ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1654/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond.

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

reclamanții M.V., M.M.B., M.M.I. și T.V.G. au solicitat anularea parțială a

Deciziei nr. 4733 din 23 aprilie 2009 emisă de C.C.S.D. prin care s-au stabilit

despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005 în cuantum de 681.950 lei și

recunoașterea dreptului de a primi despăgubiri calculate la cursul euro din

momentul emiterii deciziei atacate, decizii care să fie actualizate cu indicele

de inflație din momentul executării deciziei și dreptul de a primi întreaga

sumă în numerar.

Se arată că

reclamanții au îndeplinit procedura prealabilă, dar C.C. a respins acordarea

despăgubirilor la valoarea euro, cu motivarea că „valoarea despăgubirilor a

fost stabilită în RON”, iar valoarea în euro consemnată în raportul de evaluare

este orientativă. Valoarea stabilită de raportul de evaluare în euro este

corectă și despăgubirile trebuie raportate la această valoare dar la data

emiterii deciziei și nu a raportului de evaluare.

Se solicită obligarea

la aplicarea indicelui de inflație pentru că în lipsa unei prevederi în O.U.G. nr.

81/2007 se aplică art. 1088 și următoarele C. civ.

Capătul de cerere

privind achitarea întregii sume în numerar s-a solicitat a fi admis în baza art.

11 și 20 din Constituția României, hotărârile Curții Constituționale și ale C.E.D.O.

care au prioritate față de legea internă pentru că Fondul Proprietatea nu este

funcțional.

Prin Încheierea din

14 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești, secția contencios

administrativ și fiscal, ca urmare a admiterii cererii de strămutare prin

Încheierea nr. 1425 din 11 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal.

de fond.

Prin Sentința nr. 169

din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că prin decizia atacată C.C.S.D. a emis

titlu de despăgubire în favoarea reclamanților în cuantum de 681.950 RON

valoare stabilită prin raportul de evaluare, dată de referință a evaluării este

data soluționării notificării, respectiv 26 septembrie 2005.

Solicitarea de

acordare a sumei în echivalent euro la data emiterii deciziei a fost respinsă,

ca neîntemeiată, având în vedere că s-ar crea o discriminare față de cei în

cazul cărora evaluarea și emiterea deciziei s-a realizat mai repede, iar data

soluționării notificării este un reper ce poate fi respectat în cazul tuturor

solicitărilor.

Capetele de cerere

privind indexarea sumei acordate cu titlu de despăgubiri și achitarea întregii

sume acordate cu titlu de despăgubiri în numerar au fost respinse pentru că

reclamanții nu se află în această fază a procedurii, decizia C.C. nefiind

irevocabilă.

În raport de art. 18

din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, reclamanții nu au făcut opțiunea și cadrul

procesual nu a fost stabilit în contradictoriu cu A.N.R.P.

Cererea

reconvențională formulată de pârâtă a fost apreciată ca neavând acest caracter,

deoarece pârâta C.C.S.D. solicită modificarea deciziei și nu se poate reține că

are pretenții proprii împotriva reclamanților, conform art. 119 alin. (1) C.

proc. civ.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții M.V., M.M.B., M.M.I. și T.V.G.

În motivele de recurs

se critică soluția instanței de fond deoarece:

- printr-o

interpretare greșită a legii se reține ca data soluționării notificării, 26

septembrie 2005, deși la acea dată a fost emis Ordinul nr. 648 de către

Prefectul județului Călărași.

Notificarea s-a

soluționat, în opinia recurenților, la data emiterii deciziei pentru că prin ea

nu s-a validat ordinul prefectului care este un act intermediar și, de aceea,

paritatea trebuie stabilită în raport de data emiterii deciziei ca fiind data

soluționării notificării.

În ceea ce privește

acordarea întregii despăgubiri în lei, este criticată soluția pentru că

lipsește motivarea sentinței.

În cauză, urma să se

facă aplicarea art. 148 alin. (2) din Constituția României și jurisprudența C.E.D.O.

trebuia aplicată cu prioritate, iar jurisprudența a stabilit că F.P. nu

funcționează în mod susceptibil care să ducă la acordarea despăgubirilor.

Referitor la aspectul

indexării, criticile din motivele de recurs vizează nemotivarea dar și

aplicarea și interpretarea greșită a legii pentru că indexarea poate fi cerută

odată cu executarea titlului dar se poate cere și cu ocazia judecării prezentei

contestații, în baza art. 1088 și urm. C. civ., altfel, datorită inflației,

suma acordată nu mai poate reprezenta o despăgubire reală.

de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele

considerente:

Reclamanții au

solicitat anularea deciziei emise de către C.C. prin care s-au stabilit

despăgubirile ce urmează să le primească pentru un imobil preluat de stat

potrivit Legii nr. 10/2001 și Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Nemulțumirea

reclamanților se referă la neemiterea titlului de despăgubire în raport de

cursul leu/ euro din momentul emiterii deciziei.

Se constată că în raportul

de evaluare este calculată o valoare în euro și echivalentul în lei de la

momentul soluționării notificării.

Potrivit art. 10 alin.

(9) din Legea nr. 10/2001, republicată, valoarea terenurilor, precum și a

construcțiilor demolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în

natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării

notificării, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.

În Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 nu există nicio altă prevedere astfel că, în mod corect, în

raportul de evaluare s-a stabilit valoarea imobilului că a fost preluat abuziv

în momentul soluționării notificării, deci în mod greșit s-a indicat și

valoarea în euro, pentru că evaluarea despăgubirilor nu poate fi făcută decât

în moneda națională, așa cum va fi emisă și decizia C.C.S.D.

În motivele de recurs

se critică soluția instanței de fond cu privire la data care este considerată

dată la care a fost soluționată notificarea, dar criticile sunt nefondate.

În cauză, notificarea

reclamanților a fost soluționată prin Ordinul Prefectului județului Călărași nr.

648/2005, astfel că aceasta este data soluționării notificării.

Nu pot fi reținute

susținerile recurenților potrivit cărora prin Legea nr. 247/2005 nu este

absolut necesară emiterea unui asemenea ordin, deoarece art. 16 alin. (1) și (2)

din Titlul VII, se referă tocmai la predarea deciziilor/ dispozițiilor

unităților deținătoare prin care au fost soluționate notificările până la data

intrării în vigoare a legii, dar și deciziile/ dispozițiile prin care se

soluționează notificările care nu erau soluționate.

Deci, C.C. nu preia

notificările decât însoțite de decizia/ dispoziția unității deținătoare sau

ordinele conducătorilor administrației publice locale prin care s-a propus

acordarea de despăgubiri.

Legea a stabilit

acest criteriu pentru a evita orice alte interpretări, astfel că nu poate fi

avută în vedere paritatea euro/ leu din momentul emiterii deciziei de către C.C.,

așa cum solicită reclamanții.

Și criticile din motivele

de recurs ce vizează respingerea cererii de acordare a despăgubirilor în

numerar sunt nefondate.

Așa cum a arătat și

instanța de fond, reclamanții, prin contestarea deciziei emise de C.C.S.D., nu

pot solicita direct obligarea acestei autorități la plata în numerar a

despăgubirilor.

Mai întâi, trebuie

precizat că reclamanții nu au chemat în judecată nici A.N.R.P. – Direcția

pentru acordarea despăgubirilor în numerar, care este autoritatea ce se ocupă

de valorificarea titlurilor de despăgubire rămase definitive, adică

necontestate, potrivit Capitolului V

1

al Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 81/2007.

Oricum, reclamanții

trebuie să opteze potrivit art. 18

2

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

fie la plata în numerar, până la 500.000 lei, pentru diferența acțiunii la F.P.,

fie numai acțiuni la F.P.

Dacă optează pentru

plata în numerar trebuie să aibă în vedere dispozițiile pct. 18

2

.4

din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 128/2008 și de dispozițiile pct.

18

2

.5 din aceleași norme.

Recurenții invocă

faptul că instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 148 alin. (2) din

Constituția României, cu referire la aplicarea jurisprudenței C.E.D.O.

Însă, trebuie

subliniată jurisprudența C.E.D.O. care a arătat că, în situațiile ce presupun

indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot

avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile

naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege

măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa

raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru

aplicarea unor asemenea măsuri.

Astfel, chiar în

cauza M.A. și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte

importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o

reprezintă pentru bugetul de stat (paragraful 227) și a fost de acord că

plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea

reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între

interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

Mai mult, a devenit

funcțional F.P. începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale

României la C.E.D.O. s-au datorat și constatării că acest fond nu este

funcțional, iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte a

beneficiarilor „titlurilor de despăgubire” către piața bursieră, ceea ce ar

ușura presiunea bugetară (cauza M.A., paragraful 228, teza ultimă).

Referitor la

criticile legate de soluționarea capătului de cerere privind indexarea, se

constată că și acestea sunt nefondate.

Recurenții arată că

se impune indexarea sumelor stabilite pentru că altfel nu s-ar putea vorbi de o

despăgubire reală.

Însă, procedura

administrativă precizată În Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede

„actualizarea cu indicele de inflație” a valorii stabilite în deciziile emise

de C.C.S.D. la momentul plății efective.

Aceasta a fost

opțiunea legiuitorului pentru că, în cuprinsul aceluiași act normativ este

prevăzută posibilitatea acordării despăgubirilor actualizate cu indicele de

inflație, dar numai dacă este vorba de decizii sau ordine emise în baza art. 31

din Legea nr. 10/2001, republicată. Deci, în lipsa unei prevederi exprese a

legii speciale, nu se poate aplica dreptul comun în cazurile în care legea

exceptează aplicarea indicelui de inflație.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, a fost motivată și nu s-a dat cu

aplicarea greșită a legii, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20

din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.V., M.M.B., M.M.I. și T.V.G. împotriva Sentinței nr. 169 din 30

iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.