ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia atacată Înalta Curte, cu opinie majoritară a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții M.C. și S.P., instanța de recurs reținând, în esență, legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, opinia separată fiind în sensul admiterii recursului, modificării deciziei atacate și respingerii apelului ca nefondat. Împotriva acestei decizii au declarat contestație în anulare contestatorii M.C. ȘI S.P., întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și cele ale art. 6 CEDO, solicitând anularea deciziei atacate și, în rejudecarea recursului, admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat.

În motivarea contestației în anulare contestatorii invocă următoarele critici subsumate, în ordinea în care au fost indicate, dispozițiilor art. 318 teza a II-a și art. 318 teza I C. proc. civ., astfel: - art.318 teza a II-a C. proc. civ.: - instanța de recurs nu a răspuns criticii vizând faptul că interpretarea clauzei penale inserata de către părți în antecontractul de vânzare-cumpărare a fost incorect făcuta de instanța de apel, în raport de probele administrate în cauză și față de pactul comisoriu de grad IV inserat în contract. Contestatorii precizează că acest motiv de recurs este menționat și dezvoltat la pct. 7.1 din memoriul de recurs. Dacă s-ar fi analizat motivul de recurs, efectiv invocat, arară contestatorii, ar fi rezultat că, la 01 septembrie 2007, părțile trebuiau să se prezinte la notar pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare.

Cu privire la acest aspect contestatorii precizează că opinia separată analizează efectiv critica concretă adusă deciziei, dar este ineficientă în ansamblul hotărârii. - art. 318 teza I C. proc. civ.: În cadrul acestei critici contestatorii arată că neobservarea conținutului, formei, caracterului și calității autorului unui înscris propus drept „înscris notarial”, dar care, în realitate, constituie o „declarație extrajudiciară a unui notar public privind fapte pretins constatate personal, dar neînsușite în formalitatea autentificării” constituie o greșeală materială în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. care impune retractarea hotărârii date în recurs. Contestatorii reproșează, sub acest aspect, instanței de recurs că nu a analizat critica vizând încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., precizând totodată că opinia separată reproduce corect conținutul cererii de apel formulată de intimată în timp ce opinia majoritară se bazează pe o eroare materială evidentă, aparent justificata prin dreptul instanței de a cenzura și a nu accepta punctul de vedere al recurenților care se referă numai la conținutul actului de procedura al intimatei. Contestatorii mai arată că eroarea materială săvârșită în modalitatea neobservării formei reale aplicabile declarației extrajudiciare a unei persoane fizice, pentru fapte pretins constatate personal, dar lipsite de garanția autenticității, este evidentă. Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente: Temeiul contestației este art. 318 C. proc.

civ. potrivit căruia: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea sau de casare”. Textul legal reglementat de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul și în speță, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.

În speță, instanța de recurs a arătat foarte clar și punctual care sunt considerentele pentru care a găsit că motivele de recurs invocate ca nefiind analizate de contestatori sunt nefondate. Faptul că instanța de recurs nu a considerat fundamentate criticile formulate de recurenții-pârâți, argumentându-și în drept că respingerea acestora nu echivalează cu nemotivarea recursului. Așadar, nemulțumirea contestatorilor privind modul în care a fost motivată decizia contestată, nu poate duce la deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate art. 318 C. proc. civ. (greșeală materială și omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare).

În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., având în vedere caracterul de excepție al textului mai sus enunțat care rezultă din formularea „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare...” analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură.

O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să fie necesară o reexaminare a fondului. În contextul precizat se constată că prin motivele evocate care vizează aprecierea și interpretarea înscrisurilor care au stat la baza determinării situației de fapt și a aplicării legii, contestatorii au criticat decizia instanței de recurs pe alte chestiuni decât cele procedurale. Întreaga argumentare duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt și a probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greșit. Or, această cale de atac – contestația în anulare – tinde la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 318 C. proc. civ. va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii M.C. și S.P. împotriva deciziei nr. 1593 din 6 mai 2010 a Î.C.C.J., secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.