ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3470/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 mai 2010, reclamanta F.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor anularea Hotărârii 14937 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.U.G. 105/1999 aprobată și completată prin Legea 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că certificatul de naștere al fratelui său T.V. a fost emis în Comuna Poian deoarece mama sa T.A. l-a născut în satul Belani județul Covasna, lăsându-l în grija bunicilor, întorcându-se în București în scurt timp după naștere.

A mai arătat că în Arhivele Naționale Covasna nu se dețin evidente cu refugiați din loc. Belani pe perioada 1940-1945 și că ea a fost minoră pe perioada respectivă. Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că prin actele de la dosar depuse de reclamantă nu s-a făcut dovada persecuției etnice și a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd expres disp. art. 1 lit. c) din Legea 189/2000. Singurele dovezi depuse la dosar au fost doar declarațiile notariale ale celor doi martori nefiind depuse de către reclamantă nici un act oficial din care să reiasă că ar fi fost strămutată din localitatea de domiciliu.

Prin sentința nr. 258/CA/2010 - P.I. Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea formulată de reclamanta F.P. ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. Prin Hotărârea 14937 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, a fost respinsă cererea reclamantei F.P. prin care a solicitat recunoașterea calității de beneficiar a prevederilor Legii 189/2000, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1 din lege. S-a reținut din actele depuse la dosar, respectiv din declarațiile notariale ale martorilor K.I. și T.E.

că reclamanta împreună cu familia sa a fost refugiată începând cu iunie 1943 din localitatea București în localitatea Belani jud. Covasna unde și-au stabilit domiciliul, iar din adeverința 927 din 28 august 2009 emisă de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Covasna, rezultă că în urma cercetării fondurilor documentare privitoare la persoanele refugiate din teritoriul României cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, s-a constatat faptul că numita F.P. nu figurează. In condițiile în care din certificatul de naștere seria Ng nr. 749562 eliberat de Sfatul Popular al comunei Poian, rezultă cu certitudine faptul că fratele reclamantei, numitul T.V.

s-a născut la data de 8 decembrie1941 în localitatea Belani jud. Covasna, deci tot în localitatea unde se declara că familia reclamantei s-ar fi refugiat începând cu iunie 1943, Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000 apreciind că în acest caz declarațiile notariale ale martorilor sunt vehement contrazise de actele oficiale și în consecință nu s-a făcut dovada persecuției etnice suferite de reclamantă. Față de aspectele menționate, Curtea a reținut că în speță, pârâta a reținut corect vădita contradicție între perioada de refugiu prevăzută în cererea reclamantei și data nașterii fratelui T.V. De asemenea, s-a reținut că nu există nici un document oficial din care să reiasă calitatea de persoană refugiată a reclamantei (din adresa 927 din 28 august 2009 a D.J.A.N.

Covasna nu rezultă că F.P. nu a fost găsită în evidențele cu refugiați) și totodată nici o dovadă a persecuțiilor etnice suferite de către aceasta, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 1 lit. e) din Legea 189/2000. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta F.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299 și urm. și ale art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond în mod eronat a respins acțiunea ca nefondată fără a lua în seamă întreg probatoriul administrat în cauză. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu jurisprudența în materie a Instanței Supreme, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate", iar potrivit art.3 din aceeași ordonanță, „soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 lit. a)-e) și g), va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară de 100 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit". Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002 „dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori." Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege". Potrivit dispozițiilor susmenționate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declarații de martori în situația în care lipsesc actele oficiale. Este de reținut faptul că, în mod constant, în jurisprudența Curții Constituționale, chiar cu referire la dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești" (Decizia Curții Constituționale nr. 558/2005).

Or, potrivit Normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, citate mai sus, dovada încadrării în ipoteza normei juridice de la art. 1 lit. c) din ordonanță se face fie prin acte oficiale, fie, în lipsa unor asemenea acte, prin declarații de martori. În cauză reclamanta a depus diligente necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, așa cum rezultă din adresa (fila 11 la dosarul de fond) emisă de Primăria Poian, Jud. Covasna, în care se menționează că numita F.P. nu figurează în documentele deținute de instituție. Astfel fiind, instanța a avut în vedere declarația notarială ale martorilor K.I.

și T.E. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța și-a format convingerea exclusiv pe baza declarațiilor notările ale martorilor K.I. și T.E., fără a-și manifesta rolul activ în sensul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Or, așa cum reiese din motivarea instanței de fond, „din certificatul de naștere seria Ng nr. 749562 eliberat de Sfatul Popular al comunei Poian, rezultă cu certitudine faptul că fratele reclamantei, numitul T.V. s-a născut la data de 8 decembrie1941 în localitatea Belani jud. Covasna, deci tot în localitatea unde se declara că familia reclamantei s-ar fi refugiat începând cu iunie 1943". Astfel fiind, este întemeiată critica din recurs referitoare la insuficiența probelor administrate în cauză pentru o justă soluționare a cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte consideră că se impune ca instanța să lămurească printr-un probatoriu suplimentar (declarații de martori, actele fraților reclamantei) aspectele legate de refugiul reclamantei F.P. prin prisma unor mijloace de probă neîndoielnice în ceea ce privește calitatea acesteia de beneficiară a dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000. Pentru cele mai sus arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de F.P. și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE A dmite recursul declarat de F.P. împotriva sentinței nr. 258/CA/2010 - P.I. din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.