ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2713/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele Prin sentința penală nr. 97/F din 04 martie 2011 Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul I.C. la pedeapsa de 17 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 31 mai 2010 la zi.

A admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă C.I. A obligat pe inculpat către partea civilă la 7.500 lei daune materiale și la 15.000 lei daune morale. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prima instanță a reținut că inculpatul I.C. a lucrat în calitate de cioban la stâna numitului M.D.S. din județul Ialomița. La aceeași stână, amplasată la o distanță de 4 km de localitate au mai lucrat martorii S.C., concubina inculpatului, S.M., C.C.N. și S.C. În seara de 24 mai 2010, inculpatul, împreună cu S.M., au dus bidoanele cu lapte de la stână la locuința patronului, cu căruța.

Ca de obicei, au primit hrană și băuturi alcoolice (coniac și vin), iar pe traseul de întoarcere au hotărât să meargă la barul “La Parcare” (SC F. SRL) pentru a bea bere. Aici, în parcare, cei doi au întâlnit pe martorul F.C.S., căruia inculpatul i-a propus să întrețină cu el raport sexual contra sumei de 2 lei (RON). Martorul a refuzat această propunere și, de teamă, a trecut pe cealaltă parte a carosabilului. În continuare, I.C. și S.M. au intrat în bar, unde au băut bere, cumpărând o sticlă și pentru colegii de la stână. În local era deja prezentă, sau și-a făcut apariția pe parcurs, victima I.D., care era în stare de ebrietate, încălțată numai cu șosete și care a cerut de băut consumatorilor, inclusiv celor doi ciobani, dar a fost refuzată.

La un moment dat, victima a părăsit localul, sau mai exact a fost dată afară de barman, după ce reușise să capete un pahar cu băutură. Inculpatul a spus colegului său că merge să bată victima și a părăsit localul, chiar dacă S.M. i-a sugerat să renunțe. Victima I.D. a început deplasarea pe spațiul dintre DN 2 și gardurile curților amplasate pe partea dreaptă a direcției de mers Urziceni-București, fiind urmată de inculpat și ambii de către S.M., care mergea foarte aproape, pe carosabil. Conform declarației martorului S.M., la un moment dat, inculpatul a început să lovească victima, pe care, concomitent, a dezbrăcat-o de pantaloni (probabil nu renunțase la ideea unui act sexual cu un bărbat), pantaloni pe care l-a aruncat peste gard, în curtea numitului P.M.

Și în continuare, inculpatul a lovit victima până la căderea pe pământ, în apropierea intersecției menționate în procesul-verbal de cercetare la fața locului, lângă gardul curții numitului N.D., chiar dacă martorul i-a cerut în mod repetat să înceteze agresiunea. Victima a fost abandonată în acest loc, iar inculpatul și S.M. au revenit în parcare, de unde au luat căruța cu care s-au deplasat la stână. În dimineața zilei de 25 mai 2010, a fost găsit cadavrul victimei I.D., foarte aproape de gardul locuinței numitului N.D. Cadavrul victimei era dezbrăcat, cu excepția unui tricou tras peste cap, a unui șnur de culoare roșie, liber în zona cervicală, și a șosetelor de culoare neagră. La examinarea sumară, s-au constatat urme de depunere de sol în zona pieptului și cea abdominală, excoriații și tumefacții.

În apropierea cadavrului s-au găsit fragmente de cipsuri, un ambalaj specific acestui produs ce purta inscripția “Krax Original Bacon” și un pantalon scurt. Totodată, în curtea numitului P.M., în apropierea gardului dinspre DN 2, s-a găsit un pantalon din velur cu ambele buzunare trase în exterior. La o mică distanță, în vegetație, s-a constatat existența unei perechi de papuci. În timpul cercetării la fața locului s-a stabilit. c)ă articolele de îmbrăcăminte și papucii aparțin victimei, care suferea de schizofrenie (handicap sever). În urma autopsiei a rezultat că moartea numitului I.D. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unui traumatism toraco - abdominal cu ruptură de organe interne (aorta toracică intrapericardică cu hemopericard, ruptură de mezenter ileal cu interesarea arcadelor vasculare-artera și vena-cu hemiperitoneu.

S-au mai constatat hematom epicranian, placarde excoriate, plăgi contuze, echimoze, fracturi costale hemitorace drept și stâng, fractură stern. Leziunile s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur și comprimare între corpuri-planuri dure, în legătură directă, necondiționată cu decesul, iar alcoolemia la momentul survenirii morții a fost de 3,65 gr.%o. Inculpatul a susținut în mod permanent, pe parcursul urmăririi penale, dar și în faza de judecată, că nu el este autorul crimei, creându-și un alibi din faptul că în perioada 20-26 mai 2010, s-a aflat de pază la sola de lucernă a patronului său. Inculpatul nu a stăruit în administrarea unor probe privind nevinovăția sa, arătând la procuror la data de 15 septembrie 2010, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, că nu solicită probe în apărare, iar cu privire la martorii admiși la cererea sa pe parcursul cercetării judecătorești, a înțeles să renunțe.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C. pen., reținându-se, pe de-o parte, modalitățile de executare a violențelor care au condus la suprimarea vieții victimei, atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului, prin nerecunoașterea faptei, dar și faptul că nu are antecedente penale și are trei copii minori în îngrijire, încât stabilirea unei pedepse privative de libertate asigură realizarea scopului pedepsei, sancționator și de prevenire a săvârșirii altor fapte penale. Cu privire la latura civilă, instanța de fond a apreciat întemeiată în parte cererea părții civile privind obligarea la plata unor daune materiale, având în vedere cheltuielile medii ce se fac în mediul sătesc cu asemenea obiceiuri, stabilind valoarea acestora la suma de 7.500 lei.

Și cererea pentru daune morale s-a privit ca întemeiată în parte, având în vedere consecințele ireparabile ale pierderii fiului, stabilindu-se, prin apreciere, la suma de 15.000 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul I.C. și a solicitat achitarea pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu s-a aflat la locul faptei și nici măcar în apropiere. A mai solicitat reindividualizarea pedepsei prin reducerea acesteia, ținând cont de faptul că este lipsit de antecedente penale și are trei copii minori în întreținere. Prin decizia penală nr. 117/A din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel București a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.C.

împotriva sentinței penale nr. 97/F din 04 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului I.C., a dedus prevenția acestuia de la 31 mai 2010, la zi, și l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. A constatat instanța de apel că în privința situației de fapt și a împrejurărilor comiterii faptei instanța de fond a făcut o analiză temeinică a tuturor dovezilor administrate în cauză, pe care le-a apreciat potrivit art. 63 C. pen., reținând că inculpatul, în noaptea de 24/25 mai 2010, a aplicat, în timp ce se afla pe stradă, multiple lovituri cu pumnii și picioarele, inclusiv prin comprimare, cu predilecție în zona toraco – abdominală, victimei I.D., provocându-i rupturi ale organelor interne, leziuni ce au avut ca rezultat decesul acesteia.

De asemenea, a mai constatat că mijloacele de probă administrate nu relevă niciun aspect faptic care să susțină apărările inculpatului și că susținerea inculpatului este contrazisă de declarația martorului S.M., martor ocular la comiterea faptei care a relatat împrejurările anterioare momentului comiterii faptei, modul cum inculpatul a lovit victima, cum a dezbrăcat-o de pantaloni, pe care i-a aruncat în curtea numitului P.M., locul unde s-a derulat acțiunea agresivă, relatând acest martor și împrejurările ulterioare, constând în deplasarea cu căruța de la locul faptei către stâna de oi.

În ce privește individualizarea pedepsei a constatat instanța de apel că pedeapsa aplicată de 17 ani închisoare este proporțională cu circumstanțele comiterii faptei, a gravității acesteia, dar și cu persoana inculpatului, iar situația personală și lipsa antecedentelor nu justifică reducerea pedepsei, care ar fi și contrar scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., constatând că instanța de fond a avut în vedere criteriile art. 72 C. pen., dar și toate circumstanțele cauzei, poziția procesuală a inculpatului, elementele ce caracterizează persona inculpatului. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul I.C. și a solicitat in temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc.

pen. achitarea in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârșit fapta, având in vedere ca din probele administrate rezulta ca nu s-a aflat in acel loc si nu a fost văzut in acel bar. In temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei având in vedere ca pedeapsa de 17 ani este prea mare si nu are antecedente penale. Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar și din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) și art. 385/7 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul I.C.

este nefondat pentru următoarele considerente : Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., prin care inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că prima instanță și instanța de apel au stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt. Astfel, susținerea inculpatului că nu s-a aflat la locul săvârșirii faptei este contrazisă de declarația martorului S.M., martor ocular la comiterea faptei, care la fila 45 din dosarul instanței de fond a declarat „l-am găsit pe inculpat care era lângă victima, ce se afla deja jos, văzând așa, in umbra, ca dădea in el.

M-am apropiat de inculpat si i-am zis sa-l lase in pace”, și declarațiile date în faza de urmărire penală fila 140 ” în timp ce P. exercita aceste acte de violență am strigat la el să înceteze dar nu a renunțat decât într-un târziu când victima practic nu mai mișca. A rămas căzută în stradă, la câțiva metri de șosea.” fila 141 „C.P. l-a dezbrăcat de pantaloni pe acel bărbat, pantaloni pe care i-a aruncat peste gard într-o curte. Am mai remarcat că, C.P. îl lovea pe respectivul cu pumnii și că la un moment dat acel bărbat a căzut, dar și în această poziție C.P. a continuat să-l lovească cu punii și picioarele în special în zona stomacului și al pieptului.

Am strigat la C. să înceteze, ceea ce într-un final acesta a făcut și a venit la mine” Astfel, față de probele administrate, declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei și planșele foto, raportul de autopsie medico-legală a cadavrului victimei, expertiza tehnico-științifică biocriminalistică, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere din grup, procesele-verbale de confruntare, procesul-verbal de conducere în teren de către martorul S.M., în care au fost consemnate punctele de trecere și acțiunile desfășurate în fiecare punct, aceste aspecte neputând fi cunoscute de o persoană care nu s-ar fi aflat în acel loc, planșa foto, Înalta Curte, constată că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond și instanța de apel au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., pentru realizarea atât a funcțiilor de constrângere și reeducare cât și a scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte constată din întreg materialul probator, că pedeapsa astfel cum a fost individualizată – 17 ani închisoare -, față de dispozițiile art. 72 C. pen., este necesară realizării funcțiilor sale de constrângere, de reeducare și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, fiind just individualizată față de dispozițiile mai sus menționate. Instanțele, la individualizarea pedepsei, au avut în vedere poziția procesuală nesinceră a inculpatului, care și în fața unor dovezi evidente și-a menținut poziția de negare a comiterii faptei, ceea ce relevă faptul că inculpatul nu a realizat responsabilitatea ce-i revine pentru comiterea unei astfel de fapte, sub acest aspect fiind importante și concluziile raportului de evaluare care îl prezintă pe inculpat ca fiind o persoană cu un comportament agresiv și impulsiv, violent pe fondul consumului de alcool, cu o personalitate de tip instabil, existând riscul reiterării acestei conduite.

Înalta Curte, ținând seama de aceste împrejurări precum și de administrarea legală și completă a probelor de către prima instanță și de către instanța de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul inculpatului I.C., potrivit dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 31 mai 2011 la 13 iulie 2011 În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 117/A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata prevenției de la 31 mai 2010 la 13 iulie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2011.