ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3161/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul

Curții

de Apel

Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

F.P.W. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului,

anularea procesului – verbal de constatare încheiat la 08 iunie 2010 și

înregistrat sub nr. CA – 40962 din 22 iunie 2010, privind proiectul RO

1006/018–447.01.01.22 ”DEPT (Antreprenoriat, Dezvoltare Economică și Personală

a Tinerilor)” și a deciziei nr. CA 54655 din 16 august 2010, comunicată la 19

august 2010, prin care i-a fost respinsă contestația îndreptată împotriva

procesului – verbal sus menționat.

Ulterior, reclamanta

a formulat și cerere de suspendare a executării actului administrativ atacat,

motivat de faptul că pârâta a demarat deja procedura de executare silită a

actului, emițând somația 22/30/1/2010/6373 și titlul executoriu 270275 din 1

octombrie 2010, luând deja măsuri de poprire a conturilor bancare ale

fundației.

În concluzie,

reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, arătând că actul atacat este precar, pentru că nu s-a

dovedit că ar fi folosit greșit fondurile comunitare, existând astfel

suficiente temeiuri pentru a fi pusă la îndoială temeinicia acestuia, iar în

privința pagubei iminente a arătat că întrucât sumele în litigiu figurează deja

ca atare în certificatul său de atestare fiscală, rezultă că fundația este

exclusă de la orice licitație privind atribuirea de contracte de consultanță,

ori de la derularea de proiecte, activitatea sa fiind așadar blocată, cu riscul

disponibilizării celor 15 salariați.

Prin încheierea din 7

aprilie 2011, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins ca nefondată cererea de suspendare a executării procesului –verbal de

constatare CA – 40962 din 22 iunie 2010, încheiat la 08 iunie 2010, respectiv a

deciziei CA/54655 din 16 august 2010, formulată de reclamanta F.P.W. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că

reclamanta nu a

făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, și anume, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube

iminente.

Sub aspectul cazului bine

justificat, reclamanta nu a adus argumente temeinice de natură a contura o

reală suspiciune asupra legalității actelor administrative contestate, rezumându-se

la a afirma doar că actul contestat ar fi precar, existând suficiente temeiuri

pentru a fi pusă la îndoială temeinicia sa, întrucât nu s-ar fi dovedit greșita

folosire a fondurilor comunitare de către aceasta.

Concluzionând,

judecătorul fondului a apreciat că, întrucât nu este îndeplinită una din cele

două condiții cumulative prevăzute de lege, este inutilă verificarea celei de a

doua condiții – a pagubei iminente – mult mai amplu motivată prin cerere, dar

care nu poate conduce, prin ea însăși, indiferent cât de probată ar fi, la

admiterea cererii de suspendare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta F.P.W., criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:

- În mod greșit

instanța de fond apreciază că reclamanta nu a dovedit „cazul bine justificat” întrucât

reclamanta - recurentă a formulat contestație iar prin simpla lecturare a

actului administrativ se demonstrează caracterul său precar, nefundamentat în

drept și în fapt, care nu reușește să individualizeze nici o încălcare a normelor

legale sau contractuale.

Se mai arată că în actul

administrativ atacat nu se indică nici un prejudiciu, nici o normă legală încălcată,

nici o determinare concretă a fondurilor alocate proiectului.

- În ceea ce privește

a doua condiție, arată recurenta că actul administrativ are un efect dezastruos

asupra activității acesteia întrucât s-a început executarea silită împotriva acesteia

pentru recuperarea creanțelor stabilite prin procesul verbal.

Se mai arată că

sumele cuprinse în actul administrativ contestat, figurează în prezent ca

obligație fiscală neachitată și se înscrie ca atare în certificatul de atestare

fiscală. În consecință, recurenta este exclusă de la orice procedură de

atribuire a vreunui proiect și de la orice licitație la care ar dori să

participe pentru câștigarea oricărui contract de consultanță.

Pârâtul - intimat Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului - a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, întrucât reclamanta nu a reușit să demonstreze

existența unui caz bine justificat și nici aspectul privind prevenirea unei pagube

iminente.

Analizând cererea de

recurs, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că a aceasta este

nefondată.

Astfel se reține că

recurenta – reclamantă în cererea sa de suspendare nu a concretizat un anume motiv

de nelegalitate vădită a actului administrativ atacat ci a formulat afirmații cu

caracter general care nu pot fi cuantificate și analizate de instanța de fond.

Afirmația că „există suficiente temeiuri pentru a fi pusă la îndoială

temeinicia actului” nu poate fi considerată ca reprezentând un caz bine

justificat.

Existența unui caz bine

justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul

dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Așa cum arată

intimata – pârâtă ceea ce a fost sancționat prin retragerea finanțării a fost

faptul că în mod intenționat autoritatea a fost dezinformată cu privire la circuitul

real al sumelor avansate. Inegalitatea sumelor rezultă din utilizarea sumelor

pentru plăți care nu sunt efectuate în scopul proiectului încălcând astfel prevederile

contractuale.

Or, recurenta -

reclamantă nu prezintă nici un element concret prin care să se justifice o aparență

de nelegalitate asupra actului administrativ atacat.

Nici cea de-a doua condiție

prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, așa

cum a reținut și instanța de fond, neputând fi coroborată cu vreun caz bine

justificat – analiza și existența celor două condiții fiind interdependentă.

Față de cele arătate mai sus, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.P.W.

împotriva încheierii din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2011.