ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3168/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin contestația precizată, înregistrată la data de 21 martie 2007 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. 1257/97/2007, reclamanta A.L. a solicitat anularea dispoziției nr. 919/2008 emisă de către pârâtul Primarul municipiului Deva și, în principal, restituirea în natură, prin compensare, a terenului liber de construcții, identificat prin expertiza judiciară efectuată în cauză, iar în subsidiar, obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziții prin care să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensarea cu un alt teren, pe un alt amplasament decât cel ce a fost preluat abuziv de stat și care a făcut obiectul expertizei judiciare în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 319/2009, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea reclamantei,a anulat dispoziția atacată sub aspectul articolului 2, a dispus atribuirea în natură, prin compensare, a suprafeței de teren de 132 mp situat în intravilanul municipiului Deva, identificat prin expertiza efectuată în cauză de expertul judiciar V.I. ca înscris în C.F. 1098 Deva, nr. de ord.

A+151, nr. topo 802/x/s/3/2, reprezentat grafic ca circumscris poligonului punctelor 2-3-24-29-28-27-26-17-30-2, conturat cu culoare galben în planul de situație anexă la lucrarea respectivă - parte integrantă a prezentei hotărâri; a dispus întabularea dreptului de proprietate al contestatoarei, în cartea funciară, pe numărul topo nou, propus de expert prin lucrarea de expertiză executată și a menținut în rest dispoziția atacată sub aspectul acordării măsurilor reparatorii în echivalent pentru porțiunea de imobil teren în suprafață de 100 mp și construcții (demolate), ce nu pot fi restituite contestatoarei în natură.

Intimatul a fost obligat să transmită dosarul notificării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării titlurilor de despăgubiri, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 – cu modificările și completările ulterioare – de îndată ce prezenta hotărâre va rămâne irevocabilă și să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Deva, prin decizia nr. 109A din 18 iunie 2010 a admis calea de atac, a schimbat sentința în parte în sensul că a respins contestația în totalitate pentru considerentele ce urmează.

Prin dispoziția atacată, pârâtul a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 în ce privește imobilul expropriat, precum și faptul că acest imobil nu poate fi restituit în natură, întrucât construcțiile existente la data exproprierii au fost demolate, iar terenul este ocupat de blocul M1, scopul exproprierii fiind astfel atins. (filele 33-34, dosar fond). Reclamanta nu a contestat aceste împrejurări, solicitând prin acțiune teren în compensare. Față de această situație, în cauză sunt incidente prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, î n cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Aceste măsuri prin echivalent vor consta, potrivit alin. 8 din același articol, în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri. În speță, reclamanta a solicitat ca pârâtul să-i acorde în compensare alte bunuri imobile, respectiv să i se atribuie prin compensare teren disponibil în municipiul Deva. În cazul în care compensarea se face cu alte terenuri, cum este cazul în speța de față, este necesar ca aceste terenuri să fie libere în sensul Legii nr. 10/2001, întrucât dacă ele nu sunt susceptibile de a fi restituite foștilor proprietari, cu atât mai puțin pot fi atribuite în compensare.

Prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, terenul este liber dacă nu este afectat de servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Sintagma de „teren afectat de amenajări de utilitate publică ” este explicată în art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Potrivit textului legal menționat, această noțiune are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

În ce privește terenul pentru care prima instanță a dispus să-i fie atribuit reclamantei în compensare, din raportul de expertiză întocmit la fond, rezultă cu evidență că acest teren, aflat în jurul blocului D4, are profilul actual de zonă verde, fiind împrejmuit de jur împrejur cu gard viu, iar prin punctele 1-16-17-26 trece o conductă de gaz, pozată pe peretele lateral al blocului D4 (filele 143-145). Din înscrisurile depuse în probațiune în apel, rezultă că suprafața de 132 mp în discuție este străbătută de rețele de utilitate publică, respectiv: o conductă de canalizare, de o conductă de gaze naturale ce alimentează blocul D4, iar pe acest teren este amplasat branșamentul de gaze naturale ce alimentează același bloc (filele 21-21 apel).

Împrejurarea că aceste rețele ar putea fi deviate nu are relevanță, câtă vreme ele sunt amplasate pe terenul propus a fi atribuit în compensare și acestea deservesc un bloc de locuințe cu care se învecinează acest teren, astfel că există impedimentul legal de atribuire în natură. Din cele ce preced rezultă că terenul atribuit reclamantei de prima instanță nu este liber în înțelesul Legii nr. 10/2001, fiind ocupat de spații verzi și afectat de rețele edilitare. Acest teren, aflat in Deva, între blocul D4 și imobilul de la nr. 9, este destinat folosinței normale a locuințelor din acest bloc, făcând parte structural din perimetrul blocului de locuințe.

Instanța supremă a statuat că asemenea terenuri nu pot fi restituite în natură, amenajările de acest fel fiind considerate de utilitate publică (în acest sens fiind și deciziile civile nr. 3417/2009 și 6755/2009 ale Î.C.C.J.), așa încât, cu atât mai multe, asemenea terenuri nu pot face obiectul unor atribuiri în compensare, în temeiul art. 11 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, neîntemeiat în drept. Prin motivarea recursului se arată că: terenul nu este în domeniul public al municipiului; linia de gaz este aeriană și poate fi reorientată pe alt traseu; și conducta de canalizare poate fi reorientată pe alt traseu; nu este zonă verde; terenul se află în spatele blocului unde nu sunt geamuri, neexistând astfel niciun impediment pentru restituire.

Afirmațiile recurentei, nestructurate juridic pot fi totuși încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. în sensul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticii formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, impun entității învestite cu soluționarea notificării să verifice destinația actuală a terenului pentru a nu afecta căile de acces, existența și utilizarea unor amenajări subterane, amenajări destinate a deservi nevoilor comunității și alte asemenea amenajări.

Terenul de 132 mp solicitat a fi acordat în compensare, nu este liber în sensul legii de reparație deoarece spațiile verzi și rețelele edilitare-conductă gaz, conductă canalizare și branșamentul de gaze naturale - sunt destinate a servi folosinței normale a locatarilor blocului D4. Înalta Curte, însușindu-și în totalitate considerentele instanței superioare de apel și reținând că dispozițiile art. 11 alin. (4) și (8) din lege, coroborate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din același act normativ au fost corect aplicate, va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.L. împotriva deciziei nr. 109/A din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2011.