ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2505/2022

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 22.06.2021, reclamanta U.A.T. Municipiul Deva a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.022.533 RON, reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat bugetului local al municipiului Deva, prin decontarea facturilor emise în baza contractului nr. x/20.10.2015 și a sumei de 72.925,43 RON, cu titlu de dobândă legală calculată de la data plății facturilor până la 27.07.2020 - când a fost stabilită întinderea prejudiciului - și în continuare, până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 753/CA/09.12.2021, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, care, prin decizia nr. 133/20.04.2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, U.A.T. Municipiul Deva a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivare, după prezentarea etapelor procesuale anterioare, a arătat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 2.500 alin. (1), art. 2.517, art. 2.523 și ale art. 2.528 C. civ. și considerentele deciziei nr. 19/03.06.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Astfel, a afirmat că, în mod eronat, s-a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă de la data plății facturilor emise de intimată în perioada 2016-2017, în condițiile în care actele administrative, inclusiv plățile efectuate, se bucurau de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 6 și art. 371 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

În continuare, raportându-se la dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și la jurisprudența în materie, a susținut că, în speță, termenul de prescripție nu putea începe să curgă decât de la data la care a cunoscut în mod efectiv producerea prejudiciului, respectiv de la data actului de control al Curții de Conturi, întrucât, în lipsa lui, nu putea ști că plățile efectuate au fost nelegale.

Pe acest temei, autoarea căii de atac a precizat că termenul de prescripție trebuia să fie calculat fie de la data la care a cunoscut paguba, respectiv de la data comunicării încheierii nr. 39, 12.07.2018, prin care Curtea de Conturi i-a soluționat contestația, fie de la momentul la care a cunoscut pe cel responsabil, 11.05.2021, data notificării intimatei în legătură cu acoperirea prejudiciului.

În acest context, a arătat că, față de data inițierii procesului, 22.06.2021, dreptul său la acțiune nu era prescris.

În final, a susținut că în cauză decizia nr. 19/03.06.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu era aplicabilă în cauză, întrucât paguba produsă nu este rezultatul culpei angajatorului și viza o stare de fapt diferită de cea din speță.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 23.09.2022, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

În speță, U.A.T. Municipiul Deva a învestit Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu o cerere având ca obiect angajarea răspunderii contractuale a S.C. A. S.R.L. pentru executarea necorespunzătoare a contractului nr. x/20.10.2015 privind delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului de iluminat public pentru activitățile de întreținere și reparații la sistemul de iluminat public, precum și verificarea, repararea, montarea/demontarea ornamentelor pentru sărbători în municipiul Deva.

Contractul a fost încheiat sub imperiul dispozițiilor Legii nr. 101/2006, ca urmare a parcurgerii procedurii de achiziții publice prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006.

Potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, "Soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (4) și (4

1

) din Legea nr. 51/2006 (...)".

Față de calitatea părților și obiectul contractului, Înalta Curte constată că acesta este unul de achiziție publică, în sensul art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016, împrejurare față de care în cauză devin aplicabile prevederile art. 51 alin. (4) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, potrivit cărora regimul juridic al remediilor și căilor de atac în litigiile dintre unitățile administrativ- teritoriale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilități publice și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri, este cel prevăzut de dispozițiile Legii nr. 101/2016.

Conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, în forma aplicabilă la data inițierii procesului, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul", iar art. 55 alin. (3

1

) din aceeași lege prevede că "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară".

Din coroborarea textelor de lege sus-evocate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că decizia recurată este definitivă încă de la data pronunțării ei, împotriva ei nefiind deschisă calea de atac a recursului.

În consecință, reținând că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul U.A.T. Municipiul Deva împotriva deciziei nr. 133/20.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2022.