecătorești în cursul anului 2009, deoarece declarația privind veniturile realizate

pe anul 2009 se depun în 2010, iar diferențele de impozit rămase de achitat se plătesc

în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

În condițiile în care

acțiunea reclamantei a fost admisă fără a indica perioada pentru care pârâții sunt

obligați la virarea sumei de 25%, soluția este dată cu aplicarea greșită a legii.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

declarat pentru următoarele considerente:

I. Susținerile recurentei

referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului

față de Ministerul Finanțelor Publice sunt nefondate.

Într-adevăr, art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește caracterul obligatoriu al procedurii

prealabile prin care persoana vătămată trebuie să solicite autorității publice emitente

revocarea, în tot sau în parte, a actului administrativ unilateral.

Conform art. 2 alin.

(2) din același act normativ, se asimilează actului administrativ unilateral și

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Art. 7 alin. (5) din Legea

nr. 554/2004, modificată, prevede că nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile

în cazul în care sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2), respectiv atunci

când se invocă un refuz nejustificat de a rezolva o cerere sau de a nu răspunde

solicitantului în termenul legal.

Recurenta a invocat faptul

că aceste texte nu ar fi aplicabile în cauză deoarece reclamantul nici nu a adresat

vreo cerere Ministerului Finanțelor Publice la care să nu i se răspundă sau la care

să se refuze nejustificat soluționarea, însă aceste susțineri sunt contrazise de

probele aflate la dosar.

După intrarea în vigoare

a Legii nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea

de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, lege

prin care s-a stabilit că 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile

avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se constituie

venituri la bugetele locale, reclamantul Municipiul Deva s-a adresat cu o cerere

D.G.F.P. pentru a se respecta prevederile acestei legi.

Ca urmare a acestor solicitări,

D.G.F.P. Hunedoara a comunicat Primăriei Municipiului Deva că solicitarea Municipiului

Deva a fost înaintată Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Trezorerie

și Contabilitate Publică, dar cu adresa nr. RR/2008 această direcție a răspuns că

nu are competența necesară pentru a stabili modalitatea de aplicare a prevederilor

Titlului VI din Legea nr. 571/2003 coroborate cu art. 19 și art. 26 din Legea

nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în ceea ce privește impozitul pe

onorariul avocaților, al notarilor publici și al executorilor judecătorești.

D.G.F.P. Hunedoara s-a

adresat ulterior A.N.A.F. - Direcția Generală de Metodologie Fiscală Îndrumare și

Asistență a Contribuabililor, invocând imposibilitatea de a vira cota de 25% din

impozitul pe onorariile avocaților, notarilor și ale executorilor judecătorești,

la bugetele locale, cu adresa nr. GG/2010 dar, la rândul său, această direcție a

înaintat-o Direcției de Reglementări în domeniul nefiscal (dosar Tribunal Hunedoara).

Tot în urma solicitărilor

reclamantului, D.G.F.P. Hunedoara a comunicat în legătură cu indicarea contului

în care se încasează procentul de 25% că problema va fi soluționată numai după primirea

răspunsului de la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Sinteză a

Politicilor Bugetare (dosa Tribunal Hunedoara).

Toate acestea dovedesc

faptul că, chiar dacă în sens strict formal, reclamantul Municipiul Deva nu s-a

adresat direct Ministerului Finanțelor Publice să dispună virarea procentului de

25% conform art. 26 din Legea nr. 146/1997, solicitările sale adresate inițial D.G.F.P.

Hunedoara au fost înaintate direcțiilor de specialitate ale Ministerului

Finanțelor Publice, iar răspunsul primit nu a fost unul favorabil, o dovadă în acest

sens fiind și faptul că recurenții nu au făcut dovada îndeplinirii obligațiilor

prevăzute de lege nici în anul 2012.

Un alt aspect al inadmisibilității

cererii, pe lângă lipsa procedurii prealabilă, invocat de recurentă este neatacarea

unui act administrativ însă și aceste susțineri sunt nefondate.

Din modul de redactare

al cererii de chemare în judecată se deduce faptul că reclamantul a atacat refuzul

nejustificat al autorităților pârâte de a vira procentul de 25% din sumele prevăzute

de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 146/2007, iar potrivit art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat unui act administrativ unilateral,

astfel că acțiunea reclamantul nu este inadmisibilă numai pentru că reclamantul

nu a solicitat și anularea adreselor prin care s-a refuzat nejustificat îndeplinirea

obligațiilor prevăzute de lege.

II. Și susținerile legate

de aplicarea greșită a legii în soluționarea cauzei pe fond sunt nefondate

Instanța de fond a obligat

pârâții la dispunerea, respectiv, virarea procentului de 25% din sumele provenind

din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale

executorilor judecătorești către bugetul local al Municipiului Deva și nu era necesar

să precizeze în dispozitiv anul sau anii pentru care vor fi virate aceste procente

deoarece în considerentele hotărârii s-au făcut precizările respective.

Mai întâi, trebuie arătat

că instanța de fond nu putea indica perioada având în vedere că nici reclamantul

nu a solicitat acest lucru, iar apoi, având în vedere data introducerii acțiunii

refuzul nejustificat a vizat nevirarea sumelor ce se cuvin pentru anul 2009, iar

instanța de fond a precizat că impozitele erau certe și exigibile la 25 mai 2010,

aspect recunoscut chiar de recurenta D.G.F.P. Hunedoara în motivele de recurs.

Pentru că soluția instanței

de fond se referă la sumele provenind din impozitele pentru anul 2009 nu este imposibil

de executat, așa cum se susține în motivele de recurs.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice

împotriva sentinței nr. 211 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2012.