ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5096/2011

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 59 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

în favoarea Tribunalului Vaslui competența de soluționare a acțiunii prin care

reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, solicita anularea

procesului-verbal de constatare nr. CA-9113 din 12 februarie 2010, emis de pârât,

precum și a titlului de creanță dispus prin procesul-verbal, anularea Deciziei

nr. CA 20019 din 29 martie 2010, prin care se soluționează contestația

formulată împotriva procesului-verbal de constatare și declararea ca eligibile

a costurilor privind plata salariilor angajaților din proiect conform cererii

de finanțare, precum și suspendarea executării titlului de creanță dispus prin

proces-verbal de constatare, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

acțiunii.

Pentru a

pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că obiectul

cauzei privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor

comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare fiind stabilită

exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul

administrativ atacat, de până la 500.000 lei, indiferent dacă actul este emis

de o autoritate centrală, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I-a din

Legea nr. 554/2004 coroborat cu cele ale O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător.

Prin sentința

nr. 215/CA din 16 mai 2011, Tribunalul Vaslui, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că, în speță, față de

împrejurarea că actele contestate sunt emise de Ministerul Dezvoltării Regionale

și Turismului, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și art. 3 C. proc. civ., conform

cărora soluționarea

cererilor privind actele emise de autoritățile

centrale este de competența curților de apel.

Constatându-se

ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de

competență, potrivit

art. 22 C. proc. civ.

Verificând

cauza, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului

aparține Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În speță, suma

în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către

reclamantă a unor fonduri avansate din fonduri de cofinanțare comunitare, în

temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate

necorespunzător, astfel cum a fost modificată.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 din acest act normativ, „Constituie obiect al recuperării

creanțelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri

comunitare și/sau din cofinanțarea aferentă, costurile bancare, inclusiv

accesoriile acestora, precum și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului"

[alin. (1)] și „Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate

creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin

creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare

comunitare nerambursabile și debitorilor" [alin. (2)].

Din cuprinsul

dispozițiilor legale citate, rezultă că actele contestate în cauză sunt acte

administrativ-fiscale în sensul prevederilor art. 41 C proc. fisc., ce pot fi

contestate conform procedurii reglementate de același cod, respectiv Titlul

IX

- „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor

administrative fiscale".

Conform art. 218

alin.(2) C proc. fisc., „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi

atacate de către contestatar sau de către

persoanele

introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la

instanța

judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile

legii".

În temeiul

normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) C proc. fisc., în ceea ce privește

stabilirea instanței de contencios

administrativ

competente să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei

emise

de autoritatea administrativ-fiscală, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În

interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în

mod unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii

de determinare a

competenței materiale a instanței de fond, după cum

urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul

actelor administrative cu caracter general;

- criteriul

valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau

datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul

actelor administrativ-fiscale.

Așadar, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție

de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege

pentru departajarea competenței tribunalului de

cea a curții de apel fiind suma de

500.000 lei.

In speță,

fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de

298.266,54 lei, echivalentul a 72.370,20 Euro - asimilată creanțelor fiscale,

în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios

administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției

de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vaslui, instanță în

favoarea căreia urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta

Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Dezvoltării

Regionale și Turismului, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția de

contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.