ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă la 10 martie 2006, reclamantele L.G., S.F.C. și P.V., prin mandatar L.C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și SC E. SA, să se dispună anularea deciziei nr. 50 din 24 ianuarie 2006, emise de A.V.A.S. și obligarea celor două pârâte la restituirea în natură a cotei de 67% din imobilul format din construcții, moară și anexe și terenul aferent, în suprafață de 15.000 m.p., situat în Municipiul Ploiești, Str. Văleni. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, înregistrate la B.E.J. P.C.

din 8 iunie 2001, comunicate către A.P.A.P.S., la data de 13 iunie 2001 și din 8 iunie 2001, comunicată către SC E. SA la data de 13 iunie 2001, au solicitat restituirea în natură a unei cote de 67% din întregul imobil situat în Ploiești, str. Văleni, format din construcție (moară și anexe) și teren în suprafață de 15.000 m.p. Totodată, reclamantele au solicitat și restituirea tuturor celorlalte mijloace fixe aferente imobilului, naționalizate de către statul comunist de la autorii lor și evidențiate în prezent în patrimoniul SC E. SA. Reclamantele au precizat că autorul lor, R.G.I., a dobândit cota de 67% din imobil prin actul de vânzare – cumpărare autentificat de fostul Tribunal Ilfov la 18 iunie 1937, transcris la 22 iunie 1937 la Grefa Tribunalului Prahova, secția Notariat, iar ulterior întregul imobil a fost naționalizat de către statul comunist.

Au mai arătat că, în anul 1991, autoarea lor R.M., în calitate de moștenitoare a lui R.G.I., împreună cu Ș.R., proprietarul celeilalte cote de 33% din imobil au notificat-o pe pârâta SC E. SA prin adresa din 24 octombrie 2001, în sensul că sunt proprietarii acestui imobil, care nu poate face obiect al unui contract de vânzare – cumpărare și nici nu poate fi privatizată. La data de 30 iunie 1999 reclamantele au depus la SC E. SA și la F.P.S. o altă cerere prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 15.000 m.p. și despăgubiri bănești pentru moară și mijloacele fixe aferente. Prin memorii adresate în cursul lunii iulie 1999, reclamantele au solicitat M.A.F.P.S. și SC E. SA să nu dispună eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, afectat parțial unității de producție, întrucât erau întrunite toate condițiile art. 32 din O.U.G.

nr. 88/1997 cu modificările ulterioare și ale Normelor Metodologice publicate în M. Of. nr. 295 din 24 iunie 1999 și, implicit, terenul respectiv era exceptat de la privatizarea SC E. SA. S-a precizat că întreg imobilul era exceptat de la privatizare, întrucât din suprafața totală de 15.000 m.p., o suprafață de 8000 m.p. a fost folosită cu destinația de grădină de zarzavat, nefiind aferentă construcțiilor incluse în complexul M.P. și nici necesară utilizării în procesul tehnologic specific. S-a susținut că, la data efectuării privatizării, regimul juridic al terenului nu era clarificat din punct de vedere juridic, iar terenul nu era necesar în totalitate SC E. SA pentru desfășurarea activității sale comerciale în conformitate cu obiectul de activitate înregistrat la Registrul Comerțului.

Au mai învederat reclamantele, că după diligențele lor care au durat 16 ani, A.V.A.S. a emis decizia contestată prin care le-a recunoscut calitate de proprietare ale imobilului, dar le-a respins cererea de restituire în natură, motivat de faptul că, la apariția Legii nr. 10/2001, imobilul era evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate și a propus acordarea de măsuri reparatorii. S-a solicitat să se constate că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Camera de Comerț și Industrie Prahova a confirmat prin adresa din 16 februarie 2001, că F.P.S. (în prezent A.V.A.S.) deținea ca acționar la SC E. SA un număr de 81.783 acțiuni, în procent de 8,9% și un aport la capitalul acestei societăți de 2.044.575.000 lei, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât din toată suprafața terenului de 15.000 m.p., 8000 m.p.

nu pot fi considerați ca teren aferent al complexului M.P. întrucât au avut o altă destinație, respectiv grădină de zarzavat. Pârâta A.V.A.S. a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pentru lipsa sa de competență în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului. A solicitat ca, pe fond, să se respingă cererea ca neîntemeiată, prin raportare la art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată. La data de 5 iunie 2006, s-a depus la dosar un contract de cesiune de drepturi litigioase prin care reclamantele P.V. și S.F. au renunțat la drepturile lor în favoarea reclamantei L.G., iar prin încheierea de la 12 mai 2008 s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a celor două reclamante, invocată în raport de existența cesiunii, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii.

Prin sentința civilă nr. 1873 din 16 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, față de conținutul deciziei contestate, nu se pune în discuție calitatea de persoane îndreptățite a titularilor notificării, ci modalitatea concretă de reparație ce poate fi acordată raportat la situația juridică a imobilului, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 reglementează ca regulă restituirea în natură și, numai în cazurile de excepție, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. S-a considerat, că de vreme ce imobilul ce face obiectul notificării se află în patrimoniul SC E. SA, așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M. Of.

nr. 2314, emis la 10 ianuarie 2000 de M.A.A., se pune problema aplicării prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată. S-a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 14 februarie 2001, SC E. SA era privatizată, astfel că pentru a se putea dispune restituirea în natură este necesar să se verifice valoarea imobilului solicitat a fi restituit în raport de valoarea acțiunilor statului. S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză specialitatea construcții efectuat în cauză de expert I.N., astfel cum a fost completat, lucrare care a avut ca obiectiv stabilirea valorii imobilului la data de 14 februarie 2001, imobilul format din teren și construcție valora la acel moment 84.205.954.245,6 lei, deci valoarea acțiunilor Statului la societatea comercială în patrimoniul căreia se găsește bunul este în mod semnificativ mai mică decât valoarea acestuia.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 21 din lege, precum și faptul că fostul perimetru al terenului pe care se afla moara nu mai corespunde cu actualul perimetru al terenului deținut de SC E. SA, instanța a constatat că, în mod corect, a fost respinsă cererea de restituire în natură și acordată reparația prin echivalent. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantele L.C., S.F.C. și P.V., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru ignorarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, de la data formulării notificării prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului precum și pentru ignorarea împrejurării că la data intrării în vigoare a acestei legi, terenul aferent construcției moară nu devenise din punct de vedere juridic proprietatea pârâtei SC E. SA.

S-a solicitat să se facă aplicarea art. 24 și urm. din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a întregului imobil, unitatea deținătoare este obligată să acorde măsuri compensatorii, în primul rând, în echivalent și/sau alte bunuri imobile. Or, intimatele aveau posibilitatea de a restitui o parte din terenul în litigiu, ce nu este folosit de către SC E. SA în procesul tehnologic. Cu atât mai mult cu cât moara este în conservare, iar pârâta SC E. SA se află în procedura de faliment, s-a susținut că nu mai există nici o rațiune pentru desfășurarea activității comerciale.

De asemenea, apelantele reclamante au arătat că tribunalul trebuie să țină seama de valoarea contabilă a imobilului (teren și construcție) revendicat, astfel cum este menționată în contabilitatea SC E. SA, respectiv în anexa la certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 17 aprilie 2001, fiind evident că valoarea de circulație a imobilului la momentul apariției Legii nr. 10/2001 a fost mai mare decât valoarea contabilă înscrisă. S-a susținut că, având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică, din care a rezultat că din totalul suprafeței inițiale de 15.000 m.p., o suprafață de 1839 m.p. nu se mai găsește în posesia pârâtei SC E. SA, ci a U.J.C.C. Prahova, valoarea cotei de 67%, proprietatea apelantelor, este de 298.178,214 lei, față de valoarea participației statului de 3.889.425.000 lei, astfel că se impunea restituirea în natură a suprafețelor nefolosite de SC E. SA.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 376/ A din 17 iunie 2010, a admis apelul reclamantelor și a schimbat sentința apelată în tot, în sensul că a admis contestația, a modificat decizia nr. 50 din 24 ianuarie 2006 și a dispus restituirea în natură a cotei de 67% din imobilul deținut de pârâta SC E. SA Ploiești, format din teren în suprafață de 3247 m.p. și construcțiile vechi existente în Ploiești, str. Văleni existente, identificate prin rapoartele de expertiză efectuate de experții D.Z. și I.N. Au fost obligate intimatele la 4.359,05 lei cheltuieli de judecată către apelantele – reclamante.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 în actuala formă, aplicarea vechii forme echivalând cu o aplicare ultraactivă, ceea ce nu poate fi admis, atâta timp cât, indiferent de circumstanțe, situația juridică determinată de formularea notificării nu fusese epuizată prin pronunțarea unei soluții definitive, până la momentul modificării dispoziției legale analizate. S-a apreciat că acțiunea are un dublu caracter, respectiv atât o contestație împotriva deciziei administrative emise de intimata A.V.A.S.

în baza Legii nr. 10/2001, întemeiate pe prevederile actuale ale art. 26 din lege, fapt ce este de natură să atragă calitatea procesuală pasivă a acestei instituții, cât și caracterul unei acțiuni fundamentate pe dispozițiile deciziei de recurs în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform cărora „în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, stabilesc că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Prin urmare, s-a constatat că ambele intimate au calitate procesuală pasivă în cauză. S-a reținut, totodată, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât la momentul intrării în vigoare a acestei legi, statul prin intermediul F.P.S. avea calitatea de acționar la societatea intimată SC E. SA, deținătoare a imobilului, și nu ale art. 29 care vizează prin ipoteză situația societăților integral privatizate (la momentul intrării în vigoare a legii), ca urmare a excluderii sferei societăților la care statul deține acțiuni. S-a constatat că, la data intrării în vioare a Legii nr. 10/2001, valoarea imobilului se situa sub valoarea acțiunilor statului, ceea ce conducea la restituirea în natură.

S-a înlăturat apărarea intimatei SC E. SA, formulată ca și obiecțiune la expertiză, în sensul caracterului constitutiv al certificatului de atestare a dreptului de proprietate, apreciindu-se că s-a stabilit corect valoarea contabilă a terenului la momentul intrării în vigoare a legii și incidența art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Având în vedere expertizele topo și construcții, instanța de apel a reținut că în deținerea actuală a intimatei SC E. SA nu se mai află decât suprafața de 3247 m.p. și construcțiile vechi: clădire birouri, magazie, magazie metalică, moară, depozit de făină, depozit produse finite, șopron, siloz, depozit și atelier mecanic, construcții având suprafețele și caracteristicile menționate în expertizele omologate, restul terenului aflându-se în posesia altor proprietari.

Cererea referitoare la constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru fraudă la lege nu a fost examinată întrucât a fost formulată ca o cerere nouă în apel, în sensul dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește măsurile reparatorii pentru utilajele și instalațiile morii, preluate de stat odată cu imobilul, s-a reținut că nu s-au administrat probe, iar în temeiul unei prezumții simple determinate de perioada îndelungată scursă de la momentul naționalizării prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948, s-a considerat că instalațiile ce deservesc în prezent moara nu pot fi decât unele noi, funcționale, deci nu cele inițiale.

Prin încheierea ședinței din camera de consiliu de la 14 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamante, vizând suprafața de teren restituită în natură, (de 10.247 m.p. în loc de 3.247 m.p.). Prin decizia civilă nr. 5789 din 6 iulie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a respins recursul declarat de reclamantele L.C., S.F.C. și P.V. împotriva încheierii din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal reclamantele L.C., S.F.C.

și P.V., precum și pârâtele SC E. SA Ploiești și A.V.A.S. Prin recursul lor, reclamantele au criticat decizia atacată ca nelegală, invocând motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și solicitând modificarea în parte a acesteia numai cu privire la suprafața de teren aferentă imobilului din str. Văleni, în sensul că aceasta este de 10247 m.p. și nu de 3247 m.p. S-a solicitat ca, în subsidiar, să se caseze decizia atacată pentru lămurirea acestui aspect printr-o expertiză judiciară, specialitatea topografie. Recurentele reclamante au susținut că, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert D.Z., la cap. IV, lit. a) a fost identificată suprafața inițială de 15.000 m.p., preluată de statul comunist, din care 7000 m.p.

aferent morii și 8000 de m.p. cu destinația de grădină de zarzavat, din aceasta din urmă 3247 m.p. aflându-se în deținerea SC E. SA. S-a susținut că instanța de apel a comis o gravă eroare materială, neavând în vedere la stabilirea procentului de 67% și suprafața de 7000 m.p., rămasă în deținerea SC E. SA. Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâta SC E. SA a criticat decizia recurată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât a dovedit că valoarea acțiunilor statului la intrarea în vigoare a legii era semnificativ mai mică decât valoarea imobilului, urmare a obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru alt teren decât cel aflat în litigiu fiind obligată în temeiul legilor privatizării să procedeze la majorarea capitalului social (cu valoarea terenului), acesta fiind momentul la care statul a dobândit din nou acțiuni SC E. SA, devenind astfel acționar minoritar. Ca un argument în același sens a fost invocat și faptul că valoarea de 84.205.954.245,6 lei (ROL) reprezintă suma de care ar fi privată în ipoteza restituirii în natură, iar nu valoarea contabilă exprimată conform H.G.

nr. 500/1994. Prin motivele sale de recurs, pârâta A.V.A.S. a criticat decizia recurată ca nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive pe capătul de cerere ce vizează restituirea în natură a imobilului. S-a susținut că instanța de apel a încălcat în mod flagrant atât dispozițiile art. 21 și 29 din Legea nr. 10/2001, cât și dispozițiile legii speciale cu privire la competența de soluționare a notificărilor întemeiate pe dispozițiile acesteia, în sarcina instituțiilor administrației publice locale sau centrale. Recurenta a arătat că, în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în procesul de privatizare, nu are calitatea de acționar în numele statului la aceste societăți.

S-a criticat decizia recurată și sub aspectul obligării A.V.A.S. alături de intimata SC E. SA la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu poate fi reținută culpa sa procesuală. Examinând criticile invocate de recurentele reclamante, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul acestora este nefondat având în vedere considerentele ce succed: Admițând apelul reclamantelor, instanța de apel a indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, examinând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Astfel, instanța de apel a reținut, la pct. 5 din considerente, în baza expertizei topografice și construcții efectuate la prima instanță de expertul D.Z., că în deținerea actuală a SC E. SA nu se mai află decât terenul în suprafață de 3247 m.p.

precum și construcțiile vechi, cu caracteristicile prevăzute în raportul de expertiză I.N. (efectuat la prima instanță și omologat de aceasta). S-a reținut că în ceea ce privește restul terenului, expertul D.Z. a constatat că se află în posesia altor proprietari, astfel încât în mod corect s-a considerat că nici A.V.A.S. și nici SC E. SA nu pot fi obligate la restituire, în cadrul procesual existent. Prin expertiza menționată (dosar fond), s-a concluzionat că fostul perimetru al terenului în litigiu nu mai corespunde în prezent cu actualul perimetru, moara fiind extinsă și edificându-se și alte corpuri de clădiri: ateliere, magazie, birouri, post trafo, stație gaze, laborator și hală de producție.

S-a precizat, totodată, de către expert că o parte a fostului perimetru al terenului se află în posesia, folosința sau proprietatea altor societăți, S.N.C.F.R., U.J.C.C. Prahova și alte persoane fizice și juridice ce nu au fost identificate. La această expertiză tehnică, depusă la dosar la 21 februarie 2008, nu s-au formulat obiecțiuni de către reclamant în termenul legal, conform art. 212 alin. (2) C. proc.

civ., singurele obiecțiuni vizând, conform încheierii de la 12 mai 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, doar expertiza de construcții, respectiv faptul că expertul în specialitatea construcții nu a stabilit valoarea de circulație a construcției vechi (moara veche) aflată pe terenul în litigiu la nivelul anului 2001. Prin urmare, în mod corect, instanța de apel și-a argumentat hotărârea raportându-se la expertiza omologată de prima instanță, cu atât mai mult, cu cât și prin motivele de apel, reclamantele au susținut că „intimatele aveau posibilitatea de a restitui o parte din terenul din str. Văleni, teren ce nu este și nu a fost folosit de SC E. SA în procesul tehnologic”. În condițiile în care, contrar susținerilor recurentelor reclamante, expertul D.Z.

nu a făcut alte precizări cu privire la terenul de 7000 m.p., nu se putea dispune restituirea în natură a acestuia. În ceea ce privește recursul pârâtei A.V.A.S., Curtea va constata că nu este întrunit motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001, reținând calitatea procesuală pasivă a acesteia motivat de faptul că este instituția care a emis decizia atacată cu contestație și, pe de altă parte, instituția implicată în privatizarea celei de a doua pârâte, SC E. SA. Indiferent de modalitatea de despăgubire, hotărârea trebuie să fie opozabilă A.V.A.S., ca instituție care s-a pronunțat în sensul incidenței unei anumite modalități de despăgubire, fiind fără relevanță limitele competențelor sale în ceea ce privește posibilitatea restituirii în natură.

Nici recursul declarat de pârâta SC E. SA Ploiești nu este fondat raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Admițând apelul reclamantelor, instanța de apel a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 21 din Legea nr. 107/2001, reținând că, potrivit acestui text de lege, stabilirea măsurilor reparatorii se realizează în funcție de două criterii: ponderea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat și, respectiv, raportul dintre valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat și valoarea corespunzătoare a imobilului, stabilită conform pct. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

În acest context, criticile recurentei SC E. SA referitoare la valoarea de piață a imobilului nu pot fi primite, atâta vreme cât există o normă legală care prevede în mod expres, ca valoare de referință, valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unității deținătoare, respectiv valoarea înscrisă în contabilitatea SC E. SA la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. În cauză, s-a constatat că la momentul menționat, ponderea acțiunilor statului era una minoritară (dosar fond), de doar 8,9% din cota de participare la pierderi și beneficii, astfel în cauză sunt incidente dispozițiile alin. (2) al art. 21. În baza expertizei efectuate în faza procesuală a apelului, având ca obiectiv stabilirea valorii contabile a imobilului la data intrării în vigoare a legii, s-a constatat corect că valoarea imobilului se situa sub valoarea acțiunilor statului.

Ca atare, s-a dispus în mod legal restituirea în natură, în temeiul art. 21 alin. (2) din lege, a cotei de proprietate ce a aparținut autorilor reclamantelor. În consecință, pentru toate considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă toate recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele L.C., S.F.C., P.V. și de pârâtele A.V.A.S., SC E. SA, în insolvență, prin lichidator judiciar R.V.A. I.S. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 376/ A din 17 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 februarie 2012.