ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8155/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 27 aprilie 2010 reclamanta C.C. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro în echivalent lei la data plății pentru prejudiciul moral suferit prin stabilirea domiciliului forțat. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că, în perioada 18 iunie 1951 - 5 aprilie 1955, a fost strămutată și i s-a stabilit domiciliu forțat, împreună cu familia în comuna Urleasca Măzăreni, județul Brăila. Prin Sentința civilă nr. 369 din 29 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C.C.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că măsura dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu a reclamantei în comuna Urleasca Măzăreni, județul Brăila se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, fiind considerată măsură administrativă cu caracter politic. În aceste condiții, reclamanta este îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma dislocării, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Prin stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada 18 iunie 1951 - 5 aprilie 1955, reclamantei i-a fost încălcat dreptul la libertate, la educație, repercursiuni asupra sănătății și posibilității de a se realiza pe plan social și profesional, astfel încât s-a apreciat de către prima instanță că suma de 60.000 euro, este suficientă pentru acoperirea consecințelor negative pe care le-a produs măsura dislocării reclamantei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta C.C. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți. Criticile invocate de reclamantă vizează în exclusivitate cuantumul daunelor morale, susținând că sunt prea mici față de suferințele pe care aceasta și părinții săi le-au îndurat.

Apelantul-pârât Statul Român a criticat hotărârea susținând că daunele morale nu pot fi acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 decât persoanelor care au suferit o condamnare politică, iar nu și celor ce au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. În subsidiar, s-a criticat cuantumul daunelor morale acordate, întrucât reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cu consecințe dintre cele mai grave. Prin Decizia civilă nr. 15 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat de reclamanta C.C., și admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 369 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Mehedinți pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta C.C.

împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 septembrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, norma de drept declarată neconstituțională își încetează efectele după trecerea a 45 de zile de la data publicării deciziei în M. Of. În condițiile stabilite de art. 41 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze.

În aceste condiții, dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica. A mai reținut instanța de apel că reclamantei i-a fost recunoscută perioada de deportare și a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 primind lunar sume de bani stabilite prin Hotărârile nr. 98 din 10 ianuarie 1991 și 73399 din 15 octombrie 1997. Ca atare, s-a apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă în perioada anilor în care a fost strămutată este suficient reparat ca urmare a faptului că beneficiază de drepturile materiale potrivit actelor normative reparatorii. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta C.C. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate: Potrivit principiului „tempus regit actum” dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 nu se aplică cauzei de față, ci doar raporturilor juridice născute după publicarea deciziei. În cauza de față, operează ultraactivitatea legii, în sensul că dispozițiile legale care își încetează efectele își produc efectul după abrogarea lor, în cazul raporturilor juridice născute în timpul în care au fost în vigoare și nu își mai produc efectele în cazul raporturilor juridice născute după încetarea efectelor legii. În continuarea criticilor, recurenta-reclamantă a descris suferințele pe care le-a îndurat împreună cu familia sa în privința dislocării, apreciind că suma de 500.000 euro ar reprezenta o satisfacție de ordin moral susceptibilă de a înlocui valoarea de care a fost privată.

Față de cele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, iar pe fondul cauzei obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri morale. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta C.C. va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1987 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

În raport de dispozițiile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și ale art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești, au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicarea în M. Of., vor avea efect asupra tuturor cauzelor în curs de judecată, în care nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă. În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii. În speță, decizia recurată a fost pronunțată la data de 13 ianuarie 2011, iar Deciziile Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și respectiv 1354 din 20 octombrie 2010 au fost publicate în M. Of.

la data de 15 noiembrie 2010, astfel încât începând cu această dată, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza 5 din Legea nr. 221/2009, nu mai pot fi aplicate. În raport cu data publicării deciziilor Curții Constituționale, 15 noiembrie 2010 și data deciziei pronunțate în apel, 13 ianuarie 2011, instanța de apel în mod corect a constatat că nu mai există temei juridic pentru acordarea despăgubirilor morale la care era îndreptățită recurenta-reclamantă. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de recurenta-reclamantă C.C. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.C. împotriva Deciziei civile nr. 15 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.