ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2344/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2344/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

și precizată ulterior, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.L. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul I.S.C., anularea Ordinului nr. 289/2009, emis de

acesta din urmă, și menținerea în funcția deținută în care a fost numit la data

de 18 iunie 2007 prin Ordinul nr. 1/2007 emis de I.G.S. al I.S.C., obligarea

pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre salariul primit

până la data de 25 mai 2009 și salariul primit de la această dată, calculate

până la data repunerii sale în funcția deținută anterior emiterii actului

administrativ în litigiu cu includerea indexărilor și recalculărilor și a

tuturor celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat în această

perioadă precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu

de daune morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a emis Ordinul nr. 289/2009 prin care

i-a fost adus la cunoștință că începând cu data de 25 mai 2009 funcția de

inspector teritorial șef pe care o deținea, se desființează.

Arată reclamantul că,

prin ordinul atacat, s-a desființat funcția de inspector teritorial șef ocupată

în cadrul I.S.C., invocându-se ca temei legal art. III, alin. (1) din O.U.G. nr.

37/2009, cu toate că, pe de o parte, noțiunea de „desființare a funcției

publice” nu este definită și reglementată în prezent de către legiuitor iar, pe

de altă parte, această funcție a fost înființată printr-o lege organică – Legea

nr. 188/1999.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul I.S.C. a invocat excepția inadmisibilității cererii de

chemare în judecată, pentru neîndeplinirea condiției ca actele supuse analizei

instanței, în vederea anulării, să fie acte administrative unilaterale, condiție

expres și limitativ prevăzută de art. 1 alin. (1), art. 14 și art. 15 din Legea

nr. 554/2004.

Arată că, nici

Notificarea nr. 2430 din 24 aprilie 2009 și nici Ordinul nr. 289/2009, suspuse

cenzurii instanței ca „acte de revocare din funcție”, nu sunt acte juridice

emise în regim de putere publică, raportul juridic stabilit între I.S.C., în

calitate de angajator, și reclamant, în calitate de salariat, nu este un raport

de putere publică, nu este nici măcar un raport de serviciu întemeiat pe Legea nr.

188/1999, ci este un raport de muncă, un raport juridic contractual, întemeiat

pe Codul muncii, pe contractul colectiv de muncă și pe contractul individual de

muncă al salariatului. Astfel, că natura juridică a notificării este cea a unui

act juridic de personal, îndeplinind rolul unui preaviz, iar a ordinului este

cea a unei decizii de personal, purtând denumirea de ordin în temeiul

dispozițiilor art. 13 din Regulamentul de organizare și funcționare a I.S.C.

Ambele acte sunt acte juridice emise în derularea raportului juridic de muncă,

fundamentat pe dispozițiile Codului muncii.

A mai invocat faptul

că litigiul nu are ca obiect un act administrativ și nu se circumscrie

prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, pârâtul a

invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru lipsa

parcurgerii procedurii administrative prealabile, obligatorie, potrivit

prevederilor art. 7 coroborat cu cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și excepția lipsei de interes a reclamantului, arătând că admisibilitatea

acțiunii în anulare, pe calea contenciosului administrativ, este condiționată

de justificarea unui interes legitim.

A invocat, de

asemenea, și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului, acțiunea

reclamantului fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea nr. 110/CA/2009

pronunțată în data de 15 iunie 2009, Curtea de Apel a soluționat excepțiile

invocate de pârât, respingându-le ca atare.

Totodată, a respins

cererea formulată de reclamant privind suspendarea executării Ordinului nr. 289/2009

emis de pârât.

Curtea de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 169/ CA/2010, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul C.L., în

contradictoriu cu pârâtul I.S.C., a dispus anularea Ordinului nr. 289/2009,

emis de pârât, a obligat pârâtul la plata către reclamant a unei despăgubiri

egale cu diferența dintre salariul primit de reclamant până la data de 25 mai 2009

și salariul primit de la această dată, calculate până la data repunerii

reclamantului în funcția deținută anterior emiterii actului administrativ în

litigiu cu includerea indexărilor și recalculărilor și a tuturor celorlalte

drepturi salariale de care ar fi beneficiat reclamantul în această perioadă.

De asemenea, a

obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 Euro cu titlu de

daune morale, la cursul B.N.R. din ziua plății.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele

sentinței, următoarele:

În conformitate cu

prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea introdusă de

persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin

ordonanțele de guvern sau prin dispoziții din ordonanțe, poate avea ca obiect

și anularea actelor administrative emise în baza acestora.

Față de aceste

dispoziții legale, instanța a apreciat că decizia Curții Constituționale de

constatare a neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

produce efecte cu privire la fondul litigiului din speță, în care se solicită

anularea actului administrativ emis în temeiul unei ordonanțe de urgență

declarate neconstituționale.

Astfel că, actul

administrativ atacat, Ordinul nr. 289/2009, al I.S.C. este nelegal ca urmare a

constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost

emis și urmează a se dispune anularea acestuia, cu consecința menținerii

reclamantului în funcția deținută și în care a fost numit la data de 18 iunie 2007,

prin Ordinul nr. 1/2007 emis de inspectorul general de stat al I.S.C., în

calitate de președinte al Consiliului de Conducere al I.S.C.

A mai constat

instanța, că modificările contractului individual de muncă privesc doar felul

muncii și salariul, elemente care pot face obiectul unui act adițional de

modificare a contractului, ca urmare a anulării actului administrativ ce a stat

la baza modificării acestor elemente, respectiv ordinul în litigiu.

Ca efect al emiterii

acestui act administrativ, reclamantul a fost prejudiciat, fiind lipsit de

drepturile salariale aferente funcției publice de conducere, astfel că devin

aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului

administrativ.

În ceea ce privește obligarea

pârâtului la plata unor daune morale, instanța a constat că prin emiterea

actului administrativ în litigiu, cu nesocotirea și în disprețul legislației

aplicabile în materia legislației muncii, a prevederilor constituționale,

reclamantul a suferit un prejudiciu moral, prin atingerea adusă onoarei,

cinstei, demnității și prestigiului său, datorită imposibilității de a-și

exercita funcția de conducere în calitate de inspector teritorial șef,

respectiv de a beneficia în toată această perioadă de remunerația aferentă

acestei funcții, precum și de celelalte drepturi pe care i le conferea acest

statut, ca urmare a unui act administrativ nelegal.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul I.S.C.

Motivele de recurs au

fost invocate în raport de dispozițiile Codului de procedură civilă și a Legii nr.

554/2004.

Primul motiv de

recurs de casare, critică sentința atacată pe motiv că a fost pronunțată cu încălcarea

competenței materiale a unei alte instanțe, respectiv a tribunalului.

Se susține că Ordinul

nr. 289/2009, contestat de reclamant și emis de recurentul-pârât nu reprezintă

un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004. Se arată că reclamantul-intimat nu are calitatea de funcționar

public nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 iar ordinul contestat

a fost emis în aplicarea art. III și IV din O.U.G. nr. 37/2009 și nu în regim

de putere publică ci în regim contractual reglementând felul muncii și salariul

din contractul individual de muncă al reclamantului-intimat.

Se arată că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile dreptului muncii, iar competența revine

tribunalului conform art. 2 alin. (1) lit. c) conform Codului procedură civilă.

În ceea ce privește

fondul acțiunii în motivele de recurs se critică nelegala admitere a acțiunii,

astfel cum a fost formulată, invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009 și a Codului muncii atât în ceea ce privește capătul principal

al acțiunii privind anularea ordinului cât și capetele de cerere subsidiare

având ca obiect reintegrarea și plata daunelor materiale și morale.

La dosar

intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a invocat în principal

excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei semnatare a recursului în

raport de dispozițiile art. 161 C. proc. civ. și excepția nulității recursului

în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește

susținerile din recurs se solicită respingerea recursului ca nefondat.

La dosar

recurentul-intimat a formulat răspuns la întâmpinare în care a solicitat

respingerea excepțiilor invocate și admiterea recursului depunând acte în

combaterea excepției lipsei calității de reprezentant.

Curtea pe excepțiile

invocate de reclamantul-intimat, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., le

va aprecia ca nefondate și le va respinge pentru următoarele considerente:

Excepția lipsei

calității de reprezentant invocată conform art. 161 C. proc. civ., în ceea ce privește

persoana împuternicită a semna recursul, respectiv directorul general al D.G.J.,

Curtea constată următoarele, în raport de actele depuse în combaterea

excepției.

Potrivit pct. 11 al art.

13 din Regulamentul sus menționat, președintele Consiliului de conducere, în

calitatea sa de inspector general de stat al I.S.C, are următoarele atribuții

și competențe: .. 11.) împuternicește directorul general al Direcției generale

juridice să reprezinte I.S.C, prin Direcția Contencios, în fața instanțelor

judecătorești, .., să

semneze, în numele și

pe seama inspectorului general de stat al I.S.C, cererile adresate

acestora,

căile de atac, apărările, delegațiile de reprezentare ale consilierilor

juridici, precum și celelalte acte cu caracter juridic.

î

n condițiile Legii nr. 514/2003 privind organizarea și

exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările ulterioare, și ale Regulamentului

de organizare și funcționare a

I.S.C., aprobat prin Decizia Primului - Ministru nr.

164/2008,

prin

Ordinul

I.G.S. nr. 1840/2008

a fost aprobată Procedura privind organizarea

activității Direcției Contencios din cadrul D.G.

J.,

aplicată atât de către fosta D.G.J.,

cât si de către fostele inspectorate teritoriale în construcții.

Astfel, potrivit pct.

8.2.1, paragraful 3, din Procedura privind organizarea activității Direcției

Contencios din cadrul D.G.J., aprobată prin Ordinul nr.

1840/2008,

directorul

general al D.G.J. este împuternicit să reprezinte,

.., interesele I.S.C.

în fața instanțelor judecătorești de toate gradele, a organelor de urmărire

penală, a altor autorități și/sau organe administrative sau jurisdicționale,

precum și a celorlalte autorități și/sau instituții publice centrale sau

locale.

Pe de altă parte,

potrivit fișei postului, ce constituie anexă la contractul individual de muncă,

directorul general al fostei Direcții Generale Juridice a I.S.C. avea atribuția

de semnare a acțiunilor judiciare, a apărărilor formulate, precum și

exercitarea căilor de atac, în numele și pe seama I.G.S.

Mai mult, atribuția

de a promova și semna căile de atac o avea aceeași persoană Directorul General

al D.G.J. și în baza Regulamentului intern al I.S.C. aprobat prin Hotărârea

Consiliului de Conducere al I.S.C. nr. 3/2010.

Excepția nulității

recursului nu poate fi reținută în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recursul având caracter devolutiv, cauza putând fi verificată

sub toate aspectele. Pe de altă parte motivele de recurs invocate pot fi încadrate

de Curte, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct.

3 C. proc. civ., ca motiv de casare, de ordine publică și în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii

criticată ca fiind nelegală și netemeinică.

În consecință, Curtea

va respinge excepțiile invocate de reclamantul-intimat.

În ceea ce privește

motivele de recurs, Curtea va aprecia ca fondat motivul de casare de ordine

publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și în raport de dispozițiile

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., apare ca inutilă cercetarea motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Verificarea pe fond a

temeiniciei acțiunii reclamantului revine instanței competente care este

Tribunalul Bihor, secția litigii de muncă și nu curtea de apel, în cauză

nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, dispozițiile Legii nr. 188/1999

sau dispozițiile art. 3 C. proc. civ.

Sentința atacată

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, este nelegală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea

competenței materiale a unei alte instanțe, respectiv a Tribunalului căruia îi

revenea competența conform art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., atât în

raport de obiect cât și de calitatea părților.

În cauză, obiectul

litigiului îl constituie anularea unui act de dreptul muncii, ordin emis nu în

regim de putere public, ci în regim de drept al muncii prin care s-a modificat un

contract individual de muncă pe durate nedeterminată.

Faptul că ordinul

contestat a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 nu determină competența

instanței de contencios administrativ, deoarece nu toate actele emise în baza

acestui act administrativ sunt emise în regim de putere publică și privesc pe

funcționarii publici.

În prezenta cauză

Ordinul nr. 289/2009 a fost emis în baza art. III și IV din O.U.G. nr. 37/2009

nu constituie un act administrativ ci un act de dreptul muncii, care a privit

pe reclamantul-intimat care face parte din personalul contractual al I.S.C. și

nu este funcționar public. Pe cale de consecință în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 554/2004, în mod greșit

instanța de fond calificând ordinul contestat ca fiind un act administrativ și

făcând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Acest ordin a fost

emis de recurent în calitate de angajator personalul I.S.C. neintrând în

categoria funcționarilor publici ci în categoria personalului contractual.

Prin acest ordin,

emis conform dispozițiilor Codului muncii s-au operat modificări ale

elementelor din contractul individual de muncă ale reclamantului, felul muncii

și salariu, revenind instanței competente, tribunalul, prin secția

specializată, competența materială de verificare a legalității acestor

modificări și a temeiniciilor pretențiilor reclamantului-intimat pe acțiune

astfel cum a fost formulată.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (6) C. proc. civ., va admite

recursul și va casa sentința atacată trimițând cauza spre competentă

soluționare, în primă instanță Tribunalul Bihor, secția conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate

de intimatul-reclamant C.L.

Admite recursul

declarat de pârâtul I.S.C. împotriva sentinței ner.169/ CA din 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bihor, secția

conflicte de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2011.