ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7176/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, contestatorii P.N., P.B.G., P.C.T. și P.C.M. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea următoarelor decizii, emise de pârâtă în procedura Legii nr. 10/2001: Decizia nr. 849060 din 16 decembrie 2009 emisă de Serviciul de Analiză Dosare și emitere avize Legea nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București privind imobilul din S.U.

sector 4; Decizia nr. 849085 din 16 decembrie 2009 privind imobilul din str. Î.G., sector 4; Decizia nr. 15240 din 20 decembrie 2009 privind imobilul din str. Î.G., sector 4; Decizia nr. 27494 din 11 decembrie 2009 privind imobilul din str. I.R., sector 4; Decizia nr. 27360 din 11 decembrie 2009 privind imobilul din str. R.A., sector 4; Decizia nr. 849082 din 14 decembrie 2009; Decizia nr. 27352 din 14 decembrie 2009 privind imobilul din str. A., sector 4; Decizia nr. 27350 din 14 decembrie 2009 privind imobilul din str. A., sector 4 și Decizia nr. 27354 din 14 decembrie 2009 privind imobilul din str. S.U., sector 4. S-a solicitat, totodată, restituirea dosarelor constituite în baza notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului București, spre competentă soluționare.

În motivarea contestației, s-a arătat că, prin deciziile menționate, dosarele având ca obiect notificările formulate de contestatori în baza Legii nr. 10/2001 au fost înaintate Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în condițiile în care, timp de 9 ani, intimata nu a soluționat respectivele notificări. Prin Sentința civilă nr. 982 din 9 iunie 2010,Tribunalul București secția a III-a civilă, a respins contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 3607/2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilele situate în S.U., prin notificările nr. 1282/2001 și nr. 3322/2001 pentru imobilul din str. Î.G., sector 4, prin notificarea nr. 315/2001 pentru imobilul din str. Î.G., sector 4, prin notificarea nr. 744/2002 pentru imobilul din str. I.R., sector 4, prin notificarea nr. 3614/2001 pentru imobilul din str. R.A., sector 4, prin notificarea nr. 3605/2001 pentru imobilul din str. A., sector 4, prin notificarea nr. 3608/2001 pentru imobilul din str. A., sector 4, prin notificarea nr. 3603/2001 pentru imobilul din S.U., sector 4, notificările fiind înregistrate, prin executorul judecătoresc, la Primăria Municipiului București.

Verificând modalitățile de preluare a imobilelor în litigiu în proprietatea statului, Tribunalul a reținut că imobilele din str. A., str. I.R. și str. A.R., au fost preluate de la fosta fabrică K., cele situate în str. Î.G. au fost preluate de la fosta Societate T., iar imobilul din S.U., de la fosta Societate Comercială K. - fostă T.N. Potrivit procedurii administrative de restituire reglementată de Capitolul III din Legea nr. 10/2001, competența soluționării notificărilor revine, de regulă, organelor de conducere ale unității deținătoare a imobilului solicitat spre restituire iar, prin excepție, în cazul persoanelor juridice naționalizate, cum este cazul în speța dedusă judecății, imobilele fiind preluate de la o persoană juridică, respectiv fabricile K. și T., măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică implicată în privatizare.

Întrucât potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instituția publică implicată în privatizare este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, tribunalul a apreciat că, în mod corect, intimata a înaintat notificările formulate de contestatori către această autoritate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul P.N., iar prin Decizia civilă nr. 782A din 01 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat, ca nefondat.

Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Neemiterea până la acest moment a unei dispoziții motivate ca răspuns la notificările formulate în anul 2001 și vătămarea pricinuită în acest mod reclamanților în exercitarea drepturilor lor poate fi analizată în cauza dedusă judecății, fiind evident că apelantul contestator, în raport de conduita entității învestite cu soluționarea notificării, nu poate fi lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege astfel, cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, decizie de admitere a recursului în interesul legii și, deci, obligatorie. Cu toate acestea, soluționând acțiunea formulată de reclamanți, instanța de judecată este ținută, conform art. 112 C. proc.

civ. și art. 129 alin. (6) C. proc. civ., de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, atât în privința pretențiilor deduse judecății, cât și în ceea ce privește pârâtul față de care reclamanții înțeleg să-și valorifice aceste pretenții, avându-se în vedere în același timp, alături de respectarea principiului disponibilității procesuale, raporturile juridice reglementate - în privința posibilității valorificării drepturilor pretinse - de dispozițiile legii speciale de reparație pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea. Demersul juridic al contestatorilor a vizat refuzul soluționării de către intimat a următoarelor notificări menționate.

Deși apelantul a învederat că din înscrisurile doveditoare pe care le-a depus, care ar fi relevante sub aspectul situației juridice a imobilelor, ar rezulta că pârâta este unitate deținătoare a acestora, cel puțin în parte, astfel încât, în opinia sa, în mod eronat intimata pârâtă și-a declinat competența de soluționare a tuturor acestor notificări, instanța de apel, analizând dosarele administrative constituite în temeiul notificărilor și celelalte înscrisuri depuse în apel, a reținut că, în mod corect, prima instanță a constatat că toate aceste imobile au făcut parte din patrimoniile fostei fabrici (societăți comerciale) K. (T.N.), respectiv, fostei Societăți T., persoane juridice de la care au fost ulterior preluate de stat.

Or, în această ipoteză, sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, conform cărora notificările trebuie adresate organelor de conducere ale unității deținătoare a imobilului solicitat spre restituire sau, instituției publice implicate în privatizarea societăților comerciale naționalizate, aplicându-se, după caz, dispozițiile art. 31 din același act normativ, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului - acestei autorități fiindu-i trimise în speță de către intimata pârâtă notificările și dosarele administrative. Prin urmare, instanța de apel a constatat că acțiunea formulată de contestatori numai în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, având ca finalitate obligarea acestei pârâte să soluționeze notificările formulate este neîntemeiată, sentința apelată fiind deci legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții P.N., P.B.G. și P.C.T. Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții formulează următoarele critici de nelegalitate: Prin contestația formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului București să soluționeze notificările formulate, cu privire la o serie de imobile, urmare a refuzului acestei unități de a se pronunța prin dispoziții motivate de restituire a spațiilor pe care le administrează și declinarea, după o perioada de 9 ani, a competentei de soluționare către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Deși reclamanții au depus toate înscrisurile care dovedesc faptul că sunt persoane îndreptățite la restituire, inclusiv situația juridică a imobilelor, prin care au făcut dovada ca pârâta este unitate deținătoare conform Legii nr. 10/2001, aceasta a refuzat să soluționeze notificările.

În mod greșit, instanța de apel și-a însușit considerentele tribunalului conform cu care imobilele au fost preluate de la foste fabrici ale autorilor reclamanților, și, prin urmare, obligată să se pronunțe asupra cererilor este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Spațiile pe care pârâta le deține în administrare nu au fost preluate de la fostele fabrici, ci aparțineau autorilor reclamanților. Față de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, pârâta trebuia să se pronunțe doar asupra spațiilor de locuit, spații pentru care recurenții au făcut dovada că sunt administrate de pârâtă și în prezent. În condițiile în care aceste spații ar fi fost preluate de stat odată cu fabricile, acestea ar fi făcut obiectul privatizărilor și nu ar mai fi fost în prezent în administrarea pârâtei.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Este necontestat în cauză că, prin mai multe notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea, în procedura acestei legi, a unor imobile situate în București, S.U., sector 4, str. Î.G., sector 4, str. I.R., sector 4, str. R.A., sector 4 și str. A., sector 4. Acțiunea în justiție a reclamanților a fost determinată de împrejurarea că entitatea notificată - Primăria Municipiului București - a declinat competența de soluționare a acestor notificări în favoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, cu motivarea că imobilele menționate în notificări au aparținut Fabricii K. (fosta F.P.

T.N.) și fostei Societăți T., ceea ce atrage aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 în privința entității competente să soluționeze notificările reclamanților. Recurenții susțin că o parte din imobilele notificate se află în administrarea Primăriei Municipiului București, aspect care atrage competența acestei entități în soluționarea notificărilor cu care reclamanții au învestit-o. Înalta Curte apreciază că, în ceea ce privește imobilele în litigiu, situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel sub aspectul unității deținătoare a acestor bunuri și căreia îi revine obligația de a soluționa notificările formulate de reclamanți. Astfel, potrivit art. 22 din Legea 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste).

Potrivit acelorași norme, entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate). Prin adresa nr. 14562/10 iunie 2011, Administrația Fondului Imobiliar comunică că are în administrare imobilele situate în S.U., în str. A., în str. Î.G. și în str. A.R., acestea fiind ocupate de chiriași. Tot astfel, prin adresa nr. 25477/14 ianuarie 2002, Consiliul General al Municipiului București comunică faptul că, în prezent, în administrarea C.G.M.B.

- A.F.I. se află apartamentele situate în str. A., deținute de chiriași, (o parte dintre ele fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995), apartamentele deținute în str. I.R., cele din str. Î.G. și cele din str. A.R.

Instanța de apel reține în considerentele decizie recurate că, din cuprinsul dosarelor administrative constituite în temeiul notificărilor și al celelalte înscrisuri depuse în apel, ar rezulta că toate aceste imobile au făcut parte din patrimoniile fostei fabrici (societăți comerciale) K. (T.N.), respectiv, fostei Societăți T. Instanța nu indică însă care sunt, în mod concret, probele care susțin o astfel de concluzie și care a fost situația juridică a acestor imobile, ulterior preluării lor de către stat, cât timp, se susține, pe de o parte, că aceste imobile s-au aflat în patrimoniul unor fabrici, iar pe de altă parte sunt administrate probe care dovedesc că, în prezent, ele fac parte din fondul imobiliar locativ aflat în administrarea Consiliului General al Municipiului București.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în prezentul litigiu, sub aspectul unității deținătoare a imobilelor notificate, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite. Verificarea corectei aplicări a legii în controlul judiciar de legalitate exercitat pe calea recursului, sub aspectul entității competente să soluționeze notificările reclamanților, nu se poate realiza, fiind necesar a se lămuri, cu prioritate unitatea deținătoare a acestor imobile, în sensul Legii nr. 10/2001 și a normelor legale anterior menționate. Prin urmare, apreciind că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită sub aspectul menționat, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Cu ocazia rejudecării vor fi administrate probele necesare pentru stabilirea exactă a unității deținătoare a imobilelor în litigiu și căreia îi revine obligația de a soluționa notificările reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții P.N., P.B.G. și P.C.T. împotriva Deciziei civile nr. 782A din 01 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AS