ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 256/2016

Prin acțiunea

înregistrată la data de 11 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalul Hunedoara sub nr.

317/97/2011, reclamanta SC A. SA Deva prin lichidator judiciar SP B. IPURL a

solicitat obligarea pârâtului Municipiul Deva prin primar la plata sumei de

652.627,36 RON reprezentând suma achitată către prestatorul SC C. SRL la data

de 19 februarie 2008 în baza Contractului de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie

2007, cesionat către pârât. Totodată, a solicitat și plata sumei de

2.695.998,31 RON reprezentând investițiile efectuate de reclamantă asupra

bunurilor aflate în domeniul public al Municipiului Deva - rețele de

distribuție și furnizare a energiei termice, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr.

3382/CA/2013, Tribunalul Hunedoara a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Municipiului Deva prin Primar invocată de acesta și a admis

excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtul

Municipiul Deva prin Primar în ceea ce privește suma de 2.944.000,21 RON. Prin

aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A.

SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL și a obligat pârâtul la plata sumei de

652.267,36 RON reprezentând sumă achitată de către reclamantă către prestatorul

de servicii SC C. în baza Contractului nr. 1.539 din 5 octombrie 2007 cesionat

către pârât.

Totodată, a fost

anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul

Municipiul Deva prin Primar împotriva chematei în garanție SC D. SA succesoare

în drepturi și obligații a SC E. SA Deva și a obligat pârâtul la plata sumei de

8.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, tribunalul a reținut în esență că, în cursul anului 2008, reclamanta a

intrat în procedura de lichidare judiciară și a concesionat către pârât

Contractul de execuție lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 încheiat cu

executantul SC C. SRL conform Contractului de cesiune nr. 29280/2008.

Ca urmare, a

solicitat pârâtului, cu Adresa nr. 2412/2010 să-i achite suma de 2.596.627,27

RON, dar acesta a refuzat plata pe motiv că nu o datorează.

Suma de 652.627,36

RON inclusiv TVA reprezintă contravaloare lucrări rămase de executat care a

fost plătită de reclamantă către executant dar nerestituită de pârât și este

cuprinsă în contractul de cesiune. Cu privire la această sumă, acțiunea a fost

admisă în temeiul art. 969 C. civ. privind răspunderea contractuală.

S-a constatat că nu

este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât

având în vedere că, în speță, contractul de cesiune a fost încheiat între

reclamantă și pârâtul Municipiul Deva prin Primar.

Reclamanta a fost

înființată ca urmare a divizării succesive a RAGCL Deva și avea ca obiect

principal de activitate distribuția și furnizarea energiei termice produsă de

SC F. SA pe raza Municipiului Deva.

Pentru a realiza

investițiile necesare în vederea modernizării rețelelor termice pentru

eliminarea pierderilor de căldură și retehnologizării acestora, reclamanta a

încheiat contracte de achiziție publică cu terțe persoane și a înaintat

Consiliului Local Deva toate devizele și cererile de plată a lucrărilor

realizate obținând acordul acestora.

În perioada 31

decembrie 2004 - 29 februarie 2008 reclamanta a efectuat lucrări în valoare

totală de 3.520.865,32 RON, din care a încasat suma de 576.865,10 RON, rămânând

neîncasată diferența de 2.944.000,21 RON.

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a solicitat și această sumă, însă tribunalul a

reținut că acțiunea este prescrisă cu privire la acest capăt de cerere având în

vedere că cererea a fost înregistrată la data de 11 ianuarie 2011 pentru

facturile emise în perioada 31 decembrie 2004 - 31 decembrie 2007, iar termenul

de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit.

La data de 4

septembrie 2008, reclamanta a cesionat Municipiului Deva, în calitate de

cesionar, Contractul de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 și actele

adiționale nr. 1 și 2 aferente, cu acordul executantului SC C. SRL Deva.

Pârâtul Municipiul

Deva a plătit reclamantei suma de 2.265.545,40 RON, rămânând neîncasată suma de

652.627,36 RON care reprezintă contravaloarea facturii nr. 6575402 din 31

ianuarie 2008, ce a fost achitată de către reclamantă, astfel încât instanța a

găsit întemeiat acest capăt de cerere și l-a admis conform dispozițiilor art.

969 C. civ.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție, aceasta a fost anulată ca netimbrată potrivit

art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 modificată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanta SC A. SA Deva, solicitând modificarea în

parte a sentinței, în sensul admiterii acțiunii sale și pentru suma de

2.944.000,21 RON, ce a fost respinsă ca prescrisă, cât și pârâtul Municipiul

Deva prin Primar, acesta din urmă, solicitând, în principal, casarea sentinței

și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar,

modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind

introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală pasivă, iar

pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 129

din 7 martie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins

recursurile declarate de reclamanta SC A. SA Deva - în faliment și de către

pârâtul Municipiul Deva.

În motivarea soluției

de respingere a recursului reclamantei, instanța de apel a reținut că acțiunea

acesteia referitoare la suma de 2.944.000,21 RON reprezentând investiții

realizate asupra bunurilor aflate în administrarea sa este prescrisă, astfel

cum a reținut și prima instanță, prin raportare la termenul general de

prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

A reținut instanța de

apel cu privire la acest aspect că termenul de prescripție nu a fost întrerupt

în perioada 2004 - 2007 întrucât reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul ar fi

refuzat încheierea contractului de concesiune, starea de pasivitate a

reclamantei fiind interpretată în defavoarea sa.

Instanța de apel a

găsit neîntemeiată critica reclamantei potrivit căreia termenul de prescripție

ar curge din momentul încheierii Contractului de concesiune nr. 29280 din 4

septembrie 2008, întrucât acesta privește doar Contractul de lucrări nr. 1539

din 5 octombrie 2007 și actele adiționale acestuia, cu atât mai mult cu cât,

potrivit Adresei nr. 301 din 31 ianuarie 2008, reclamanta avea cunoștință de

transferul concesiunii către noul concesionar începând cu 1 februarie 2008,

dată față de care acțiunea reclamantei apare, de asemenea, ca fiind prescrisă.

Cu privire la

recursul pârâtului, instanța de apel l-a respins ca nefondat, constatând că în

ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea sumei de 652.626,79 RON,

acesta nu este prescris întrucât potrivit completării la raportul de expertiză

efectuat în cauză, lucrările de modernizare a unor puncte termice în baza

Contractului nr. 1539 din 5 octombrie 2007 s-au efectuat în perioada 10

septembrie 2007 - 14 aprilie 2008.

În speță, termenul de

prescripție a fost calculat de la data la care reclamanta a plătit

prestatorului SC C. SRL suma în discuție, respectiv data de 19 februarie 2008,

din acest moment născându-se în patrimoniul reclamantei dreptul de a cere

restituirea sumei de 652.626,79 RON, în condițiile în care plata tuturor

investițiilor efectuate era în sarcina pârâtului, conform H.C.L. nr. 197/2007.

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Deva, instanța de apel a

constatat că reclamanta a efectuat plata la data de 19 februarie 2008, în

timpul derulării raporturilor de concesiune al noului cesionar, însă această

plată profită pârâtului în calitatea sa de proprietar al bunurilor proprietate

publică asupra cărora reclamanta a exercitat administrarea, deoarece în caz

contrar ar avea loc o îmbogățire fără justă cauză.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs Municipiul Deva prin Primar, arătând că, în prezenta

cauză calea atac este apelul și nu recursul, având în vedere valoarea obiectului

litigiului.

Prin Decizia nr. 3237

din 23 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul formulat de pârâtul Municipiul Deva, a

casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Alba

Iulia în vederea soluționării căii de atac a apelului.

Pentru a dispune

astfel, înalta Curte a reținut că, având în vedere valoarea obiectului

litigiului dedus judecății, potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. civ. calea de

atac împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Hunedoara este apelul și nu

recursul.

În rejudecare, Curtea

de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a pronunțat Decizia nr. 258/2015 din

28 mai 2015 prin care a respins apelurile declarate de reclamanta SC A. SA Deva

prin lichidator judiciar SP H. IPURL și de pârâta Municipiul Deva prin Primar.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut în mare aceleași motive expuse cu ocazia

judecării recursurilor, respectiv că acțiunea reclamantei cu privire la

obligarea pârâtului la plata sumei de 2.944.000,21 RON este prescrisă având în

vedere dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, precum și prin raportare

la data promovării acesteia, respectiv 11 ianuarie 2011, instanța de apel

găsind neîntemeiată critica reclamantei potrivit căreia prin hotărârea

Consiliului Local H.C.L. nr. 197/2007 s-ar fi stabilit că valoarea nerecuperată

prin amortisment a investițiilor efectuate de concesionar va fi achitată de

către autoritatea locală în momentul încetării contractului.

De asemenea, nu s-a

reținut ca moment al începutului termenului de prescripție nici Contractul de

concesiune nr. 29280 din 4 septembrie 2008 încheiat între reclamantă și

Municipiul Deva, întrucât acesta privește doar Contractul de lucrări nr. 1539

din 5 octombrie 2007 și actele adiționale, cu atât mai mult cu cât, potrivit

Adresei nr. 301 din 31 ianuarie 2008 reclamanta avea cunoștință de intervenirea

transferului concesiunii către noul concesionar începând cu 1 februarie 2008,

dată față de care acțiunea reclamantei este de asemenea prescrisă.

Cu privire la apelul

declarat de pârâtul Municipiul Deva prin Primar prin care s-a solicitat

trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât temeiul de drept al cererii de

chemare în judecată, respectiv art. 991 C. civ., a fost schimbat de instanță

fără a fi pus în discuția părților, s-a reținut că instanța nu este ținută de

temeiul de drept invocat de parte, având posibilitatea să dea calificarea

juridică corectă stării de fapt descrisă de parte.

Critica pârâtului cu

privire la prescrierea capătului de cerere privind acordarea sumei de

652.626,79 RON a fost găsită neîntemeiată de către instanța de apel întrucât în

completarea la raportul de expertiză contabilă s-a reținut că această sumă

reprezintă contravaloarea lucrărilor executate în baza Contractului de execuție

de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 și a fost facturată cu facturile nr.

336 - 342 din 14 aprilie 2008. Plata sumei de 652.626,79 RON s-a efectuat

integral la data de 19 februarie 2008, iar acțiunea a fost introdusă la 11

ianuarie 2011, cu respectarea termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut

de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

S-a mai reținut, de

asemenea, că tribunalul a analizat și soluționat în mod corect excepția lipsei

calității procesuale pasive invocate de către pârât, având în vedere că această

plată i-a profitat, în caz contrar aflându-ne în ipoteza unei îmbogățiri fără

justa cauză, lucru care nu poate fi admis.

Pe fondul cauzei,

instanța de apel, în rejudecare, a mai reținut, în raport de probele administrate

în cauză, că lucrările de modernizare a unor puncte termice în baza

Contractului nr. 1.539 din 5 octombrie 2007, în temeiul căruia suma de

652.626,79 RON a fost solicitată, s-au efectuat în perioada 10 septembrie 2007

- 14 aprilie 2008, iar plata sumei a fost realizată la data de 19 februarie

2008 în contul facturilor nr. 240, 241, 242, 243, 247 și 248, facturi care au

fost anulate prin factura 336 din 14 aprilie 2008. Aceste facturi au fost

stornate, iar ulterior au fost revalidate prin facturile fiscale nr. 337 - 342,

astfel încât s-a constatat că suma plătită se referă la aceste facturi.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SA Deva prin lichidator judiciar SP

H. IPURL și pârâta Municipiul Deva prin Primar.

Recurenta-reclamantă

și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea acestuia modificarea în parte a hotărârii atacate, în

sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva Sentinței nr.

3382/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, schimbarea în parte a

acesteia, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la

acțiune cu privire la suma de 2.944.000,21 RON și, în consecința, solicită să

se dispună admiterea în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată și

precizată. Totodată, solicită menținerea în parte a deciziei atacate sub

aspectul respingerii apelului declarat în cauză de pârâta Municipiul Deva prin

Primar.

În motivarea

recursului, reclamanta a susținut, în esență, că termenul de prescripție a

dreptului material la acțiune a început să curgă de la data pierderii calității

de administrator al bunurilor publice, respectiv 17 ianuarie 2008, iar cererea

de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 11 ianuarie 2011.

Totodată, susține, că în speță, calitatea de administrator al bunurilor aflate

în domeniul public a încetat la data inventarierii și predării efective a

acestora, respectiv la 17 ianuarie 2008, prin Procesul-verbal nr. 954 din 17

ianuarie 2008.

Reclamanta a mai

susținut că o parte din lucrările executate la rețelele de termoficare,

proprietatea municipiului Deva nu au fost decontate potrivit prevederilor

legale, fiind nevoită să efectueze aceste plăți din veniturile proprii, aspect

care a adus un spor de valoarea asupra acestora.

S-a mai arătat că

dreptul reclamantei de a obține sporul de valoare a devenit scadent la data

predării efective a bunurilor din administrarea SC A. SA către Municipiul Deva,

în caz contrar s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei.

Totodată,

recurenta-reclamantă a susținut că nu poate fi reținută în sarcina sa obligația

plății lucrărilor de investiții întrucât odată cu predarea acestora și-a

pierdut calitatea de furnizor al serviciului public de energie termică pe raza

municipiului Deva, astfel încât rețelele retehnologizate nu au mai fost

utilizate de reclamantă în scopul realizării de venituri.

Recursul

recurentului-pârât Municipiul Deva prin primar a fost întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a

susținut că instanța de fond a încălcat formele de procedura prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Precizează că la

termenul din 21 mai 2015 când s-au pus concluzii pe fondul cauzei, nu au fost

respectate normele de procedură privind dezbaterea contradictorie a apelului

reclamantei, susținând că nu a formulat concluzii cu privire la acesta.

Referitor la motivul

de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul învederează că

instanța de apel nu a motivat soluția pronunțată asupra apelului său și din

perspectiva condițiilor gestiunii de afaceri ce a constituit temeiul juridic al

acțiunii reclamantei. Apreciază că instanța trebuia, în cazul în care constata

că în speță răspunderea pârâtului se impune a fi analizată și în consecință

antrenată în raport de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., să efectueze o

analiză din perspectiva acestei calificări aduse acțiunii reclamantei.

Recurentul-pârât

susține că soluția instanței de apel cu privire la critica adusa hotărârii

primei instanțe privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (6) C.

proc. civ. este rezultatul aplicării greșite a legii, motiv de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 același cod.

Susține că instanța

de apel nu a analizat critica sa cu privire la recalificarea acțiunii de către

instanța de fond și nu a supus dezbaterii contradictorii a părților temeiul

juridic avut în vedere de instanță.

Totodată, mai susține

recurentul-pârât că instanța de apel a analizat greșit excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârât, soluția fiind atât rezultatul

schimbării naturii juridice a actului dedus judecății, cât și o consecință a

aplicării greșite a legii. Precizează că motivarea adusă acestei excepții este

lipsită de fundament prin raportare la obiectul contractului de cesiune

încheiat între pârât și SC F. SA, cât și față de prevederile acestuia.

Învederează că

investițiile reclamate de către SC A. SA au fost efectuate și plătite după

încheierea contractului de concesiune cu SC F. SA, astfel încât apreciază că și

prin prisma contractului de concesiune, contravaloarea lucrărilor executate în

baza contractului cesionat de reclamantă intră în sarcina concesionarului, ca

obligație contractuală și legală.

Pe fondul cauzei,

pârâtul solicită, în subsidiar, în condițiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ.,

să se constate că soluția instanței de apel a fost pronunțată fără cercetarea

pe fond a cauzei, sub aspectul elementelor gestiunii de afaceri, invocate de

către reclamanta și, rejudecând sub acest aspect, solicită instanței să

constate acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, recurenta-reclamantă SC A. SA Deva prin lichidator judiciar SP

B. IPURL Deva a solicitat respingerea recursului recurentului-pârât ca

nefondat.

Intimata-chemată în

garanție SC D. SA - Sucursala F. a formulat la 9 februarie 2016 cerere de

suspendare a judecării cauzei conform dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea

nr. 85/2014, anexând copie conform cu originalul a certificatului de grefa

eliberat de Tribunalul Hunedoara prin care s-a dispus deschiderea procedurii

generale a insolvenței împotriva debitoarei Societatea D. SA, fiind desemnat

administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvență GMC.

Înalta Curte,

analizând cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de

intimata-chemată în garanție, constată că aceasta este neîntemeiată întrucât nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014

potrivit cărora „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate

acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru

realizarea creanțelor asupra averii debitorului".

În speță, se constată

că intimata SC D. SA - Sucursala F. nu a fost obligată la niciun fel de

pretenții, neexistând acțiune demarată împotriva sa, motiv pentru care cererea

sa de suspendare a judecării cauzei nu este justificată în litigiu.

Înalta Curte,

analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele

controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că

recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC A. SA prin lichidator judiciar

SP B. IPURL Deva și de recurentul-pârât Municipiul Deva prin Primar sunt nefondate

pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă

SC A. SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL Deva și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care înalta Curte

reține următoarele:

Subsumat motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile

când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă a invocat

aplicarea greșită a legii cu privire la admiterea excepției prescripției

dreptului material la acțiune a capătului de cerere vizând suma de 2.944.000,21

RON.

Cu privire la această

critică, se susține că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă de

la data predării bunurilor din administrarea reclamantei către pârât, care

coincide cu data la care reclamanta a pierdut calitatea de operator.

Este de observat că

recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la hotărârea atacată întrucât

instanța de apel a reținut în considerentele ei că acțiunea reclamantei cu

privire la acest capăt de cerere este prescrisă prin raportare la termenul

general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În speță, se constată

că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente

cauzei în raport de probatoriul administrat și situația de fapt reținută,

apreciind în mod just că nu poate fi admisă solicitarea reclamantei privind

obligarea pârâtei la plata sumei de 2.944.000,21 RON.

Înalta Curte reține

că, potrivit art. 1 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripția

extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin

prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termen care

conform art. 3 din același act normativ este de 3 ani.

În ceea ce privește

momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, acesta este

reglementat de art. 8 din decret, potrivit căruia acesta începe să curgă de la

data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe

cel care răspunde de ea.

În raport de actele

dosarului și de dispozițiile legale evocate, se constată că în mod corect,

instanța de control judiciar a apreciat că susținerea reclamantei potrivit

căreia termenul de prescripție ar începe să curgă de la data de 17 ianuarie

2008, adică data pierderii calității de administrator al bunurilor publice, nu

are nicio justificare legală, nefiind bazată pe un temei juridic care să

confirme susținerile sale.

Astfel, simplele

afirmații nesusținute de un temei juridic care să confirme ipoteza expusă de

reclamantă nu pot fi reținute de instanță ca fiind valide.

În consecință, pentru

toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta-reclamantă SC A. SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL Deva.

Recurentul-pârât

Municipiul Deva prin Primar și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304

pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în raport de care Înalta Curte reține

următoarele:

În ceea ce privește

critica întemeiată pe dispozițiile de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care

recurentul susține că apelul reclamantei a fost soluționat fără dezbateri

contradictorii și că prin încheierea de ședință de amânare a pronunțării din 21

mai 2015, ce face parte integrantă din decizia recurată, instanța nu a pus în

dezbaterea părților apelul reclamantei, încălcând astfel dispozițiile art. 129

alin. (4) și (6) C. proc. civ., se constată că este nefondată.

Potrivit art. 304

pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când

a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: "actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se

vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu

se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume

de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

În speță, se constată

că, prin încheierea de amânare a pronunțării din 21 mai 2015, instanța a

constatat cererile de apel în stare de judecată și a acordat părților prezente

cuvântul asupra acestora, reclamanta și pârâtul susținându-și apărările

formulate în cauză.

Înalta Curte reține

că, dincolo de faptul că acest aspect nu creează pârâtului vreun prejudiciu,

instanța de apel a acordat avocatului pârâtului cuvântul, acesta susținându-și

propriul apel, iar în pledoaria sa se regăsesc concluzii și cu privire la

recursul reclamantei.

Mai mult decât atât,

reprezentantul recurentului-pârât a fost prezent la termenul din 21 mai 2015 și

i s-a acordat cuvântul de către instanță, iar împrejurarea că nu a formulat

concluzii specifice cu privire la apelul părții adverse ține de organizarea

apărării sale efectuate în cauză.

În consecință, înalta

Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

Critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează aspectul potrivit căruia

motivarea deciziei din apel nu s-a realizat din perspectiva gestiunii de

afaceri.

Dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs ipoteza în care hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii

înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția

pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin.

Analizând această

critică, înalta Curte constată că temeiul fundamentat pe gestiunea de afaceri

nu era incident în cauză deoarece a operat răspunderea contractuală.

În plus, invocarea

dispozițiilor art. 991 C. civ. prin cererea de chemare în judecată a fost

lipsită de semnificație, deoarece expunerea de motive a acțiunii nu a fost

întemeiată pe aceste dispoziții legale, instanța procedând în mod corect la

soluționarea litigiului conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Astfel, judecătorul are îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale.

Instanța de apel a

analizat in extenso motivele invocate, iar considerentele hotărârii recurate

cuprind analiza pe fondul cauzei a litigiului dintre părți, motiv pentru care

respinge criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește

celelalte critici de nelegalitate ale pârâtului întemeiate pe dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și care privesc schimbarea temeiului juridic al

acțiunii fără dezbateri prealabile, precum și greșita soluționare a excepției

lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Deva, se constată că

susținerile recurentului sunt nefondate, având în vedere că argumentele

instanței de apel sunt dezvoltate punctual, fiind expuse pe larg motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția

pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și pe care o susțin, cu

respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei

în raport de probatoriul administrat și situația de fapt stabilită, apreciind

în mod just că nu poate fi admisă solicitarea pârâtei cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive, nefiind încălcate nici dispozițiile art.

129 alin. (4) și (6) C. proc. civ.

Față de cele anterior

expuse, înalta Curte constată că motivele de nelegalitate au fost invocate cu

scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să

reconsidere concludenta lor în ceea ce privește fondul cauzei, aspect ce nu

este permis în această fază procesuală.

În consecință, față

de considerentele expuse, înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamant

SC A. SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL Deva și de pârâtul Municipiul

Deva prin Primar.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

formulată de chemata în garanție SC D. SA sucursala F. prin administrator

judiciar Casa se Insolvență GMC SPRL privind suspendarea judecării cauzei,

conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SP B.

IPURL Deva și de pârâtul Municipiul Deva prin Primar împotriva Deciziei nr. 258/2015

din 28 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2016.

Procesat de GGC - LM