ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2647/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2647/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr.

1298/42/2008, reclamanta Camera Medicilor Prahova, prin împuternicit dr. B.M.,

a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Sănătății Publice, Autoritatea de

Sănătate Publică Prahova, Primarul municipiului Ploiești, Consiliul local al

municipiului Ploiești și Administrația Centrului de Diagnostic și Tratament,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să oblige pe pârâtul N.E.G. să

publice în Monitorul Oficial al României situația topografică a Centrului de

Diagnostic și Tratament;

- să oblige Primăria municipiului

Ploiești, Primarul municipiului A.L.V., Consiliul local și consilierii locali

să pună în practică acordarea spațiilor medicale și a spațiilor comune,

serviciilor medicale, astfel cum au fost înaintate la Primăria Ploiești,

Autoritatea de Sănătate Publică Prahova și Ministerul Sănătății Publice;

- să oblige Autoritatea de Sănătate

Publică să înregistreze în registrul cabinetelor medicale noile cabinete ale

medicilor Centrului de Diagnostic și Tratament;

- să oblige Administrația Centrului de

Diagnostic și Tratament să emită urgent documentele necesare îndeplinirii

Ordinului MS nr. 316 din 30 martie 2006;

- să se dispună obligarea la plata de

daune morale a ministrului N.E.G.. a directorului executiv al ASP T.G., a

directorului adjunct P.C. și a șefului de serviciu RUNOS C.E., în favoarea

medicilor - membri ai Camerei Medicilor Prahova, care au contract de muncă pe

durată nedeterminată cu Centrul de Diagnostic și Tratament;

- să i se acorde cheltuieli de

judecată.

Ulterior, la solicitarea instanței,

reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că daunele morale la care a cerut să

fie obligați N.E.G., T.G., P.C. și C.E., înțelege să le pretindă în cuantum de

10 lei pentru fiecare medic membru al Camerei Medicilor Prahova care are,

contract individual de muncă pe durată nedeterminată cu Centrul de Diagnostic

și Tratament (CDT).

Prima instanță, la termenul din 12

februarie 2009 a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea la dosarul

cauzei a dosarului nr. 1337/42/2008, al aceleiași instanțe, la termenul din

data de 5 martie 2009 a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru

lipsa procedurii prealabile, precum și excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Ministerului Sănătății Publice și a lipsei calității

procesuale active a reclamantei și a admis excepția inadmisibilității primului

capăt de cerere, iar la termenul din 2 aprilie 2009 a dispus introducerea în

cauză a persoanelor fizice la care s-a făcut referire în cererea precizatoare

și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului

Ploiești, calitate procesuală având Primarul și Consiliul local.

Prin sentința nr. 116 din 11 iunie

2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal,

a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N.E.G. și a respins

acțiunea în ceea ce-1 privește pe acesta, ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția de litispendență

invocată de pârâtul G.Ț., precum și excepțiile inadmisibilității acțiunii,

lipsei calității de reprezentant și a lipsei de obiect; a respins acțiunile

conexe, precizate, formulate de reclamantă precum și cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a formulat recurs reclamanta Camera Medicilor Prahova, invocând motivul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1591 din 19 martie

2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a

respins recursul declarat ca nefondat, reținând următoarele considerente:

În esență, recurenta-reclamantă Camera

Medicilor Prahova a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ refuzul intimatei-pârâte Direcția de Sănătate Publică

Prahova de a înregistra în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, cabinetele

medicale ale medicilor care își desfășoară activitatea în Centrul de Diagnostic

și Tratament Ploiești.

Centrul de Diagnostic si Tratament

Ploiești a fost înființat în baza Ordinului ministrului sănătății nr. 90 din 20

decembrie 1999, începând cu data de 01 ianuarie 2000 având ca obiect de

activitate tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor din municipiul Ploiești,

cât și din Județul Prahova.

S-a reținut că prin H.G.R. nr.

886/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și din

administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al

municipiilor, orașelor și comunelor și în administrarea consiliilor locale respective,

imobilul compus din construcție și teren aferent în care își desfășoară

activitatea Centrul de Diagnostic și Tratament Ploiești, a trecut din domeniul

privat al statului și administrarea Ministerului Sănătății și Familiei, în

domeniul public al municipiului Ploiești.

În baza Hotărârii Consiliului Local

Ploiești nr. 135/2004 privind transmiterea bunurilor (clădiri și terenuri) ce

aparțin domeniului public al municipiului Ploiești în care își desfășoară

activitatea unitățile sanitare de interes local în administrarea acestora,

imobilul din str. A. nr. 56 în care funcționa Centrul de Diagnostic și

Tratament a fost trecut în administrarea acestuia.

Ulterior, prin Ordinul ministrului

sănătății nr. 316 din 30 martie 2006 privind reorganizarea unei unități

sanitare din județul Prahova a fost aprobată reorganizarea Centrului de

Diagnostic și Tratament în cabinete medicale grupate cu respectarea

prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 933/2003.

Pentru punerea în aplicare a acestui

din urmă ordin, invocat de recurentă în susținerea demersurilor sale

administrative, era necesară înregistrarea cabinetelor medicale în Registrul

unic al cabinetelor medicale, dar această operațiune nu a fost posibilă pentru

că medicii reprezentați de recurentă nu au prezentat documentația prevăzută la

art. 20 din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și

funcționarea cabinetelor medicale aprobate prin Ordinul ministrului sănătății

și familiei nr. 153/2003.

A reținut instanța că imobilul în care

își desfășoară activitatea Centrul de Diagnostic și Tratament Ploiești aparține

domeniului public al municipiului Ploiești, astfel că el nu poate fi înstrăinat

către medici sub nicio formă, opunându-se dispozițiile legale corect indicate

de judecătorul fondului, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituție și art.

11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia.

Așa fiind, Înalta Curte a constatat că

din pricina opoziției exprimate de medici nu au putut fi încheiate contracte de

închiriere, iar cum autoritatea publică locală nu a fost de acord să încheie

contracte de folosință gratuită (comodat), astfel că recurenta nu a probat că

este în posesia unei dovezi de spațiu, și, deci, refuzul exprimat de

intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică Prahova, apare ca justificat.

Instanța de recurs a mai reținut că

documentele prezentate de medici cu titlu de „dovadă de spațiu" nu pot

avea o atare semnificație întrucât reprezintă de fapt o adeverință-tip („se

adeverește prin prezenta că ...") eliberată în baza contractului de

administrare nr. 15936 din 28 decembrie 2006 încheiat între Municipiul Ploiești

și Centrul de Diagnostic și Tratament, care indică spațiile ocupate de fiecare

medic solicitant, multe dintre acestea fiind folosite în comun de mai multe

persoane, fără a întruni cerințele art. 20 lit. f) din Norme, precitat.

In fine a reținut Înalta Curte, nu s-a

demonstrat că autoritățile publice chemate în judecată au acționat cu exces de

putere, ci, dimpotrivă, că recurenta-reclamantă, prin modul în care a gestionat

interesele medicilor pe care îi reprezintă nu a ales căile administrative și

procedurale cele mai adecvate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

contestație în anulare Camera Medicilor Prahova, invocând dispozițiile art. 317

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 318 C. proc. civ.

A susținut contestatoarea că instanța

de recurs a deliberat asupra recursului fără a realiza procedura de citare cu

toate persoanele implicate, cei 17 medici nominalizați și mai ales cu Centrul

de Diagnostic și Tratament.

A mai arătat de asemenea că instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de probă, motivelor de

recurs și cererilor formulate. Astfel a ignorat că motivarea soluției de

respingere a cererii Camerei Medicilor Prahova constă în aceea că nu se pot

vinde spațiile către medici întrucât aparțin domeniului public al Primăriei

Ploiești. Or, a susținut contestatoarea, conform Hotărârii nr. 184 din 27 iulie

2006 a Consiliului Local Ploiești spațiile au trecut din domeniul public în

domeniul privat al municipiului Ploiești.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată.

Contestația în anulare este o cale de

atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres

și limitativ prevăzute în art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Nu pot fi invocate

pe această cale, aspecte legate de greșita apreciere a probelor sau aplicare a

legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul

recursului.

I.

În ceea ce privește motivul întemeiat

pe art. 317 alin. (1) pct. l C. proc. civ.

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru

motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau recursului:

pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii;"

Înalta Curte constată că, în cauză,

acest motiv nu este incident.

Dosarul nr. 1298/42/2008, în care s-a

pronunțat decizia contestată, a avut ca părți, încă de la înregistrarea

dosarului pe rolul Curții de Apel Ploiești, Camera Medicilor Prahova, P.C.,

Ministerul Sănătății Publice, Direcția de Sănătate Publică Prahova, Primarul

municipiului Ploiești, Administrația Centrului de Diagnostic și Tratament, N.E.G.,

T.G. și C.E.

Astfel că, susținerea, într-o cale

extraordinară de atac, că pricina s-a soluționat fără citarea medicilor G.I., ș.a.,

ca beneficiari ai contractelor de vânzare cumpărare, nu poate fi primită de

instanță ca reprezentând o încălcare a normelor procedurale de citare la data

soluționării pricinii. Aceștia nu au avut calitatea de părți la judecarea pe

fond a dosarului iar contestatoarea de fată nu a invocat, ca motiv de recurs

încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., privind rolul activ al instanței.

Nu poate fi primită nici susținerea

contestatoarei în sensul că motivul invocat pe calea contestației în anulare

echivalează cu „arătarea titularului dreptului" având în vedere că instituția

reglementată de art. 64 C. proc. civ. vizează pârâtul dintr-o cauză civilă iar

nu reclamantul cum este în cazul de față și o astfel de cerere, de „arătare a

titularului dreptului" se poate face doar la judecata în fond până la

prima zi de înfățișare.

II. Î

n ceea ce

privește motivul întemeiat pe art. 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., în

afara contestației în anulare obișnuite, reglementare de art. 317 C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze, din

greșeală, vreunul dintre motivele de modificare sau de casare - teză pe care

s-a întemeiat calea de atac exercitată în cauză, contestatoarea susținând că

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de probă,

motivelor de recurs și cererilor formulate.

In cauza de față din conținutul

deciziei contestate, expus în considerentele prezentei hotărâri, rezultă însă

că instanța de recurs a examinat în profunzime toate motivele de recurs

invocate de parte, referindu-se în detaliu la argumentele subsumate acestora.

De altfel, contestatoarea, deși

generic susține că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs, în

concretizarea acestui motiv susține că „instanța a ignorat că motivarea

soluției de respingere a cererii Camerei Medicilor Prahova constă în aceea că

nu se pot vinde spațiile către medici întrucât aparțin domeniului public al

Primăriei Ploiești. Or, a susținut contestatoarea, conform Hotărârii nr. 184

din 27 iulie 2006 a Consiliului Local Ploiești spațiile au trecut din domeniul

public în domeniul privat al municipiului Ploiești."

Or, acest motiv nu se încadrează în

teza a

II

a art. 318 C. proc. civ.

Înalta Curte retine că nu poate fi

aplicată nici prima teză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la erorile

materiale.

Norma legală anterior citată se referă

la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății

recursului, ca de exemplu, respingerea greșită a unui recurs ca tardiv,

anularea lui ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu

este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de

excepție, noțiunea de „greșeală materială" nu trebuie interpretată

extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care

au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis

prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. In orice

caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt, în urma

aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia" hotărârii,

nu însă și o greșeală materială de natură să justifice contestația în anulare.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba

despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente

importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

In speță, contestatoarea invocă faptul

că instanța de recurs a apreciat în mod necorespunzător materialul probator

administrat în cauză, ceea ce a determinat pronunțarea unei soluții greșite.

Astfel, în concepția Înaltei Curți,

contestatoarea invocă o greșeală de judecată, iar nu o greșeală materială, în

sensul prevăzut de art. 318 teza

I

C.

proc. civ., în raport de argumentele juridice anterior expuse.

Prin urmare, instanța supremă reține

faptul că susținerile contestatoarei fac trimitere la greșeli de judecată ce nu

pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale

de retractare și nu o cale de reformare a soluției atacate.

Ca atare, Înalta Curte concluzionează

că aspectele invocate de contestatoare în sprijinul incidenței acestui temei

juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite

condițiile impuse de art. 318 teza

I

C.

proc. civ.

In consecință, în baza art. 320 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare întemeiată pe

textul legal mai sus indicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de Camera Medicilor Prahova împotriva Deciziei nr. 1591 din 19 martie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

10 mai 2011.