ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2921/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în calitate

de reprezentant al membrilor de sindicat a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri obligarea

acestuia la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază

și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din

salariul de bază, începând cu 01 ianuarie 2004 și până în prezent, actualizate

la zi cu indicele de inflație.

In motivarea

acțiunii, s-a arătat că funcționarii publici indicați în lista anexă prezentei

acțiuni sunt salarizați în cadrul Ministerului Economiei, iar potrivit

dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, astfel

cum a fost modificată prin art. 13 Titlul III alin. (2) din Legea nr. 161/2003,

pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu

compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului

și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

S-a mai arătat

că suspendarea acestor drepturi prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 și art. 48

din O.G. nr. 2/2006 contravine dispozițiilor art. 38 și art. 39 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 53/2003 care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot

renunța la drepturile care le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor

drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la

egalitatea de șanse și tratament.

Prin sentința

nr. 2770 din 9 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici

în calitate de reprezentant legal al membrilor de Sindicat.

Pe fondul

cauzei, Curtea de Apel a reținut în esență că pentru a fi posibilă calcularea

celor două suplimente a căror acordarea o solicită reclamantul, ca părți

componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor

dispoziții legale date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea

nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui

act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării

unei hotărâri date în executarea dispozițiilor legale menționate.

Constată

Curtea, că în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două

suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la

plata unor sume de bani imposibil de calculat.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie conform art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

căii de atac, se arată că neplata de către pârât a sporurilor solicitate nu are

suport legal, iar suspendarea acordării acestora nu se poate transforma într-o

măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea

acestui drept.

Neplata

acestor drepturi contravine dispozițiilor art. 53 și art. 44 din Constituția

României și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Analizând

cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., precum și cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Pe fondul

cauzei, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 31. -

(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au

dreptul la un salariu compus din:

a)   salariul de bază;

b)   sporul pentru vechime în

muncă;

c)   suplimentul postului;

d)   suplimentul corespunzător

treptei de salarizare.

(2)

Funcționarii

publici beneficiază de prime și alte drepturi salariate, în

condițiile

legii.

(3)

Salarizarea funcționarilor publici se

face în conformitate cu

prevederile legii

privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru

funcționarii

publici".

Dispozițiile

referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de

salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin O.U.G. nr. 92/2004

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru

anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Este adevărat că,

potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de

suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de

drept în vigoare", însă, dreptul la salariu al funcționarilor publici este

reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și

îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași

lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în reglementările

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare

pentru perioada în care recurentul în calitate de reprezentant legal al

acestora solicită plata drepturilor nu a fost prevăzut nici suplimentul

postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel fiind, a admite teza

reclamantului și a obliga autoritatea să-i acorde suplimentul postului și

suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment

începând cu 01 ianuarie 2004-18 iulie 2005 și pentru viitor, actualizate cu

indicele de inflație, ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și

criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.

Or, o asemenea

situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești, limitate

constituțional la aplicarea dreptului pozitiv și substituirea autorității

judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adapta

legea de salarizare a funcționarilor publici.

Cu privire la

incidența art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că în jurisprudența CEDO s-a reținut,

cu valoare de principiu, că drepturile de creanță constituie un bun în sensul

art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

însă, mergând mai departe, CEDO a reținut că „o creanță nu poate fi considerată

bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau

stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat"

(CEDO, decizia din 18 octombrie 2002, cauza Fernandez-Molina Gonzales și alții

împotriva Spaniei).

In cauză, dreptul

solicitat de reclamant, în calitate de reprezentant legal al funcționarilor

publici din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri,

la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de

salarizare, într-un cuantum care nu își găsește o justificare legală, nu

reprezintă, în sensul jurisprudenței CEDO, o creanță care să poată fi

calificată drept „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici împotriva

sentinței nr. 2770 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2011.