ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3948/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 76/CA/2006-PI din 17 aprilie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea introdusă de reclamantul P.G. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor. A anulat hotărârea nr. 12461 din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă, obligând-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în mod greșit, pârâta a respins cererea reclamantului, prin hotărârea nr. 12461 din 9 decembrie 2005, întrucât acesta a făcut dovada refugiului din localitatea Păușa, în localitatea Arad, din motive de persecuție etnică, prin probatoriile administrate în dosarul cauzei, respectiv declarațiile martorilor N.I.

și S.I. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, întrucât înscrisurile oficiale depuse la dosar sunt în contradicție cu declarațiile martorilor, astfel că proba testimonială trebuia înlăturată. Din fișa nr. 3641 a numitului P.G. rezultă că acesta nu este tatăl reclamantului, iar din certificatul de naștere al fratelui reclamantului, P.M., rezultă că acesta s-a născut în localitatea de domiciliu, la doi ani după data refugiului, astfel cum au confirmat martorii. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori. Din declarațiile martorilor N.I. și S.I. rezultă că reclamantul P.G. s-a refugiat, împreună cu familia, din data de 2 decembrie 1940, până la data de 27 august 1945, din localitatea Păușa, județul Bihor, în localitatea Arad, din cauza persecuțiilor etnice exercitate prin presiuni fizice și morale din partea autorităților maghiare, fiind scoși din sat cu armele.

De asemenea, prin administrarea acestor probatorii s-a stabilit că în localitatea Păușa a existat o singură familie G.P. și P.I., al cărui fiu este P.G. și că această familie s-a refugiat la Arad. Apărările recurentei nu pot fi luate în considerare la soluționarea pricinii. Nu sunt relevante susținerile acesteia, cu privire la înlăturarea probei testimoniale, întrucât în cauză nu s-au administrat probe cu înscrisuri oficiale, din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea relatată de martori și care ar putea avea drept consecință înlăturarea acestei probe. Așa fiind, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul Casei Județene de Pensii Bihor urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 76/CA/2006-PI din 17 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.