ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 772/2011

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia atacată Înalta Curte,

cu opinie majoritară a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții M.C. și

S.P., instanța de recurs reținând, în esență, legalitatea deciziei recurate sub

aspectul criticilor formulate, opinia separată fiind în sensul admiterii

recursului, modificării deciziei atacate și respingerii apelului ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au

declarat contestație în anulare contestatorii M.C. ȘI S.P., întemeindu-și în

drept cererea pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și cele ale art. 6 CEDO,

solicitând anularea deciziei atacate și, în rejudecarea recursului, admiterea

acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca

nefondat.

În motivarea contestației în anulare

contestatorii invocă următoarele critici subsumate, în ordinea în care au fost

indicate, dispozițiilor art. 318 teza a II-a și art. 318 teza I C. proc. civ.,

astfel:

- art.318 teza a II-a C. proc. civ.:

- instanța de recurs nu a răspuns

criticii vizând faptul că interpretarea clauzei penale inserata de către părți

în antecontractul de vânzare-cumpărare a fost incorect făcuta de instanța de

apel, în raport de probele administrate în cauză și față de pactul comisoriu de

grad IV inserat în contract.

Contestatorii precizează că acest motiv

de recurs este menționat și dezvoltat la pct. 7.1 din memoriul de recurs. Dacă

s-ar fi analizat motivul de recurs, efectiv invocat, arară contestatorii, ar fi

rezultat că, la 01 septembrie 2007, părțile trebuiau să se prezinte la notar

pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare.

Cu privire la acest aspect

contestatorii precizează că opinia separată analizează efectiv critica concretă

adusă deciziei, dar este ineficientă în ansamblul hotărârii.

- art. 318 teza I C. proc. civ.:

În cadrul acestei critici

contestatorii arată că neobservarea conținutului, formei, caracterului și

calității autorului unui înscris propus drept „înscris notarial”, dar care, în

realitate, constituie o „declarație extrajudiciară a unui notar public privind

fapte pretins constatate personal, dar neînsușite în formalitatea

autentificării” constituie o greșeală materială în sensul art. 318 alin. (1)

teza I C. proc. civ. care impune retractarea hotărârii date în recurs.

Contestatorii reproșează, sub acest

aspect, instanței de recurs că nu a analizat critica vizând încălcarea de către

instanța de apel a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., precizând

totodată că opinia separată reproduce corect conținutul cererii de apel

formulată de intimată în timp ce opinia majoritară se bazează pe o eroare

materială evidentă, aparent justificata prin dreptul instanței de a cenzura și

a nu accepta punctul de vedere al recurenților care se referă numai la

conținutul actului de procedura al intimatei.

Contestatorii mai arată că eroarea

materială săvârșită în modalitatea neobservării formei reale aplicabile

declarației extrajudiciare a unei persoane fizice, pentru fapte pretins

constatate personal, dar lipsite de garanția autenticității, este evidentă.

Contestația în anulare este nefondată

și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Temeiul contestației este art. 318 C.

proc. civ. potrivit căruia: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte

a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea sau de

casare”.

Textul legal reglementat de art. 318

teza a II-a C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul

dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive

arătate în mod expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.), iar nu

argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul și în speță,

care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de

modificare sau de casare pe care îl sprijină.

În speță, instanța de recurs a arătat

foarte clar și punctual care sunt considerentele pentru care a găsit că motivele

de recurs

invocate ca nefiind analizate de contestatori sunt

nefondate.

Faptul că instanța de recurs nu a

considerat fundamentate criticile formulate de recurenții-pârâți,

argumentându-și în drept că respingerea acestora nu echivalează cu nemotivarea

recursului.

Așadar, nemulțumirea contestatorilor

privind modul în care a fost motivată decizia contestată, nu poate duce la

deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare,

într-un alt caz decât cele limitativ arătate art. 318 C. proc. civ. (greșeală

materială și omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare).

În ceea ce privește criticile

întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., având în vedere

caracterul de excepție al textului mai sus enunțat care rezultă din formularea

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în

anulare...” analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale”

presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai

acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod

necesar la pronunțarea unei soluții eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi

admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o

instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte,

să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură

cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să fie

necesară o reexaminare a fondului. În contextul precizat se constată că prin

motivele evocate care vizează aprecierea și interpretarea înscrisurilor care au

stat la baza determinării situației de fapt și a aplicării legii, contestatorii

au criticat decizia instanței de recurs pe alte chestiuni decât cele

procedurale. Întreaga argumentare duce cu evidență la concluzia că se tinde la

reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt și a probelor

despre care se afirmă că au fost interpretate greșit. Or, această cale de atac

– contestația în anulare – tinde la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs

nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute

de lege.

În considerarea celor ce preced

Înalta Curte, în temeiul art. 318 C. proc. civ. va respinge contestația în

anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de

contestatorii M.C. și S.P. împotriva deciziei nr. 1593 din 6 mai 2010 a

Î.C.C.J., secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2011.