ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2010

Asupra recursului de față; În baza actelor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 310/ F din 19 martie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 345 pct. 2 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.Ș.C. (fiul lui C. și M.D.) la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 86 1 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, în condițiile art. 86 2 C. pen.

În temeiul art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, în sarcina inculpatului s-au stabilit următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de către acesta; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă. În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 86 4 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reținut din data de 20 iunie 2008 și arestat preventiv din data de 21 iunie 2008, la data punerii efective în libertate (M.A.P. nr. 9/UP din 20 iunie 2008 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală). S-a dispus comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinței Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul București. În temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., coroborate cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul la 1000,67 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul de Urgență B.A.

A fost obligat inculpatul la 1800 lei cheltuieli judiciare statului. S-a reținut că la data de 25 martie 2008, inculpatul se deplasa cu un autovehicul tip ATV, în zona C.Ș.V., pe trotuar, pentru a evita aglomerația. Pe același trotuar circula și victima C.T. Cei doi s-au întâlnit și a avut loc o scurtă altercație verbală după care victima a lovit pe spate pe inculpat cu un ziar pe care îl avea în mână. În aceasta situație, inculpatul s-a ridicat din ATV și l-a lovit pe C.T., o singura dată, cu pumnul în zona feței. În urma loviturii, victima s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de trotuar. Leziunile traumatice provocate în urma căderii au dus la decesul acesteia. Așa cum a rezultat din raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.N.M.L.

efectuat în cauză la cererea organelor de urmărire penală, între leziunile traumatice constatate la examenul necropsic și cauza decesului este legătura de cauzalitate directă, necondiționată. În cauză, a fost audiat inculpatul M.Ș.C., martorii C.G. - fiul victimei care a declarat că nu se constituie parte civilă, S.L.M., S.P.C., S.M.R., M.I., R.N.E. și s-au depus înscrisuri în circumstanțiere pentru inculpat. Din analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească rezultă situația de fapt așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, care conduce la concluzia vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

II. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul M.Ș.C. Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie, în ceea ce privește reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., considerând că gradul de pericol social al faptei este ridicat și rezultă nu numai din examinarea conținutului concret al acesteia, ci și din evaluarea tuturor împrejurărilor care au însoțit-o și care, deși exterioare conținutului infracțiunii, sunt de natură să o particularizeze, respectiv faptul că s-a adus o gravă atingere relațiilor sociale care ocrotesc dreptul la viață, că inculpatul a avut o atitudine relativ sinceră, că, deși instanța a preluat declarația inculpatului cum că victima mirosea a alcool, așa cum rezultă din raportul de necropsie, sângele recoltat de la cadavru nu conține alcool etilic.

În plus, inculpatul a încercat să de îndepărteze de efectele faptei sale, a plecat înaintea sosirii ambulanței și a poliției, deși victima necesita îngrijiri și cu toate că avea 50 de ani, arăta ca o persoană de 80 ani, având o sănătate precară. Drept urmare, se solicită admiterea apelului, înlăturarea circumstanței atenuante reținută de instanța de fond, majorarea cuantumului pedepsei, urmând a se dispune ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție. Inculpatul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., pe motiv că victima l-a agresat verbal și l-a lovit cu ziarele, iar riposta sa nu a depășit gravitatea loviturii aplicate de victimă.

De asemenea, se solicită și reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., alături de cea reținută de prima instanță și, pe cale de consecință, coborârea cuantumului pedepsei cu aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Examinând cauza în temeiul art. 371 C. proc. pen., Curtea constată că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind urmarea unei atente analize a probelor administrate și a unei corecte stabiliri a situației de fapt și a încadrării juridice, dar și a examinării judicioase a tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta. De asemenea, se constată că instanța de fond a analizat toate apărările formulate de inculpat, atât cu privire la situația de fapt cât și referitor la circumstanțele personale, argumentele pe care se sprijină soluția fiind expuse cu claritate în cuprinsul sentinței.

De altfel, situația de fapt și încadrarea juridică nu au fost contestate nici de către Parchet, nici de către inculpat. Cât privește apelul declarat de inculpat, Curtea a apreciat nefondată critica referitoare la necesitarea reținerii circumstanței atenuante legale a provocării. Așa cum se reține și în considerentele hotărârii apelate, din declarațiile inculpatului coroborate cu declarațiile martorilor oculari P.L. (în prezent S.) și S.P.C., a rezultat cu certitudine că anterior lovirii de către inculpat, victima (care se afla sub influența băuturilor alcoolice) a lovit inculpatul cu un sul de ziare, cel mai probabil datorită faptului că inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar.

Acest simplu fapt al lovirii cu un sul de ziare, ce nu putea fi de o mare intensitate sau, după caz, așa cum susține într-una din declarații martorul S., al atingerii inculpatului cu respectivul sul de ziare, nu reprezintă o împrejurare de natura celor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a putea fi reținută cu valoare de circumstanță atenuantă legală. O atare concluzie rezultă și din contextul în care a avut loc incidentul între inculpat și victimă, căci așa cum s-a arătat, inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar - contrar normelor de circulație pe drumurile publice, victima era mult mai în vârstă decât inculpatul, iar inculpatul a observat de la început că victima era sub influența băuturilor alcoolice.

Mai mult, din declarațiile celor doi martori oculari a rezultat că inculpatul nu a reacționat imediat ci, după ce a fost lovit de partea vătămată, a dat înapoi ATV-ul pentru a ajunge în dreptul acesteia, după care s-a ridicat în șa și apoi a lovit victima. Rezultă, așadar, că atitudinea victimei nu a determinat pentru inculpat o puternică tulburare sau emoție pentru a se putea reține starea de provocare, constatând din acest motiv că în mod întemeiat instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. Sunt nefondate și criticile formulate de inculpat și de Parchet cu privire la individualizarea pedepsei. Dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen.

nu pot fi reținute datorită atitudinii pe care inculpatul a avut-o imediat după comiterea faptei, mai precis că în primul moment nu a fost preocupat de consecințele faptei sale, nu a încercat să-i dea primul ajutor victimei și nu a chemat salvarea, nu a rămas la locul respectiv până la sosirea salvării și a poliției și a negat în mod constant că a aplicat victimei o lovitură cu pumnul, declarând că doar a împins-o. Singura circumstanță atenuantă judecătorească ce poate fi reținută este cea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., față de lipsa antecedentelor penale și vârsta inculpatului care a comis fapta la 29 de ani, precum și față de buna sa inserție socială, acesta desfășurând o activitate lucrativă.

Desigur, existența unor împrejurări favorabile nu determină în mod automat reținerea circumstanțelor atenuante judecătorești, însă incidența art. 74 lit. a) C. pen. este justificată și de o serie de aspecte ce vizează împrejurările comiterii faptei și care vin în susținerea soluției dată de instanța de fond, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special, cu atât mai mult cu cât pedeapsa aplicată este mai mică cu numai un an față de acest minim. Astfel, răspunzând la criticile formulate pe acest aspect de către Parchet, Curtea a reținut că s-a dovedit cu certitudine că la momentul incidentului victima se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Este adevărat că potrivit raportului de necropsie (fila 24-27 dosar de urmărire penală) sângele recoltat de la cadavru nu conține alcool etilic, însă decesul victimei a intervenit la două zile după incident, iar examinarea cadavrului și recoltarea sângelui au avut loc în data de 2 aprilie 2008, după 7 zile de la incidentul ce face obiectul cauzei. În plus, declarațiile inculpatului care a susținut că victima mirosea a alcool, se coroborează cu declarațiile martorilor oculari P.L. (în prezent S.) și S.P.C. - care au afirmat că bărbatul care a fost lovit era băut, cu declarația martorului S.M.R., asistentul de pe salvare - care a afirmat că victima prezenta halenă alcoolică, dar și cu declarațiile martorului A.I.N.

și chiar cu declarațiile martorului C.G. - fiul victimei, care au susținut că victima C.T. obișnuia să consume băuturi alcoolice, în special vodcă. Rezultatul mai grav al faptei s-a comis din culpă căci, în mod evident, inculpatul nu a intenționat să cauzeze moartea victimei, ci i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul în regiunea feței, iar victima a căzut și s-a lovit cu capul de trotuar, dezechilibrându-se și datorită stării de ebrietate. Așa cum rezultă din declarațiile martorilor P.L., S.P.C. și R.N.E., victima și-a revenit imediat fiind sprijinită cu spatele de zid, fiind conștientă, prezentând doar o urmă ușoară de sânge în dreptul gurii, iar inculpatul a plecat după ce victima și-a revenit.

Starea sa s-a agravat ulterior și abia la momentul sosirii salvării, victima a început să sângereze abundent, așa cum rezultă din declarația asistentului medical S.M.R. Nici martorii P. și S. nu au considerat că victima se află într-o stare gravă, motiv pentru care au plecat de la locul incidentului, ceea ce justifică, într-o oarecare măsură, atitudinea inculpatului care a plecat după ce a constatat că victima și-a revenit. Din acest motiv, este plauzibilă susținerea inculpatului că nu și-a imaginat că starea victimei se va agrava în așa măsură și, în mod cert, inculpatul nu a avut cunoștință despre decesul victimei și începerea urmăririi penale, așa încât nu se poate susține că acesta s-a sustras de la urmărirea penală, cu atât mai mult cu cât deplasarea sa în Germania era una obișnuită, iar inculpatul s-a întors în țară continuându-și stilul său de viață, fără să încerce să se ascundă, fără să își schimbe locuința sau locul de muncă.

Așa cum rezultă din copia cărții de identitate și fișa de evidență a persoanei (fila 130-137 dosar de urmărire penală) victima era în vârstă de 69 ani la momentul incidentului, iar potrivit declarațiilor martorilor P. și S., acesta nu arăta mai în vârstă ci, dimpotrivă, deși era nebărbierit, arăta ca un bărbat de circa 60 de ani, așa încât nici această împrejurare nu poate să dobândească valoarea unei circumstanțe agravante, așa cum a susținut Parchetul, în sensul că înfățișarea victimei trebuia să inspire inculpatului precaritatea stării de sănătate a acesteia. Față de cele reținute, Curtea a apreciat că nu se impune înlăturarea circumstanței prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și nici majorarea pedepsei stabilită de instanța de fond.

Pe de altă parte, date fiind circumstanțele reale dar și circumstanțele personale ale inculpatului, așa cum au fost evidențiate, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, având în vedere cuantumul pedepsei, dar și durata îndelungată a termenului de încercare, precum și măsurile de supraveghere stabilite de instanța de fond, toate aceste aspecte coroborate conducând la concluzia că există suficiente garanții că inculpatul nu va mai săvârși o altă faptă prevăzută de legea penală. Drept urmare, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile ca nefondate. Așa fiind, prin Decizia penală nr. 197/ A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul M.Ș.C.

împotriva sentinței penale nr. 310 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București, ssecția a II-a penală. A fost obligat apelantul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se avansează din fondul M.J. și nu se include în cheltuielile judiciare la care este obligat inculpatul. III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul M.Ș.C. prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen.

și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., învederând instanței faptul că inculpatul a fost mai întâi provocat de către victimă prin lovirea peste cap cu un ziar în care se afla un obiect dur ce nu a fost identificat, însă dacă l-ar fi lovit doar cu ziarul inculpatul nu ar fi simțit acele lovituri, a fost înjurat de către victimă, iar lovitura pe care inculpatul i-a aplicat-o victimei deși nu a fost foarte puternică, aceasta i-a fost fatală, victima decedând. A mai considerat că decesul victimei putea surveni și ca urmare a stării sănătății extrem de precară, astfel cum a rezultat din actele aflate la dosar. A mai susținut că provocarea există și în situația în care ar fi fost numai verbală.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, a susținut că în situația în care se vor aplica dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., instanța urmează a aplica dispozițiile art. 81 C. pen., considerând că scopul pedepsei poate fi atins și fără aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate și de cazurile de casare indicate mai sus, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul M.Ș.C. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a) Sub aspectul primului motiv de critică întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. prin care se tinde la reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) se are în vedere nepertinența acestuia. Într-adevăr, din declarațiile inculpatului coroborate cu declarațiile martorilor oculari P.L. (în prezent S.) și S.P.C., a rezultat cu certitudine că anterior lovirii de către inculpat, victima (care se afla sub influența băuturilor alcoolice) a lovit inculpatul cu un sul de ziare, cel mai probabil datorită faptului că inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar. Acest simplu fapt al lovirii cu un sul de ziare, ce nu putea fi de o mare intensitate sau, după caz, așa cum susține într-una din declarații martorul S., al atingerii inculpatului cu respectivul sul de ziare, nu reprezintă o împrejurare de natura celor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a putea fi reținută cu valoare de circumstanță atenuantă legală.

O atare concluzie rezultă și din contextul în care a avut loc incidentul între inculpat și victimă, căci așa cum s-a arătat, inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar - contrar normelor de circulație pe drumurile publice, victima era mult mai în vârstă decât inculpatul, iar inculpatul a observat de la început că victima era sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, din declarațiile celor doi martori oculari a rezultat că inculpatul nu a reacționat imediat ci, după ce a fost lovit de partea vătămată, a dat înapoi ATV-ul pentru a ajunge în dreptul acesteia, după care s-a ridicat în șa și apoi a lovit victima. Rezultă, așadar, că atitudinea victimei nu a determinat pentru inculpat o puternică tulburare sau emoție pentru a se putea reține starea de provocare, constatând din acest motiv că în mod întemeiat instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Or, pentru a se reține starea de provocare, în considerarea dispozițiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., trebuie ca aceasta să producă inculpatului o puternică tulburare sau emoție prin acte de violente, printr-o atingere gravă a demnității persoanei inculpatului sau printr-o alta acțiune ilicită gravă. Provocarea se produce prin acte de lovire sau injurie ce au drept consecință tulburarea puternică sau emoție (slăbirea autocontrolului) inculpatului, iar conduita provocatorului (victima) să fie intenționată în a produce provocarea. Pentru a exista provocarea trebuie să existe o violență fizică (izbire de un plan dur, bruscare) cât și violența psihică, morală.

Literatura și practica judiciară (Înalta Curte de Casație și Justiție Decizia nr. 25 din 11 martie 1980, RRD nr. 9/83) au statuat că simplele expresii injurioase proferate de victimă, aflată în stare de ebrietate, în anumite împrejurări concrete care vădesc lipsa unei atingeri grave a demnității inculpatului, chiar dacă pot fi considerate din punct de vedere juridic insultă, nu constituie provocare, deoarece lipsește prejudicierea gravă a demnității cât și violența sau alte acte ilicite grave. b) Nu este fondată nici critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. prin care se tinde la înlocuirea modalității suspendării executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată cu suspendarea condiționată a executării aceleiași pedepse în condițiile art. 81 C. pen.

întrucât o atare cerere este în contradicție cu circumstanțele reale și mecanismul concret al comiteri faptei imputate. Durata îndelungată a termenului de încercare de 7 ani în condițiile art. 86 2 și măsurile de supraveghere stabilite de instanța de fond și menținute de cea de apel sunt mai utile în raport de rezultatul letal al infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. constând în moartea victimei C.V. și făcând esențial inadecvate aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. în cauză cum se pretinde prin recursul de față coroborat și cu datele care circumstanțiază persoana inculpatului M.Ș.C. (fără antecedente penale, agent asigurări, studii 11 clase, atitudine procesuală relativ sinceră). Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Ș.C. împotriva Deciziei penale nr. 197/ A din 07 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2010.