ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1983/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1983/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 25 iulie 2001, D.V.A.,

G.M., G.A. și V.C., au cerut Autorității pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a fostei societăți de comerț și industrie „D.”, situată

în București, Bd. B., sector 1, ce a fost preluată abuziv de stat, prin

naționalizare, din proprietatea autorului lor comun D.A.

Prin decizia nr. 189

din 18 iulie 2008, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a

declinat către Ministerul Economiei și Finanțelor, competența de soluționare a

notificării, în acord cu dispozițiile art. 31 alin. (3) din lege, pe

considerentul că nu se cunoaște societatea comercială care a preluat

patrimoniul persoanei juridice naționalizate.

La 4 august 2008 G.A.

și G.M. au contestat această dispoziție, solicitând instanței să constate că A.V.A.S.

are competența soluționării notificării, în condițiile în care la dosarul

administrativ există suficiente dovezi care să ateste cu prisosință cine a

preluat patrimoniul fostei societăți.

La 1 octombrie 2008,

reclamanții și-au precizat acțiunea arătând că înțeleg să conteste atât măsura

declinării competenței soluționării notificării cât și calitatea de persoane

îndreptățite la restituire a numiților D.V.A. și V.C., coautori ai notificării.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 468 din 1

aprilie 2009, a respins contestația ca neîntemeiată reținând în esență că

reclamanții nu au făcut dovada că patrimoniul „D.” a fost preluat de societăți

privatizate de A.V.A.S. sau aflate încă în portofoliul A.V.A.S., situație în

care declinarea competenței de soluționare a notificării a fost corect dispusă

în favoarea Ministerului Economiei și Finanțelor.

Cu privire la cererea

completatoare, s-a reținut că printr-o primă decizie, emisă de A.V.A.S. (nr. 93

din 17 septembrie 2004) notificarea reclamanților a fost respinsă, cu motivarea

că aceștia nu au făcut dovada calității de acționar a autorului lor, la data

preluării, iar petenții D.V.A. și V.C. nu beneficiază de prevederile Legii nr. 10/2001,

fiind renunțători.

Contestația formulată

împotriva acestei decizii, doar de reclamanții G., a fost admisă de Curtea de

Apel București care, prin decizia nr. 31/ A din 30 ianuarie 2006 a obligat

pârâta A.V.A.S. să procedeze la soluționarea notificării, reținând că autorul

celor în cauză se încadrează în cerințele art. 3 din lege, fiind asociat al

societății Dinamica, la data preluării abuzive.

În privința reținerii

lipsei calității de persoane îndreptățite a celorlalți doi notificatori, se mai

arată, prevederile deciziei nr. 93 din 17 septembrie 2004, nu au fost

contestate.

Această hotărâre,

dată în primă instanță, a fost îndreptată ulterior, prin sentința nr. 311 din 3

martie 2010 dispunându-se îndreptarea erorilor materiale din practica, sub

aspectul redării corecte a numelor și domiciliului pârâților și respectiv a

părților care au solicitat proba cu înscrisuri.

Prin decizia nr. 642/

A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul D.V.A. și admițând apelul

declarat de reclamanții G.A. și G.M., a schimbat în tot sentința, în sensul că

a admis contestația, astfel cum a fost precizată.

A anulat decizia A.V.A.S.

nr. 189 din 18 iulie 2008 și a obligat pârâta să soluționeze notificarea nr. 1918/2001,

formulată de contestatorii G.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, în ceea ce

privește soluția de declinare a competenței soluționării notificării de către A.V.A.S.,

la data emiterii deciziei contestate, art. 31 alin. (3) al Legii nr. 10/2001

prevedea că măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute la alin. (1), se

vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia

motivată a instituției publice implicată în privatizarea societăților

comerciale care au preluat patrimoniul persoanei juridice sau, după caz, prin

ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul în care, societatea

comercială ce a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate, nu mai

există, nu poate fi identificată ori nu a existat o asemenea continuitate.

După pronunțarea

soluției de către prima instanță, se mai arată, articolul menționat a fost

modificat prin Legea nr. 302 din 06 octombrie 2009, având următorul conținut:

„Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după

stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului”.

Legea nouă care

stabilește competenta de soluționare a tuturor notificărilor de către A.V.A.S.

este de imediată aplicare, deoarece în cauză suntem în prezența unui raport

juridic în desfășurare, care nu era pe deplin constituit la data intrării în

vigoare a legii noi (facta pendentia).

Această interpretare

este susținută și de dispozițiile art. II din Legea nr. 302 din 06 octombrie 2009

care prevăd ca „în procesele și cererile având ca obiect stabilirea, potrivit

prevederilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, a măsurilor

reparatorii prin echivalent și/sau a valorii recalculate a acțiunilor, Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie și dobândește calitatea

procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor publice

implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora,

începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi”.

De asemenea,

articolul III din acest act normativ, prevede că „în termen de 30 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanțelor Publice va

proceda la predarea către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

pe bază de opis, a fiecărei notificări, însoțită de toată documentația depusă

de către persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea

imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod

abuziv și care nu a fost soluționată până la data intrării în vigoare a

prezentei legi, precum și a dosarelor având ca obiect contestarea ordinelor

emise în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și

completările ulterioare

”

.

Prin urmare, legea

nouă exclude în toate situațiile competența de soluționare a notificării de

către Ministerul Finanțelor Publice.

Cât privește

criticile formulate de apelanții G. cu privire la calitatea de persoane

îndreptățite a petenților D.V.A. și V.C., instanța de control judiciar a

constatat că acestea sunt fondate, astfel, s-a reținut că, prin prima decizie

pronunțată de A.V.A.S., nr. 93 din 17 septembrie 2004 s-a respins notificarea

formulată, cu motivarea că petenții D.V.A. și V.C. nu beneficiază de

prevederile legii, fiind renunțători, conform art. 4 alin. (2) din lege (filele

8-9 dosar fond).

Aceștia nu au

formulat contestație împotriva sus menționatei decizii, astfel încât,

nevalorificând acest drept în termenul prevăzut de lege, nu mai pot pretinde

recunoașterea calității de persoane îndreptățite.

Împotriva deciziei A.V.A.S.

nr. 93 din 17 septembrie 2004 au formulat contestație doar petenții G.M. și G.A.,

cu privire la care notificarea a fost respinsă, cu motivarea că nu au făcut

dovada calității de acționar a autorului lor la data naționalizării.

Prin decizia civilă nr.

31/ A din 30 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în urma admiterii

apelului, această contestație a fost admisă, s-a anulat decizia civilă nr. 93/2004

emisă de A.V.A.S. și a fost obligată intimata A.V.A.S. să procedeze la

soluționarea notificării nr. 1918/2001 formulată de contestatori, în condițiile

art. 31 din Legea nr. 10/2001.

Chiar dacă în

hotărâre se prevede că s-a anulat decizia civilă nr. 93/2004, nu se poate

admite interpretarea formală în sensul că această decizie a fost anulată în

întregime (deci și cu privire la soluția prin care s-a respins notificarea

formulată de D.V.A. și V.C.), în condițiile în care numai petenții G. au

formulat contestație, iar obiectul contestației a privit doar soluția de

respingere a notificării formulată de acești petenți, în dispozitiv, instanța

obligând intimata A.V.A.S. să soluționeze contestația formulată de contestatori

(G.M. și G.A.).

Toate aceste aspecte

determină concluzia că instanța de apel a avut în vedere anularea parțială a

deciziei A.V.A.S. nr. 93 din 17 septembrie 2004 cu privire la soluția dată

notificării formulată de contestatorii G., care a și format obiectul

litigiului, soluția dată în privința notificării formulată de D.V.A. și V.C.,

menținându-se.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs atât pârâtul D.V.A., cât și R.M.C. și V.D.M.

În recursurile lor,

întemeiate pe dispozițiile art. 304. pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pârâții

critică decizia dată în apel, după cum urmează:

- în mod greșit s-a

reținut că, în condițiile în care decizia nr. 93/2004 emisă inițial de A.V.A.S.,

a fost contestată doar de G.A. și G.M., anularea acesteia, profită doar

reclamanților.

Astfel, cum

notificarea a fost formulată de către toate persoanele îndreptățite, atacarea

dispoziției prin care s-a soluționat această notificare profită tuturor, prin

anularea actului ce marchează finalizarea procedurii administrative, părțile

fiind repuse practic în situația anterioară.

- R.M.C. și V.D.M.,

în calitate de moștenitori ai autoarei V.C., nici nu au putut de altfel

contesta dispoziția nr. 93/2004, care nu le-a fost comunicată de către A.V.A.S.

- decizia nr. 189 din

18 iulie 2008, ce face obiectul prezentei contestații, nu a statuat cu privire

la calitatea de persoane îndreptățite la restituire a niciuneia dintre părțile

semnatare ale notificării ci doar cu privire la competența de soluționare a

acesteia.

- simpla

neparticipare a pârâților, la contestația formulată de către frații G. împotriva

primei decizii emisă de A.V.A.S., nu echivalează cu renunțarea la dreptul

pretins, care nu se poate face decât în condițiile stipulate expres de lege.

Recursurile se

privesc ca fondate, urmând a fi admise, în considerarea argumentelor ce succed.

Cererea de restituire

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost formulată la 25 iulie

2001, de reclamanții G.M. și A. împreună cu D.V.A. și V.C., autoarea

recurenților R.M.C. și V.D.M.

În soluționarea

acestei cereri, A.V.A.S. a pronunțat o primă decizie nr. 23 din 17 septembrie

2004 - prin care notificarea înregistrată la A.P.A.P.S., sub nr. 1141 din 31

iulie 2001, a fost respinsă, reținându-se că nu au fost depuse actele

doveditoare ale calității de acționar a autorului D.A. iar în ceea ce-i

privește pe notificatorii D.V.A. și V.C., aceștia nu beneficiază de prevederile

legii speciale, întrucât sunt renunțători.

Contestația formulată

împotriva acestei decizii de către G.M. și G.A. a fost respinsă de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 114 din 14 februarie 2005.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 31/ A din 30 ianuarie 2006, a admis apelul contestatorilor G. și

schimbând în tot sentința, a admis contestația și a anulat decizia nr. 93/2004

emisă de A.V.A.S., pe care a obligat-o să procedeze la soluționarea notificării

nr. 1918/2001, în condițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acestei

decizii s-a reținut că autorul notificatorilor deținea, la data naționalizării

un număr de 55.900 acțiuni, la Societatea „D.”, făcându-se ca atare dovada

calității de asociat al acestuia, la data preluării abuzive.

În executarea

obligației instituită în sarcina sa prin hotărârea mai sus enunțată, A.V.A.S. a

emis o a 2-a decizie - nr. 189 din 18 iulie 2008 - ce face obiectul

contestației din cauza de față, prin care a declinat către Ministerul Economiei

și Finanțelor, competența de soluționare a notificării nr. 1918/2001,

înregistrată la fosta A.P.A.P.S., în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin.

3 din lege, pe considerentul că nu se cunoaște societatea comercială care a

preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate.

Și această din urmă

decizie a fost contestată de către G.A. și G.M. care ulterior, precizându-și

cererea, au solicitat instanței să constate și lipsa calității de persoane

îndreptățite a co-notificatorilor D.V.A. și V.C.

Primul capăt al

cererii introductive - vizând competența soluționării notificării - a primit o

soluționare corectă din partea instanțelor care, au reținut judicios că față de

modificările operate de legiuitor articolului 31 din Legea nr. 10/2001,

măsurile reparatorii prin echivalent, în ipoteza vizată de acest text, se

propun, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, numai prin decizia

motivată a A.V.A.S.

Al doilea capăt de

cerere, ce a format obiectul precizării de acțiune, din 1 octombrie 2008, a

primit însă o soluționare greșită.

Astfel, rezultă fără

echivoc din cele mai sus expuse, că nici o instanță nu a statuat irevocabil

asupra lipsei calității de persoane îndreptățite a celorlalți doi notificatori,

respectiv D.V.A. și V.C., autoarea recurenților R.M.C. și V.D.M.

Dimpotrivă, prin

decizia invocată nr. 31/ A din 30 ianuarie 2006 - Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, a anulat în întregime decizia nr. 93/2004 emisă de A.V.A.S.

în soluționarea cererii de restituire formulată de cei 4 notificatori, și a

obligat entitatea investită să soluționeze notificarea acestora, în condițiile art.

31 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, atât prin

această hotărâre judecătorească cât și prin decizia emisă ulterior de AVAS -

contestată în prezenta cauză - nu s-a statuat cu privire la calitatea de

persoană îndreptățită a niciuneia dintre părțile semnatare ale notificării ci

doar cu privire la competența de soluționare a acesteia.

În acest context, în

care fiecare din cei 4 notificatori își declară calitatea de persoană

îndreptățită, înțelegând să formuleze împreună cererea de restituire (a se

vedea f. 7 – Dosar nr. 29660/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă)

devin pe deplin aplicabile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia

dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii

efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele

de procedură îndeplinite numai de unii din ei, folosesc și celorlalți.

Ca atare, în mod

greșit, s-a reținut că prin nevalorificarea dreptului de a formula contestație,

împotriva deciziei nr. 93/2011 de către ceilalți doi notificatori (D.V.A. și V.C.)

aceștia și respectiv moștenitorii lor, nu mai pot pretinde să li se recunoască

calitatea de persoane îndreptățite, pentru imobilul în legătură cu care s-a

formulat notificarea.

Greșit a fost

reținută și calitatea de renunțători a recurenților, față de autorul comun D.A..

Astfel, potrivit

certificatului de moștenitor din 7 noiembrie 1983, de pe urma defunctului D.A.,

decedat la 8 mai 1983, au rămas ca moștenitori Dumitrescu Steluța Adina, în

calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de ½ din masa succesorală

și D.M., în calitate de frate, cu o altă cotă de ½.

Este adevărat că, mai

sus invocatul certificat de moștenitor atestă că surorile defunctului (B.V., V.C.

și D.M.) au renunțat la succesiune.

Acestea însă au venit

la succesiunea fratelui lor D.M., decedat la 16 ianuarie 1986, care, potrivit

certificatului de moștenitor emis sub nr. 1049 din 23 iulie 1987, a avut ca

moștenitori pe D.M.E., în calitate de soție supraviețuitoare, G.E., frate, V.C.

și D.M., în calitate de surori

;

În consecință,

autorii recurenților dețin calitatea de moștenitori ai defunctului D.M. care,

la rândul său, l-a moștenit pe D.A., fiind pe deplin îndreptățiți să solicite

măsuri reparatorii pentru acțiunile deținute de acesta din urmă la societatea

„D.” C.A.R (a se vedea în acest sens și sentința nr. 6711 din 21 septembrie

2004 a Judecătoriei Sectorului 1 București, irevocabilă - f. 13 - dosar apel).

Așa fiind, față de

cele ce preced, ambele recursuri urmează a se admite, cu consecința modificării

în parte a deciziei atacate, admiterii apelului declarat de pârâtul D.V.A. și

schimbării în tot a sentinței, în sensul admiterii în parte a contestației,

astfel cum a fost precizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții D.V.A., R.M.C. și V.D.M. împotriva deciziei nr. 642/ A din

28 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte

decizia atacată, în sensul că admite și apelul declarat de pârâtul D.V.A.

împotriva sentinței nr. 468 din 1 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția

a III a civilă, pe care o schimbă în tot în sensul că admite în parte

contestația precizată formulată de petenții G.A., G.M., D.V.A. și V.C.

Anulează decizia A.V.A.S.

nr. 189 din 18 iulie 2008 și obligă A.V.A.S. să soluționeze notificarea formulată

de petenții G.A., G.M., D.V.A. și V.C.

Respinge capătul de

cerere din precizarea contestației privind constatarea lipsei calității de

persoană îndreptățită a intimaților D.V.A. și V.C., a cărei calitate procesuală

a fost preluată de R.M.C. și V.D.M.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2012.