ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 702/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă la 10 martie 2006,

reclamantele L.G., S.F.C. și P.V., prin mandatar L.C. au solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și SC E. SA, să se dispună anularea

deciziei nr. 50 din 24 ianuarie 2006, emise de A.V.A.S. și obligarea celor două

pârâte la restituirea în natură a cotei de 67% din imobilul format din

construcții, moară și anexe și terenul aferent, în suprafață de 15.000 m.p.,

situat în Municipiul Ploiești, Str. Văleni.

În motivarea

acțiunii, reclamantele au arătat că prin notificările formulate în baza Legii

nr. 10/2001, înregistrate la B.E.J. P.C. din 8 iunie 2001, comunicate către

A.P.A.P.S., la data de 13 iunie 2001 și din 8 iunie 2001, comunicată către SC

E. SA la data de 13 iunie 2001, au solicitat restituirea în natură a unei cote

de 67% din întregul imobil situat în Ploiești, str. Văleni, format din

construcție (moară și anexe) și teren în suprafață de 15.000 m.p. Totodată,

reclamantele au solicitat și restituirea tuturor celorlalte mijloace fixe

aferente imobilului, naționalizate de către statul comunist de la autorii lor

și evidențiate în prezent în patrimoniul SC E. SA.

Reclamantele au

precizat că autorul lor, R.G.I., a dobândit cota de 67% din imobil prin actul

de vânzare – cumpărare autentificat de fostul Tribunal Ilfov la 18 iunie 1937,

transcris la 22 iunie 1937 la Grefa Tribunalului Prahova, secția Notariat, iar

ulterior întregul imobil a fost naționalizat de către statul comunist. Au mai

arătat că, în anul 1991, autoarea lor R.M., în calitate de moștenitoare a lui R.G.I.,

împreună cu Ș.R., proprietarul celeilalte cote de 33% din imobil au notificat-o

pe pârâta SC E. SA prin adresa din 24 octombrie 2001, în sensul că sunt

proprietarii acestui imobil, care nu poate face obiect al unui contract de

vânzare – cumpărare și nici nu poate fi privatizată.

La data de 30 iunie

1999 reclamantele au depus la SC E. SA și la F.P.S. o altă cerere prin care au

solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 15.000 m.p. și

despăgubiri bănești pentru moară și mijloacele fixe aferente.

Prin memorii adresate

în cursul lunii iulie 1999, reclamantele au solicitat M.A.F.P.S. și SC E. SA să

nu dispună eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu

privire la terenul în litigiu, afectat parțial unității de producție, întrucât

erau întrunite toate condițiile art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările

ulterioare și ale Normelor Metodologice publicate în M. Of. nr. 295 din 24

iunie 1999 și, implicit, terenul respectiv era exceptat de la privatizarea SC

E. SA.

S-a precizat că

întreg imobilul era exceptat de la privatizare, întrucât din suprafața totală

de 15.000 m.p., o suprafață de 8000 m.p. a fost folosită cu destinația de

grădină de zarzavat, nefiind aferentă construcțiilor incluse în complexul M.P.

și nici necesară utilizării în procesul tehnologic specific.

S-a susținut că, la

data efectuării privatizării, regimul juridic al terenului nu era clarificat

din punct de vedere juridic, iar terenul nu era necesar în totalitate SC E. SA

pentru desfășurarea activității sale comerciale în conformitate cu obiectul de

activitate înregistrat la Registrul Comerțului.

Au mai învederat

reclamantele, că după diligențele lor care au durat 16 ani, A.V.A.S. a emis

decizia contestată prin care le-a recunoscut calitate de proprietare ale

imobilului, dar le-a respins cererea de restituire în natură, motivat de faptul

că, la apariția Legii nr. 10/2001, imobilul era evidențiat în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate și a propus acordarea de măsuri reparatorii.

S-a solicitat să se

constate că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Camera de Comerț

și Industrie Prahova a confirmat prin adresa din 16 februarie 2001, că F.P.S.

(în prezent A.V.A.S.) deținea ca acționar la SC E. SA un număr de 81.783

acțiuni, în procent de 8,9% și un aport la capitalul acestei societăți de

2.044.575.000 lei, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, întrucât din toată suprafața terenului de 15.000 m.p., 8000

m.p. nu pot fi considerați ca teren aferent al complexului M.P. întrucât au

avut o altă destinație, respectiv grădină de zarzavat.

Pârâta A.V.A.S. a

invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

pentru lipsa sa de competență în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului.

A solicitat ca, pe fond, să se respingă cererea ca neîntemeiată, prin raportare

la art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.

La data de 5 iunie

2006, s-a depus la dosar un contract de cesiune de drepturi litigioase prin

care reclamantele P.V. și S.F. au renunțat la drepturile lor în favoarea

reclamantei L.G., iar prin încheierea de la 12 mai 2008 s-a respins excepția

lipsei calității procesuale active a celor două reclamante, invocată în raport

de existența cesiunii, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii.

Prin sentința civilă

nr. 1873 din 16 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, față de conținutul deciziei

contestate, nu se pune în discuție calitatea de persoane îndreptățite a

titularilor notificării, ci modalitatea concretă de reparație ce poate fi

acordată raportat la situația juridică a imobilului, în condițiile în care

Legea nr. 10/2001 reglementează ca regulă restituirea în natură și, numai în

cazurile de excepție, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a considerat, că de

vreme ce imobilul ce face obiectul notificării se află în patrimoniul SC E. SA,

așa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria

M. Of. nr. 2314, emis la 10 ianuarie 2000 de M.A.A., se pune problema aplicării

prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată.

S-a reținut că la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 14 februarie 2001,

SC E. SA era privatizată, astfel că pentru a se putea dispune restituirea în

natură este necesar să se verifice valoarea imobilului solicitat a fi restituit

în raport de valoarea acțiunilor statului.

S-a constatat că,

potrivit raportului de expertiză specialitatea construcții efectuat în cauză de

expert I.N., astfel cum a fost completat, lucrare care a avut ca obiectiv

stabilirea valorii imobilului la data de 14 februarie 2001, imobilul format din

teren și construcție valora la acel moment 84.205.954.245,6 lei, deci valoarea

acțiunilor Statului la societatea comercială în patrimoniul căreia se găsește

bunul este în mod semnificativ mai mică decât valoarea acestuia.

Prin urmare, având în

vedere dispozițiile art. 21 din lege, precum și faptul că fostul perimetru al

terenului pe care se afla moara nu mai corespunde cu actualul perimetru al

terenului deținut de SC E. SA, instanța a constatat că, în mod corect, a fost

respinsă cererea de restituire în natură și acordată reparația prin echivalent.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamantele L.C., S.F.C. și P.V., criticând-o ca

nelegală și netemeinică pentru ignorarea prevederilor art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 în forma inițială, de la data formulării notificării prin

care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului precum și pentru

ignorarea împrejurării că la data intrării în vigoare a acestei legi, terenul

aferent construcției moară nu devenise din punct de vedere juridic proprietatea

pârâtei SC E. SA.

S-a solicitat să se

facă aplicarea art. 24 și urm. din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul

în care nu este posibilă restituirea în natură a întregului imobil, unitatea

deținătoare este obligată să acorde măsuri compensatorii, în primul rând, în

echivalent și/sau alte bunuri imobile. Or, intimatele aveau posibilitatea de a

restitui o parte din terenul în litigiu, ce nu este folosit de către SC E. SA

în procesul tehnologic. Cu atât mai mult cu cât moara este în conservare, iar

pârâta SC E. SA se află în procedura de faliment, s-a susținut că nu mai există

nici o rațiune pentru desfășurarea activității comerciale.

De asemenea,

apelantele reclamante au arătat că tribunalul trebuie să țină seama de valoarea

contabilă a imobilului (teren și construcție) revendicat, astfel cum este menționată

în contabilitatea SC E. SA, respectiv în anexa la certificatul de atestare a

dreptului de proprietate din 17 aprilie 2001, fiind evident că valoarea de

circulație a imobilului la momentul apariției Legii nr. 10/2001 a fost mai mare

decât valoarea contabilă înscrisă.

S-a susținut că,

având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică, din care a

rezultat că din totalul suprafeței inițiale de 15.000 m.p., o suprafață de 1839

m.p. nu se mai găsește în posesia pârâtei SC E. SA, ci a U.J.C.C. Prahova,

valoarea cotei de 67%, proprietatea apelantelor, este de 298.178,214 lei, față

de valoarea participației statului de 3.889.425.000 lei, astfel că se impunea

restituirea în natură a suprafețelor nefolosite de SC E. SA.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia civilă nr. 376/ A din 17 iunie 2010, a admis apelul reclamantelor și a

schimbat sentința apelată în tot, în sensul că a admis contestația, a modificat

decizia nr. 50 din 24 ianuarie 2006 și a dispus restituirea în natură a cotei

de 67% din imobilul deținut de pârâta SC E. SA Ploiești, format din teren în

suprafață de 3247 m.p. și construcțiile vechi existente în Ploiești, str.

Văleni existente, identificate prin rapoartele de expertiză efectuate de

experții D.Z. și I.N.

Au fost obligate

intimatele la 4.359,05 lei cheltuieli de judecată către apelantele –

reclamante.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt

incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 în actuala formă, aplicarea

vechii forme echivalând cu o aplicare ultraactivă, ceea ce nu poate fi admis,

atâta timp cât, indiferent de circumstanțe, situația juridică determinată de

formularea notificării nu fusese epuizată prin pronunțarea unei soluții

definitive, până la momentul modificării dispoziției legale analizate.

S-a apreciat că

acțiunea are un dublu caracter, respectiv atât o contestație împotriva deciziei

administrative emise de intimata A.V.A.S. în baza Legii nr. 10/2001, întemeiate

pe prevederile actuale ale art. 26 din lege, fapt ce este de natură să atragă

calitatea procesuală pasivă a acestei instituții, cât și caracterul unei

acțiuni fundamentate pe dispozițiile deciziei de recurs în interesul Legii nr.

XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform cărora „în aplicarea

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989, republicată, stabilesc că instanța de judecată este competentă să

soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate. Prin urmare, s-a constatat că ambele

intimate au calitate procesuală pasivă în cauză.

S-a reținut,

totodată, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr.

10/2001, întrucât la momentul intrării în vigoare a acestei legi, statul prin

intermediul F.P.S. avea calitatea de acționar la societatea intimată SC E. SA,

deținătoare a imobilului, și nu ale art. 29 care vizează prin ipoteză situația

societăților integral privatizate (la momentul intrării în vigoare a legii), ca

urmare a excluderii sferei societăților la care statul deține acțiuni.

S-a constatat că, la

data intrării în vioare a Legii nr. 10/2001, valoarea imobilului se situa sub

valoarea acțiunilor statului, ceea ce conducea la restituirea în natură.

S-a înlăturat

apărarea intimatei SC E. SA, formulată ca și obiecțiune la expertiză, în sensul

caracterului constitutiv al certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, apreciindu-se că s-a stabilit corect valoarea contabilă a

terenului la momentul intrării în vigoare a legii și incidența art. 21 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere

expertizele topo și construcții, instanța de apel a reținut că în deținerea

actuală a intimatei SC E. SA nu se mai află decât suprafața de 3247 m.p. și

construcțiile vechi: clădire birouri, magazie, magazie metalică, moară, depozit

de făină, depozit produse finite, șopron, siloz, depozit și atelier mecanic,

construcții având suprafețele și caracteristicile menționate în expertizele

omologate, restul terenului aflându-se în posesia altor proprietari.

Cererea referitoare

la constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate

pentru fraudă la lege nu a fost examinată întrucât a fost formulată ca o cerere

nouă în apel, în sensul dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește

măsurile reparatorii pentru utilajele și instalațiile morii, preluate de stat

odată cu imobilul, s-a reținut că nu s-au administrat probe, iar în temeiul

unei prezumții simple determinate de perioada îndelungată scursă de la momentul

naționalizării prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948, s-a considerat că

instalațiile ce deservesc în prezent moara nu pot fi decât unele noi,

funcționale, deci nu cele inițiale.

Prin încheierea

ședinței din camera de consiliu de la 14 octombrie 2010, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a

respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamante,

vizând suprafața de teren restituită în natură, (de 10.247 m.p. în loc de 3.247

m.p.).

Prin decizia civilă

nr. 5789 din 6 iulie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală a respins recursul declarat de reclamantele L.C.,

S.F.C. și P.V. împotriva încheierii din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs în termenul legal reclamantele L.C., S.F.C. și

P.V., precum și pârâtele SC E. SA Ploiești și A.V.A.S.

Prin recursul lor,

reclamantele au criticat decizia atacată ca nelegală, invocând motivul prevăzut

la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și solicitând modificarea în parte a acesteia

numai cu privire la suprafața de teren aferentă imobilului din str. Văleni, în

sensul că aceasta este de 10247 m.p. și nu de 3247 m.p. S-a solicitat ca, în

subsidiar, să se caseze decizia atacată pentru lămurirea acestui aspect

printr-o expertiză judiciară, specialitatea topografie.

Recurentele

reclamante au susținut că, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică

întocmit de expert D.Z., la cap. IV, lit. a) a fost identificată suprafața

inițială de 15.000 m.p., preluată de statul comunist, din care 7000 m.p.

aferent morii și 8000 de m.p. cu destinația de grădină de zarzavat, din aceasta

din urmă 3247 m.p. aflându-se în deținerea SC E. SA.

S-a susținut că

instanța de apel a comis o gravă eroare materială, neavând în vedere la

stabilirea procentului de 67% și suprafața de 7000 m.p., rămasă în deținerea SC

E. SA.

Dezvoltând motivele

sale de recurs, pârâta SC E. SA a criticat decizia recurată ca nelegală pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând greșita aplicare a

dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât a dovedit că valoarea

acțiunilor statului la intrarea în vigoare a legii era semnificativ mai mică

decât valoarea imobilului, urmare a obținerii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru alt teren decât cel aflat în

litigiu fiind obligată în temeiul legilor privatizării să procedeze la

majorarea capitalului social (cu valoarea terenului), acesta fiind momentul la

care statul a dobândit din nou acțiuni SC E. SA, devenind astfel acționar

minoritar.

Ca un argument în

același sens a fost invocat și faptul că valoarea de 84.205.954.245,6 lei (ROL)

reprezintă suma de care ar fi privată în ipoteza restituirii în natură, iar nu

valoarea contabilă exprimată conform H.G. nr. 500/1994.

Prin motivele sale de

recurs, pârâta A.V.A.S. a criticat decizia recurată ca nelegală, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea excepției

lipsei calității sale procesuale pasive pe capătul de cerere ce vizează

restituirea în natură a imobilului. S-a susținut că instanța de apel a încălcat

în mod flagrant atât dispozițiile art. 21 și 29 din Legea nr. 10/2001, cât și

dispozițiile legii speciale cu privire la competența de soluționare a

notificărilor întemeiate pe dispozițiile acesteia, în sarcina instituțiilor

administrației publice locale sau centrale.

Recurenta a arătat

că, în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în

procesul de privatizare, nu are calitatea de acționar în numele statului la

aceste societăți.

S-a criticat decizia

recurată și sub aspectul obligării A.V.A.S. alături de intimata SC E. SA la

plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu poate fi reținută

culpa sa procesuală.

Examinând criticile

invocate de recurentele reclamante, raportat la motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul

acestora este nefondat având în vedere considerentele ce succed:

Admițând apelul

reclamantelor, instanța de apel a indicat considerentele de fapt și de drept în

temeiul cărora și-a format convingerea, examinând în limitele cererii de apel,

stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Astfel, instanța de

apel a reținut, la pct. 5 din considerente, în baza expertizei topografice și

construcții efectuate la prima instanță de expertul D.Z., că în deținerea

actuală a SC E. SA nu se mai află decât terenul în suprafață de 3247 m.p.

precum și construcțiile vechi, cu caracteristicile prevăzute în raportul de

expertiză I.N. (efectuat la prima instanță și omologat de aceasta).

S-a reținut că în

ceea ce privește restul terenului, expertul D.Z. a constatat că se află în

posesia altor proprietari, astfel încât în mod corect s-a considerat că nici

A.V.A.S. și nici SC E. SA nu pot fi obligate la restituire, în cadrul procesual

existent.

Prin expertiza

menționată (dosar fond), s-a concluzionat că fostul perimetru al terenului în

litigiu nu mai corespunde în prezent cu actualul perimetru, moara fiind extinsă

și edificându-se și alte corpuri de clădiri: ateliere, magazie, birouri, post

trafo, stație gaze, laborator și hală de producție.

S-a precizat,

totodată, de către expert că o parte a fostului perimetru al terenului se află

în posesia, folosința sau proprietatea altor societăți, S.N.C.F.R., U.J.C.C.

Prahova și alte persoane fizice și juridice ce nu au fost identificate.

La această expertiză

tehnică, depusă la dosar la 21 februarie 2008, nu s-au formulat obiecțiuni de

către reclamant în termenul legal, conform art. 212 alin. (2) C. proc. civ.,

singurele obiecțiuni vizând, conform încheierii de la 12 mai 2008 Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, doar expertiza de construcții, respectiv

faptul că expertul în specialitatea construcții nu a stabilit valoarea de

circulație a construcției vechi (moara veche) aflată pe terenul în litigiu la

nivelul anului 2001.

Prin urmare, în mod

corect, instanța de apel și-a argumentat hotărârea raportându-se la expertiza

omologată de prima instanță, cu atât mai mult, cu cât și prin motivele de apel,

reclamantele au susținut că „intimatele aveau posibilitatea de a restitui o

parte din terenul din str. Văleni, teren ce nu este și nu a fost folosit de SC

E. SA în procesul tehnologic”.

În condițiile în

care, contrar susținerilor recurentelor reclamante, expertul D.Z. nu a făcut

alte precizări cu privire la terenul de 7000 m.p., nu se putea dispune

restituirea în natură a acestuia.

În ceea ce privește

recursul pârâtei A.V.A.S., Curtea va constata că nu este întrunit motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a aplicat

corect dispozițiile Legii nr. 10/2001, reținând calitatea procesuală pasivă a

acesteia motivat de faptul că este instituția care a emis decizia atacată cu

contestație și, pe de altă parte, instituția implicată în privatizarea celei de

a doua pârâte, SC E. SA.

Indiferent de

modalitatea de despăgubire, hotărârea trebuie să fie opozabilă A.V.A.S., ca

instituție care s-a pronunțat în sensul incidenței unei anumite modalități de

despăgubire, fiind fără relevanță limitele competențelor sale în ceea ce

privește posibilitatea restituirii în natură.

Nici recursul

declarat de pârâta SC E. SA Ploiești nu este fondat raportat la motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Admițând apelul

reclamantelor, instanța de apel a făcut o corectă interpretare a prevederilor

art. 21 din Legea nr. 107/2001, reținând că, potrivit acestui text de lege,

stabilirea măsurilor reparatorii se realizează în funcție de două criterii:

ponderea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat și, respectiv,

raportul dintre valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute de stat și

valoarea corespunzătoare a imobilului, stabilită conform pct. 7 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

În acest context,

criticile recurentei SC E. SA referitoare la valoarea de piață a imobilului nu

pot fi primite, atâta vreme cât există o normă legală care prevede în mod

expres, ca valoare de referință, valoarea de înregistrare în activul

patrimonial al unității deținătoare, respectiv valoarea înscrisă în

contabilitatea SC E. SA la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În cauză, s-a

constatat că la momentul menționat, ponderea acțiunilor statului era una

minoritară (dosar fond), de doar 8,9% din cota de participare la pierderi și

beneficii, astfel în cauză sunt incidente dispozițiile alin. (2) al art. 21.

În baza expertizei

efectuate în faza procesuală a apelului, având ca obiectiv stabilirea valorii

contabile a imobilului la data intrării în vigoare a legii, s-a constatat

corect că valoarea imobilului se situa sub valoarea acțiunilor statului.

Ca atare, s-a dispus

în mod legal restituirea în natură, în temeiul art. 21 alin. (2) din lege, a

cotei de proprietate ce a aparținut autorilor reclamantelor.

În consecință, pentru

toate considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. să respingă toate recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantele L.C., S.F.C., P.V. și de

pârâtele A.V.A.S., SC E. SA, în insolvență, prin lichidator judiciar R.V.A.

I.S. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 376/ A din 17 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 februarie 2012.