ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3470/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 20 mai 2010,

reclamanta F.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Bihor anularea Hotărârii 14937 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâtă și

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.U.G. 105/1999

aprobată și completată prin Legea 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

In motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că certificatul de naștere al fratelui său T.V. a fost emis în Comuna

Poian deoarece mama sa T.A. l-a născut în satul Belani județul Covasna, lăsându-l

în grija bunicilor, întorcându-se în București în scurt timp după naștere.

A mai arătat că în Arhivele Naționale

Covasna nu se dețin evidente cu refugiați din loc. Belani pe perioada 1940-1945

și că ea a fost minoră pe perioada respectivă.

Prin întâmpinare, pârâta Casa

Județeană de Pensii Bihor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu

motivarea că prin actele de la dosar depuse de reclamantă nu s-a făcut dovada

persecuției etnice și a situației de strămutare sau de refugiu în altă

localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd expres disp. art. 1 lit. c)

din Legea 189/2000. Singurele dovezi depuse la dosar au fost doar declarațiile

notariale ale celor doi martori nefiind depuse de către reclamantă nici un act

oficial din care să reiasă că ar fi fost strămutată din localitatea de

domiciliu.

Prin sentința nr. 258/CA/2010 - P.I.

Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea formulată de reclamanta F.P. ca

nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut în esență următoarele.

Prin Hotărârea 14937 din 23 aprilie 2010

emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, a fost respinsă cererea

reclamantei F.P. prin care a solicitat recunoașterea calității de beneficiar a

prevederilor Legii 189/2000, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile

prev. de

art. 1 din lege.

S-a reținut din actele depuse la

dosar, respectiv din declarațiile notariale ale martorilor K.I. și T.E. că

reclamanta împreună cu familia sa a fost refugiată începând cu iunie 1943 din

localitatea București în localitatea Belani jud. Covasna unde și-au stabilit

domiciliul, iar din adeverința 927 din 28 august 2009 emisă de Direcția

Județeană a Arhivelor Naționale Covasna, rezultă că în urma cercetării fondurilor

documentare privitoare la persoanele refugiate din teritoriul României cedat

Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, s-a constatat

faptul că numita F.P. nu figurează.

In condițiile în care din certificatul

de naștere seria Ng nr. 749562 eliberat de Sfatul Popular al comunei Poian,

rezultă cu certitudine faptul că fratele reclamantei, numitul T.V. s-a născut

la data de 8 decembrie1941 în localitatea Belani jud. Covasna, deci tot în

localitatea unde se declara că familia reclamantei s-ar fi refugiat începând cu

iunie 1943, Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000 apreciind că în acest caz

declarațiile notariale ale martorilor sunt vehement contrazise de actele

oficiale și în consecință nu s-a făcut dovada persecuției etnice suferite de

reclamantă.

Față de aspectele menționate, Curtea a

reținut că în speță, pârâta a reținut corect vădita contradicție între perioada

de refugiu prevăzută în cererea reclamantei și data nașterii fratelui T.V.

De asemenea, s-a reținut că nu există

nici un document oficial din care să reiasă calitatea de persoană refugiată a

reclamantei (din adresa 927 din 28 august 2009 a D.J.A.N. Covasna nu rezultă că

F.P. nu a fost găsită în evidențele cu refugiați) și totodată nici o dovadă a

persecuțiilor etnice suferite de către aceasta, nefiind îndeplinite condițiile

prev. de

art. 1 lit. e) din Legea 189/2000.

Împotriva sentinței civile pronunțate

de Curtea de apel a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta F.P.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299

și urm. și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurenta-reclamantă arată că instanța de fond în mod eronat a respins acțiunea

ca nefondată fără a lua în seamă întreg probatoriul administrat în cauză.

Analizând cauza prin prisma motivelor

de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu jurisprudența în

materie a Instanței Supreme, Curtea constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile

ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate", iar potrivit art.3 din aceeași ordonanță, „soțul

supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1

lit. a)-e) și g), va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare

celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o

indemnizație lunară de 100 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a

recăsătorit".

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din

Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și

modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face

cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor

oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu

martori."

Aceste dispoziții sunt date în

aplicarea art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art.

1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la

cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".

Potrivit dispozițiilor susmenționate,

dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale

menționate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declarații de martori în

situația în care lipsesc actele oficiale.

Este de reținut faptul că, în mod

constant, în jurisprudența Curții Constituționale, chiar cu referire la

dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a afirmat că

„stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna

dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești"

(Decizia Curții Constituționale nr. 558/2005).

Or, potrivit Normelor de aplicare a

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, citate mai sus,

dovada încadrării în ipoteza normei juridice de la art. 1 lit. c) din ordonanță

se face fie prin acte oficiale, fie, în lipsa unor asemenea acte, prin

declarații de martori.

În cauză reclamanta a depus diligente

necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la

art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, așa cum rezultă din adresa (fila 11

la dosarul de fond) emisă de Primăria Poian, Jud. Covasna, în care se

menționează că numita F.P. nu figurează în documentele deținute de instituție.

Astfel fiind, instanța a avut în

vedere declarația notarială ale martorilor K.I. și T.E.

Sub acest aspect, Înalta Curte

constată că instanța și-a format convingerea exclusiv pe baza declarațiilor

notările ale martorilor K.I. și T.E., fără a-și manifesta rolul activ în sensul

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Or, așa cum reiese din motivarea

instanței de fond, „din certificatul de naștere seria Ng nr. 749562 eliberat de

Sfatul Popular al comunei Poian, rezultă cu certitudine faptul că fratele

reclamantei, numitul T.V. s-a născut la data de 8 decembrie1941 în localitatea

Belani

jud. Covasna, deci tot în localitatea

unde se declara că familia reclamantei s-ar fi

refugiat începând cu

iunie 1943".

Astfel fiind, este întemeiată critica

din recurs referitoare la insuficiența probelor administrate în cauză pentru o

justă soluționare a cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte

consideră că se impune ca instanța să lămurească printr-un probatoriu

suplimentar (declarații de martori, actele fraților reclamantei) aspectele

legate de refugiul reclamantei F.P. prin prisma unor mijloace de probă

neîndoielnice în ceea ce privește calitatea acesteia de beneficiară a

dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea

nr. 189/2000.

Pentru cele mai sus arătate, Înalta

Curte va admite recursul declarat de F.P. și, în temeiul art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

A

dmite recursul declarat de F.P.

împotriva sentinței nr. 258/CA/2010 - P.I. din 27 septembrie 2010 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 iunie 2011.