ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5096/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 59 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Tribunalului Vaslui competența de soluționare a acțiunii prin care reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, solicita anularea procesului-verbal de constatare nr. CA-9113 din 12 februarie 2010, emis de pârât, precum și a titlului de creanță dispus prin procesul-verbal, anularea Deciziei nr. CA 20019 din 29 martie 2010, prin care se soluționează contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare și declararea ca eligibile a costurilor privind plata salariilor angajaților din proiect conform cererii de finanțare, precum și suspendarea executării titlului de creanță dispus prin proces-verbal de constatare, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că obiectul cauzei privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare fiind stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, de până la 500.000 lei, indiferent dacă actul este emis de o autoritate centrală, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 coroborat cu cele ale O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător.

Prin sentința nr. 215/CA din 16 mai 2011, Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că, în speță, față de împrejurarea că actele contestate sunt emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 C. proc. civ., conform cărora soluționarea cererilor privind actele emise de autoritățile centrale este de competența curților de apel. Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc.

civ. Verificând cauza, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În speță, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri avansate din fonduri de cofinanțare comunitare, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din acest act normativ, „Constituie obiect al recuperării creanțelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare și/sau din cofinanțarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului" [alin. (1)] și „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor" [alin. (2)]. Din cuprinsul dispozițiilor legale citate, rezultă că actele contestate în cauză sunt acte administrativ-fiscale în sensul prevederilor art. 41 C proc.

fisc., ce pot fi contestate conform procedurii reglementate de același cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale". Conform art. 218 alin.(2) C proc. fisc., „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii". În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) C proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativ-fiscală, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Așadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei. In speță, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 298.266,54 lei, echivalentul a 72.370,20 Euro - asimilată creanțelor fiscale, în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vaslui, instanță în favoarea căreia urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.