ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2016

Decizia nr. 256/2016 Prin acțiunea înregistrată la data de 11 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalul Hunedoara sub nr. 317/97/2011, reclamanta SC A. SA Deva prin lichidator judiciar SP B. IPURL a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Deva prin primar la plata sumei de 652.627,36 RON reprezentând suma achitată către prestatorul SC C. SRL la data de 19 februarie 2008 în baza Contractului de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007, cesionat către pârât. Totodată, a solicitat și plata sumei de 2.695.998,31 RON reprezentând investițiile efectuate de reclamantă asupra bunurilor aflate în domeniul public al Municipiului Deva - rețele de distribuție și furnizare a energiei termice, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 3382/CA/2013, Tribunalul Hunedoara a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Deva prin Primar invocată de acesta și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtul Municipiul Deva prin Primar în ceea ce privește suma de 2.944.000,21 RON. Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL și a obligat pârâtul la plata sumei de 652.267,36 RON reprezentând sumă achitată de către reclamantă către prestatorul de servicii SC C. în baza Contractului nr. 1.539 din 5 octombrie 2007 cesionat către pârât. Totodată, a fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul Deva prin Primar împotriva chematei în garanție SC D. SA succesoare în drepturi și obligații a SC E. SA Deva și a obligat pârâtul la plata sumei de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență că, în cursul anului 2008, reclamanta a intrat în procedura de lichidare judiciară și a concesionat către pârât Contractul de execuție lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 încheiat cu executantul SC C. SRL conform Contractului de cesiune nr. 29280/2008. Ca urmare, a solicitat pârâtului, cu Adresa nr. 2412/2010 să-i achite suma de 2.596.627,27 RON, dar acesta a refuzat plata pe motiv că nu o datorează. Suma de 652.627,36 RON inclusiv TVA reprezintă contravaloare lucrări rămase de executat care a fost plătită de reclamantă către executant dar nerestituită de pârât și este cuprinsă în contractul de cesiune. Cu privire la această sumă, acțiunea a fost admisă în temeiul art. 969 C. civ.

privind răspunderea contractuală. S-a constatat că nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât având în vedere că, în speță, contractul de cesiune a fost încheiat între reclamantă și pârâtul Municipiul Deva prin Primar. Reclamanta a fost înființată ca urmare a divizării succesive a RAGCL Deva și avea ca obiect principal de activitate distribuția și furnizarea energiei termice produsă de SC F. SA pe raza Municipiului Deva. Pentru a realiza investițiile necesare în vederea modernizării rețelelor termice pentru eliminarea pierderilor de căldură și retehnologizării acestora, reclamanta a încheiat contracte de achiziție publică cu terțe persoane și a înaintat Consiliului Local Deva toate devizele și cererile de plată a lucrărilor realizate obținând acordul acestora.

În perioada 31 decembrie 2004 - 29 februarie 2008 reclamanta a efectuat lucrări în valoare totală de 3.520.865,32 RON, din care a încasat suma de 576.865,10 RON, rămânând neîncasată diferența de 2.944.000,21 RON. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat și această sumă, însă tribunalul a reținut că acțiunea este prescrisă cu privire la acest capăt de cerere având în vedere că cererea a fost înregistrată la data de 11 ianuarie 2011 pentru facturile emise în perioada 31 decembrie 2004 - 31 decembrie 2007, iar termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit. La data de 4 septembrie 2008, reclamanta a cesionat Municipiului Deva, în calitate de cesionar, Contractul de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 și actele adiționale nr. 1 și 2 aferente, cu acordul executantului SC C. SRL Deva.

Pârâtul Municipiul Deva a plătit reclamantei suma de 2.265.545,40 RON, rămânând neîncasată suma de 652.627,36 RON care reprezintă contravaloarea facturii nr. 6575402 din 31 ianuarie 2008, ce a fost achitată de către reclamantă, astfel încât instanța a găsit întemeiat acest capăt de cerere și l-a admis conform dispozițiilor art. 969 C. civ. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, aceasta a fost anulată ca netimbrată potrivit art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 modificată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC A. SA Deva, solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii acțiunii sale și pentru suma de 2.944.000,21 RON, ce a fost respinsă ca prescrisă, cât și pârâtul Municipiul Deva prin Primar, acesta din urmă, solicitând, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală pasivă, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 129 din 7 martie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins recursurile declarate de reclamanta SC A. SA Deva - în faliment și de către pârâtul Municipiul Deva.

În motivarea soluției de respingere a recursului reclamantei, instanța de apel a reținut că acțiunea acesteia referitoare la suma de 2.944.000,21 RON reprezentând investiții realizate asupra bunurilor aflate în administrarea sa este prescrisă, astfel cum a reținut și prima instanță, prin raportare la termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. A reținut instanța de apel cu privire la acest aspect că termenul de prescripție nu a fost întrerupt în perioada 2004 - 2007 întrucât reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul ar fi refuzat încheierea contractului de concesiune, starea de pasivitate a reclamantei fiind interpretată în defavoarea sa.

Instanța de apel a găsit neîntemeiată critica reclamantei potrivit căreia termenul de prescripție ar curge din momentul încheierii Contractului de concesiune nr. 29280 din 4 septembrie 2008, întrucât acesta privește doar Contractul de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 și actele adiționale acestuia, cu atât mai mult cu cât, potrivit Adresei nr. 301 din 31 ianuarie 2008, reclamanta avea cunoștință de transferul concesiunii către noul concesionar începând cu 1 februarie 2008, dată față de care acțiunea reclamantei apare, de asemenea, ca fiind prescrisă.

Cu privire la recursul pârâtului, instanța de apel l-a respins ca nefondat, constatând că în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea sumei de 652.626,79 RON, acesta nu este prescris întrucât potrivit completării la raportul de expertiză efectuat în cauză, lucrările de modernizare a unor puncte termice în baza Contractului nr. 1539 din 5 octombrie 2007 s-au efectuat în perioada 10 septembrie 2007 - 14 aprilie 2008. În speță, termenul de prescripție a fost calculat de la data la care reclamanta a plătit prestatorului SC C. SRL suma în discuție, respectiv data de 19 februarie 2008, din acest moment născându-se în patrimoniul reclamantei dreptul de a cere restituirea sumei de 652.626,79 RON, în condițiile în care plata tuturor investițiilor efectuate era în sarcina pârâtului, conform H.C.L.

nr. 197/2007. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Deva, instanța de apel a constatat că reclamanta a efectuat plata la data de 19 februarie 2008, în timpul derulării raporturilor de concesiune al noului cesionar, însă această plată profită pârâtului în calitatea sa de proprietar al bunurilor proprietate publică asupra cărora reclamanta a exercitat administrarea, deoarece în caz contrar ar avea loc o îmbogățire fără justă cauză. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Municipiul Deva prin Primar, arătând că, în prezenta cauză calea atac este apelul și nu recursul, având în vedere valoarea obiectului litigiului. Prin Decizia nr. 3237 din 23 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de pârâtul Municipiul Deva, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia în vederea soluționării căii de atac a apelului.

Pentru a dispune astfel, înalta Curte a reținut că, având în vedere valoarea obiectului litigiului dedus judecății, potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. civ. calea de atac împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Hunedoara este apelul și nu recursul. În rejudecare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a pronunțat Decizia nr. 258/2015 din 28 mai 2015 prin care a respins apelurile declarate de reclamanta SC A. SA Deva prin lichidator judiciar SP H. IPURL și de pârâta Municipiul Deva prin Primar.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut în mare aceleași motive expuse cu ocazia judecării recursurilor, respectiv că acțiunea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata sumei de 2.944.000,21 RON este prescrisă având în vedere dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, precum și prin raportare la data promovării acesteia, respectiv 11 ianuarie 2011, instanța de apel găsind neîntemeiată critica reclamantei potrivit căreia prin hotărârea Consiliului Local H.C.L. nr. 197/2007 s-ar fi stabilit că valoarea nerecuperată prin amortisment a investițiilor efectuate de concesionar va fi achitată de către autoritatea locală în momentul încetării contractului.

De asemenea, nu s-a reținut ca moment al începutului termenului de prescripție nici Contractul de concesiune nr. 29280 din 4 septembrie 2008 încheiat între reclamantă și Municipiul Deva, întrucât acesta privește doar Contractul de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 și actele adiționale, cu atât mai mult cu cât, potrivit Adresei nr. 301 din 31 ianuarie 2008 reclamanta avea cunoștință de intervenirea transferului concesiunii către noul concesionar începând cu 1 februarie 2008, dată față de care acțiunea reclamantei este de asemenea prescrisă.

Cu privire la apelul declarat de pârâtul Municipiul Deva prin Primar prin care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 991 C. civ., a fost schimbat de instanță fără a fi pus în discuția părților, s-a reținut că instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de parte, având posibilitatea să dea calificarea juridică corectă stării de fapt descrisă de parte.

Critica pârâtului cu privire la prescrierea capătului de cerere privind acordarea sumei de 652.626,79 RON a fost găsită neîntemeiată de către instanța de apel întrucât în completarea la raportul de expertiză contabilă s-a reținut că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor executate în baza Contractului de execuție de lucrări nr. 1539 din 5 octombrie 2007 și a fost facturată cu facturile nr. 336 - 342 din 14 aprilie 2008. Plata sumei de 652.626,79 RON s-a efectuat integral la data de 19 februarie 2008, iar acțiunea a fost introdusă la 11 ianuarie 2011, cu respectarea termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. S-a mai reținut, de asemenea, că tribunalul a analizat și soluționat în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârât, având în vedere că această plată i-a profitat, în caz contrar aflându-ne în ipoteza unei îmbogățiri fără justa cauză, lucru care nu poate fi admis.

Pe fondul cauzei, instanța de apel, în rejudecare, a mai reținut, în raport de probele administrate în cauză, că lucrările de modernizare a unor puncte termice în baza Contractului nr. 1.539 din 5 octombrie 2007, în temeiul căruia suma de 652.626,79 RON a fost solicitată, s-au efectuat în perioada 10 septembrie 2007 - 14 aprilie 2008, iar plata sumei a fost realizată la data de 19 februarie 2008 în contul facturilor nr. 240, 241, 242, 243, 247 și 248, facturi care au fost anulate prin factura 336 din 14 aprilie 2008. Aceste facturi au fost stornate, iar ulterior au fost revalidate prin facturile fiscale nr. 337 - 342, astfel încât s-a constatat că suma plătită se referă la aceste facturi. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SA Deva prin lichidator judiciar SP H. IPURL și pârâta Municipiul Deva prin Primar.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva Sentinței nr. 3382/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la suma de 2.944.000,21 RON și, în consecința, solicită să se dispună admiterea în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. Totodată, solicită menținerea în parte a deciziei atacate sub aspectul respingerii apelului declarat în cauză de pârâta Municipiul Deva prin Primar.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut, în esență, că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune a început să curgă de la data pierderii calității de administrator al bunurilor publice, respectiv 17 ianuarie 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 11 ianuarie 2011. Totodată, susține, că în speță, calitatea de administrator al bunurilor aflate în domeniul public a încetat la data inventarierii și predării efective a acestora, respectiv la 17 ianuarie 2008, prin Procesul-verbal nr. 954 din 17 ianuarie 2008. Reclamanta a mai susținut că o parte din lucrările executate la rețelele de termoficare, proprietatea municipiului Deva nu au fost decontate potrivit prevederilor legale, fiind nevoită să efectueze aceste plăți din veniturile proprii, aspect care a adus un spor de valoarea asupra acestora.

S-a mai arătat că dreptul reclamantei de a obține sporul de valoare a devenit scadent la data predării efective a bunurilor din administrarea SC A. SA către Municipiul Deva, în caz contrar s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei. Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că nu poate fi reținută în sarcina sa obligația plății lucrărilor de investiții întrucât odată cu predarea acestora și-a pierdut calitatea de furnizor al serviciului public de energie termică pe raza municipiului Deva, astfel încât rețelele retehnologizate nu au mai fost utilizate de reclamantă în scopul realizării de venituri. Recursul recurentului-pârât Municipiul Deva prin primar a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Precizează că la termenul din 21 mai 2015 când s-au pus concluzii pe fondul cauzei, nu au fost respectate normele de procedură privind dezbaterea contradictorie a apelului reclamantei, susținând că nu a formulat concluzii cu privire la acesta. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul învederează că instanța de apel nu a motivat soluția pronunțată asupra apelului său și din perspectiva condițiilor gestiunii de afaceri ce a constituit temeiul juridic al acțiunii reclamantei.

Apreciază că instanța trebuia, în cazul în care constata că în speță răspunderea pârâtului se impune a fi analizată și în consecință antrenată în raport de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., să efectueze o analiză din perspectiva acestei calificări aduse acțiunii reclamantei. Recurentul-pârât susține că soluția instanței de apel cu privire la critica adusa hotărârii primei instanțe privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ. este rezultatul aplicării greșite a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 același cod. Susține că instanța de apel nu a analizat critica sa cu privire la recalificarea acțiunii de către instanța de fond și nu a supus dezbaterii contradictorii a părților temeiul juridic avut în vedere de instanță.

Totodată, mai susține recurentul-pârât că instanța de apel a analizat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât, soluția fiind atât rezultatul schimbării naturii juridice a actului dedus judecății, cât și o consecință a aplicării greșite a legii. Precizează că motivarea adusă acestei excepții este lipsită de fundament prin raportare la obiectul contractului de cesiune încheiat între pârât și SC F. SA, cât și față de prevederile acestuia. Învederează că investițiile reclamate de către SC A. SA au fost efectuate și plătite după încheierea contractului de concesiune cu SC F. SA, astfel încât apreciază că și prin prisma contractului de concesiune, contravaloarea lucrărilor executate în baza contractului cesionat de reclamantă intră în sarcina concesionarului, ca obligație contractuală și legală.

Pe fondul cauzei, pârâtul solicită, în subsidiar, în condițiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., să se constate că soluția instanței de apel a fost pronunțată fără cercetarea pe fond a cauzei, sub aspectul elementelor gestiunii de afaceri, invocate de către reclamanta și, rejudecând sub acest aspect, solicită instanței să constate acțiunea ca fiind neîntemeiată. Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta-reclamantă SC A. SA Deva prin lichidator judiciar SP B. IPURL Deva a solicitat respingerea recursului recurentului-pârât ca nefondat.

Intimata-chemată în garanție SC D. SA - Sucursala F. a formulat la 9 februarie 2016 cerere de suspendare a judecării cauzei conform dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, anexând copie conform cu originalul a certificatului de grefa eliberat de Tribunalul Hunedoara prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei Societatea D. SA, fiind desemnat administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvență GMC.

Înalta Curte, analizând cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de intimata-chemată în garanție, constată că aceasta este neîntemeiată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului". În speță, se constată că intimata SC D. SA - Sucursala F. nu a fost obligată la niciun fel de pretenții, neexistând acțiune demarată împotriva sa, motiv pentru care cererea sa de suspendare a judecării cauzei nu este justificată în litigiu.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC A. SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL Deva și de recurentul-pârât Municipiul Deva prin Primar sunt nefondate pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă SC A. SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL Deva și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care înalta Curte reține următoarele: Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a legii cu privire la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune a capătului de cerere vizând suma de 2.944.000,21 RON.

Cu privire la această critică, se susține că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă de la data predării bunurilor din administrarea reclamantei către pârât, care coincide cu data la care reclamanta a pierdut calitatea de operator. Este de observat că recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la hotărârea atacată întrucât instanța de apel a reținut în considerentele ei că acțiunea reclamantei cu privire la acest capăt de cerere este prescrisă prin raportare la termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În speță, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport de probatoriul administrat și situația de fapt reținută, apreciind în mod just că nu poate fi admisă solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2.944.000,21 RON.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termen care conform art. 3 din același act normativ este de 3 ani. În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, acesta este reglementat de art. 8 din decret, potrivit căruia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

În raport de actele dosarului și de dispozițiile legale evocate, se constată că în mod corect, instanța de control judiciar a apreciat că susținerea reclamantei potrivit căreia termenul de prescripție ar începe să curgă de la data de 17 ianuarie 2008, adică data pierderii calității de administrator al bunurilor publice, nu are nicio justificare legală, nefiind bazată pe un temei juridic care să confirme susținerile sale. Astfel, simplele afirmații nesusținute de un temei juridic care să confirme ipoteza expusă de reclamantă nu pot fi reținute de instanță ca fiind valide. În consecință, pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta-reclamantă SC A. SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL Deva.

Recurentul-pârât Municipiul Deva prin Primar și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în raport de care Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care recurentul susține că apelul reclamantei a fost soluționat fără dezbateri contradictorii și că prin încheierea de ședință de amânare a pronunțării din 21 mai 2015, ce face parte integrantă din decizia recurată, instanța nu a pus în dezbaterea părților apelul reclamantei, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ., se constată că este nefondată. Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie." În speță, se constată că, prin încheierea de amânare a pronunțării din 21 mai 2015, instanța a constatat cererile de apel în stare de judecată și a acordat părților prezente cuvântul asupra acestora, reclamanta și pârâtul susținându-și apărările formulate în cauză.

Înalta Curte reține că, dincolo de faptul că acest aspect nu creează pârâtului vreun prejudiciu, instanța de apel a acordat avocatului pârâtului cuvântul, acesta susținându-și propriul apel, iar în pledoaria sa se regăsesc concluzii și cu privire la recursul reclamantei. Mai mult decât atât, reprezentantul recurentului-pârât a fost prezent la termenul din 21 mai 2015 și i s-a acordat cuvântul de către instanță, iar împrejurarea că nu a formulat concluzii specifice cu privire la apelul părții adverse ține de organizarea apărării sale efectuate în cauză. În consecință, înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

vizează aspectul potrivit căruia motivarea deciziei din apel nu s-a realizat din perspectiva gestiunii de afaceri. Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin. Analizând această critică, înalta Curte constată că temeiul fundamentat pe gestiunea de afaceri nu era incident în cauză deoarece a operat răspunderea contractuală.

În plus, invocarea dispozițiilor art. 991 C. civ. prin cererea de chemare în judecată a fost lipsită de semnificație, deoarece expunerea de motive a acțiunii nu a fost întemeiată pe aceste dispoziții legale, instanța procedând în mod corect la soluționarea litigiului conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. Astfel, judecătorul are îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Instanța de apel a analizat in extenso motivele invocate, iar considerentele hotărârii recurate cuprind analiza pe fondul cauzei a litigiului dintre părți, motiv pentru care respinge criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În ceea ce privește celelalte critici de nelegalitate ale pârâtului întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și care privesc schimbarea temeiului juridic al acțiunii fără dezbateri prealabile, precum și greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Deva, se constată că susținerile recurentului sunt nefondate, având în vedere că argumentele instanței de apel sunt dezvoltate punctual, fiind expuse pe larg motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și pe care o susțin, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport de probatoriul administrat și situația de fapt stabilită, apreciind în mod just că nu poate fi admisă solicitarea pârâtei cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, nefiind încălcate nici dispozițiile art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ. Față de cele anterior expuse, înalta Curte constată că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce privește fondul cauzei, aspect ce nu este permis în această fază procesuală. În consecință, față de considerentele expuse, înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamant SC A. SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL Deva și de pârâtul Municipiul Deva prin Primar.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de chemata în garanție SC D. SA sucursala F. prin administrator judiciar Casa se Insolvență GMC SPRL privind suspendarea judecării cauzei, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SP B. IPURL Deva și de pârâtul Municipiul Deva prin Primar împotriva Deciziei nr. 258/2015 din 28 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2016. Procesat de GGC - LM