ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7176/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7176/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20

decembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

contestatorii P.N., P.B.G., P.C.T. și P.C.M. au chemat în judecată pe pârâta

Primăria Municipiului București și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să dispună anularea următoarelor decizii, emise de pârâtă

în procedura Legii nr. 10/2001: Decizia nr. 849060 din 16 decembrie 2009 emisă

de Serviciul de Analiză Dosare și emitere avize Legea nr. 10/2001 din cadrul

Primăriei Municipiului București privind imobilul din S.U. sector 4; Decizia

nr. 849085 din 16 decembrie 2009 privind imobilul din str. Î.G., sector 4;

Decizia nr. 15240 din 20 decembrie 2009 privind imobilul din str. Î.G., sector

4; Decizia nr. 27494 din 11 decembrie 2009 privind imobilul din str. I.R.,

sector 4; Decizia nr. 27360 din 11 decembrie 2009 privind imobilul din str.

R.A., sector 4; Decizia nr. 849082 din 14 decembrie 2009; Decizia nr. 27352 din

14 decembrie 2009 privind imobilul din str. A., sector 4; Decizia nr. 27350 din

14 decembrie 2009 privind imobilul din str. A., sector 4 și Decizia nr. 27354

din 14 decembrie 2009 privind imobilul din str. S.U., sector 4. S-a solicitat,

totodată, restituirea dosarelor constituite în baza notificărilor formulate în

baza Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului București, spre competentă

soluționare.

În motivarea

contestației, s-a arătat că, prin deciziile menționate, dosarele având ca

obiect notificările formulate de contestatori în baza Legii nr. 10/2001 au fost

înaintate Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în condițiile în

care, timp de 9 ani, intimata nu a soluționat respectivele notificări.

Prin Sentința civilă

nr. 982 din 9 iunie 2010,Tribunalul București secția a III-a civilă, a respins

contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 3607/2001,

contestatorii au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru

imobilele situate în S.U., prin notificările nr. 1282/2001 și nr. 3322/2001

pentru imobilul din str. Î.G., sector 4, prin notificarea nr. 315/2001 pentru

imobilul din str. Î.G., sector 4, prin notificarea nr. 744/2002 pentru imobilul

din str. I.R., sector 4, prin notificarea nr. 3614/2001 pentru imobilul din

str. R.A., sector 4, prin notificarea nr. 3605/2001 pentru imobilul din str.

A., sector 4, prin notificarea nr. 3608/2001 pentru imobilul din str. A.,

sector 4, prin notificarea nr. 3603/2001 pentru imobilul din S.U., sector 4,

notificările fiind înregistrate, prin executorul judecătoresc, la Primăria

Municipiului București.

Verificând

modalitățile de preluare a imobilelor în litigiu în proprietatea statului,

Tribunalul a reținut că imobilele din str. A., str. I.R. și str. A.R., au fost

preluate de la fosta fabrică K., cele situate în str. Î.G. au fost preluate de

la fosta Societate T., iar imobilul din S.U., de la fosta Societate Comercială

K. - fostă T.N.

Potrivit procedurii

administrative de restituire reglementată de Capitolul III din Legea nr.

10/2001, competența soluționării notificărilor revine, de regulă, organelor de

conducere ale unității deținătoare a imobilului solicitat spre restituire iar,

prin excepție, în cazul persoanelor juridice naționalizate, cum este cazul în

speța dedusă judecății, imobilele fiind preluate de la o persoană juridică,

respectiv fabricile K. și T., măsurile reparatorii prin echivalent se propun de

instituția publică implicată în privatizare.

Întrucât potrivit

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instituția publică implicată în

privatizare este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

tribunalul a apreciat că, în mod corect, intimata a înaintat notificările

formulate de contestatori către această autoritate.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel contestatorul P.N., iar prin Decizia civilă nr. 782A din

01 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat, ca nefondat.

Instanța de apel a

avut în vedere următoarele considerente:

Neemiterea până la

acest moment a unei dispoziții motivate ca răspuns la notificările formulate în

anul 2001 și vătămarea pricinuită în acest mod reclamanților în exercitarea

drepturilor lor poate fi analizată în cauza dedusă judecății, fiind evident că

apelantul contestator, în raport de conduita entității învestite cu

soluționarea notificării, nu poate fi lipsit de posibilitatea de a-și apăra

drepturile recunoscute de lege astfel, cum s-a pronunțat și Înalta Curte de

Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007,

decizie de admitere a recursului în interesul legii și, deci, obligatorie.

Cu toate acestea,

soluționând acțiunea formulată de reclamanți, instanța de judecată este ținută,

conform art. 112 C. proc. civ. și art. 129 alin. (6) C. proc. civ., de cadrul

procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, atât în privința

pretențiilor deduse judecății, cât și în ceea ce privește pârâtul față de care

reclamanții înțeleg să-și valorifice aceste pretenții, avându-se în vedere în

același timp, alături de respectarea principiului disponibilității procesuale,

raporturile juridice reglementate - în privința posibilității valorificării

drepturilor pretinse - de dispozițiile legii speciale de reparație pe care

reclamanții și-au întemeiat acțiunea.

Demersul juridic al

contestatorilor a vizat refuzul soluționării de către intimat a următoarelor

notificări menționate. Deși apelantul a învederat că din înscrisurile

doveditoare pe care le-a depus, care ar fi relevante sub aspectul situației

juridice a imobilelor, ar rezulta că pârâta este unitate deținătoare a

acestora, cel puțin în parte, astfel încât, în opinia sa, în mod eronat

intimata pârâtă și-a declinat competența de soluționare a tuturor acestor

notificări, instanța de apel, analizând dosarele administrative constituite în

temeiul notificărilor și celelalte înscrisuri depuse în apel, a reținut că, în

mod corect, prima instanță a constatat că toate aceste imobile au făcut parte

din patrimoniile fostei fabrici (societăți comerciale) K. (T.N.), respectiv,

fostei Societăți T., persoane juridice de la care au fost ulterior preluate de

stat.

Or, în această

ipoteză, sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, conform

cărora notificările trebuie adresate organelor de conducere ale unității

deținătoare a imobilului solicitat spre restituire sau, instituției publice

implicate în privatizarea societăților comerciale naționalizate, aplicându-se,

după caz, dispozițiile art. 31 din același act normativ, în sensul că măsurile

reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a

acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului - acestei autorități fiindu-i trimise în speță de către intimata

pârâtă notificările și dosarele administrative.

Prin urmare, instanța

de apel a constatat că acțiunea formulată de contestatori numai în

contradictoriu cu Primăria Municipiului București, având ca finalitate

obligarea acestei pârâte să soluționeze notificările formulate este

neîntemeiată, sentința apelată fiind deci legală și temeinică.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții P.N., P.B.G.

și P.C.T.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții

formulează următoarele critici de nelegalitate:

Prin contestația

formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului

București să soluționeze notificările formulate, cu privire la o serie de

imobile, urmare a refuzului acestei unități de a se pronunța prin dispoziții

motivate de restituire a spațiilor pe care le administrează și declinarea, după

o perioada de 9 ani, a competentei de soluționare către Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Deși reclamanții au

depus toate înscrisurile care dovedesc faptul că sunt persoane îndreptățite la

restituire, inclusiv situația juridică a imobilelor, prin care au făcut dovada

ca pârâta este unitate deținătoare conform Legii nr. 10/2001, aceasta a refuzat

să soluționeze notificările.

În mod greșit,

instanța de apel și-a însușit considerentele tribunalului conform cu care

imobilele au fost preluate de la foste fabrici ale autorilor reclamanților, și,

prin urmare, obligată să se pronunțe asupra cererilor este Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului. Spațiile pe care pârâta le deține în

administrare nu au fost preluate de la fostele fabrici, ci aparțineau autorilor

reclamanților.

Față de dispozițiile

art. 27 din Legea nr. 10/2001, pârâta trebuia să se pronunțe doar asupra

spațiilor de locuit, spații pentru care recurenții au făcut dovada că sunt

administrate de pârâtă și în prezent. În condițiile în care aceste spații ar fi

fost preluate de stat odată cu fabricile, acestea ar fi făcut obiectul

privatizărilor și nu ar mai fi fost în prezent în administrarea pârâtei.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

reține următoarele:

Este necontestat în

cauză că, prin mai multe notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamanții au solicitat restituirea, în procedura acestei legi, a unor imobile

situate în București, S.U., sector 4, str. Î.G., sector 4, str. I.R., sector 4,

str. R.A., sector 4 și str. A., sector 4.

Acțiunea în justiție

a reclamanților a fost determinată de împrejurarea că entitatea notificată -

Primăria Municipiului București - a declinat competența de soluționare a

acestor notificări în favoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului, cu motivarea că imobilele menționate în notificări au aparținut

Fabricii K. (fosta F.P. T.N.) și fostei Societăți T., ceea ce atrage aplicarea

art. 27 din Legea nr. 10/2001 în privința entității competente să soluționeze

notificările reclamanților.

Recurenții susțin că

o parte din imobilele notificate se află în administrarea Primăriei

Municipiului București, aspect care atrage competența acestei entități în

soluționarea notificărilor cu care reclamanții au învestit-o.

Înalta Curte

apreciază că, în ceea ce privește imobilele în litigiu, situația de fapt nu a

fost pe deplin lămurită de instanța de apel sub aspectul unității deținătoare a

acestor bunuri și căreia îi revine obligația de a soluționa notificările

formulate de reclamanți.

Astfel, potrivit art.

22 din Legea 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de

la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând

restituirea în natură a bunului.

Normele Metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007

definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care

exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu

privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția

prefectului sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate

juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care

a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome,

societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat,

organizații cooperatiste).

Potrivit acelorași

norme, entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea

deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare

cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte

autorități publice centrale sau locale implicate).

Prin adresa nr.

14562/10 iunie 2011, Administrația Fondului Imobiliar comunică că are în

administrare imobilele situate în S.U., în str. A., în str. Î.G. și în str.

A.R., acestea fiind ocupate de chiriași.

Tot astfel, prin

adresa nr. 25477/14 ianuarie 2002, Consiliul General al Municipiului București

comunică faptul că, în prezent, în administrarea C.G.M.B. - A.F.I. se află

apartamentele situate în str. A., deținute de chiriași, (o parte dintre ele

fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995), apartamentele deținute în str.

I.R., cele din str. Î.G. și cele din str. A.R.

Instanța de apel

reține în considerentele decizie recurate că, din cuprinsul dosarelor

administrative constituite în temeiul notificărilor și al celelalte înscrisuri

depuse în apel, ar rezulta că toate aceste imobile au făcut parte din

patrimoniile fostei fabrici (societăți comerciale) K. (T.N.), respectiv, fostei

Societăți T. Instanța nu indică însă care sunt, în mod concret, probele care

susțin o astfel de concluzie și care a fost situația juridică a acestor

imobile, ulterior preluării lor de către stat, cât timp, se susține, pe de o

parte, că aceste imobile s-au aflat în patrimoniul unor fabrici, iar pe de altă

parte sunt administrate probe care dovedesc că, în prezent, ele fac parte din

fondul imobiliar locativ aflat în administrarea Consiliului General al

Municipiului București.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că, în prezentul litigiu, sub aspectul unității deținătoare a

imobilelor notificate, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite.

Verificarea corectei

aplicări a legii în controlul judiciar de legalitate exercitat pe calea

recursului, sub aspectul entității competente să soluționeze notificările

reclamanților, nu se poate realiza, fiind necesar a se lămuri, cu prioritate

unitatea deținătoare a acestor imobile, în sensul Legii nr. 10/2001 și a

normelor legale anterior menționate.

Prin urmare,

apreciind că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită sub aspectul

menționat, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 314 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va

trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Cu ocazia rejudecării

vor fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a unității

deținătoare a imobilelor în litigiu și căreia îi revine obligația de a

soluționa notificările reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții P.N., P.B.G. și P.C.T. împotriva Deciziei civile nr.

782A din 01 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AS