ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3168/2011

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin

contestația precizată, înregistrată la data de 21 martie 2007 pe rolul

Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. 1257/97/2007, reclamanta A.L. a solicitat

anularea dispoziției nr. 919/2008 emisă de către pârâtul Primarul municipiului

Deva și, în principal, restituirea în natură, prin compensare, a terenului

liber de construcții, identificat prin expertiza judiciară efectuată în cauză,

iar în subsidiar, obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziții prin

care să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent, constând în

compensarea cu un alt teren, pe un alt amplasament decât cel ce a fost preluat

abuziv de stat și care a făcut obiectul expertizei judiciare în prezenta cauză.

Prin

sentința civilă nr. 319/2009, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea

reclamantei,a anulat dispoziția atacată sub aspectul articolului 2, a dispus

atribuirea în natură, prin compensare, a suprafeței de teren de 132 mp situat

în intravilanul municipiului Deva, identificat prin expertiza efectuată în

cauză de expertul judiciar V.I. ca înscris în C.F. 1098 Deva, nr. de ord.

A+151, nr. topo 802/x/s/3/2, reprezentat grafic ca circumscris poligonului

punctelor 2-3-24-29-28-27-26-17-30-2, conturat cu culoare galben în planul de

situație anexă la lucrarea respectivă - parte integrantă a prezentei hotărâri;

a dispus întabularea dreptului de proprietate al contestatoarei, în cartea

funciară, pe numărul topo nou, propus de expert prin lucrarea de expertiză

executată și a menținut în rest dispoziția atacată sub aspectul acordării

măsurilor reparatorii în echivalent pentru porțiunea de imobil teren în

suprafață de 100 mp și construcții (demolate), ce nu pot fi restituite

contestatoarei în natură. Intimatul a fost obligat să transmită dosarul

notificării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea

acordării titlurilor de despăgubiri, în condițiile Titlului VII al Legii nr.

247/2005 – cu modificările și completările ulterioare – de îndată ce prezenta

hotărâre va rămâne irevocabilă și să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de

Apel Alba-Iulia, secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Deva, prin decizia nr. 109A din 18 iunie 2010 a

admis calea de atac, a schimbat sentința în parte în sensul că a respins

contestația în totalitate pentru considerentele ce urmează.

Prin

dispoziția atacată, pârâtul a constatat că reclamanta este persoană

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 în ce privește imobilul expropriat,

precum și faptul că acest imobil nu poate fi restituit în natură, întrucât

construcțiile existente la data exproprierii au fost demolate, iar terenul este

ocupat de blocul M1, scopul exproprierii fiind astfel atins. (filele 33-34,

dosar fond). Reclamanta nu a contestat aceste împrejurări, solicitând prin

acțiune teren în compensare.

Față de

această situație, în cauză sunt incidente prevederile art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, conform cărora, î

n cazul în care

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren

afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul

imobil. Aceste măsuri prin echivalent vor consta, potrivit alin. 8 din același

articol, în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de

către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite sau despăgubiri.

În speță, reclamanta a solicitat ca pârâtul să-i acorde în

compensare alte bunuri imobile, respectiv să i se atribuie prin compensare

teren disponibil în municipiul Deva. În cazul în care compensarea se face cu

alte terenuri, cum este cazul în speța de față, este necesar ca aceste terenuri

să fie libere

în sensul Legii nr. 10/2001, întrucât dacă ele nu sunt susceptibile de a fi

restituite foștilor proprietari, cu atât mai puțin pot fi atribuite în

compensare.

Prin art.

10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, terenul este liber dacă

nu este afectat de servituți legale sau de alte amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.

Sintagma de

„teren afectat de amenajări de utilitate publică ” este explicată în art. 10.3

din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

250/2007. Potrivit textului legal menționat,

această

noțiune

are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități

publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a

deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei,

trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi

din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și

altele.

În ce

privește terenul pentru care prima instanță a dispus să-i fie atribuit

reclamantei în compensare, din raportul de expertiză întocmit la fond, rezultă

cu evidență că acest teren, aflat în jurul blocului D4, are profilul actual de

zonă verde, fiind împrejmuit de jur împrejur cu gard viu, iar prin punctele

1-16-17-26 trece o conductă de gaz, pozată pe peretele lateral al blocului D4

(filele 143-145).

Din

înscrisurile depuse în probațiune în apel, rezultă că suprafața de 132 mp în

discuție este străbătută de rețele de utilitate publică, respectiv: o conductă

de canalizare, de o conductă de gaze naturale ce alimentează blocul D4, iar pe

acest teren este amplasat branșamentul de gaze naturale ce alimentează același

bloc (filele 21-21 apel). Împrejurarea că aceste rețele ar putea fi deviate nu

are relevanță, câtă vreme ele sunt amplasate pe terenul propus a fi atribuit în

compensare și acestea deservesc un bloc de locuințe cu care se învecinează

acest teren, astfel că există impedimentul legal de atribuire în natură.

Din cele

ce preced rezultă că terenul atribuit reclamantei de prima instanță nu este

liber în înțelesul Legii nr. 10/2001, fiind ocupat de spații verzi și afectat

de rețele edilitare. Acest teren, aflat in Deva, între blocul D4 și imobilul de

la nr. 9, este destinat folosinței normale a locuințelor din acest bloc, făcând

parte structural din perimetrul blocului de locuințe. Instanța supremă a

statuat că asemenea terenuri nu pot fi restituite în natură, amenajările de

acest fel fiind considerate de utilitate publică (în acest sens fiind și

deciziile civile nr. 3417/2009 și 6755/2009 ale Î.C.C.J.), așa încât, cu atât

mai multe, asemenea terenuri nu pot face obiectul unor atribuiri în compensare,

în temeiul art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva

deciziei a declarat recurs reclamanta, neîntemeiat în drept. Prin motivarea

recursului se arată că: terenul nu este în domeniul public al municipiului;

linia de gaz este aeriană și poate fi reorientată pe alt traseu; și conducta de

canalizare poate fi reorientată pe alt traseu; nu este zonă verde; terenul se

află în spatele blocului unde nu sunt geamuri, neexistând astfel niciun

impediment pentru restituire.

Afirmațiile

recurentei, nestructurate juridic pot fi totuși încadrate în pct. 9 al art. 304

C. proc. civ. în sensul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

Înalta

Curte, analizând decizia prin prisma criticii formulate, a probatoriilor

administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză reține caracterul

nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, impun

entității învestite cu soluționarea notificării să verifice destinația actuală

a terenului pentru a nu afecta căile de acces, existența și utilizarea unor

amenajări subterane, amenajări destinate a deservi nevoilor comunității și alte

asemenea amenajări.

Terenul

de 132 mp solicitat a fi acordat în compensare, nu este liber în sensul legii

de reparație deoarece spațiile verzi și rețelele edilitare-conductă gaz,

conductă canalizare și branșamentul de gaze naturale - sunt destinate a servi

folosinței normale a locatarilor blocului D4.

Înalta

Curte, însușindu-și în totalitate considerentele instanței superioare de apel

și reținând că dispozițiile art. 11 alin. (4) și (8) din lege, coroborate cu

dispozițiile art. 11 alin. (2) din același act normativ au fost corect

aplicate, va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.L. împotriva deciziei nr. 109/A

din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2011.