ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 784/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă la data de 28.09.2021, reclamantele A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Deva prin primar, obligarea pârâtei la următoarele despăgubiri: reclamantei A., daune materiale în cuantum de 3420 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu înmormântarea numitului D., potrivit religiei și obiceiului, cumpărarea și amenajarea locului de veci, parastasuri puse la biserică și acasă, potrivit religiei și obiceiului, precum și daune morale în cuantum de 250.000 de RON; reclamantelor B. și C., daune morale în cuantum de 250.000 de RON pentru fiecare. Pârâta UAT Municipiul Deva a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție prin care, în principal, a invocat excepția timbrării insuficiente a acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune; excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În subsidiar, a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a S.C. E. S.A., cu cheltuieli de judecată. Pârâta S.C. E. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, inadmisibilitatea cererii raportat la obiectul cauzei, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii. SC E. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta UAT Municipiul Deva. Prin încheierea de ședință din data de 29.03.2022, instanța a respins excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, unind cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și excepția inadmisibilității cererii raportat la obiectul cauzei. La 15.02.2022, reclamantele și-au modificat cererea de chemare în judecată, indicând că solicită chemarea în judecată a UAT Municipiul Deva și S.C. E. S.A. pentru ca, în solidar, acestea să fie obligate la plata daunelor materiale și morale decurgând din decesul soțului/tatălui lor, în privința Pârâtei S.C. E. S.A. fiind indicat drept temei legal dispozițiile art. 1357 C. civ. Prin încheierea de ședință din data de 31.05.2022 a fost încuviințată în principiu cererea de chemare în garanție.

Sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoara Prin sentința nr. 1574/29.11.2022, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta S.C. E. S.A. Deva; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT Municipiul Deva; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. E. S.A. Deva; a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul Deva; a obligat pe pârâta UAT Municipiul Deva, prin primar să plătească reclamantei A. suma de 1920 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale, să plătească reclamantelor B. și C. suma de 200.000 de RON, pentru fiecare, cu titlu de daune morale; a respins acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtei S.C. E. S.A. Deva, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta UAT Municipiul Deva, prin primar; a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamante împotriva pârâtei UAT Municipiul Deva, prin primar; a luat act de faptul că reclamantele au arătat că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia Prin decizia nr. 2084/22.06.2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul pârâtei UAT Municipiul Deva, prin primar și apelul incident declarat de reclamantele A., B. și C. împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința atacată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C. E. S.A. Deva; a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei A. suma de 1920 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 150.000 RON, cu titlu de daune morale; a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantelor B. și C. suma de câte 100.000 de RON, pentru fiecare, cu titlu de daune morale; a menținut în rest dispozițiile sentinței civile atacate; a obligat pârâta intimată S.C. E. S.A. Deva la plata, în favoarea apelantelor A., B. și C., a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recursuri distincte, pârâtele UAT Municipiul Deva, prin primar și S.C. E. S.A. Deva. a)Recurenta-pârâtă UAT Municipiul Deva, prin primar a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a învederat următoarele aspecte: - Referitor la excepția de netimbrare a acțiunii, recurenta arată că instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 7 alin. (2) și art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, în sensul că în ipoteza în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă a instanței penale în sensul că fapta nu există, s-a dispus clasarea dosarului penal, fapta nu este prevăzută de legea penală sau fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, scutirea de plata taxei judiciare de timbru prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu este incidentă. În acest sens, învederează că prin Ordonanța din data de 18.06.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva s-a dispus clasarea cauzei cu nr. 5746/P/2014 privind fapta de ucidere din culpă, soluție menținută prin Ordonanța Prim-Procurorului din data de 22.07.2020 și rămasă definitivă prin încheierea nr. 773/CC/29.11.2020, pronunțată în dosarul penal nr. x/2020 al Judecătoriei Deva, de judecătorul de cameră preliminară, care a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de reclamanta A. și menținerea soluției atacate. Mai arată că motivarea instanței de fond se fundamentează pe argumente și prevederi contrare, raportat la invocarea de către instanță atât a dispozițiilor art. 7 alin. (2) care prevăd achitarea unei taxe de timbru în cuantum de 100 de RON cât și a art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, care prevăd scutirea achitării taxei de timbru. - Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, arată că instanța a interpretat în mod greșit sau nu a coroborat prevederile art. 1394 din C. civ., respectiv cele ale art. 154 alin. (1) lit. d), art. 192 alin. (1) și (2) din C. pen., în condițiile în care este redată o motivare extrem de succintă și nu cuprinde niciun fel de referință cu privire la interpretarea recurentei în susținerea acestei excepții. Conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani. Prin urmare, de la decesul defunctului D., care a intervenit la data de 26.11.2014, și până la data de 28.09.2021, data înregistrării acțiunii în pretenții la Tribunalul Hunedoara, au trecut mai mult de 3 ani, cât este termenul general de prescripție, respectiv 5 ani cât este termenul de prescripție a răspunderii penale. - Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1349 și urm. C. civ. În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ce privește administratorul drumului. Victima nu și-a luat nicio măsură de prevenție, în condițiile în care configurația drumului pe sectorul în care s-a produs evenimentul este improprie circulației cu bicicleta, unde datorită pantei descendente este sporită viteza de deplasare a bicicletei și riscul producerii unui accident este foarte mare, mai ales pe timp de noapte. Nici starea tehnică a bicicletei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, nu era de natură a contribui la sporirea gradului de siguranță in utilizare. Pe de altă parte, chiar dacă administratorul drumului are obligația de a efectua toate demersurile necesare întreținerii corespunzătoare a drumurilor publice de interes local, precum și obligația de păstrare a acestora în stare bună de funcționare și care să nu pună în pericol siguranța circulației, acest aspect nu exonerează propria obligație a bicicliștilor de a respecta normele legale cu privire la circulația pe drumurile publice, regulile de circulație și limitele impuse, pentru a preîntâmpina apariția unor incidente generatoare de vătămări corporale grave. - Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în garanție. Existența contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, încheiat în data de 04.05.2009, în care pârâta S.C. E. S.A. Deva are calitatea de operator, legătura de cauzalitate dintre rigola metalică de scurgere de pe strada x și accidentul produs precum și actele de cercetare efectuate în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva sunt elemente care conturează în mod clar răspunderea pârâtei S.C. E. S.A. Deva. Contractul de delegare a gestiunii a fost încheiat tocmai în scopul încredințării responsabilității exploatării și întreținerii sistemului de canalizare. Interpretarea eronată a prevederilor legale și contractuale enunțate în cuprinsul apărărilor recurentei este de natură să golească de conținut angajamentul încheiat de Municipiul Deva cu operatorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și, implicit, să limiteze sau să redefinească modul de exercitare a dreptului de proprietate, într-o manieră care lipsește autoritatea publică de exercitarea oricărui atribut cu privire la bunurile proprietate publică și în privința modului de gestionare a serviciilor publice. Responsabilitatea exploatării și întreținerii sistemului de canalizare, împreună cu toate componentele sale, îi revine exclusiv operatorului E. S.A. Deva în temeiul următoarelor prevederi legale și contractuale: O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local; Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice; Legea nr. 241/2006 a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare; Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare încheiat la data de 04.05.2009; art. 1375, art. 1376, art. 1377 C. civ.. În considerarea tuturor acestor prevederi legale și contractuale, bunurile aparținând domeniului public care compun infrastructura utilitară pentru funcționarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Deva au fost transmise în administrarea operatorului E. S.A. Deva. Prin urmare, contrar interpretărilor instanței, orice răspundere care ar putea rezulta din furnizarea serviciilor sau care ar putea interveni de pe urma modului de exploatare sau de administrare a bunurilor care compun sistemul tehnico-edilitar aferent sreviciilor prestate este transferată părții contractante. Evenimentul nu s-a produs datorită configurației sau a condițiilor de stare generală a carosabilului (gropi, denivelări, obstacole sau lucrări de intervenție nesemnalizate s.a) ci datorită unei rigoli de scurgere, componentă a drumului aflată în administrarea unui operator specializat și prin urmare, raționamentul instanței de a se prevala de paza juridică a bunului (proprietatea publică) și de obligațiile generale ale autorităților publice locale în ceea ce privește drumurile publice aflate în proprietate este unul greșit. Clauza contractuală reglementată în cadrul art. 18 pct. 13 din contract - partea de dispoziții generale, prevede în mod explicit faptul că "Operatorul trebuie să efectueze întreținerea, reparațiile curente planificate și accidentale, precum și reparațiile capitale ce se impun la bunurile din patrimoniul concesionat". Mai mult, conform art. 5.1 din contract, "Operatorul va întreprinde următoarele acțiuni - să efectueze orice anchete și măsurători cerute pentru completarea acestor informații în vederea furnizării detaliilor fizice și tehnice complete privind toate echipamentele de apă și canalizare instalate, inclusiv structuri, construcții, echipamente mecanice și electrice, precum și detalii privind lungimile, diametrele și materialele din care sunt realizate rețelele de transport, alimentare și distribuție a apei potabile sau de colectare a apei uzate, inclusiv fabricația, capacitatea proiectată și data instalării dacă aceste informații sunt disponibile. Aceste acțiuni vor fi efectuate astfel încât să furnizeze informații corespunzătoare pentru Registrul Mijloacelor Fixe și să permită exploatarea, întreținerea și înlocuirea acestora". Nu se pune în discuție asigurarea siguranței circulației publice de către operator, ci menținerea în condiții de conformitate și, implicit, de siguranță, a tuturor canalelor și a întregii infrastructuri tehnico-edilitară inclusiv a accesoriilor precum capacele de canal, obligație care este atribuția exclusivă a operatorului E. S.A. Deva, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de canalizare. b)Recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. Deva a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1376, 1377,1382, 1370 C. civ., Legea nr. 241/2006, Legea nr. 51/2006, clauzele contractului de delegare. În acest sens, recurenta învederează următoarele aspecte: - Referitor la condițiile răspunderii civile delictuale, arată că la data producerii accidentului recurenta nu avea paza materială a lucrului, respectiv a rigolei situată pe strada x acoperită de un grilaj metalic. Această interpretare și aplicare greșită a textului de lege prevăzut de art. 1376 C. civ. s-a creat de instanța de apel, prin asimilarea mijlocului fix canal pluvial Vulcan situat în aval de rigola Vulcan, cu rigola carosabilă perpendiculară cu axul drumului unde s-a produs accidentul. Din lista de inventar anexă la contractul de delegare a gestiunii, rigola nu se regăsește în inventarul bunurilor date în administrare societății S.C. E. S.A. Deva în temeiul contractului de delegare a gestiunii, aceasta neidentificându-se cu mijlocul fix denumit canal pluvial Vulcan, rigolele, cu atât mai puțin grilajul metalic care le acoperă, nu sunt elemente componente ale sistemului public de alimentare cu apă și canalizare, ci elemente structurale are drumului public. Canalul pluvial este parte a sistemului public de canalizare, alcătuită din conducte, canale și cămine, guri de scurgere și construcții-anexe care asigură preluarea, evacuarea și transportul apelor de canalizare, nu și rigolele așa zise și carosabile situate longitudinal sau transversal, care sunt elemente constructive ale drumului rutier și care au un rol esențial în gestionarea unor fluxuri de apă cu debite mari, formate ca urmare a unor căderi de precipitații considerabile. Rigola transversală aflata pe strada x este element structural al drumului public comunicând cu rigolele deschise longitudinal aflate de o parte și de alta a străzii Vulcan, care la rândul lor fac parte din structura drumului public. Canalul pluvial Vulcan din beton acoperit de un capac canal din fontă face parte din mijloacele fixe predate prin contractul de delegare a gestiunii și se regăsește în inventarul bunurilor date in administrarea societății E. S.A. în temeiul contractului de delegare a gestiunii, acesta fiind situat în aval de rigola transversală unde s-a produs accidentul. Din simpla verificare a inventarului de mijloace fixe și obiecte de inventar parte componentă a contractului de delegare a gestiunii, rigola stradală situată în dreptul imobilului 48 de pe strada x nu se regăsește ca și componentă de mijloc fix. Faptul că rigolele carosabile sunt părți componente ale drumului public rezultă chiar din prevederile legale speciale, ignorate de instanța de apel, care a preferat să dea curs normelor generate aplicabile în cauză. Astfel, conform art. 2 alin. (3)-(4) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, fac parte integrantă din drum ampriza și zonele de siguranță, suprastructura și infrastructura drumului, podurile, podețele, șanțurile, rigolele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile și alte lucrări de artă (...), construcțiile de apărare, protecție si consolidare. De asemenea, conform art. 15 din O.G. nr. 43/1997 ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elemente constructive ale drumului, parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, ziduri de sprijin. Componentele platformei drumului public și rolul pe care îl îndeplinește ține de planeitatea carosabilului și nu de funcționalitatea rețelelor/instalației de scurgere a canalizării. Chiar dacă instanța de apel și-a însușit integral apărările apelantei pârâte, aceasta trebuia să indice, pentru respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., propriile motive de fapt și de drept pe care își întemeiază soluția. - În ce privește solidaritatea contractuală, recurenta arată că simpla menționare a faptului că aceasta are obligația de furnizare și prestare servicii, de a administra și de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului în baza contractului de delegare, făcând abstracție de bunurile predate/preluate prevăzute în anexa la contract, nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și încalcă flagrant prevederile legale speciale în domeniu. Părțile au prevăzut expres în contractual de delegare sarcini clare, concrete, privind administrarea sistemului tehnico-edilitar aferent serviciilor de alimentare cu apă și canalizare. Prejudiciul produs din acțiunea inadecvată sau din inacțiunea comisivă a autorității publice locale în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în gestionarea bunurilor aflate în pază juridică și materială nu poate fi imputat operatorului nici legal, nici contractual. Instanța de apel nu a procedat la un examen efectiv al cauzei deduse judecății, interpretând greșit prevederile legale în material răspunderii solidare, a deținerii pazei materiale a bunului astfel că se impune casarea deciziei recurate. Solidaritatea debitorilor este prevăzută de art. 1382 C. civ. în cazul în care pentru aceeași faptă preiudiciabilă răspund mai mulți debitori, fiind interzisă de legiuitor extinderea solidarității în cazuri în care nu este stipulată expres de părți sau prevăzută de lege (art. 1445 C. civ.). Solidaritatea poate avea ca izvor convenția părților sau legea. În ceea ce privește solidaritatea contractuală aceasta trebuie să fie stipulată expres de către părți (art. 1445 Noul C. civ.). Potrivit art. 1446 din Noul C. civ., aceasta nu se prezumă. Instanța de apel nu a indicat în concret textul legal sau convențional privind solidaritatea pârâtelor, doar a prezumat existenta acesteia, încălcând prevederile art. 1445 și 1446 C. civ. - Referitor la calitatea procesuală pasivă, arată că obiectul contractului dintre părți îl constituie delegarea exclusivă a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, precum și exploatarea sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare necesare pentru realizarea acestora, pe întreg teritoriul definit de aria delegării (aria de competență teritorială a Autorității delegante, în cadrul căreia sunt sau pot fi furnizate serviciile respective). În vederea îndeplinirii obligațiilor de către operatorul E. S.A. sunt puse la dispoziția acestuia bunurile concesiunii, clasificate prin voința părților contractante în bunuri de retur, bunuri de preluare și proprii, conform anexei 1 la contract ce cuprinde mijloace fixe si obiecte de inventar. Bunurile de retur reprezintă acele bunuri proprietate publică, transmise cu titlu gratuit în administrarea delegatului, inclusiv cele realizate pe durata contractului de delegare, în scopul îndeplinirii obiectivelor delegării și care, la încetarea contractului, revin de plin drept, gratuit, în bună stare, exploatabile și libere de orice sarcini sau obligații delegatarului. Părțile au convenit expres că bunurile de retur sunt puse la dispoziția operatorului exclusiv pentru furnizarea serviciilor prevăzute în contractul de delegare sau pentru prestarea serviciilor accesorii prevăzute ca activități secundare în actul constitutiv al operatorului. În cuprinsul art. 17 alin. (1) pct. 8 din "Dispozițiile comune" ale contractului - care reglementează obligațiile autorității delegante - se arată că aceasta trebuie să își asume pe perioada derulării contractului toate responsabilitățile și obligațiile ce decurg din calitatea sa de proprietar, cu excepția celor transferate în mod explicit în sarcina operatorului prin contractul de delegare. Prin art. 18 alin. (1) pct. 13 din cuprinsul "Dispozițiilor comune" se instituie obligația operatorului de a efectua întreținerea, reparațiile curente planificate și accidentale, precum și reparațiile capitale ce se impun la bunurile din patrimoniul concesionat, rețelele de apă inclusiv branșamentele, cele privind în general funcționarea permanentă a sistemului de alimentare cu apă la toți utilizatorii, precum și continuitatea evacuării apelor colectate de la aceștia. Obligațiile operatorului privesc asigurarea ca drumurile și pavajul să fie refăcute și readuse la o stare acceptabilă în acele locuri unde au fost efectuate lucrări în vederea furnizării serviciului, au fost săpate șanțuri iar conform art. 1 1.2. Autoritatea delegantă va asigura readucerea rețelelor de canalizare și a accesoriilor acestora (capace canal, guri scurgere, etc., în starea lor inițială atunci când acestea suferă prejudicii ca urmare a lucrărilor de infrastructură. Obligația operatorului de a repara drumurile și pavajul intervenind doar în situația/locurile în care au fost săpate șanțuri în lucrările efectuate în vederea furnizării serviciului, în celelalte situații obligația de reparație revenind autorităților administrativ-teritoriale, atât în baza prevederilor contractuale, cât și în baza reglementărilor legale în domeniu. Iar conform Legii nr. 241/2006, art. 27, alin. (2 A 1), operatorul are obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii, în cazul în care în timpul lucrărilor de intervenție la rețelele de apă executate în vederea retehnologizării, reparații, revizii, înlăturare avarii se produc pagube terților. Operatorul neputând executa lucrări de consolidare a respectivei rigole întrucât nu are expertiza necesară efectuării unor lucrări la elementele structurale ale drumurilor publice, iar caracteristicile tehnice ale rigolei și ale grătarului metalic care acoperă rigola nu pot fi stabilite decât de administratorul drumului, acesta fiind cel care cunoaște elementele structurale și de siguranță ale drumului și cel care stabilește regimul de tonaj permis pe drumul public, în funcție de care sunt stabilite si caracteristicile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească rigola și grilajul metalic care acoperă respectiva rigolă. Componentele platformei drumului public și rolul pe care îl îndeplinește ține de planeitatea carosabilului și nu de funcționalitatea rețelelor/instalației de scurgere a canalizării sau a apelor pluviale. Prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului și a procedat la aplicarea greșită a legii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă UAT Municipiul Deva, prin primar a solicitat respingerea recursului pârâtei S.C. E. S.A. Deva și arată că în baza contractului de delegare a gestiunii încheiat la data de 04.05.2009, recurenta este întrutotul răspunzătoare pentru starea infrastructurii tehnico-edilitară aferentă serviciului de alimentare cu apă și canalizare de pe raza municipiului Deva și implicit față de intimatele reclamante din prezenta cauză. Efectele contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare încheiat în data de 04.05.2009, conturează identitatea dintre operatorul E. S.A. Deva și subiectul raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Contractul de delegare a gestiunii a fost încheiat în scopul încredințării responsabilității exploatării și întreținerii întregului sistem de canalizare, împreună cu toate componentele sale de către un operator specializat. Prin raportare la prevederile legale și contractuale pe care recurenta le-a evidențiat pe larg în cuprinsul cererii sale de recurs, se poate constata fără echivoc că atât responsabilitatea exploatării cât și cea a întreținerii a sistemului de canalizare, împreună cu toate componentele sale, îi revine exclusiv operatorului E. S.A. Deva. Evenimentul nefericit nu s-a produs din cauza stării generale a carosabilului (gropi, denivelări, obstacole sau lucrări de intervenție nesemnalizate etc.), ci din cauza stării precare a unei componente a sistemului de evacuare a apelor canal/rigola de scurgere, care în mod evident nu poate fi exclusă din categoria bunurilor componente a sistemului de canalizare, aflat în administrarea E. S.A. în calitate de operator. Interpretarea expusă de recurentă cu privire la lipsa responsabilității este de natură să golească de conținut și de eficiență angajamentul încheiat cu Municipiul Deva pentru gestionarea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare. Canalul cu acoperiș metalic care a provocat accidentul este poziționat transversal pe drumul public și deservește la colectarea, direcționarea și evacuarea apelor uzate sau meteorice, făcând astfel parte din infrastructura de canalizare transferată în administrarea operatorului E. S.A. Deva, integralitatea canalului/rigolei împreună cu accesoriul component (capacul metalic) asigură funcționarea sistemului de canalizare în parametrii optimi, iar în condițiile în care starea ansamblului de canal ar fi fost corespunzătoare, nu ar fi fost afectată nici siguranța circulației publice. Se susține că rigola împreună cu grilajul metalic nu se regăsesc în listele cu mijloace fixe aflată în inventarul recurentei. Acest aspect îi incumbă exclusiv recurentei, însă nu este relevant, întrucât obiectele de inventar care compun sistemul de alimentare cu apă și canalizare au fost notate având ca referință elemente de bază nefiind indicate toate componentele și accesoriile, iar asta nu înseamnă ca au rămas în administrarea UAT Municipiul Deva. Așa cum rezultă din actele de la dosarul penal și din adresa nr. x/28.03.2018 emisă de E. S.A. Deva existentă la dosar și astfel cum a reținut și prima instanță în sentința nr. 1574/29.11.2022, recurenta a curățat rigola și a intervenit de-a lungul timpului asupra capacului metalic prin consolidarea cu trei bande de platbandă, împrejurare care denotă în mod clar că aceasta a cunoscut situația și a recunoscut aceasta componenta în resposabilitatea sa. Prin raportarea la prevederile O.G. nr. 43/1997 unde se menționează componentele drumului public respectiv rigolele, șanțurile, podețurile și alte asemenea componente din ampriza drumului, recurenta creează un risc de confuzie asupra răspunderii civile. În primul rând, rigolele la care se face referire în cuprinsul O.G. nr. 43/1997 sunt de principiu acele structuri tip șanț sau amenajări speciale făcute de-a lungul străzilor între marginea părții carosabile și bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale și de a le dirija la un punct de descărcare. În al doilea rând, chiar dacă rigolele de scurgere sunt încadrate ca fiind parte componentă a drumurilor publice aflate în responsabilitatea autorităților publice locale de pe raza acestora, acest aspect nu o exonerează de răspundere pe recurentă, în condițiile în care componenta a fost transmisă în administrarea și implicit responsabilitatea sa în baza contractului de delegare a gestiunii și implicit a prevederilor legale incidente cu privire la serviciile de utilitati publice. Raționamentul recurentei ar înseamnă ca, în virtutea calității de proprietară a domeniului public și, implicit, a bunurilor ce compun domeniul public, autoritatea publică locală să răspundă pentru starea bunurilor publice chiar și în situația în care acestea au fost transmise în administrarea și exploatarea directă a altor entități, prin efectul legii sau prin convenții încheiate în acest sens, ceea ce este imposibil din punct de vedere legal. În egală măsură, acest mod de interpretare ar însemna ca normele generale să prevaleze în fața unor norme speciale, or, conform principiilor de drept, legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul a stabilit un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, prioritare față de norma de drept comun. Se susține că solitaritatea contractuală nu se prezumă, ci aceasta trebuie să fie stipulată expres de către părți, însă aceste afirmații nu pot fi primite, în condițiile în care acțiunea principală este întemeiată pe condițiile răspunderii civile delictuale și nu pe răspunderea civilă contractuală. Se mai susține raportat la atribuțiile prevăzute de contractul de delegare a gestiunii serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, că recurenta E. S.A. nu are atribuții de consolidare/intervenție asupra elementelor structurale ale drumurilor publice, însă obligația operatorului nu presupune doar asigurarea furnizării serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv ca operatorul să se asigure spre exemplu, că apa uzată este preluată de sistemul de canalizare, ci implică și prestarea activităților necesare întreținerii/reabilitării bunurilor/echipamentelor și a instalațiilor preluate în gestiune și prin a căror exploatare se realizează furnizarea serviciilor publice delegate. Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. Deva a arătat că acțiunea se timbrează conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, adică procentual, fiind, astfel insuficient timbrată. A mai arătat că de la data decesului defunctilui D. și până la data înregistrării acțiunii au trecut mai mult de 3 ani, iar reclamantele nu s-au constituit parte civilă în cursul urmăririi penale pentru a opera întreruperea cursului prescripției extinctive conform art. 2537 C. civ. La data producerii accidentului recurenta nu avea paza materială a lucrului, respectiv a rigolei situată pe strada x acoperită cu grilaj metalic, iar asimilarea mijlocului fix canal pluvial Vulcan situat în aval de rigola Vulcan cu rigola carosabilă perpendiculară cu axul drumului unde s-a produs accidentul este greșită. În mod corect au stabilit instanța penală dar și cea de fond că rigola perpendiculară pe axul drumului de pe strada x acoperită de un grătar metalic situată în dreptul imobilui 48 nu se regăsește în inventarul bunurilor date în administrarea societății E. S.A. în temeiul contractului de delegare a gestiunii și nici în temeiul legii, aceasta neidentificându-se cu mijlocul fix denumit canal pluvial Vulcan, întrucât canalul pluvial cuprinde conducte și cămine, nu și rigolele longitudinale sau transversale care sunt elemente constructive ale drumului rutier, aspect care rezultă și din dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 15 din O.G. nr. 43/1997. Astfel, nu se poate susține ideea transferării în sarcina recurentei E. S.A. a responsabilităților unităților administrativ teritoriale, în calitate de garanți ai bunurilor pe care le dețin în proprietate în alte domenii precum siguranța circulației pe drumurile publice. Faptul că rigolele carosabile sunt părți componente ale drumului public rezultă chiar din prevederile legale speciale, ignorate de instanța de apel care a preferat să dea curs normelor generale aplicabile în cauză. Recurenta a reiterat apărări formulate în cadrul recursului propriu privind modalitatea de interpretare a contractului de delegare și răspunderea proprie în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În considerarea criticilor cuprinse în cele două memorii de recurs, instanța va examina separat pe cele ale recurentei-pârâte UAT Municipiul Deva îndreptate împotriva soluțiilor date în cauză excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, a prescripției dreptului la acțiune a reclamantelor, cererii de chemare în garanție și în comun pe cele regăsite în ambele memorii ale pârâtelor, prin care s-a contestat atât de către UAT Deva, cât și de operatorul S.C. E. S.A. soluția dată pe fond raportului juridic de răspundere ce a presupus angajarea răspunderii civile delictuale solidare a celor două pârâte, acestea susținând o serie de critici prin care și-au atribuit reciproc responsabilitatea producerii faptei ilicite prejudiciabile. a) Recursul pârâtei UAT Municipiul Deva. - Nu pot fi primite criticile recurentei-pârâtei UAT Deva în baza cărora aceasta a invocat o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (2) și art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, susținând că acțiunea dedusă judecății de reclamante ar fi fost insuficient timbrată. Se impune precizarea că analiza acestora este circumscrisă aplicării dispozițiilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 și nu legalității soluției regăsite în decizia instanței de apel întrucât vizează chestiuni formale, exterioare judecății înfăptuite, anume regulile de timbrare a cererii de chemare în judecată. Argumentele recurentei-pârâte sunt în sensul că art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt incidente doar acțiunilor introduse de victimele directe ale faptelor prejudiciabile, iar nu și celor introduse de victimele indirecte (prin ricoșeu), că regulile de timbrare a pretențiilor reclamantelor ar fi trebuit să fie date de prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 și că soluția de clasare dispusă prin Ordonanța din 18.06.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în cauza penală nr. 5746/P/2014, rămasă definitivă prin încheierea nr. 773/CC/29.11.2020 a Judecătoriei Deva, împiedică reținerea incidenței art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 avut în vedere de prima instanță. Nu există însă niciun argument legal al distincției pe care recurenta-pârâtă o susține în legătură cu aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 alin. (2), a căror incidență în cauză a fost avută în vedere în soluțiile celor două instanțe de fond adoptate în privința excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată. Dacă în privința alineatului întâi al articolului suspus analizei, teza recurentei și-ar putea găsi o justificare - fiind, de principiu, că onoarea, demnitatea sau reputația unei persoane fizice sunt atribute ale ființei umane, strâns și direct legate de existența acesteia, a căror ocrotire nu poate fi realizată decât la solicitarea persoanei afectate -, nu aceeași este situația alineatului al doilea, care are în vedere ipoteza acțiunilor și cererilor având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din vătămări ale integrității fizice și/sau psihice, fără nicio limită ori specificație în legătură cu titularul acestora (alin. (2) al art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 dobândind acest conținut prin modificarea sa realizată în baza Legii nr. 32/2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 263 din 17.03.2021). Cum aceste acțiuni, funcție de natura faptei prejudiciabile și de urmările ei, pot fi promovate atât de victimele directe ale acesteia, dar și de cele indirecte (tribunalul reținând incidența art. 1391 C. civ. cu prilejul soluționării excepției de inadmisibilitate a acțiunii) cum este cazul în speță, distincția pe care o realizează recurenta-pârâtă în legătură cu sfera de aplicare a normei art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 este lipsită de temei legal. Întrucât reclamantele sunt soția și fiicele victimei incidentului petrecut la 25.11.2014 și urmat de decesul acesteia la 26.11.2014, iar prin acțiunea dedusă judecății au solicitat acordarea de daune materiale (cheltuieli cu înmormântarea și parastasele) și de daune morale (pentru suferințele cauzate prin decesul subit și în condiții tragice a membrului familiei lor), în mod total nejustificat recurenta-pârâtă a negat incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (2) și a pledat pentru stabilirea regulilor de timbrare a acțiunii prin aplicarea art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013. Reținând și împrejurarea, constatată de prima instanță, că reclamantele au făcut dovada achitării a câte 100 RON taxă de timbru, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile ce au susținut nelegalitatea soluției de respingere a excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, soluție pronunțată de tribunal prin încheierea din 29.03.2022 și menținută ulterior prin decizia de apel. Chiar dacă, așa cum susține recurenta-pârâtă, reținerea alături de temeiul art. 7 alin. (2) din ordonanță, și a incidenței dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 apare ca fiind contradictorie și, în tot cazul, nejustificată în raport cu soluția definitivă de clasare a dosarului penal cu nr. x/2014 (adoptată prin Ordonanța din 18.06.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și menținută prin încheierea nr. 773/CC/29.11.2020 a Judecătoriei Deva) – neexistând, în speță, o cauză în care s-a pus în mișcare o acțiune penală prin ordonanța procurorului -, față de argumentele reținute anterior se poate conchide, pe de o parte, că situația litigiului pendinte nu corespunde unui caz de insuficientă timbrare, iar pe de altă parte că valorificarea greșită chiar și a temeiului dat de norma menționată (art. 29 alin. (1) lit. i) este nerelevantă cât timp aceasta nu a produs niciun fel de consecințe în cauză, reclamantele nefiind tratate ca scutite de plata oricărei taxe de timbru ci, dimpotrivă, achitând fiecare taxe de timbru conform art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. - Nefondat critică recurenta-pârâtă și o greșită dezlegare în cauză a excepției prescripției dreptului reclamantelor la acțiune, invocând faptul că instanțele de fond nu au coroborat dispozițiile art. 1394 C. civ. – în temeiul cărora au respins excepția – cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și ținând cont de împrejurarea că încadrarea prevăzută la art. 192 alin. (2) nici nu i s-ar putea aplica Municipiului Deva, fiind vorba de o agravantă care împiedică exercitarea unei meserii ori a unei profesii/a unei activități cu caracter de permanență. Recurenta propune raportarea la revederile art. 192 alin. (1) din C. pen. (uciderea din culpă în formă simplă) pentru care termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, astfel că, potrivit acesteia, introducerea cererii de chemare în judecată la 28.09.2021 a avut loc după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii civile de 3 ani ori a celui de 5 ani al răspunderii penale, calculate de la data decesului numitului F. (26.11.2014). Instanțele de fond au reținut, în justificarea soluției de respingere a excepției de prescripție, incidența dispozițiilor art. 1394 C. civ., potrivit cărora "În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă". Așadar, textul are o aplicație generală, independent de subiectele implicate în procedurile penale ori civile care pot deriva din producerea faptului prejudiciabil, fiind deci fără relevanță faptul că UAT Deva nu a fost parte la producerea penală ce a investigat inițial infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., iar după survenirea decesului victimei accidentului de circulație, infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. Este, în egală măsură, lipsit de semnificație modul în care recurenta-pârâtă s-ar fi putut comporta ca parte a procedurii penale (cu referire la posibilitatea ei de a cere schimbări de încadrări juridice) ori varianta/forma infracțiunii investigate care ar fi corespuns ipotezei în care acuzația ar fi privit-o pe aceasta. Ceea ce este semnificativ din punct de vedere al aplicării dispozițiilor art. 1394 C. civ. este ca despăgubirea să derive dintr-un fapt supus legii penale, iar potrivit acesteia din urmă, prescripția răspunderii penale să fie mai mare decât termenul prescripției civile. În speță, faptul supus legii penale este cel determinat ca atare prin actele întocmite/emise de organele de anchetă penală, respectiv faptele cercetate ca atare, sub încadrarea avută în vedere de acestea, instanței civile nefiindu-i permisă restabilirea de încadrări juridice din punct de vedere al legii penale, sub nici un motiv, așa cum lipsit de temei propune recurenta-pârâtă atunci când afirmă că ei nu i s-ar putea aplica încadrarea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (aceasta pledând pentru a reține încadrarea infracțiunii în varianta simplă, pentru care legea penală reglementează un termen mai scurt, de 5 ani, a prescripției răspunderii penale). Așadar, aplicarea dispozițiilor art. 1394 C. civ. nu se poate altfel realiza decât raportat la faptele cercetate de organele de anchetă penală în dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, care au privit -până la momentul finalizării anchetei prin emiterea Ordonanței din 18.06.2020, menținută prin încheierea penală nr. 773/CC/2020 a Judecătoriei Deva - săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. Astfel fiind, prin aplicarea combinată a dispozițiilor art. 192 alin. (1) și (2) și art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptul penal din care derivă despăgubirea – în termenii art. 1394 C. civ. – este cel de 8 ani, termen care nu era împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, calculat de la data survenirii decesului victimei directe a accidentului de circulație. Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază ca legală soluția instanțelor de fond, de respingere a excepției de prescripție a dreptului la acțiune a reclamantelor, recurenta-pârâtă utilizând în susținerea criticilor sale – ca și în cazul precedentei excepții analizate – o serie de nuanțe și distincții introduse artificial în aplicarea dispozițiilor legale incidente, lipsit de orice temei ori suport legal (cum ar fi, raportarea exclusiv la infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. văzută de ea ca fiind singura variantă care i s-ar putea aplica, deși așa cum arată, ea nu a fost parte în procedura penală și nici nu ar putea fi față de conținutul art. 135 alin. (1) C. pen.). - Invocând o greșită aplicare a normelor prevăzute de art. 1349 și următ. din C. civ., recurenta-pârâtă a criticat stabilirea vinovăției exclusive a administratorului drumului pentru accidentul produs, deși – susține aceasta – expertiza întocmită în cauza penală a relevat că bicicleta nu era dotată cu instalație de iluminat pe timp de noapte, iar victima F. nu purta echipament de protecție, la momentul producerii evenimentului rutier fiind deja instalat întunericul. Consideră greșită concluzia că accidentul s-ar fi produs din culpa exclusivă a administratorului drumului în condițiile în care victima nu și-a luat nicio măsură de prevenție, configurația părții de drum fiind improprie circulației cu bicicleta, victima nu ar fi trebuit să coboare pe bicicleta pe acel sector de drum sau dacă a făcut-o ar fi trebuit să circule cu atenție sporită și cu adaptarea vitezei. În primul rând, această critică nu pare să se raporteze la dezlegările instanței din apel care a reformat hotărârea primei instanțe, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. E. S.A. Deva și stabilind că ambele pârâte poartă răspunderea producerii faptei ilicite prejudiciabile, UAT Deva în temeiul art. 1376 C. civ. în calitatea sa de paznic juridic al bunului și operatorul serviciului de apă și canalizare, în temeiul art. 1349 C. civ., în virtutea obligațiilor asumate (prin contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din 4.05.2009, devenit ulterior contract de concesiune), de furnizare/prestare servicii, de a administra și exploata în mod direct infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului. Așadar, la nivelul deciziei din apel nu s-au stabilit nicio răspundere exclusivă a administratorului drumului pentru fapta prejudiciabilă și nicio răspunderea bazată pe culpa (exclusivă) a acestuia, răspunderea sa fiind una obiectivă, iar nu bazată pe culpă. În al doilea rând, cât privește justificarea unei culpe a victimei, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-pârâte au făcut trimitere la probele cauzei (la unele din constatările expertizei administrată în dosarul penal) și la circumstanțele factuale ale producerii accidentului, tinzând la reevaluarea concluziilor expertizei tehnice auto care au făcut delimitarea clară între factorul determinant în producerea evenimentului – golul creat de lipsa barei din grilajul metalic de deasupra rigolei – și factorul favorizant (lipsa elementelor de iluminare ale bicicletei), dar care, prin evaluarea tuturor circumstanțelor de loc, de timp și de mijloace, a concluzionat că "biciclistul nu ar fi putut evita accidentul deoarece pe lângă lipsa unei bare din grilajul metalic ce a creat un gol de 7 cm, existau mai multe poziții în care barele grilajului erau distanțate". Or, reevaluarea situației de fapt a cauzei și reconsiderarea concluziilor expertizei auto presupun un control în temeinicie al judecăților înfăptuite în cauză până în prezent, nepermis instanței de recurs a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii instanței de apel, recursul urmărind să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.). - Neindicarea motivelor pentru care decizia instanței de control judiciar a menținut soluția primei instanțe cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție a S.C. E. S.A. Deva este o critică nerelevantă în cauză în condițiile în care, ca și în fața primei instanțe, în etapa controlului judiciar din apel soluționarea raporturilor conflictuale s-a realizat în cadrul raportului juridic procesual principal, constituit în urma modificării cererii inițiale a reclamantelor realizată la 15.02.2022, când au indicat că înțeleg să cheme în judecată în calitate de pârâte pe UAT Deva și S.C. E. S.A. pentru a fi obligate în solidar la plata despăgubirilor civile (aceasta din urmă, în temeiul art. 1357 C. civ.). De altfel, subsumat acestei critici, recurenta-pârâtă a contestat, în realitate, faptul de a nu fi fost reținută și angajată o răspundere civilă delictuală exclusivă a pârâtei S.C. E. S.A. în temeiul contractului de delegare a gestiunii, semnat cu aceasta la 4.05.2009 tocmai în scopul încredințării responsabilității exploatării și întreținerii sistemului de canalizare, împreună cu toate componentele sale, unui operator specializat, iar nu faptul de a nu se fi realizat o desocotire între părțile raportului juridic contractual, în cadrul procesual legat prin formularea cererii de chemare în garanție. La rândul rău, pârâta S.C. E. S.A. a critica prin recursul declarat, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu trimitere la dispozițiile art. 1376, 1377, 1370 C. civ., Legii nr. 241/2006 și nr. 51/2006, angajarea răspunderii sale civile delictuale, alături de cea a UAT Deva pentru accidentul produs, indicând faptul că deține în administrare exclusiv "canalul pluvial Vulcan" (poziția 260 și nr. de inventar t din inventarul mijloacelor fixe, situat în aval de rigolă), iar nu și rigola stradală din dreptul imobilului nr. 48 de pe strada x din municipiul Deva. Potrivit acesteia, rigolele nu sunt elemente componente ale sistemului public de alimentare cu apă și canalizare, ci elemente structurale de drum public, menționate ca atare prin dispozițiile art. 2 alin. (3)-(4) și art. 15 din O.G. nr. 43/1997, elemente care asigură planeitatea carosabilului și care sunt în proprietatea și responsabilitatea UAT Deva. Argumentându-și inclusiv lipsa calității procesuale pasive, S.C. E. S.A. a făcut ample trimiteri la clauzele contractuale (cele cuprinse în art. 17 alin. (1) pct. 8, art. 18 alin. (1) pct. 13, art. 11 pct. 2) pentru a justifica de ce incidentul produs nu ar implica obligații specifice care îi revin din contractul de delegare, după cum și recurenta UAT Deva a invocat clauze ale aceluiași contract (unele identice cu cele exhibate de operator, art. 18 pct. 13) pentru a evidenția obligațiile de întreținere și reparație a elementelor din sistemul de canalizare care ar reveni operatorului specializat întrucât, potrivit acesteia, speța nu ar implica obligații de asigurare a siguranței circulației publice, ci obligații de menținere în condiții de conformitate și, implicit, de siguranță, a canalelor și întregii infrastructuri tehnico-edilitare (incluzând și accesoriile lor, precum capace/grătare), atribuții ce revin S.C. E. S.A.. Acestor motive, Înalta Curte le va răspunde prin considerente comune, reamintind că, întrucât potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, examinarea acestor clauze contractuale și a interpretării lor diferite date de fiecare dintre pârâte nu poate face obiectul cercetării în recurs, fiind vorba despre evaluarea probelor și a situației de fapt a cauzei, activitate ce este specifică instanțelor de fond și care a și fost realizată în cauză prin hotărârile pronunțate în etapele procesuale anterioare. De aceea, în raport cu problemele de drept contestate pe calea recursului, vizând angajarea răspunderii civile delictuale solidare a celor două pârâte, Înalta Curte reține că, potrivit deciziei din apel, răspunderea pârâtei UAT Deva a fost angajată în temeiul art. 137