Decizia nr. 992/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1182/2021 a Tribunalului Hunedoara

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă la 5 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Deva, prin primar, să se constate exproprierea în fapt, fără titlu, a terenului în suprafață de 771 mp, situat în municipiul Deva, Bd. x nr. 25 A, având nr. cadastral x, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 528.906 RON, fără TVA, cu titlu de despăgubiri, la care să se adauge dobânda legală aferentă, calculată începând cu data introducerii acțiunii, până la plata efectivă a despăgubirilor, precum și la plata oricăror altor sume datorate cu titlu de impozit pe venit. În drept, au invocat prevederile Legii nr. 255/2010, art. 1 alin. (2) și art. 562 alin. (3) C. civ., art. 5 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și art. 44 din Constituția României.

Hotărârea Tribunalului Hunedoara Prin sentința nr. 1182 din 28 septembrie 2021, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins cererea precizată, formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Deva, prin primar.

Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia Prin decizia nr. 1801 din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței nr. 1182 din 28 septembrie 2021 pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, obligându-l pe pârâtul Municipiul Deva, prin primar, la plata sumei de 528.906 RON, fără TVA, cu titlu de despăgubiri, precum și la dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu data introducerii acțiunii, până la plata efectivă a despăgubirilor. A respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata oricăror altor sume datorate cu titlu de impozit pe venit, aferent despăgubirilor acordate. L-a obligat pe pârâtul Municipiul Deva, prin primar, la plata sumei de 4.500 RON în favoarea reclamantului C., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în etapa procesuală a fondului.

Recursul Împotriva deciziei nr. 1801 din 5 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Deva, prin primar. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că modalitatea arbitrară de interpretare a normelor legale de către instanța de apel a condus la o motivare necorespunzătoare și la pronunțarea unei decizii eronate, fiindu-i prejudiciată poziția procesuală raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la apărările formulate. A afirmat recurentul că instanța de apel a reținut în mod greșit că a fost încălcat dreptul fundamental reglementat prin art. 44 din Constituție, prin punerea în posesie a intimaților asupra unui teren afectat de lucrări de utilitate publică, care este inclus în patrimoniul bunurilor publice al municipiului Deva și nu poate fi folosit. A arătat că procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 771 mp a fost emis în baza sentinței nr. x/2005 a Tribunalului Deva, rămasă definitivă prin decizia nr. 1216/2005 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a stabilit, în favoarea intimaților, măsuri reparatorii prin echivalent. Recurentul a susținut că intimații au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin sentința nr. 322/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1216/A/2005 a Curții de Apel Alba-Iulia, fiind admisă contestația formulată împotriva dispoziției de primar nr. 954/2004 prin care, față de imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 880 mp, expropriat prin Decretul nr. 175/1985, s-au stabilit în favoarea lor măsuri reparatorii în echivalent, potrivit formei aplicabile la data respectivă a actului normativ incident. A arătat, de asemenea, că s-a conformat dispozițiilor hotărârilor judecătorești menționate și a apreciat că nu se pune problema unei exproprieri în fapt, întrucât intimații nu au fost deposedați de terenul în suprafață de 771 mp, fiind proprietari pe o parte din stradă și pe parcare, în baza decretului de expropriere, lucrările de amenajare fiind realizate cu mult timp înainte de pronunțarea sentinței nr. 322/2005 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă în dosarul nr. x/2004. Recurentul a învederat că instanța de apel a evocat în mod greșit jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât, deși prin dispoziția de primar nr. 954/2004 s-a reținut imposibilitatea retrocedării în natură, prin hotărârile judecătorești menționate s-a dispus obligarea sa la restituirea în natură a suprafeței de teren de 771 mp, care, fiind situată în intravilanul municipiului Deva, este afectată de lucrări de utilitate publică (stradă și parcare, amenajate anterior anului 1990). Recurentul a susținut că nu s-a ținut cont de această împrejurare atunci când s-a dispus restituirea în natură a imobilului, această măsură putând fi instituită pe vechiul amplasament doar în cazul imobilelor libere, iar nu a celor ocupate de construcții ori grevate de alte sarcini.

Apărările formulate Prin întâmpinarea depusă la 22 decembrie 2022, în termenul procedural, intimații A., B. și C. au solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Criticile invocate în recurs vizează greșita interpretare și aplicare de către curtea de apel a dispozițiilor art. 44 din Constituția României, din perspectiva cărora a fost examinat apelul intimaților, precum și eronata referire a instanței la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a se ține seama că, deși prin dispoziția de primar nr. 954/2004 s-a reținut imposibilitatea retrocedării în natură a suprafeței de teren de 771 mp, prin sentința nr. 322/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1216/A/2005 a Curții de Apel Alba-Iulia, dispoziția a fost anulată, iar recurentul a fost obligat la restituirea în natură a acestui imobil, afectat de lucrări de utilitate publică. Motivele de recurs nu sunt fondate. Înalta Curte constată că, prin sentința nr. 322/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1216/A/2005 a Curții de Apel Alba-Iulia, a fost anulată dispoziția nr. x/2004 a Primarului Municipiului Deva (prin care se stabiliseră, în favoarea intimaților, măsuri reparatorii pentru imobilul în suprafață de 880 mp și pentru care formulaseră notificare în baza Legii nr. 10/2001), s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 771 mp, iar pentru diferența de 109 mp s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, la valoarea de 351.605 RON/mp, prin titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea intimaților. Ca urmare a pronunțării hotărârilor judecătorești menționate, a fost emisă, de către Primarul Municipiului Deva, dispoziția nr. x/2006, precum și procesul-verbal de punere în posesie aferent, nr. x/04.08.2008, măsurile stabilite prin aceste înscrisuri dovedindu-se ineficiente față de situația juridică a imobilului, care era ocupat, anterior retrocedării, de lucrări de utilitate publică (stradă și parcare publică). În raport de circumstanțele particulare ale cauzei și de faptul că, prin cererea de chemare în judecată intimații au reclamat o expropriere în fapt, în lipsa unei drepte și prealabile despăgubiri - instituție juridică în legătură cu care s-a reținut în mod corect că este o creație jurisprudențială care nu beneficiază de o reglementare specifică în dreptul intern - instanța de apel, în baza rolului activ reglementat de art. 22 C. proc. civ. și pentru a asigura intimaților dreptul de acces la o instanță, conform art. 5 și 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Drepturilor Fundamentale, a examinat cauza din perspectiva dispozițiilor art. 44 din Constituția României (invocate ca temei de drept al acțiunii civile), art. 555 C. civ. și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, conturate în materia apărării dreptului de proprietate, în raport de prevederile art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție. Contrar susținerilor recurentului, controlul de legalitate și temeinicie al sentinței s-a realizat în mod corespunzător de către instanța de apel, care a examinat dacă tribunalul a respectat dispozițiile legale din dreptul intern și din cel comunitar, ce reglementează dreptul de proprietate și limitele exercitării acestuia, concluzionând corect că nu sunt incidente dispozițiile Legilor nr. 33/1994 și nr. 255/2010, întrucât sunt întrunite elementele unei exproprieri de fapt a terenului intimaților, rezultate din atingerea adusă substanței dreptului lor de proprietate, prin imposibilitatea folosirii bunului din cauza afectării de lucrări de utilitate publică, fără dispunerea unei exproprieri legale și în lipsa indemnizației aferente. Raportat la pretenția concretă dedusă judecății și la încadrarea juridică efectuată în baza rolului activ, instanța de apel a reținut că intimații sunt îndreptățiți la obținerea unei juste despăgubiri, în condițiile în care dreptul lor de proprietate a fost încălcat prin punerea în posesie cu un teren afectat de utilitate publică, inclus în patrimoniul municipiului Deva. Această constatare este corectă de vreme ce regimul juridic al terenului asupra căruia poartă litigiul contravine dispozițiilor art. 44 alin. (2) și (3) din Constituția României și art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție, ocuparea terenului de lucrările de utilitate publică, în lipsa declanșării procedurii de expropriere prevăzute de lege, reprezentând o ingerință în dreptul de proprietate privată, prin împiedicarea intimaților să exercite atributele esențiale ale acestui drept, precum posesia și folosința. Dimpotrivă, pentru a fi considerată compatibilă cu art. 1 din Primul Protocol la Convenție, în jurisprudența sa, instanța de contencios european a stabilit că ingerința asupra dreptului de proprietate privată, trebuie să îndeplinească anumite criterii, anume să respecte principiul legalității și să urmărească un obiectiv legitim prin mijloace proporționale cu obiectivul urmărit (Beyeler împotriva Italiei). Însă, raportul de proporționalitate între interesul general pentru asigurarea căilor publice de acces și interesul particular, prin respectarea dreptului de proprietate privată în plenitudinea prerogativelor sale, poate fi reținut numai în condițiile acordării unei despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit de intimați în urma restrângerilor aduse drepturilor lor, remediu care este în acord atât cu normele C. civ., cu cele ale legii fundamentale, cât și cu jurisprudența instanței de contencios european în ceea ce privește interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, în ipoteza absenței unei exproprieri formale, este obligatoriu să se privească dincolo de aparențe și să se cerceteze realitățile situației reclamate (Hotărârea Sporrong și Lonnroth contra Suediei). În acest mod a procedat și curtea de apel în cauza de față, constatând, pe baza probatoriului administrat, că, deși intimaților li s-a restituit în natură suprafața de teren de 771 mp, pentru care plătesc impozit, aceștia se află în imposibilitatea de a folosi terenul din cauza faptului că este ocupat de lucrări de utilitate publică. Reținând apărările formulate de intimați în etapele procesuale anterioare, curtea a constatat că suprafața de teren în discuție aparține domeniului public al municipiului Deva, iar între părți au avut loc, la un moment dat, negocieri cu privire la o eventuală achiziționare a imobilului de către unitatea teritorial administrativă pentru suma de 528.906 RON, ce a fost stabilită în urma întocmirii unui raport de evaluare la solicitarea recurentului. Cum această ofertă de cumpărare nu s-a concretizat prin încheierea unui contract care să conducă la transferul dreptului de proprietate de la intimați către recurent, iar dreptul de folosință este afectat, în esența sa, prin imposibilitatea utilizării imobilului din cauza unor lucrări de utilitate publică, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza reținută de instanța de apel cu privire la exproprierea în fapt, care s-a realizat în mod efectiv, prin transformarea ireversibilă a imobilului într-un bun de utilitate publică, destinat traficului auto și pietonal din municipiul Deva, fără plata unei despăgubiri corespunzătoare intimaților. Dreptul la dezdăunare, în această situație, își găsește corespondent în dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeana arătând în jurisprudența sa că, în ipoteza în care un bun este afectat de utilitate publică, statul are obligația de a expropria bunul, prin acordarea unei despăgubiri proprietarului său. În caz contrar, ar însemna ca statul să își atingă anumite obiective de politică socială pe seama unei persoane private, ceea ce nu este acceptabil, întrucât costurile de politică socială trebuie suportate de întreaga colectivitate, nu doar de o anume persoană (cauza Bugajny și alții contra Poloniei). Similar, Înalta Curte reține că, în ipoteza în care s-ar fi urmat procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, transferul dreptului de proprietate nu ar fi operat cu titlu gratuit în favoarea expropriatorului (municipiul Deva), în sarcina acestuia născându-se obligația de plată a unei despăgubiri care să reflecte pierderea dreptului de folosință al intimaților asupra bunului. În acest context este corectă constatarea instanței de apel cu privire la faptul că, în vederea respectării dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituția României se impune acordarea către intimați a unor despăgubiri, ca mijloc de reparație pentru privarea de proprietatea imobilului în litigiu. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia supusă analizei a fost pronunțată de instanța de apel cu respectarea normelor materiale incidente în cauză, în baza art. 496 alin. (1) din actul normativ menționat, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Deva, prin primar, împotriva acesteia. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. îl va obliga pe recurentul-pârât la plata către intimații-reclamanți C., A. și B. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat, conform dovezii de plată depuse la dosar, respectiv chitanța nr. x din 10 mai 2023 emisă de Cabinet de Avocat D..