ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3365/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3365/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor penale de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 1125/F din data de 15 decembrie 2009, Tribunalul București,

secția a II-a penală, a dispus după cum urmează:

În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175

lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 70 alin. (1)

lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.L. la o pedeapsă de 4 (patru) ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei de omor calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 80 C. pen., s-a suspendat sub

supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare.

Potrivit art. 86

2

C. pen., s-a

stabilit termen de încercare pentru inculpat de 8 ani, iar în baza art. 86

3

C. pen., a fost obligat ca pe durata termenului de încercare să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

termenului de încercare, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile

art. 86 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării

pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 88 C. pen., s-a computat din

pedeapsă durata măsurilor preventive inculpatului, de la 26 mai 2008 până la 19

noiembrie 2008.

Potrivit art. 14 raportat la art. 346 C.

proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească

părții civile N.G.I. suma de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

De asemenea, fost obligat inculpatul să

plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență București suma de 14.531,31

RON, cu dobânda legală aferentă sumei calculată de la data rămânerii definitive

a prezentei sentințe și până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de

despăgubiri civile.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către de stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de

fond a reținut, în sinteză, că în ziua de 25 mai 2008, inculpatul s-a implicat

într-un conflict cu partea vătămată N.G.I., căreia i-a aplicat mai multe

lovituri cu un obiect tăietor-înțepător (cutter) în zona toracelui și a

membrelor superioare, cauzându-i leziuni care au necesitat 40 zile de îngrijiri

medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viața.

Instanța de fond a înlăturat apărarea

inculpatului care a susținut că a aplicat loviturile pentru a înlătura atacul

asupra fratelui său, martorul C.A.

Prima instanță a apreciat că nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., cu motivarea că nu a fost

probată împrejurarea „că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea

victimei".

La individualizarea pedepsei au fost avute în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se că inculpatul nu

are antecedente penale, este căsătorit, își câștigă existența onest. În acest

context, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și a stabilit, așa cum s-a

arătat anterior, o modalitate de executare a pedepsei neprivativă de libertate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul C.L., criticând-o pentru netemeinicie. Astfel, critica

apelantului-inculpat se referă la următoarele aspecte:

- probele testimoniale au fost greșit

administrate, în sensul că au fost audiate ca martori persoane implicate în

conflict și, prin urmare, declarațiile acestora sunt subiective și necredibile;

- nu a fost acordată relevanță probelor

favorabile inculpatului, făcând-se o evaluare superficială a probatoriului;

- instanța nu a stabilit corect situația de

fapt, trecând neobservat faptul că partea vătămată și prietenii săi au atacat

pe fratele inculpatului și l-au tâlhărit sustrăgându-i o geantă;

- în mod greșit nu s-a reținut legitima

apărare, fiind criticat raționamentul instanței de fond;

- instanța de fond trebuia să constate că, din

probele dosarului, nu rezulta intenția de a ucide;

- greșita condamnare în condițiile existenței

unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima

apărare;

- greșita obligare a inculpatului la plata

daunelor morale față de partea civilă N.G.I.;

- nelegalitatea actului ele sesizare a

instanței, dată fiind neelucidarea tâlhăriei reclamate de C.A.

Prin Decizia penală nr. 84/A din 7 aprilie

2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul

declarat de inculpatul C.L., a fost desființată în parte sentința atacată și,

rejudecând în fond, prin reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., și

menținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost redusă pedeapsa la 3 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an, după

rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o

durată de 5 ani, ce reprezintă termen de încercare, calculat conform art. 82 C.

pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea

pedepselor accesorii.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de

apel a reținut următoarele:

Rechizitoriul din 17 septembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art.

174 - 175 lit. i) C. pen.

Prin același rechizitoriu au fost dispuse de

procuror și soluții de netrimitere în judecată față de B.L.G., N.B., N.G.I.,

B.C.N., sub aspectul infracțiunii de tâlhărie reclamată de inculpat.

În consecință, reține instanța de apel,

obiectul judecății în cauză l-a constituit tentativa de omor calificat pentru

care a fost trimis în judecată inculpatul și, cum nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 335, art. 330 sau art. 337 C. proc. pen., și nici nu există

vreunul din cazurile prevăzute de art. 332 C. proc. pen., curtea de apel a

constatat că au fost respectate dispozițiile art. 317 din același cod, motiv

pentru care a respins critica referitoare la nelegalitatea actului de sesizare

a instanței, precum și critica referitoare la omisiunea instanței de a efectua

cercetarea judecătorească asupra infracțiunii de tâlhărie;

constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței

sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei că a săvârșit-o

și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Pe de altă parte, din perspectiva art. 62,

art. 287 și art. 289 C. proc. pen., în vederea formării convingerii, instanța

este obligată să administreze nemijlocit probele.

În acest context normativ, a constatat

instanța de apel că instanța de fond a procedat corect ascultând, în calitățile

date prin actul de trimitere în judecată, toate persoanele prezente în timpul

și la locul desfășurării activității infracționale. Așa fiind, s-a concluzionat

că critica apelantului referitoare la modul de administrare a probelor de către

prima instanță este neîntemeiată;

N.B., B.L.G. rezultă că, în seara de 20 mai 2008, aceștia se deplasau pe Calea

Moșilor, împreună cu partea vătămată și martora B.C.N. Văzând pe martorul C.A.

așezat pe marginea trotuarului și înțelegând că acesta se afla în stare de

ebrietate, au început să facă glume, iar martorul B.N. i-a luat geanta „în

glumă" și i-a pus-o lângă un copac la aproximativ 20 m distantă. C.A. s-a

ridicat și a încercat să lovească cu cârja pe martorul B.L., care era mai

aproape de el. După cum rezultă din declarațiile martorilor, aceștia erau

dispersați de o parte și de alta a străzii și pe punctul de a-și termina

„distracția", însă - în acele momente - a apărut inculpatul, ieșind din

gangul și curtea locuinței sale și s-a repezit la partea vătămată N.G.I., pe

care a văzut-o fugind, crezând că aceasta l-a atacat pe fratele său. A urmat o

îmbrânceală, cu schimb de lovituri cu pumnii între inculpat și partea vătămată,

timp în care ambii au intrat în gang, de unde a ieșit numai partea vătămată,

văitându-se că a fost înjunghiată.

La rândul său, inculpatul susține că a lovit

la întâmplare, iar apoi, „observând" un cutter pe jos, i-a venit ideea

să-l ia și să-i „sperie" pe cei doi (pe partea vătămată și pe unul din

martori).

Cutterul respectiv nu a mai fost găsit, însă

la domiciliul inculpatului au fost găsite 6 cuțite, din care 4 aveau urme de

sânge, însă natura acestuia nu a putut fi stabilită din cauza cantității reduse

de probă. Totuși, astfel cum se concluzionează în constatarea

tehnico-științifică criminalistică din 10 iunie 2009, toate cele 6 cuțite

puteau crea orificiile tăiat-înțepătoare prezente pe tricoul victimei.

În acest context probator, instanța de apel a

apreciat că sunt puțin verosimile afirmațiile referitoare la cutter și că, cel

mai probabil, inculpatul fiind în curte, plimbându-și câinele (după cum a

declarat), a auzit țipetele fratelui său, a mers în casă, a luat unul din

cuțitele ce le avea în locuință, a ieșit în stradă, având și lesa câinelui, și

s-a repezit la partea vătămată, primul dintre cei prezenți cu care s-a intersectat,

fără să știe că nu aceasta a provocat altercația cu fratele său și, care în

acel moment, nu mai era în primejdie.

În această conjunctură faptică, în opinia

instanței de apel, este evident că intervenția inculpatului nu a fost de natură

a înlătura un atac direct, material, imediat, injust, motiv pentru care a

apreciat ca este neîntemeiată critica apelantului referitoare la nereținerea

legitimei apărări și, în final, la achitarea pe acest temei legal.

Curtea de apel a constatat însă că este

greșită aprecierea instanței de fond cu privire la neîndeplinirea condițiilor

art. 73 lit. b) C. pen.

În acest sens, este evident în opinia curții

de apel că, deși nu a fost prezent de la debutul conflictului și nu a putut

aprecia dimensiunile reale ale acestuia, precum și intenția „de glumă" a

martorilor B.N. și B.L., inculpatul a avut percepția clară că fratele său (cu

un handicap accentuat) este victima agresiunii, alături de ceilalți bărbați din

grup, împrejurare care i-a produs o puternică tulburare, de natură a-i

determina reacția violentă;

primejduirea vieții părții vătămate, precum și obiectul vulnerant folosit de

inculpat, intensitatea și numărul loviturilor, s-a apreciat că încadrarea

juridică dată faptei de instanța de fond, respectiv tentativă de omor

calificat, este corectă, fapta fiind săvârșită cu intenție indirectă.

Împotriva deciziei, în termen legal,

inculpatul C.L. și partea vătămată - parte civilă N.G.I. au declarat prezentele

recursuri.

I) Partea vătămată - parte civilă nu s-a

prezentat pentru a preciza motivele și cazurile de recurs astfel încât,

examinând hotărârea din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 385

15

C. proc. pen. care se pot lua în discuție și din oficiu, Înalta Curte nu a

constatat aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie în raport cu limitele

recursului stabilite de dubla calitate procesuală a recurentului.

II) În motivarea recursului, astfel cum s-a

menționat și în partea introductivă a deciziei, apărătorii aleși ai

recurentului-inculpat C.L. au susținut următoarele:

- greșit nu s-au reținut dispozițiile art. 44

C. pen. referitoare la legitima apărare;

- nu toți martorii au fost ascultați de

instanță;

- partea vătămată nu s-a prezentat la

instanță, ceea ce - în opinia apărării - relevă recunoașterea vinovăției

acesteia;

- cele 4 persoane au fost cercetate pentru

tâlhărie asupra fratelui său, acesta fiind motivul ce l-a determinat să

intervină;

- nu s-a decelat sânge uman, eventual al

părții vătămate, pe niciunul dintre cuțite;

- inculpatul nu a acționat cu intenția de

omor.

Aceste motive de recurs sunt încadrabile în

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 18 C. proc. pen.

Prealabil examinării pe fond a recursului,

Înalta Curte constată următoarele:

În primă instanță, cu acordul său, a fost

ascultat inculpatul. De asemenea, a fost obținut avizul Comisiei de avizare și

control a Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici" din

București, au fost ascultați martorii B.L.G., C.A., C.E., G.I., S.V. Deși instanța

de fond a făcut numeroase demersuri procedurale, epuizând toate mijloacele

legale, nu s-a reușit localizarea martorilor B.N. și B.C.N. În final, pentru

declarațiile acestora fiind făcută aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3)

C. proc. pen. Nu au fost solicitate și administrate alte probe noi în cursul

judecării cauzei în primă instanță;

- în apel, inculpatul și-a exercitat „dreptul

la tăcere", nefiind de acord să dea declarații în fața instanței de apel,

precizând însă că menține declarațiile anterioare. De asemenea, având în vedere

imposibilitatea localizării numiților B.N. și B.C.N., s-a renunțat la audierea

acestor martori. În apel nu au fost administrate alte probe noi; în recurs nu

au fost solicitate ori administrate probe noi.

Examinând pe fond recursul inculpatului,

Înalta Curte constată - pentru motivele ce se vor arăta - că este nefondat.

Motivele de recurs sunt aceleași cu cele care

au fost invocate ca motive de apel și, totodată, au constituit apărări la

instanța de fond.

Ambele instanțe le-au examinat, după caz, fie

ca apărări la fond, fie ca motive de apel și, cu argumente corecte și

convingătoare de natură probatorie și legală - le-au înlăturat ca neîntemeiate,

situație juridică care, în principiu, având în vedere și împrejurarea că în

recurs nu au mai fost solicitate ori administrate probe noi, justifică

concluzia inutilității reluării acestora în prezenta hotărâre.

Simpla împrejurare că față de cele 4 persoane

au fost efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de tâlhărie, faptă

presupus a fi fost comisă asupra fratelui inculpatului, nu este suficientă să

confirme apărarea inculpatului privind existența unui „atac", respectiv a

necesității unei „riposte" („apărare") la respectivul atac. Actele de

cercetare efectuate nu au relevat probe care să justifice legal declanșarea

unei proceduri judiciare penale împotriva celor 4 persoane, față de acestea

procurorul dispunând soluții de netrimitere în judecată.

În consecință, sunt legale și temeinice

soluțiile instanțelor referitoare la neincidența dispozițiilor art. 44 C. pen.

privind legitima apărare care, în toate ipotezele, fac referire la un

„atac" și, respectiv, la o „apărare".

În condițiile inexistenței unui probatoriu

care să justifice imperativul reținerii, în mod rezonabil, a unui „atac"

asupra fratelui său (noțiunea de „atac" fiind cea în accepțiunea art. 44

C. pen.), corect ambele instanțe nu au făcut aplicarea dispozițiilor art. 44 C.

pen. combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen., astfel cum a solicitat

inculpatul.

Cu toate acestea, instanța de apel nu a

ignorat împrejurarea reală și, practic, necontestată de martori, inclusiv de

partea vătămată, că a existat o activitate a celor 4 persoane asupra fratelui

inculpatului (persoană cu grav handicap), activitate discutabilă cel puțin

moral, care fiind surprinsă, parțial, de către inculpat, împrejurare care a

fost de natură să provoace acestuia o tulburare puternică, determinându-l să

acționeze în modul arătat.

În consecință, în apelul inculpatului s-au

menținut, pe de o parte, circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond,

iar pe de altă parte, a fost corect reținută și circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Celelalte critici menționate de recurent

(lipsa de la proces a părții vătămate, pretinsa subiectivitate a unor martori,

lipsa sângelui pe cuțitele aflate în domiciliul său) sunt neîntemeiate

deoarece:

- cantitatea foarte mică de sânge de pe

cuțite și obiectele de îmbrăcăminte ori degradarea parțială sau totală a

probelor biologice au constituit obstacole obiective în stabilirea, după caz, a

unor certe informații cu privire la grupa sanguină ori la natura urmelor de

sânge;

- potrivii legii procesuale penale actuale,

partea vătămată nu este obligată să se prezinte la judecarea cauzei. Se mai

reține că instanțele au epuizat mijloacele legale pentru localizarea și

aducerea părții vătămate în vederea ascultării acesteia;

- anumite calități ori situații ale

martorului (decurgând din relații de rudenie, prietenie, etc.) nu constituie,

potrivit Codului de procedură penală, impedimente în citarea și ascultarea

acestuia, declarațiile date urmând a fi supuse examinării și evaluării critice

a instanței, deopotrivă inculpatul având posibilitatea punerii în discuție a

credibilității mărturiei și a dovedirii netemeiniciei probelor în acuzare;

- referitor la martorii neaudiați, Înalta

Curte constată că ambele instanțe au făcut numeroase demersuri procedurale,

efective și reale, de natură să conducă la localizarea acestora în vederea

aducerii pentru audiere. Cu toate acestea, nu s-a reușit localizarea martorilor

și, evident, nici ascultarea lor de către instanțe. Nu în ultimul rând, se

constată că declarațiile acestora, precum și ale părții vătămate, nu au

contribuit în mod exclusiv și determinant la adoptarea soluției de condamnare a

inculpatului. De altfel, în declarațiile date, inculpatul nu neagă, în esență,

existența faptelor și a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă, apărarea

dând o anumită interpretare probelor și prezentând - așa cum s-a menționat

anterior - o altă ipoteză referitoare la „legitimarea" ori

„justificarea" faptei.

În final, Înalta Curte constată și că ambele

instanțe, în baza probelor administrate (forma și modalitatea vinovăției fiind

relevată de modul de acțiune), au concluzionat corect că inculpatul a săvârșit

fapta cu intenție indirectă, aspect care întregește concluzia realizării

conținutului constitutiv al tentativei de omor pentru care a fost condamnat

acesta, fiind astfel neîntemeiată critica referitoare la lipsa intenției de

omor.

Față de cele reținute, Înalta Curte de

Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondate recursurile părții vătămate - parte civilă și

inculpatului.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de partea civilă N.G.I. și de inculpatul C.L. împotriva Deciziei penale nr.

84/A din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat și recurenta-parte

civilă la plata sumei de câte 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28

septembrie 2010.

Procesat

de GGC - AZ