ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2344/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată și precizată ulterior, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.S.C., anularea Ordinului nr. 289/2009, emis de acesta din urmă, și menținerea în funcția deținută în care a fost numit la data de 18 iunie 2007 prin Ordinul nr. 1/2007 emis de I.G.S. al I.S.C., obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre salariul primit până la data de 25 mai 2009 și salariul primit de la această dată, calculate până la data repunerii sale în funcția deținută anterior emiterii actului administrativ în litigiu cu includerea indexărilor și recalculărilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat în această perioadă precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a emis Ordinul nr. 289/2009 prin care i-a fost adus la cunoștință că începând cu data de 25 mai 2009 funcția de inspector teritorial șef pe care o deținea, se desființează. Arată reclamantul că, prin ordinul atacat, s-a desființat funcția de inspector teritorial șef ocupată în cadrul I.S.C., invocându-se ca temei legal art. III, alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, cu toate că, pe de o parte, noțiunea de „desființare a funcției publice” nu este definită și reglementată în prezent de către legiuitor iar, pe de altă parte, această funcție a fost înființată printr-o lege organică – Legea nr. 188/1999. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I.S.C.

a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru neîndeplinirea condiției ca actele supuse analizei instanței, în vederea anulării, să fie acte administrative unilaterale, condiție expres și limitativ prevăzută de art. 1 alin. (1), art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. Arată că, nici Notificarea nr. 2430 din 24 aprilie 2009 și nici Ordinul nr. 289/2009, suspuse cenzurii instanței ca „acte de revocare din funcție”, nu sunt acte juridice emise în regim de putere publică, raportul juridic stabilit între I.S.C., în calitate de angajator, și reclamant, în calitate de salariat, nu este un raport de putere publică, nu este nici măcar un raport de serviciu întemeiat pe Legea nr. 188/1999, ci este un raport de muncă, un raport juridic contractual, întemeiat pe Codul muncii, pe contractul colectiv de muncă și pe contractul individual de muncă al salariatului.

Astfel, că natura juridică a notificării este cea a unui act juridic de personal, îndeplinind rolul unui preaviz, iar a ordinului este cea a unei decizii de personal, purtând denumirea de ordin în temeiul dispozițiilor art. 13 din Regulamentul de organizare și funcționare a I.S.C. Ambele acte sunt acte juridice emise în derularea raportului juridic de muncă, fundamentat pe dispozițiile Codului muncii. A mai invocat faptul că litigiul nu are ca obiect un act administrativ și nu se circumscrie prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru lipsa parcurgerii procedurii administrative prealabile, obligatorie, potrivit prevederilor art. 7 coroborat cu cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei de interes a reclamantului, arătând că admisibilitatea acțiunii în anulare, pe calea contenciosului administrativ, este condiționată de justificarea unui interes legitim. A invocat, de asemenea, și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului, acțiunea reclamantului fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin încheierea nr. 110/CA/2009 pronunțată în data de 15 iunie 2009, Curtea de Apel a soluționat excepțiile invocate de pârât, respingându-le ca atare.

Totodată, a respins cererea formulată de reclamant privind suspendarea executării Ordinului nr. 289/2009 emis de pârât. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 169/ CA/2010, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul C.L., în contradictoriu cu pârâtul I.S.C., a dispus anularea Ordinului nr. 289/2009, emis de pârât, a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu diferența dintre salariul primit de reclamant până la data de 25 mai 2009 și salariul primit de la această dată, calculate până la data repunerii reclamantului în funcția deținută anterior emiterii actului administrativ în litigiu cu includerea indexărilor și recalculărilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat reclamantul în această perioadă.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 Euro cu titlu de daune morale, la cursul B.N.R. din ziua plății. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea introdusă de persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțele de guvern sau prin dispoziții din ordonanțe, poate avea ca obiect și anularea actelor administrative emise în baza acestora. Față de aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 produce efecte cu privire la fondul litigiului din speță, în care se solicită anularea actului administrativ emis în temeiul unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale. Astfel că, actul administrativ atacat, Ordinul nr. 289/2009, al I.S.C. este nelegal ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis și urmează a se dispune anularea acestuia, cu consecința menținerii reclamantului în funcția deținută și în care a fost numit la data de 18 iunie 2007, prin Ordinul nr. 1/2007 emis de inspectorul general de stat al I.S.C., în calitate de președinte al Consiliului de Conducere al I.S.C. A mai constat instanța, că modificările contractului individual de muncă privesc doar felul muncii și salariul, elemente care pot face obiectul unui act adițional de modificare a contractului, ca urmare a anulării actului administrativ ce a stat la baza modificării acestor elemente, respectiv ordinul în litigiu.

Ca efect al emiterii acestui act administrativ, reclamantul a fost prejudiciat, fiind lipsit de drepturile salariale aferente funcției publice de conducere, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ. În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata unor daune morale, instanța a constat că prin emiterea actului administrativ în litigiu, cu nesocotirea și în disprețul legislației aplicabile în materia legislației muncii, a prevederilor constituționale, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, prin atingerea adusă onoarei, cinstei, demnității și prestigiului său, datorită imposibilității de a-și exercita funcția de conducere în calitate de inspector teritorial șef, respectiv de a beneficia în toată această perioadă de remunerația aferentă acestei funcții, precum și de celelalte drepturi pe care i le conferea acest statut, ca urmare a unui act administrativ nelegal.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul I.S.C. Motivele de recurs au fost invocate în raport de dispozițiile Codului de procedură civilă și a Legii nr. 554/2004. Primul motiv de recurs de casare, critică sentința atacată pe motiv că a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a unei alte instanțe, respectiv a tribunalului. Se susține că Ordinul nr. 289/2009, contestat de reclamant și emis de recurentul-pârât nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Se arată că reclamantul-intimat nu are calitatea de funcționar public nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 iar ordinul contestat a fost emis în aplicarea art. III și IV din O.U.G.

nr. 37/2009 și nu în regim de putere publică ci în regim contractual reglementând felul muncii și salariul din contractul individual de muncă al reclamantului-intimat. Se arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului muncii, iar competența revine tribunalului conform art. 2 alin. (1) lit. c) conform Codului procedură civilă. În ceea ce privește fondul acțiunii în motivele de recurs se critică nelegala admitere a acțiunii, astfel cum a fost formulată, invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 și a Codului muncii atât în ceea ce privește capătul principal al acțiunii privind anularea ordinului cât și capetele de cerere subsidiare având ca obiect reintegrarea și plata daunelor materiale și morale.

La dosar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei semnatare a recursului în raport de dispozițiile art. 161 C. proc. civ. și excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește susținerile din recurs se solicită respingerea recursului ca nefondat. La dosar recurentul-intimat a formulat răspuns la întâmpinare în care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și admiterea recursului depunând acte în combaterea excepției lipsei calității de reprezentant. Curtea pe excepțiile invocate de reclamantul-intimat, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., le va aprecia ca nefondate și le va respinge pentru următoarele considerente: Excepția lipsei calității de reprezentant invocată conform art. 161 C. proc.

civ., în ceea ce privește persoana împuternicită a semna recursul, respectiv directorul general al D.G.J., Curtea constată următoarele, în raport de actele depuse în combaterea excepției. Potrivit pct. 11 al art. 13 din Regulamentul sus menționat, președintele Consiliului de conducere, în calitatea sa de inspector general de stat al I.S.C, are următoarele atribuții și competențe: .. 11.) împuternicește directorul general al Direcției generale juridice să reprezinte I.S.C, prin Direcția Contencios, în fața instanțelor judecătorești, .., să semneze, în numele și pe seama inspectorului general de stat al I.S.C, cererile adresate acestora, căile de atac, apărările, delegațiile de reprezentare ale consilierilor juridici, precum și celelalte acte cu caracter juridic.

î n condițiile Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările ulterioare, și ale Regulamentului de organizare și funcționare a I.S.C., aprobat prin Decizia Primului - Ministru nr. 164/2008, prin Ordinul I.G.S. nr. 1840/2008 a fost aprobată Procedura privind organizarea activității Direcției Contencios din cadrul D.G. J., aplicată atât de către fosta D.G.J., cât si de către fostele inspectorate teritoriale în construcții. Astfel, potrivit pct. 8.2.1, paragraful 3, din Procedura privind organizarea activității Direcției Contencios din cadrul D.G.J., aprobată prin Ordinul nr. 1840/2008, directorul general al D.G.J. este împuternicit să reprezinte, .., interesele I.S.C.

în fața instanțelor judecătorești de toate gradele, a organelor de urmărire penală, a altor autorități și/sau organe administrative sau jurisdicționale, precum și a celorlalte autorități și/sau instituții publice centrale sau locale. Pe de altă parte, potrivit fișei postului, ce constituie anexă la contractul individual de muncă, directorul general al fostei Direcții Generale Juridice a I.S.C. avea atribuția de semnare a acțiunilor judiciare, a apărărilor formulate, precum și exercitarea căilor de atac, în numele și pe seama I.G.S. Mai mult, atribuția de a promova și semna căile de atac o avea aceeași persoană Directorul General al D.G.J. și în baza Regulamentului intern al I.S.C. aprobat prin Hotărârea Consiliului de Conducere al I.S.C.

nr. 3/2010. Excepția nulității recursului nu poate fi reținută în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recursul având caracter devolutiv, cauza putând fi verificată sub toate aspectele. Pe de altă parte motivele de recurs invocate pot fi încadrate de Curte, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ca motiv de casare, de ordine publică și în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii criticată ca fiind nelegală și netemeinică. În consecință, Curtea va respinge excepțiile invocate de reclamantul-intimat. În ceea ce privește motivele de recurs, Curtea va aprecia ca fondat motivul de casare de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., apare ca inutilă cercetarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Verificarea pe fond a temeiniciei acțiunii reclamantului revine instanței competente care este Tribunalul Bihor, secția litigii de muncă și nu curtea de apel, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, dispozițiile Legii nr. 188/1999 sau dispozițiile art. 3 C. proc. civ. Sentința atacată pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, este nelegală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a unei alte instanțe, respectiv a Tribunalului căruia îi revenea competența conform art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., atât în raport de obiect cât și de calitatea părților. În cauză, obiectul litigiului îl constituie anularea unui act de dreptul muncii, ordin emis nu în regim de putere public, ci în regim de drept al muncii prin care s-a modificat un contract individual de muncă pe durate nedeterminată. Faptul că ordinul contestat a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 nu determină competența instanței de contencios administrativ, deoarece nu toate actele emise în baza acestui act administrativ sunt emise în regim de putere publică și privesc pe funcționarii publici. În prezenta cauză Ordinul nr. 289/2009 a fost emis în baza art. III și IV din O.U.G. nr. 37/2009 nu constituie un act administrativ ci un act de dreptul muncii, care a privit pe reclamantul-intimat care face parte din personalul contractual al I.S.C.

și nu este funcționar public. Pe cale de consecință în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 554/2004, în mod greșit instanța de fond calificând ordinul contestat ca fiind un act administrativ și făcând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Acest ordin a fost emis de recurent în calitate de angajator personalul I.S.C. neintrând în categoria funcționarilor publici ci în categoria personalului contractual. Prin acest ordin, emis conform dispozițiilor Codului muncii s-au operat modificări ale elementelor din contractul individual de muncă ale reclamantului, felul muncii și salariu, revenind instanței competente, tribunalul, prin secția specializată, competența materială de verificare a legalității acestor modificări și a temeiniciilor pretențiilor reclamantului-intimat pe acțiune astfel cum a fost formulată.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (6) C. proc. civ., va admite recursul și va casa sentința atacată trimițând cauza spre competentă soluționare, în primă instanță Tribunalul Bihor, secția conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile invocate de intimatul-reclamant C.L. Admite recursul declarat de pârâtul I.S.C. împotriva sentinței ner.169/ CA din 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bihor, secția conflicte de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.