ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8155/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 27 aprilie 2010 reclamanta C.C. a

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata

sumei de 500.000 euro în echivalent lei la data plății pentru prejudiciul moral

suferit prin stabilirea domiciliului forțat.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că, în perioada 18 iunie 1951 - 5 aprilie 1955, a fost

strămutată și i s-a stabilit domiciliu forțat, împreună cu familia în comuna

Urleasca Măzăreni, județul Brăila.

Prin Sentința civilă

nr. 369 din 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost admisă în

parte acțiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind obligat pârâtul la plata sumei

de 60.000 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut că măsura dislocării și stabilirii de

domiciliu obligatoriu a reclamantei în comuna Urleasca Măzăreni, județul Brăila

se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, fiind considerată

măsură administrativă cu caracter politic.

În aceste condiții,

reclamanta este îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit în urma dislocării, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009.

Prin stabilirea

domiciliului obligatoriu în perioada 18 iunie 1951 - 5 aprilie 1955,

reclamantei i-a fost încălcat dreptul la libertate, la educație, repercursiuni

asupra sănătății și posibilității de a se realiza pe plan social și

profesional, astfel încât s-a apreciat de către prima instanță că suma de

60.000 euro, este suficientă pentru acoperirea consecințelor negative pe care

le-a produs măsura dislocării reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta C.C. și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mehedinți.

Criticile invocate de

reclamantă vizează în exclusivitate cuantumul daunelor morale, susținând că

sunt prea mici față de suferințele pe care aceasta și părinții săi le-au

îndurat.

Apelantul-pârât

Statul Român a criticat hotărârea susținând că daunele morale nu pot fi

acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 decât

persoanelor care au suferit o condamnare politică, iar nu și celor ce au făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

În subsidiar, s-a

criticat cuantumul daunelor morale acordate, întrucât reclamanta nu a făcut

dovada unui prejudiciu cu consecințe dintre cele mai grave.

Prin Decizia civilă

nr. 15 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat

de reclamanta C.C., și admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 369 din 29 iunie

2010 a Tribunalului Mehedinți pe care a schimbat-o în tot în sensul că a

respins acțiunea formulată de reclamanta C.C. împotriva pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mehedinți.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1358 din 21 septembrie 2010 a Curții Constituționale, publicată

în M. Of. din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, norma de drept declarată neconstituțională își

încetează efectele după trecerea a 45 de zile de la data publicării deciziei în

M. Of.

În condițiile

stabilite de art. 41 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin.

(4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție

legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte

cauze.

În aceste condiții,

dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica.

A mai reținut

instanța de apel că reclamantei i-a fost recunoscută perioada de deportare și a

beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 primind lunar

sume de bani stabilite prin Hotărârile nr. 98 din 10 ianuarie 1991 și 73399 din

15 octombrie 1997.

Ca atare, s-a

apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă în perioada anilor în care a fost

strămutată este suficient reparat ca urmare a faptului că beneficiază de

drepturile materiale potrivit actelor normative reparatorii.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta C.C. invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele

critici de nelegalitate:

Potrivit principiului

„tempus regit actum” dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din

21 octombrie 2010 nu se aplică cauzei de față, ci doar raporturilor juridice

născute după publicarea deciziei.

În cauza de față,

operează ultraactivitatea legii, în sensul că dispozițiile legale care își

încetează efectele își produc efectul după abrogarea lor, în cazul raporturilor

juridice născute în timpul în care au fost în vigoare și nu își mai produc

efectele în cazul raporturilor juridice născute după încetarea efectelor legii.

În continuarea

criticilor, recurenta-reclamantă a descris suferințele pe care le-a îndurat

împreună cu familia sa în privința dislocării, apreciind că suma de 500.000

euro ar reprezenta o satisfacție de ordin moral susceptibilă de a înlocui valoarea

de care a fost privată.

Față de cele expuse,

recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei,

admiterea apelului, iar pe fondul cauzei obligarea pârâtei la plata sumei de

500.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate ce pot fi încadrate în

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul declarat de reclamanta C.C. va fi respins pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010, au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1987 sau care au făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic.

În raport de

dispozițiile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și ale art. 31 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt general

obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești, au putere numai pentru

viitor, ceea ce înseamnă că după publicarea în M. Of., vor avea efect asupra

tuturor cauzelor în curs de judecată, în care nu s-a pronunțat o hotărâre

judecătorească definitivă.

În același sens a

statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii.

În speță, decizia

recurată a fost pronunțată la data de 13 ianuarie 2011, iar Deciziile Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și respectiv 1354 din 20

octombrie 2010 au fost publicate în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, astfel

încât începând cu această dată, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza 5

din Legea nr. 221/2009, nu mai pot fi aplicate.

În raport cu data

publicării deciziilor Curții Constituționale, 15 noiembrie 2010 și data

deciziei pronunțate în apel, 13 ianuarie 2011, instanța de apel în mod corect a

constatat că nu mai există temei juridic pentru acordarea despăgubirilor morale

la care era îndreptățită recurenta-reclamantă.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de recurenta-reclamantă

C.C. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta C.C. împotriva Deciziei civile nr. 15 din 13 ianuarie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2011.