ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.06.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3135/2013

HOTĂRÂRE
05.06.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3135/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 939 din 28 iunie 2012

Tribunalul Bihor a

admis

acțiunea formulată de reclamanții B.G. și B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA. A obligat pârâtul în favoarea reclamanților

la plata sumei de 12.352,29 RON cu titlu de despăgubiri civile, fără cheltuieli

de judecată.

În considerente tribunalul

a reținut următoarele:

Prin hotărârea din 12

octombrie 2007 s-au stabilit despăgubiri de 12.119,80 euro, respectiv 40.352,87

RON pentru imobilul expropriat în suprafață de 1574 mp.

Conform ordinului de plată

din 29 februarie 2012 depus în copie la dosarul cauzei suma stabilită cu titlu de

despăgubiri pentru imobilul de mai sus s-a achitat la data de 29 februarie 2012.

Prin urmare este evident

faptul că de la data stabilirii despăgubirilor, 12 octombrie 2007 și până la plata

acestora, 29 februarie 2012 este o diferență de curs valutar de 12.352,29 RON pe

care trebuie să o suporte pârâta, fiind în culpă pentru neplata obligației care

îi revenea.

Motivele invocate de pârâtă,

respectiv criza financiară precum și aprobarea efectuării plăților abia prin H.G.

nr. 1143/2011 nu sunt motive de natură a înlătura pentru pârâtă obligația suportării

prejudiciului suferit prin efectuarea cu întârziere a plătii despăgubirilor către

persoanele îndreptățite.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat apel C.N.A.D.N.R. SA.

În motivare a reiterat

excepția decăderii reclamanților din dreptul de a mai solicita o sumă suplimentară

pentru exproprierea imobilului

identificat cadastral

, susținând că

prin cererea de chemare

în judecată reclamanții nu fac decât să pretindă un cuantum majorat al despăgubirii

stabilite prin hotărârea din 12 octombrie 2007.

A mai arătat că, p

e fondul crizei economice

resimțite încă din anul 2008 la nivelul țării noastre, în bugetul "C.N.A.D.N.R.

SA nu au existat lichidități, motiv pentru care suma de bani stabilită cu titlu

de despăgubire a fost consemnată în data de 6 februarie 2012,

în urma emiterii H.G. nr. 1143/2011.

De asemenea, prin Declarația pe proprie răspundere autentificată

din data de 10 februarie 2009 la Biroul Notarial Public M.A., intimații au acceptat

cuantumul despăgubirii stabilite prin hotărârea din 12 octombrie 2007.

Ori, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, în cazul în care

intimații s-ar fi considerat nemulțumiți de cuantumul despăgubirii ar fi trebuit

să conteste acest cuantum

în

termen de 3 ani de la publicarea H.G.

nr.

698/2007 în M.Of. nr. 504/27.07.2007.

A

susținut că termenul de 15 zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 198/2004

nu este un termen instituit în favoarea titularului dreptului

real asupra imobilului supus exproprierii.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, despăgubirea

evidențiată prin hotărârea din 12 octombrie 2007 a fost stabilită în RON și nu în

euro, respectiv la suma de 40.352,87 RON.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 64A din 11

decembrie 2012 a respins apelul ca nefondat reținând următoarele.

Excepția decăderii reclamanților

din dreptul de mai solicita o sumă suplimentară pentru exproprierea imobilului identificat

cadastral, a fost apreciată ca neîntemeiată câtă vreme reclamanții nu au cerut o

sumă suplimentară pentru exproprierea imobilului, ci doar diferența de curs valutar

dintre data emiterii hotărârii din 12 octombrie 2007 prin care s-au stabilit și

acordat despăgubiri reclamanților în suma de 12.119,80 euro și data la care s-a

achitat efectiv această sumă, respectiv 29 februarie 2012.

După cum corect a reținut

și instanța de fond este evident faptul că de la data stabilirii despăgubirilor

(12 octombrie 2007) și până la plata acestora (29 februarie 2012) este o diferență

de curs valutar pe care trebuie să o suporte pârâta, fiind în culpă pentru neplata

obligației care îi revenea, motivele invocate de către apelantă cu privire la criza

economico-financiară, respectiv aprobarea efectuării plăților abia prin H.G. nr.

1143/2011 nefiind de natură a înlătura pentru pârâtă obligația suportării prejudiciului

suferit prin efectuarea cu întârzierea a plății despăgubirilor către persoanele

îndreptățite.

Nu sunt întemeiate susținerile

apelantei privind înlăturarea sa de la plata diferenței de curs valutar câtă vreme

reclamanții prin declarații pe proprie răspundere autentificată din 10 februarie

2009 ar fi acceptat cuantumul despăgubirii prin hotărârea din 12 octombrie 2007,

deoarece, după cum am mai menționat anterior, reclamanții nu sunt nemulțumiți și

nici nu solicită un alt cuantum al despăgubirii (care a fost stabilit în euro și

nu în RON) ci doar solicită echivalentul acestei despăgubiri la cursul euro/RON

al Băncii Naționale a României de la data plății.

Impotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs pârâta, cale de atac întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivare a reiterat excepția decăderii reclamanților

din dreptul de a mai solicita o sumă suplimentară pentru imobilul expropriat.

A susținut că este eronată

reținerea instanței de apel potrivit căreia referirea la moneda națională din hotărârea

din 12 octombrie 2007 s-a făcut doar cu privire la modalitatea de plată a despăgubirii

și nu la cuantumul acesteia. În această hotărâre nu se menționează că plata se va

face prin raportare la cursul valutar stabilit la data plății, iar art. 3 alin.

(1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005 stipulează că plățile

se realizează numai în RON.

A mai susținut că instanța

de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 8 din Legea nr. 198/2004. Termenul

de 15 zile prevăzut de acesta nu este un termen instituit în favoarea titularului

dreptului real supus exproprierii, ci are efect în cadrul procedurii, exclusiv între

instituțiile statului. De asemenea, instanța a interpretat greșit și dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 198/2004. În opinia recurentei reclamanții nu mai puteau solicita

majorarea cuantumului despăgubirii oferite de expropriator cât timp au acceptat

acest cuantum prin declarația autentică din 10 februarie 2009.

Recursul nu este fondat.

În

mod corect, instanța de

apel a respins excepția decăderii reclamanților din dreptul de a formula acțiunea

cu motivarea că, în speță, nu s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii oferite,

ci doar diferența de curs valutar înregistrată în intervalul 12 octombrie 2007-29

februarie 2012, care este datorată de pârâta recurentă pentru nerespectarea termenului

de 15 zile stipulat de art. 8 din Legea nr. 198/2004.

Trebuie

menționat că prin hotărârea din 12 octombrie 2007 cuantumul despăgubirii a fost

stabilit în euro, plătibil în RON la cursul existent la acea dată, în vederea protejării

expropriatului de efectele negative ale inflației. Raportarea despăgubirii la moneda

euro presupune că plata acesteia, în cazul unei întârzieri la plată, se va realiza

în RON, la cursul existent la data plății, pentru a asigura o protecție efectivă

a expropriatului față de fluctuația cursului valutar.

Ca

atare, recurenta trebuia să achite, la data de 29 februarie 2012, echivalentul în

RON al despăgubirii în cuantum de 12.119,80 euro, la cursul de la acea dată.

Nu

se poate reține susținerea recurentei conform căreia cuantumul despăgubirii ar fi

suma de 40.352,87 RON, echivalentul despăgubirii de 12.119,80 euro la data emiterii

hotărârii de către expropriator, din moment ce prin această hotărâre, la art. 3

se stipulează expres că despăgubirea stabilită este de 12.119,80 euro.

În

consecință, instanța a reținut corect că trimiterea la moneda națională din hotărâre

s-a făcut doar cu referire la modalitatea de plată și nu la cuantumul despăgubirii.

Este

adevărat că art. 3 al Regulamentului nr. 4/2005 al Băncii Naționale a României stipulează

că plățile pe teritoriul statului se fac în moneda națională, însă această dispoziție

nu este aplicabilă și în cazul stabilirii cuantumului despăgubirii. Potrivit acestui

act normativ recurenta era obligată să plătească în RON, la cursul existent la data

plății, despăgubirea de 12.119,80 euro.

Conform dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 198/2004, în termen de 5 zile, dar nu mai mult de 15 zile de

la data emiterii hotărârii comisiei prevăzute la art. 6, expropriatorul efectuează,

prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirii către titularii drepturilor

de proprietate asupra imobilelor expropriate. Din interpretarea acestui text legal

rezultă că legiuitorul a instituit, printr-o normă cu caracter imperativ, o obligație

în sarcina expropriatorului care trebuie îndeplinită în termenul expres stipulat.

Acestei obligații îi corespunde dreptul corelativ al expropriatului de a încasa

despăgubirile.

În acest context, este

evident că termenul de cel mult 15 zile menționat nu operează între instituțiile

statului, cum susține recurenta, ci în favoarea expropriatului.

Ca urmare a nerespectării

acestui termen imperativ, de 15 de zile, expropriatorul este de drept pus în întârziere

și, potrivit art. 1088 și 1079 C. civ. poate fi obligat la plata de daune interese

pentru neexecutare.

Nu

va fi reținută nici ultima critică inserată în motivarea recursului.

Prin

declarația autentică din 10 februarie 2009, depusă la dosarul de fond, reclamantul

B.G. a acceptat cuantumul despăgubirii de 12.119,80 euro și nu echivalentul acestuia

în RON de la data emiterii hotărârii.

Pentru

faptul că pârâta nu a achitat la data de 29 februarie 2012 echivalentul în RON,

de la acea dată, al cuantumului despăgubirii de 12.119,80 euro, reclamanții au promovat

prezenta acțiune prin care au solicitat diferența de curs valutar, reprezentând

deprecierea monedei naționale în perioada 12 octombrie 2007-29 februarie 2012. Ca

atare, reclamanții nu au contestat cuantumul despăgubirii oferite de expropriator,

iar dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, la care face referire recurenta

nu au incidență în cauză.

Având

în vedere aceste considerente, recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

C.N.A.D.N.R. SA București împotriva deciziei nr. 64A din 11 decembrie 2012 a Curții

de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1363/2014
fost acordată, potrivit celor de mai sus, o componentă a despăgubirii, calculată în raport cu lipsa de folosință asupra bunului expropriat. Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunile conexe formulate și precizate de rec
ÎCCJ 2013-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1008/2013
sumei de 58.385 lei, reprezentând prejudiciul cauzat proprietarilor prin expropriere. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de apelanți, a schimbat în parte sentința apelată
ÎCCJ 2014-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1744/2014
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 565 din 13 februarie 2013, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român pri
ÎCCJ 2013-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2170/2013
care a fost invocat ca bază pentru emiterea hotărârii în litigiu conține mai multe neconcordanțe, în sensul că nu stabilește valoarea despăgubirii la nivelul lunii mai 2006, iar cuantumul despăgubirii acordate nu îndeplinește condițiile cer
ÎCCJ 2014-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2014
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamanta H.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând obligarea acestuia, în calitate de e
Sursă