ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 229/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 2 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. București și B. S.A. - Sucursala Deva, a solicitat instanței obligarea pârâtelor la plata sumei de 358.000 RON cu titlu de despăgubire pentru imobil și la plata sumei de 67.645,5 RON cu titlu de despăgubire pentru bunurile aflate în imobil, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 413/CA/2020 din 2 iulie 2020, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Deva, ca neîntemeiată. A respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată și a obligat reclamantul să plătească pârâtei B. S.A. suma de 10.209 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 129/2021 din 23 martie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia – secția a II-a Civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. și a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. întrucât nu a menționat în considerente că și recurentul a formulat toate căile de atac prevăzute de lege împotriva ordonanței procurorului din 10 martie 2013 și a ordonanței prim-procurorului. Apreciază că în mod greșit a reținut curtea de apel că hotărârea penală definitivă prin care s-a respins plângerea intimatei împotriva ordonanței procurorului are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei și a persoanei care a comis-o. Curtea de apel ar fi trebuit să aibă în vedere, susține recurentul, și rapoartele de expertiză pirogenă și să constate că acesta nu este vinovat de producerea exploziei urmată de incendiu.

Recurentul-reclamant consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 476 C. proc. civ. întrucât la termenul de la 16 martie 2021, instanța de apel a respins proba cu o nouă expertiză pirogenă, recurentul apreciind că se impunea efectuarea acesteia pentru a își putea dovedi nevinovăția.

Se mai arată că au fost greșit interpretate prevederile art. 6.24 și art. 29 din Condițiile speciale privind asigurarea clădirilor aparținând persoanelor fizice, precum și ale art. 2214 și urm. C. civ.. Autorul căii de atac susține că ambele instanțe au înlăturat în mod nejustificat concluziile raportului de expertiză pirogenă judiciară întocmit de expertul C. și au reținut în mod greșit că fapta proprie a asiguratului înlătură obligația asigurătorului de a plăti suma asigurată. Aceeași parte afirmă că prevederile contractuale invocate de intimată nu sunt aplicabile în cauză și că nu are relevanță faptul că a lăsat radiatorul în priză.

Mai susține că instanța de apel nu a analizat motivele privind întinderea despăgubirii.

Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși indică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentului-reclamant în sensul încălcării art. 28 alin. (1) C. proc. pen., ale art. 476 C. proc. civ., art. 6.24 și art. 29 din Condițiile speciale privind asigurarea clădirilor aparținând persoanelor fizice, precum și ale art. 2214 și urm. C. civ. nu constituie veritabile critici de nelegalitate.

Afirmația autorului căii de atac în sensul nerespectării dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen. are caracter formal deoarece partea nu argumentează în ce constă încălcarea textului de lege, ci susține că instanța de apel ar fi trebuit să coroboreze probele din dosar cu faptul că acesta a uzat de căile de atac împotriva actelor procurorului și să constate că recurentul nu este vinovat de producerea evenimentului asigurat.

Art. 2214 C. civ. prevede obligația asigurătorului de bunuri ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite, fiind un text cu caracter de normă generală care definește noțiunea de asigurare de bunuri. Ca urmare, simpla menționare a acestui text de lege, fără a se demonstra în ce constă greșeala curții de apel în aplicarea normei materiale, nu reprezintă un motiv de nelegalitate.

Referitor la susținerile din cererea de recurs în sensul greșitei intepretări a clauzelor contractuale și referitoare la modul în care instanța de fond a încuviințat, administrat și interpretat probele nu pot fi examinate în calea de atac a recursului întrucât stabilirea situației de fapt, pe baza dovezilor și a actelor de la dosar, este atributul exclusiv al instanțelor devolutive. Nu poate fi examinată nici critica prin care se arată că nu au fost analizate motivele de apel legate de întinderea despăgubirii întrucât autorul căii de atac este nemulțumit, în realitate, de modul în care curtea de apel a motivat de ce nu a avut în vederea și cuantumul despăgubirii, iar din memoriul de recurs nu rezultă care este critica de nelegalitate concretă pe care autorul demersului judiciar înțelege să o formuleze.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 129/2021 din 23 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 129/2021 din 23 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția a II-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.