ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 32/2015

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: În rejudecare, dosarul s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 4209/221/2008***. Intimatul SC C.E. Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea ca netimbrat a apelului, iar în subsidiar respingerea apelului ca nefondat. La termenul de judecată din 24 ianuarie 2014, apelanta a precizat cuantumul despăgubirilor solicitate, iar cererea de ajutor public judiciar s-a soluționat prin încheierea din Camera de Consiliu din 06 februarie 2014. În rejudecare nu s-a solicitat încuviințarea și administrarea de probe noi. Prin Decizia civilă nr. 22/2014 din 28 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I Civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

S-a reținut că reclamanta, Asociația de Proprietari nr. x1 Deva a învestit instanța de judecată cu o acțiune, astfel cum a fost precizată, având două capete de cerere, și anume: să fie obligați pârâții să-și reamplaseze conductele magistrale pentru transportului agentului termic, respectiv să fie obligată pârâta la plata echivalentului în lei a 14.400 euro pentru lipsa de folosință a subsolului de la data notificării 09 iunie 2008 până la 09 iunie 2011. În mod corect acțiunea astfel formulată a fost respinsă de către instanța de fond, criticile apelantei vizând capătul doi de cerere neputând fi primite. Instanța de apel nu s-a mai pronunțat asupra criticilor vizând primul capăt de cerere, cum a reținut instanța de casare, față de împrejurarea că la termenul de judecată din 21 martie 2013, în primul ciclu procesual, apelanta reclamantă a învederat instanței că nu mai susține aceste critici.

Starea de fapt nu a fost contestată de către apelantă și astfel nu se impune a se relua pe larg. Este de necontestat că subsolul tehnic al blocului 11 este proprietate comună, aspect ce rezultă din cartea funciară nr. y1, top. y2; 9 - 37/x. De asemenea, este real că boxele situate în subsolul tehnic al blocului nu pot fi folosite întrucât accesul este obturat de conductele magistralei pentru transportul termic ce ocupă o suprafață de 72 m din acest subsol, așa cum rezultă din declarația martorului I.M., audiat în fața instanței de fond în Dosar nr. 4209/221/2008* al Tribunalului Hunedoara. Apelanta recunoaște că s-a dobândit dreptul de proprietate comună asupra subsolului ulterior edificării acestei construcții și în condițiile în care conductele erau amplasate în această modalitate, chiar de la momentul proiectării și edificării blocului, cum corect reține instanța de fond.

Instanța de fond nu a dat o interpretare greșită proprietății de stat, reținând corect că bunurile în litigiu, respectiv conductele magistrale sunt bunuri aparținând domeniului public, conform art. 3 din Legea nr. 213/1998, deci inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, fiind înscrise ca atare în lista de inventar al proprietății publice. Reclamanta solicită obligarea proprietarului conductelor, mun. Deva, la plata despăgubirilor pentru lipsa folosinței subsolului, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. Pentru antrenarea răspunderii pârâtului și obligarea acestuia la plata unor despăgubiri civile este imperios a se întruni condițiile răspunderii civile delictuale.

Or, aplicarea efectelor juridice în cazul răspunderii civile delictuale presupune, în prealabil, dovedirea condițiilor generale ale acesteia, așa cum sunt reglementate de art. 998 - 999 C. civ., și anume existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele condiții și a vinovăției aceluia care a pricinuit prejudiciu, în oricare din formele prevăzute de lege. În speță nu sunt întrunite cerințele acestei răspunderi pentru a fi obligat proprietarul conductelor magistrale la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a subsolului tehnic de către proprietarii comuni. În primul rând, reclamanta își justifică cererea pe dreptul de proprietate comună înscris în cartea funciară.

Dar, dreptul de proprietate comună nu aparține reclamantei care este doar un administrator ai proprietarilor persoane fizice. În al doilea rând, fapta ilicită săvârșită de proprietarul conductelor, cu evidență nu există, atâta timp cât chiar reclamanta arată că aceste conducte existau chiar dinainte de dobândirea proprietății asupra imobilelor în cauză. Blocul de locuințe a fost proiectat și edificat având prevăzute conductele magistrale de agent termic. Pe de altă parte, potrivit anexei din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, lista domeniului public al comunei, orașului și municipiului, pct. 4 cuprinde următoarele bunuri: rețele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile cu trotuare și expropriere a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente.

Prin urmare acest text legal este fără echivoc că și terenul aferent rețelelor de termoficare aparține domeniului public. În concluzie, în cauză reclamanta, în temeiul dreptului de proprietate comună a membrilor săi, nu poate obține despăgubiri civile pentru lipsa folosinței subsolului tehnic, nefiind întrunite cerințele arătate. Mai mult, în cauză nu s-a făcut nici dovada cuantumului prejudiciului solicitat, contrar dispozițiilor art. 1191 C. civ. Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs. Recurenta arată că motivarea instanței de apel în sensul că terenul aferent rețelelor de termoficare aparțin domeniului public sunt contrare dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 230/2007 și art. 44 din Constituția României, deoarece din actele dosarului rezultă că terenul este proprietatea recurentei.

Dreptul recurentei asupra subsolului, respectiv a părților comune este un atribut al dreptului de proprietate garantat nu numai de Constituția României și Codul civil art. 480 dar și Legea specială nr. 230/2007 la art. 39. Mai invocă și dispozițiile art. 3 lit., c) din Legea nr. 114/1996. Recurenta mai arată că în cauză s-a dovedit că la subsolul scării b al blocului 11 se află amplasate conductele magistrale pentru transportul agentului termic fără ca între recurentă și proprietarul sau/administratorul acestor conducte să existe un contract de închiriere, concesiune, etc. În opinia recurentei, nu le mai sunt utile aceste conducte, în condițiile în care membrii asociației sunt debranșați de la agentul termic și dispun de centrale proprii, așa încât prezența acestor construcții în subsolul blocului afectează chiar buna utilizare a subsolului.

În aceste condiții, recurenta arată că este admisibil capătul de cerere privind plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a subsolului în considerarea textelor de lege invocate, precum și faptul, că amplasarea acestor conducte îi împiedică să amenajeze boxe sau să închirieze spațiul cu titlu de depozit, ceea ce le-ar permite obținerea unor venituri care să fie folosite pentru întreținerea spațiilor comune sau în alte scopuri benefice proprietarilor. Fapta pârâtului Municipiul Deva de a menține construcțiile magistrale pe teren proprietatea asociației reprezintă un abuz pentru care că duce la lipsa de folosință a spațiului și evident o prejudiciază. Prin urmare, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 998 și urm. ale C. civ., fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Că este așa, a rezultat și din depozițiile martorilor audiați în cauză și a dovedit că prin fapta sa asociația a fost prejudiciată. Hotărârea este pronunțată și cu încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 230/2007 față de faptul că spațiul comun nu poate fi folosit decât cu acordul proprietarilor în temeiul unui contract, ceea ce nu s-a dovedit în cauză. Recurenta, în final, arată că în cauză nu ne aflăm în situația unui act juridic în sensul art. 1191 C. civ., așa încât apreciază că, în mod greșit, instanța de apel a aplicat acest text de lege, susținând că nu a făcut dovada cuantumului prejudiciului. În cauza de față, prejudiciul rezultă dintr-o stare de fapt care poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, așa cum a arătat în motivarea recursului.

Recurenta invocă ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cauză, în mod corect instanțele anterioare au apreciat că conductele respective care asigură transportul agentului termic aparțin domeniului public potrivit art. 3 Anexa I pct. 4 din Legea nr. 213/1998. Potrivit acestui text de lege, rețelele de termoficare sunt incluse domeniului public al comunelor, orașelor, municipiilor, în cauză conductele aparțin Municipiul Deva conform Anexei la H.G. nr. 1352/2001. Așa fiind, potrivit anexei din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, lista domeniului public al comunei, orașului și municipiului, pct. 4 cuprinde următoarele bunuri: rețele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile cu trotuare și expropriere a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente.

Instanța de apel în mod corect a constatat că dreptul de proprietate comună nu aparține reclamantei, care este doar un administrator ai proprietarilor persoane fizice. Așa fiind, în mod judicios și corect instanța de apel a statuat că în cauză nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală - neîntrunirea condițiile cerute de dispozițiile art. 998 și urm. - pentru a fi obligat proprietarul conductelor magistrale la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a subsolului tehnic de către proprietarii comuni.

Concluzionând, dreptul de proprietate comună nu aparține reclamantei care este doar un administrator ai proprietarilor persoane fizice, presupusele îndepliniri ale condițiilor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte urmează să le înlăture ca nefondate, mai ales că reclamanta a arătat că aceste conducte existau chiar dinainte de dobândirea proprietății asupra imobilelor în cauză, iar blocul de locuințe a fost proiectat și edificat având prevăzute conductele magistrale de agent termic. Față de considerentele anterior expuse, se constată că în cauză nu au fost încălcate drepturile de proprietate al reclamantei și nici dispozițiile constituționale evocate. Mai mult decât atât, după cum se poate observa, instanța anterioară a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză.

Susținerile recurentei referitoare la despăgubirile solicitate, sunt de asemenea nefondate, în condițiile în care nu sunt întrunite dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., iar bunurile în litigiu, respectiv conductele magistrale sunt bunuri aparținând domeniului public, conform art. 3 din Legea nr. 213/1998, deci inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, fiind înscrise ca atare în lista de inventar al proprietății publice. Așa fiind, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a dat o corectă rezolvare a bunurilor din litigiu în spiritul și rigurozitatea dispozițiilor legale incidente în cauză.

În consecință, Înalta Curte urmează să înlăture și celelalte critici ale recurentei referitoare la sumele pe care le-ar fi încasat în cazul închirierii boxelor și chestiunile ce țin de administrarea probelor, dat fiind că, în recurs, controlul judiciar al deciziei atacate se face numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ ale pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta asociația de proprietari nr. x1 Deva împotriva Deciziei civile nr. 22 din 28 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta asociația de proprietari nr. x1 Deva împotriva Deciziei civile nr. 22 din 28 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015. Procesat de GGC - NN