ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2626/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub

nr. 1146/2/2010, reclamanții V.I., B.I.M. și P.C.A.M., reprezentanți de

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici au solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, obligarea acestuia la

plata sporurilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, începând

cu data de 01 ianuarie 2004 și până la data pronunțării hotărârii sau până la

încetarea activității din cadrul instituției, actualizate la zi cu indicele de

inflație, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de

muncă.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că își desfășoară activitatea, în calitatea de funcționari publici, în

cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, că erau îndreptățiți la

acordarea drepturilor reprezentând suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și

d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Prin întâmpinarea formulată la data de

09 septembrie 2010, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3425 din 16

septembrie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamanții V.I., B.I.M. și

P.C.A.M., reprezentanți de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici în

contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut, în esență, că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea

de calcul a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de

salarizare, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr.

188/1999, acțiunea promovată de reclamanți nu poate fi admisă, întrucât

instanțele de judecată nu se pot substitui puterii legislative, dispunând

acordarea acestor drepturi în procent de 25% din salariul de bază.

Împotriva sentinței civile pronunțate

de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurentele

reclamante au susținut, în esență că soluția instanței de fond este greșită,

întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare sunt

elemente componente ale salariului funcționarului public și în baza art. 37 din

O.G. nr. 6/2007 trebuie plătite înaintea oricărei alte obligații de plată ale

autorității sau instituției publice și nici nu pot face obiectul vreunei

renunțări sau limitări.

In ceea ce privește considerentele

instanței de fond, referitoare la faptul că din actele normative nu rezultă că

cele două sporuri ar fi reglementate într-un anumit procent, recurentele au

arătat că, în conformitate cu prevederile art. 3 C. civ., judecătorul care va

refuza să judece pe motiv că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare,

este susceptibil de denegare de dreptate.

Au mai susținut recurentele că

drepturile solicitate reprezintă un drept de creanță și, prin urmare, un bun în

sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Analizând cauza, prin prisma motivelor

de recurs, în raport cu

dispozițiile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., precum și cu

reglementările

incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele arătate în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 31 din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările și completările ulterioare:

„Art. 31. - (1) Pentru activitatea

desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a)   salariul de bază;

b)   sporul pentru

vechime în muncă;

c)   suplimentul

postului;

d)   suplimentul

corespunzător treptei de salarizare.

(2) Funcționarii publici beneficiază

de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

(3) Salarizarea funcționarilor publici

se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului

unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Este necontestat faptul că

dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător

treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin O.U.G. nr.

92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru

anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

De asemenea, este adevărat că,

potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de

suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept

în vigoare".

Însă, în cauză, dreptul la salariu al

funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea

I

din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și îndatoriri"

din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege,

salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea

sistemului unitar de salarizare.

Or, în reglementările drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare pentru

perioada în care recurenta-reclamantă solicită plata drepturilor în calitate de

funcționar public în cadrul agenției intimate, nu a fost prevăzut nici

suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel fiind, a admite teza

recurentelor și a obliga autoritatea să acorde reclamantei suplimentul postului

și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare

supliment pentru perioada 15 martie 2004 - 26 ianuarie 2006, ar însemna ca

instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să stabilească

procentual cuantumul celor două sporuri.

Or, o asemenea situație echivalează cu

depășirea limitelor puterii judecătorești limitate constituțional la aplicarea

legii pozitive și substituirea autorității judecătorești în rolul ce revine

puterii legislative, în speță de a adapta legea de salarizare a funcționarilor

publici, ori în rolul ce revine puterii executive, în speță de a emite norme de

organizare a executării reglementărilor în litigiu.

Nu poate fi primită critica din recurs

referitoare la faptul că drepturile solicitate prin acțiune sunt drepturi de

creanță și bunuri în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Este adevărat că în jurisprudența CEDO

s-a reținut, cu valoare de principiu, că drepturile de creanță constituie un

bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, însă, mergând mai departe, CEDO a reținut că „o creanță nu

poate fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât dacă ea a

fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea

lucrului judecat" (CEDO, decizia din 18 octombrie 2002, cauza

Fernandez-Molina Gonzales și alții împotriva Spaniei).

Or, în cauză, dreptul solicitat de

reclamantă la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător

treptei de salarizare, într-un cuantum care nu își găsește o justificare

legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenței CEDO, o creanță care să poată

fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

In acest sens sunt și considerentele

din Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secțiile Unite, prin care a fost soluționat recursul în interesul

legii și s-a stabilit că „în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe

cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și

suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

In consecință, în raport de cele mai

sus reținute, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este legală și

temeinică, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.I.M., V.I.

și P.C.A.M. prin Sindicatul Național al Funcționarilor Publici împotriva

sentinței nr. 3425 din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

10 mai 2011.