ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza actelor din dosar, constată

următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 310/ F din 19 martie 2009 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 345

pct. 2 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.Ș.C.

(fiul lui C. și M.D.)

la pedeapsa de 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art.

74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit.

a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 86

1

C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de

încercare de 7 ani, în condițiile art. 86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C.

pen., pe durata termenului de încercare, în sarcina inculpatului s-au stabilit

următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de către acesta;

- să anunțe în prealabil orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele de existență;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen.,

s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 86

4

C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.,

s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de

încercare.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C.

pen., s-a constatat că inculpatul a fost reținut din data de 20 iunie 2008 și

arestat preventiv din data de 21 iunie 2008, la data punerii efective în

libertate (M.A.P. nr. 9/UP din 20 iunie 2008 emis de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală).

S-a dispus comunicarea copiei de pe

dispozitivul sentinței Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul

București.

În temeiul dispozițiilor art. 14 și art.

346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., coroborate cu art. 313 din Legea nr. 95/2006,

modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul la 1000,67 lei

despăgubiri civile către partea civilă Spitalul de Urgență B.A.

A fost obligat inculpatul la 1800 lei cheltuieli judiciare

statului.

S-a

reținut că la data de 25 martie 2008, inculpatul se deplasa cu un autovehicul

tip ATV, în zona C.Ș.V., pe trotuar, pentru a evita aglomerația. Pe același

trotuar circula și victima C.T. Cei doi s-au întâlnit și a avut loc o scurtă

altercație verbală după care victima a lovit pe spate pe inculpat cu un ziar pe

care îl avea în mână. În aceasta situație, inculpatul s-a ridicat din ATV și

l-a lovit pe C.T., o singura dată, cu pumnul în zona feței. În urma loviturii,

victima s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de trotuar. Leziunile

traumatice provocate în urma căderii au dus la decesul acesteia.

Așa cum a

rezultat din raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.N.M.L. efectuat

în cauză la cererea organelor de urmărire penală, între leziunile traumatice

constatate la examenul necropsic și cauza decesului este legătura de

cauzalitate directă, necondiționată.

În cauză, a

fost audiat inculpatul M.Ș.C., martorii C.G. - fiul victimei care a declarat că

nu se constituie parte civilă, S.L.M., S.P.C., S.M.R., M.I., R.N.E. și s-au

depus înscrisuri în circumstanțiere pentru inculpat.

Din

analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală și

cercetare judecătorească rezultă situația de fapt așa cum a fost reținută în

actul de sesizare a instanței, care conduce la concluzia vinovăției

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile

art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat.

II.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul M.Ș.C.

Parchetul a criticat hotărârea

pentru netemeinicie, în ceea ce privește reținerea circumstanței atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., considerând că gradul de

pericol social al faptei este ridicat și rezultă nu numai din examinarea

conținutului concret al acesteia, ci și din evaluarea tuturor împrejurărilor

care au însoțit-o și care, deși exterioare conținutului infracțiunii, sunt de

natură să o particularizeze, respectiv faptul că s-a adus o gravă atingere

relațiilor sociale care ocrotesc dreptul la viață, că inculpatul a avut o

atitudine relativ sinceră, că, deși instanța a preluat declarația inculpatului

cum că victima mirosea a alcool, așa cum rezultă din raportul de necropsie,

sângele recoltat de la cadavru nu conține alcool etilic. În plus, inculpatul a

încercat să de îndepărteze de efectele faptei sale, a plecat înaintea sosirii

ambulanței și a poliției, deși victima necesita îngrijiri și cu toate că avea

50 de ani, arăta ca o persoană de 80 ani, având o sănătate precară.

Drept urmare, se solicită admiterea

apelului, înlăturarea circumstanței atenuante reținută de instanța de fond,

majorarea cuantumului pedepsei, urmând a se dispune ca pedeapsa să fie

executată în regim de detenție.

Inculpatul a criticat hotărârea

pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând reținerea circumstanței

atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., pe motiv că victima l-a agresat

verbal și l-a lovit cu ziarele, iar riposta sa nu a depășit gravitatea

loviturii aplicate de victimă. De asemenea, se solicită și reținerea

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., alături de cea

reținută de prima instanță și, pe cale de consecință, coborârea cuantumului

pedepsei cu aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Examinând

cauza

în temeiul art. 371

C. proc. pen., Curtea constată că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele

considerente:

Hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, fiind urmarea unei atente analize a probelor administrate

și a unei corecte stabiliri a situației de fapt și a încadrării juridice, dar

și a examinării judicioase a tuturor împrejurărilor în care a fost comisă

fapta.

De asemenea, se constată că instanța

de fond a analizat toate apărările formulate de inculpat, atât cu privire la

situația de fapt cât și referitor la circumstanțele personale, argumentele pe

care se sprijină soluția fiind expuse cu claritate în cuprinsul sentinței.

De altfel, situația de fapt și

încadrarea juridică nu au fost contestate nici de către Parchet, nici de către

inculpat.

Cât privește apelul declarat de

inculpat, Curtea a apreciat nefondată critica referitoare la necesitarea

reținerii circumstanței atenuante legale a provocării.

Așa cum se reține și în

considerentele hotărârii apelate, din declarațiile inculpatului coroborate cu

declarațiile martorilor oculari P.L. (în prezent S.) și S.P.C., a rezultat cu

certitudine că anterior lovirii de către inculpat, victima (care se afla sub

influența băuturilor alcoolice) a lovit inculpatul cu un sul de ziare, cel mai

probabil datorită faptului că inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar.

Acest simplu fapt al lovirii cu un

sul de ziare, ce nu putea fi de o mare intensitate sau, după caz, așa cum

susține într-una din declarații martorul S., al atingerii inculpatului cu

respectivul sul de ziare, nu reprezintă o împrejurare de natura celor prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a putea fi reținută cu valoare de

circumstanță atenuantă legală.

O atare concluzie rezultă și din

contextul în care a avut loc incidentul între inculpat și victimă, căci așa cum

s-a arătat, inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar - contrar normelor de

circulație pe drumurile publice, victima era mult mai în vârstă decât

inculpatul, iar inculpatul a observat de la început că victima era sub

influența băuturilor alcoolice.

Mai mult, din declarațiile celor doi

martori oculari a rezultat că inculpatul nu a reacționat imediat ci, după ce a

fost lovit de partea vătămată, a dat înapoi ATV-ul pentru a ajunge în dreptul

acesteia, după care s-a ridicat în șa și apoi a lovit victima.

Rezultă, așadar, că atitudinea

victimei nu a determinat pentru inculpat o puternică tulburare sau emoție

pentru a se putea reține starea de provocare, constatând din acest motiv că în

mod întemeiat instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 73 lit.

b) C. pen.

Sunt nefondate și criticile

formulate de inculpat și de Parchet cu privire la individualizarea pedepsei.

Dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen.

nu pot fi reținute datorită atitudinii pe care inculpatul a avut-o imediat după

comiterea faptei, mai precis că în primul moment nu a fost preocupat de

consecințele faptei sale, nu a încercat să-i dea primul ajutor victimei și nu a

chemat salvarea, nu a rămas la locul respectiv până la sosirea salvării și a

poliției și a negat în mod constant că a aplicat victimei o lovitură cu pumnul,

declarând că doar a împins-o.

Singura circumstanță atenuantă

judecătorească ce poate fi reținută este cea prevăzută de art. 74 lit. a) C.

pen., față de lipsa antecedentelor penale și vârsta inculpatului care a comis

fapta la 29 de ani, precum și față de buna sa inserție socială, acesta desfășurând

o activitate lucrativă.

Desigur, existența unor împrejurări

favorabile nu determină în mod automat reținerea circumstanțelor atenuante

judecătorești, însă incidența art. 74 lit. a) C. pen. este justificată și de o

serie de aspecte ce vizează împrejurările comiterii faptei și care vin în

susținerea soluției dată de instanța de fond, în sensul coborârii pedepsei sub

minimul special, cu atât mai mult cu cât pedeapsa aplicată este mai mică cu

numai un an față de acest minim.

Astfel, răspunzând la criticile

formulate pe acest aspect de către Parchet, Curtea a reținut că s-a dovedit cu

certitudine că la momentul incidentului victima se afla sub influența

băuturilor alcoolice.

Este adevărat că potrivit raportului de necropsie (fila

24-27 dosar de urmărire penală) sângele recoltat de la cadavru nu conține

alcool etilic, însă decesul victimei a intervenit la două zile după incident,

iar examinarea cadavrului și recoltarea sângelui au avut loc în data de 2

aprilie 2008, după 7 zile de la incidentul ce face obiectul cauzei.

În plus, declarațiile inculpatului

care a susținut că victima mirosea a alcool, se coroborează cu declarațiile

martorilor oculari P.L. (în prezent S.) și S.P.C. - care au afirmat că bărbatul

care a fost lovit era băut, cu declarația martorului S.M.R., asistentul de pe

salvare - care a afirmat că victima prezenta halenă alcoolică, dar și cu

declarațiile martorului A.I.N. și chiar cu declarațiile martorului C.G. - fiul

victimei, care au susținut că victima C.T. obișnuia să consume băuturi

alcoolice, în special vodcă.

Rezultatul mai grav al faptei s-a

comis din culpă căci, în mod evident, inculpatul nu a intenționat să cauzeze

moartea victimei, ci i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul în regiunea

feței, iar victima a căzut și s-a lovit cu capul de trotuar, dezechilibrându-se

și datorită stării de ebrietate.

Așa cum rezultă din declarațiile

martorilor P.L., S.P.C. și R.N.E., victima și-a revenit imediat fiind sprijinită

cu spatele de zid, fiind conștientă, prezentând doar o urmă ușoară de sânge în

dreptul gurii, iar inculpatul a plecat după ce victima și-a revenit. Starea sa

s-a agravat ulterior și abia la momentul sosirii salvării, victima a început să

sângereze abundent, așa cum rezultă din declarația asistentului medical S.M.R.

Nici martorii P. și S. nu au

considerat că victima se află într-o stare gravă, motiv pentru care au plecat

de la locul incidentului, ceea ce justifică, într-o oarecare măsură, atitudinea

inculpatului care a plecat după ce a constatat că victima și-a revenit.

Din acest motiv, este plauzibilă

susținerea inculpatului că nu și-a imaginat că starea victimei se va agrava în

așa măsură și, în mod cert, inculpatul nu a avut cunoștință despre decesul victimei

și începerea urmăririi penale, așa încât nu se poate susține că acesta s-a

sustras de la urmărirea penală, cu atât mai mult cu cât deplasarea sa în

Germania era una obișnuită, iar inculpatul s-a întors în țară continuându-și

stilul său de viață, fără să încerce să se ascundă, fără să își schimbe

locuința sau locul de muncă.

Așa cum rezultă din copia cărții de

identitate și fișa de evidență a persoanei (fila 130-137 dosar de urmărire

penală) victima era în vârstă de 69 ani la momentul incidentului, iar potrivit

declarațiilor martorilor P. și S., acesta nu arăta mai în vârstă ci,

dimpotrivă, deși era nebărbierit, arăta ca un bărbat de circa 60 de ani, așa

încât nici această împrejurare nu poate să dobândească valoarea unei

circumstanțe agravante, așa cum a susținut Parchetul, în sensul că înfățișarea

victimei trebuia să inspire inculpatului precaritatea stării de sănătate a

acesteia.

Față de cele reținute, Curtea a

apreciat că nu se impune înlăturarea circumstanței prevăzute de art. 74 lit. a)

C. pen. și nici majorarea pedepsei stabilită de instanța de fond.

Pe de altă parte, date fiind

circumstanțele reale dar și circumstanțele personale ale inculpatului, așa cum

au fost evidențiate, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și

fără privarea de libertate, având în vedere cuantumul pedepsei, dar și durata

îndelungată a termenului de încercare, precum și măsurile de supraveghere

stabilite de instanța de fond, toate aceste aspecte coroborate conducând la

concluzia că există suficiente garanții că inculpatul nu va mai săvârși o altă

faptă prevăzută de legea penală.

Drept urmare, în temeiul art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile ca nefondate.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 197/

A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile

declarate de

Parchetul

de pe lângă Tribunalul București și inculpatul M.Ș.C.

împotriva sentinței penale nr. 310

din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București, ssecția a II-a penală.

A fost obligat apelantul inculpat la

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu, în

sumă de 50 lei, se avansează din fondul M.J. și nu se include în cheltuielile

judiciare la care este obligat inculpatul.

III. Împotriva acestei decizii

penale a declarat recurs inculpatul

M.Ș.C. prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și

14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate

și reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., învederând instanței faptul

că inculpatul a fost mai întâi provocat de către victimă prin lovirea peste cap

cu un ziar în care se afla un obiect dur ce nu a fost identificat, însă dacă

l-ar fi lovit doar cu ziarul inculpatul nu ar fi simțit acele lovituri, a fost

înjurat de către victimă, iar lovitura pe care inculpatul i-a aplicat-o

victimei deși nu a fost foarte puternică, aceasta i-a fost fatală, victima

decedând. A mai considerat că decesul victimei putea surveni și ca urmare a

stării sănătății extrem de precară, astfel cum a rezultat din actele aflate la

dosar. A mai susținut că provocarea există și în situația în care ar fi fost

numai verbală.

Cu privire la al doilea motiv de

recurs, a susținut că în situația în care se vor aplica dispozițiile art. 73 lit.

b) C. pen., instanța urmează a aplica dispozițiile art. 81 C. pen., considerând

că scopul pedepsei poate fi atins și fără aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Examinând actele și lucrările

dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate și de

cazurile de casare indicate mai sus, Înalta Curte are în vedere că recursul

declarat de inculpatul M.Ș.C. se privește ca nefondat și urmează a fi respins

ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

a) Sub aspectul primului motiv de

critică întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

C. proc. pen. prin care se tinde la reținerea circumstanței atenuante

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) se are în vedere

nepertinența acestuia.

Într-adevăr, din

declarațiile inculpatului coroborate

cu declarațiile martorilor oculari P.L. (în prezent S.) și S.P.C., a rezultat

cu certitudine că anterior lovirii de către inculpat, victima (care se afla sub

influența băuturilor alcoolice) a lovit inculpatul cu un sul de ziare, cel mai

probabil datorită faptului că inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar.

Acest simplu fapt al lovirii cu un

sul de ziare, ce nu putea fi de o mare intensitate sau, după caz, așa cum

susține într-una din declarații martorul S., al atingerii inculpatului cu

respectivul sul de ziare, nu reprezintă o împrejurare de natura celor prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a putea fi reținută cu valoare de

circumstanță atenuantă legală.

O atare concluzie rezultă și din

contextul în care a avut loc incidentul între inculpat și victimă, căci așa cum

s-a arătat, inculpatul circula cu ATV-ul pe trotuar - contrar normelor de

circulație pe drumurile publice, victima era mult mai în vârstă decât inculpatul,

iar inculpatul a observat de la început că victima era sub influența băuturilor

alcoolice.

Mai mult, din declarațiile celor doi

martori oculari a rezultat că inculpatul nu a reacționat imediat ci, după ce a

fost lovit de partea vătămată, a dat înapoi ATV-ul pentru a ajunge în dreptul

acesteia, după care s-a ridicat în șa și apoi a lovit victima.

Rezultă, așadar, că atitudinea

victimei nu a determinat pentru inculpat o puternică tulburare sau emoție

pentru a se putea reține starea de provocare, constatând din acest motiv că în

mod întemeiat instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 73 lit.

b) C. pen.

Or,

pentru a se reține starea de provocare, în considerarea dispozițiilor art. 73 alin.

(1) lit. b) C. pen., trebuie ca aceasta să producă inculpatului o puternică

tulburare sau emoție prin acte de violente, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei inculpatului sau printr-o alta acțiune ilicită gravă.

Provocarea se produce prin acte de lovire sau injurie ce au drept consecință

tulburarea puternică sau emoție (slăbirea autocontrolului) inculpatului, iar

conduita provocatorului (victima) să fie intenționată în a produce provocarea.

Pentru a exista provocarea trebuie să existe o violență fizică (izbire de un

plan dur, bruscare) cât și violența psihică, morală.

Literatura și practica judiciară

(Înalta Curte de Casație și Justiție Decizia nr. 25 din 11 martie 1980, RRD nr.

9/83) au statuat că simplele expresii injurioase proferate de victimă, aflată

în stare de ebrietate, în anumite împrejurări concrete care vădesc lipsa unei

atingeri grave a demnității inculpatului, chiar dacă pot fi considerate din punct

de vedere juridic insultă, nu constituie provocare, deoarece lipsește prejudicierea

gravă a demnității cât și violența sau alte acte ilicite grave.

b) Nu este fondată nici critica

întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen. prin care se tinde la înlocuirea modalității suspendării executării

pedepsei de 4 ani închisoare aplicată cu suspendarea condiționată a executării

aceleiași pedepse în condițiile art. 81 C. pen. întrucât o atare cerere este în

contradicție cu circumstanțele reale și mecanismul concret al comiteri faptei

imputate.

Durata îndelungată a termenului de

încercare de 7 ani în condițiile art. 86

2

și măsurile de

supraveghere stabilite de instanța de fond și menținute de cea de apel sunt mai

utile în raport de rezultatul letal al infracțiunii prevăzută de art. 183 C.

pen. constând în moartea victimei C.V. și făcând esențial inadecvate aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen. în cauză cum se pretinde prin recursul de față

coroborat și cu datele care circumstanțiază persoana inculpatului

M.Ș.C. (fără antecedente penale,

agent asigurări, studii 11 clase, atitudine procesuală relativ sinceră).

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Ș.C.

împotriva Deciziei penale nr. 197/ A din 07 octombrie 2009 a Curții de Apel

București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 februarie 2010.