ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2170/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 iunie 2006, reclamanta SC B.I. SA a solicitat instanței în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. S.A. stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru expropriere cu privire îa terenul intravilan situat în București, șos. B.P. sector 1, în suprafață de 207,66 mp, având numărul cadastral nr. C1., aflat în proprietatea sa și situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național "Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 7 +535.11.938, iar în subsidiar, astfel cum a precizat prin cererea depusă la 20 septembrie 2006, în cazul în care despăgubirea stabilită prin hotărârea ce se va pronunța, urmează a fi superioară celei acordate prin Hotărâre a nr. 10 din 9 mai 2006 emisă de pârâtă și comunicat reclamantei la 26 mai 2006, a solicitat modificarea hotărârii în privința cuantumului despăgubirii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului În suprafața mai sus~menționată, teren ce face parte dintr-o suprafață totală de 1595,90 mp înscris în CF nr. C2. Reclamanta a mai arătat că, prin hotărârea nr. 10 din 9 mai 2006, emisă de pârâtă s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat în cuantum de 148.456,49 RON reprezentând echivalentul a 42869,33 euro la cursul BNR, cuantum pe care reclamanta îl contestă întrucât raportul de expertiză tehnică efectuat în acest sens și care a fost invocat ca bază pentru emiterea hotărârii în litigiu conține mai multe neconcordanțe, în sensul că nu stabilește valoarea despăgubirii la nivelul lunii mai 2006, iar cuantumul despăgubirii acordate nu îndeplinește condițiile cerute și stabilite de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, nefiind calculat în funcție de valoarea reală a imobilului, la care să se adauge valoarea prejudiciului cauzat proprietarului, ce urmează a fi expropriat.

Prin sentința civilă nr. 59 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă, a admis cererea formulata de reclamanta SC B.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. S.A., astfel cum a fost precizată; a modificat hotărârea nr. 10 din 09 mai 2006 emisă de pârâtă în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cu privire la terenul expropriat în suprafață de 207,66 mp situat în București, șos. B.P., sector 1, identificat prin număr cadastral C1. aflat în proprietatea reclamantei la suma de 446.093 RON echivalentul în RON a 128.750 euro calculat la cursul din 09 mai 2006 al BNR - de 3,4648 RON/euro; a păstrat celelalte dispoziții ale hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât reclamanta cât și pârâta C.N.A.D.N.R. SA iar prin decizia civilă nr. 110 din 9 martie 2012 a Curții de Apel București secția a IV - a civilă s-a respins apelul reclamantei și s-a admis apelul pârâtei fiind schimbată în parte sentința stabilind valoarea despăgubirilor la suma de 69.338 euro echivalent în RON la data plății efective la cursul BNR conform raportului de expertiză și răspunsurile la obiecțiuni anexate, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente; La data formulării acțiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 198/2004, care, în ceea ce privește valoarea despăgubirilor face trimitere la Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of.

nr. 139 din 2 iunie 1994), care la art. 26 prevedea că; „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea admmistrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Pe parcursul judecării cauzei a fost adoptată Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, care în cuprinsul art. 32 stipulează că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi", iar prin art. 31 se menționează că „expropriatorul poate folosi orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi". De asemenea, prin art. 22 din Legea nr. 255/2010, se menționează că „(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

(2) Termenul în care moștenitorii expropriatului defunct se pot adresa instanței judecătorești curge de la data acceptării succesiunii. (3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". Instanța de apel a constat că, deși a intervenit o succesiune în timp a actelor normative cu privire la expropriere, totuși procedura de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeași atât cea menționată anterior în Legea nr. 198/2004, cât și cea adoptată uiterior prin actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010.

De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menționată de ambele acte normative, care au făcut și fac trimitere la dispozițiile Legii nr. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Prin urmare Legea cadru în materia exproprierilor, respectiv Legea nr. 33/1994, a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experți numită de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din lege, în sensui că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o data cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.

Cu privire la condiția ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanța este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețui cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia", precum și în art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căreia „Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (..)". Cu privire la apelul declarat de către Statul Român, s-a constatat că sunt întemeiate cele două critici referitoare la nerespectarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate, ca urmare a exproprierii.

Aplicând în cauză aceste dispoziții legale, instanța de apel a constat că despăgubirea pentru imobilul expropriat trebuie să se raporteze la valoarea stabilită de comisia de experți în faza de apel, și nu la valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în primă instanță, care nu a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Din expertiza tehnică judiciară efectuată în apel, a rezultat că valoarea terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză, a fost stabilită la suma de 318 euro/mp, iar valoarea totală a terenului a fost stabilită la data de 66.035,88 euro, așa cum s-a stabilit prin răspunsul la obiecțiuni Ia completarea raportului de expertiză efectuat în cauză.

S-a reținut că, prin expertiza efectuată în faza de apel, s-a ținut cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor, de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Comisia de experți a stabilit valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ținând cont de dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994, așa cum rezultă din conținutul răspunsului la obiecțiuni la completarea raportului de expertiză. Valoarea despăgubirilor a avut în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate de părți. În acest sens, instanța de apel constată că, comisia de experți a stabilit un prejudiciu în cuantum de 3.202 euro, conform anexei.

Cu privire la opțiunea instanței de apel de a omologa valoarea despăgubirilor datorate pentru terenul expropriat și a prejudiciului stabilite conform anexei din răspunsul la obiecțiuni privind completarea raportului de expertiză, se învederează că numai această modalitate de calcul a despăgubirilor și a prejudiciului corespunde dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994. Astfel, comisia de experți a stabilit valoarea despăgubirilor în funcție de 3 contracte de vânzare-cumpărare care reflectă prețurile de tranzacționare de la data efectuării completării raportului de expertiză, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. V1. din 12 august 2010, evaluarea din 12 octombrie 2011 și contractul de vânzare-cumpărare nr. V2.

din 24 septembrie 2010. Instanța de apel nu a avut în vedere valoarea despăgubirii stabilite conform anexei, din răspunsul la obiecțiuni privind completarea raportului de expertiză, deoarece comisia de experți a folosit drept comparabile prețurile de tranzacționare menționate în două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2007, respectiv nr. V3. din 31 octombrie 2007 și nr. V4. din 29 august 2007. Cele două contracte din anul 2007 nu reflectau prețul de tranzacționare al unor imobile similare cu cel expropriat la data efectuării raportului de expertiză, respectiv anul 2010, fiind încheiate ia o diferență de timp relativ mare față de data încuviințării și efectuării raportului de expertiză așa cum a fost completat.

În ceea ce privesc obiecțiunile reclamantei SC B.I. SA, instanța de apel a reținut că motivul pentru care comisia de experți nu a avut În vedere prețul de tranzacționare, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. V1./2010, a fost determinat de faptul că nu s-a putut stabili din conținutul documentului, care era valoarea terenului și care era valoarea clădirilor, având în vedere că era prevăzut un preț total, așa cum rezultă din răspunsul la completarea la obiecțiuni, aflat dosar. Apelanta-reclamantă nu a criticat în mod efectiv susținerile comisiei de experți, ci doar a învederat că trebuia să se țină cont de prețul de tranzacționare din contractul respectiv, fără a indica modalitate în care se putea stabili prețul aferent terenului tranzacțional.

În ceea ce privește luarea în considerare a contractului de vânzare-cumpărare nr. V5., instanța de apel învederează că acest contract de vânzare-cumpărare a fost depus la ultimul termen de judecată, nefiind prezentat instanței de judecată sau comisiei de experți, deși expertiza a fost încuviințată la data de 08 ianuarie 2010 și timp de 2 ani de zile a fost administrat acest mijloc de probă, respectiv raportul de expertiză, completarea la raportul de expertiză, încuviințată la data de 15 octombrie 2010, precum și răspunsul la obiecțiuni.

În decursul acestei perioade de timp, instanța de judecată a pus în vedere părților să depună comparabile și au fost efectuate adrese la Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1 București, pentru a se comunica acte de tranzacționare pentru anul 2006 și 2010. Având în vedere diligentele depuse de către instanța de apel, faptul că comisia de experți a modificat practic de 3 ori concluziile raportului de expertiză prin luarea în considerare a comparabilelor depuse pe parcursul judecării cauzei, precum și faptul că s-a avut în vedere ca dată de referință pentru stabilirea despăgubirilor anul 2010 (ținând cont de data la care a fost depus raportul de expertiză în apel prima oară), instanța de apel a apreciat că nu se impune luarea în considerare a acestui contract.

În ceea ce privește susținerea reclamantei SC B.I. SA de a se lua în considerare valoarea pe mp, așa cum a fost stabilită prin Ghidul emis de Camera Notarilor Publici, instanța de apel a reținut că această comparabilă poate fi folosită numai în cadrul procedurii administrative de evaluare a terenurilor supuse exproprierii în conformitate cu art. 5 și 11 din Legea nr. 255/2010. În ceea ce privește faza judecății, singurele comparabile prevăzute de către legiuitor pentru stabilirea valorii despăgubirii este reprezentat de prețurile de tranzacționare, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994. În ceea ce privesc criticile C.N.A.D.N.R. SA referitoare la împrejurarea că comisia de experți a aplicat anumite corecții, împrejurare care a determinat creșterea valorii despăgubirii, instanța de apel constată că, comisia de experți a aplicat corecțiile constând în poziție, acces și mărime teren, deschidere teren și utilități.

Aceste corecții au fost aplicate de către comisiile de experți având în vedere că terenurile utilizate drept comparabile nu sunt identice cu cel expropriat, astfel încât era necesar să fie aplicate anumite corecții. În ceea ce privește apelul declarat de către apelanta reclamantă SC B.I. SA, instanța de apel a reținut că este nefondat, pentru următoarele considerente: Critica referitoare la stabilirea valorii despăgubirii în funcție de luna iunie 2006, data efectuării transferului de proprietate, instanța de apel va reitera argumentele avute în vedere la soluționarea apelului declarat de către C.N.A.D.N.R. SA. Astfel, la data formulării acțiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 198/2004, care, în ceea ce privește valoarea despăgubirilor face trimitere la Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of.

nr. 139 din 2 iunie 1994), care la art. 26 prevedea că; „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea adrainistrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Pe parcursul judecării cauzei a fost adoptată Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, care în cuprinsul art. 32 stipulează că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplica prevederile prezentei legi", iar prin art. 31 se menționează că „expropriatorul poate folosi orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi". De asemenea, prin art. 22 din Legea nr. 255/2010, se menționează că „(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii,

fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate, (2) Termenul în care moștenitorii expropriatului defunct se pot adresa instanței judecătorești curge de la data acceptării succesiunii.

(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". Instanța de apel a constat astfel că, deși a intervenit o succesiune în timp a actelor normative cu privire la expropriere, totuși procedura de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeași atât cea menționată anterior în Legea nr. 198/2004, cât și cea adoptată ulterior prin actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010. De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menționată de ambele acte normative, care au făcut și fac trimitere la dispozițiile Legii nr. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare legea cadru în materia exproprierilor, respectiv Legea nr. 33/1994, a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experți numită de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.

Cu privire la condiția ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească instanța este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform căruia „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia", precum și în art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căreia „Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (..)". Astfel, instanța a reținut că prin toate actele normative adoptate a fost stabilit ca moment al stabilirii despăgubirii, data efectuării raportului de expertiză.

O asemenea reglementare nu poate fi considerată ca fiind contrară art. 3 din Protocolul 1 al C.E.D.O., deoarece în jurisprudența sa Curtea Europeană a învederat că statele membre pot adopta o legislație prin care să stabilească cuantumul despăgubirii, chiar sub valoarea reală a imobilului expropriat, dacă măsura exproprierii este legală, urmărește realizarea unui scop de utilitate publică și este consecința unor reforme economice sau sociale (parag. 15 din cauza Granitul contra României, hotărârea din 24 aprilie 2012). În sensul că nu se poate aplica principiul restituirii în întregime a valorii bunului expropriat s-a reținut jurisprudența Curții Europene, respectiv cauza Papamichalopoulos et autres c. Grece din 31 octornbrie 1995, cauza Scordino c. Italie nr. 36813/97, parag.

249, și cauza Kozacioglu c. Turquîe [GC], nr. 2334/03 din 19 februarie 2009. Instanța de apel a mai reținut că în cauza de față, măsura exproprierii a fost luată pentru realizarea unui obiectiv de utilitate publică, în contextul social economic al crizei la nivel mondial, iar valoarea despăgubirii a fost stabilită în funcție de anumite criterii obiective (prețurile de tranzacționare), care permit stabilirea unei despăgubiri apropiate de valoarea reală a bunului. În ceea ce privesc obiecțiunile formulate de către apelanta reclamantă SC B.I. SA cu privire la suma stabilită drept valoarea despăgubirilor, instanța de apel Ie-a analizat cu ocazia expunerii argumentelor avute în vedere la stabilirea valorii despăgubirii, conform anexei 4 depuse de comisia de experți.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, instanța a avut în vedere la stabilirea valorii totale a despăgubirii și valoarea prejudiciului așa cum a fost calculat de către comisia de experți, respectiv suma de 3302 euro, așa cum rezultă din anexă. S-a reținut astfel că prima instanță nu a avut în vedere terenuri cu caracteristici similare și faptul că nu a stabilit valoarea despăgubirilor, în conformitate cu prețurile de tranzacționare, motiv pentru care s-a admis apelul declarat de C.N.A.D.N.R. SA. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând în principal modificarea ei în sensul schimbării în tot a hotărârii instanței de apel și a se respinge cererea de majorare a cuantumului despăgubirii.

În subsidiar s-a solicitat casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține faptul că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii cu referire la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ. și respectiv art. 1169 C. civ. S-a învederat astfel că soluția instanței de apel este întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu atât mai mult cu cât valoarea despăgubirilor nu reflectă prețui cu care se vând imobilele de acest fel cu imobilul din litigiu la data întocmirii raportului de expertiză.

În aceeași idee se mai arată că valoarea propusă nu reprezintă valoarea de circulație a terenului expropriat fiind viciată prin aplicarea nejustificată a coeficienților de corectare și prin stabilirea nelegală a presupusului prejudiciu suferit ca urmare a exproprierii. O altă critică vizează încălcarea art. 129 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare. Cu privire la valoarea propusă prin anexa 4 din răspunsul la obiecțiunile făcute la raportul de expertiză, s-a arătat că experții au viciat rezultatul expertizei neținând cont de contractul autentic de vânzare - cumpărare V2. din 15 martie 2010. Sub acest aspect, recurentul critică raportul de expertiză sub aspectul că experții au aplicat valorilor de circulație reflectate de 11 contractele autentice utilizate, o serie de coeficienți aleși în mod subiectiv.

Ca atare corecturile aplicate contrazic voința legiuitorului care a statuat imperativul stabilirii valorii despăgubirii prin raportare la prețul pieței din momentul întocmirii expertizei, asupra căruia nu au dreptul să intervină. Din această perspectivă se susține că valoarea indicată de experți este în vădită contradicție cu prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și reprezintă o valoare stabilită prin aplicarea unor corecturi nejustificate (în special corecția zonă comerț) de natură să determine o creștere artificială a valorii de circulație a imobilului în litigiu.

Se mai susține că experții au stabilit în mod nelegal o sumă de 3.202 euro cu titlu de prejudiciu cauzat proprietarului în condițiile în care modalitatea neștiințifică de stabilire a prejudiciului este dovedită și de stabilirea prejudiciului rămas prin raportarea la un spor de valoare ipotetic, care este același Ia ambele momente expertizate (2006 și 2010) și că valoarea medie rezultată din analiza contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în perioada întocmirii raportului de expertiză (anul 2010) se situează mai aproape de valoarea de 206,44 euro/m.p. acordată de expropriator prin Hotărârea nr. 10 din 9 mai 2006. În ce privește cererea subsidiară de casare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare, recurentul învederează necesitatea efectuării unei noi expertize cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: În ce privește motivul de recurs legat de modul în care instanța de apel s-a raportat la expertiza efectuată în calea de atac a apelului, prin nesocotirea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și ale art 9 din Legea nr. 198/2004, stabilindu-se dreptul la despăgubiri prin omologarea raportului de expertită efectuat în această etapă procesuală cu încălcarea legii, sunt de reținut următoarele: Susținerile recurentului potrivit cărora instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 (în prezent Legea nr. 255/2010) vor fi înlăturate întrucât art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care prevedea că „Ia calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din prezenta lege" a fost modificat de pct. 3 al art. IV din O.U.G.

nr. 228/2008, în sensul că „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, (...) în ceea ce privește stabilirea despăgubirii'. Totodată este de reținut că Legea nr. 198/2004 nu derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994, câtă vreme la art. 18 din Legea nr. 198/2004 se prevede că „dispozițiile acestei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994", iar dispoz. art. 34 din Legea nr. 255/2010 prin care a fost abrogată Legea nr. 198/2004 au menținut aceste norme de trimitere. Așa fiind, cât timp prin dispozițiile pretins încălcate se autorizează instanța să constituie o comisie de experți care să calculeze despăgubirea, această critică de nelegaiitate se dovedește a fi străină în raport de textul legii și, ca atare, nefondată.

În speță, instanța de apel a aplicat și interpretat în mod just dispozițiile legale, raportul de expertiză întocmit în cauză respectând procedurile impuse de actul normativ incident speței. Prin urmare criteriile în raport de care se stabilește despăgubirea sunt prevăzute de Legea nr 33/1994 , care în ait. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că, ta calcularea cuantumului acestor valori, atât experții cât și instanța vor ține seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.

Așa cum s~a cristalizat în practica judiciară sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele „are în vedere prețul de piață, respectiv cel de tranzacționare, stipulat în acte de înstrăinare, încheiate la o dală apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare. „Prețul de piață" este considerat prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială , atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștiință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea prețului de piață presupune astfel administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare. Rațiunea pentru care s-a dispus efectuarea unei noi expertize în apel, a constat în faptul că raportul de expertiză întocmit la fond nu respecta dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr 33/1994. Din expertiza tehnică judiciară efectuată în apel, a rezultat că valoarea terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză, a fost stabilită la suma de 318 euro/mp, iar valoarea totală a terenului a fost stabilită la data de 66.035,88 euro, așa cum rezultă din răspunsul la obiecțiuni și completarea raportului de expertiză efectuat în cauză (conform anexei).

Expertiza efectuată în faza de apel, a ținut cont la stabilirea cuantumului despăgubirilor, de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea adrninistrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, fiind astfel stabilită valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat în conformitate cu dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994. Nefondată este și critica legată de corecțiile aplicate de comisia de experți în condițiile în care aceste corecții au avut în vedere aspecte legate de poziția terenului, accesul și respectiv mărimea și deschiderea terenului, precum și aspectele legate de utilități. Aceste corecții au fost aplicate de către comisiile de experți având în vedere că terenurile utilizate drept comparabile nu sunt identice cu cel expropriat, astfel încât, (așa cum rezultă din raportul de expertiză) era necesar să fie aplicate anumite corecții.

Nefondată este și critica legată de încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel a dispus atât efectuarea unei noi expertize cât și completarea în condițiile în care expertiza de la fond a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel instanța de apel a exercitat rol activ, iar prin măsurile dispuse cu privire la cererea de efectuare a unei noi expertize de o comisie de experți, nu a fost afectat dreptul recurentului la apărare, ci a cenzurat probatoriul în raport de propria convingere asupra modului în care s-a clarificat situația de fapt, prin raportul de expertiză, prin completările și răspunsurile la obiecțiunile formulate la acest raport, față de care a considerat că nu se mai impunea efectuarea unei alte expertize.

Cum celelalte critici formulate de recurent reprezintă în esență chestiuni de apreciere a probelor, fiind critici de netemeinicie și nu de neiegaiitale, neîncadrându-se în niciunul din motivele de recurs prev. de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea este aceea a neanalizării ior. Astfel din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispozițiile art 304 pct 9 C. proc. civ., instanța în baza art 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei civile nr. 110/A din data de 09 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2013.