ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 828/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Brașov, reclamanta SC ”A.” SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Fiscală

Brașov pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Dispoziția nr.

131 din 16 octombrie 2008, anularea Raportului de inspecție fiscală din 21

iulie 2008, a Deciziei de impunere nr. 116317 din 21 iulie 2008, suspendarea

acestor acte, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr.

45/2009 Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

și a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Brașov.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu avea competența de a stabili creanțe

fiscale izvorâte dintr-un contract de concesiune.

Referitor la

impozitul pe clădiri s-a susținut că nu datorează impozit pentru cabina

modulară, întrucât aceasta nu este construcție, în sensul art. 250 alin. (2) C.

fisc.

Prin Sentința nr.

85/F din 27 mai 2009, Curtea de Apel Brașov a admis în parte acțiunea în

contencios administrativ-fiscal formulată de SC ”A.” SRL, în contradictoriu cu

pârâta Direcția Fiscală Brașov; a dispus anularea parțială a Dispoziției nr.

131 din 16 octombrie 2008, a Deciziei de impunere nr. 116317 din 21 iulie 2008

și a Raportului privind inspecția fiscală din 21 iulie 2008, cu privire la suma

de 1.133 RON, reprezentând impozit pe clădiri, dobânzi, penalități și majorări;

a respins ca rămasă fără obiect anularea parțială a Dispoziției nr. 131 din 16

octombrie 2008, a Deciziei de impunere nr. 116317 din 21 iulie 2008 și a

Raportului privind inspecția fiscală din 21 iulie 2008, cu privire la suma de

570.226 RON, reprezentând redevență teren concesionat, dobânzi, penalități și

majorări; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că în timpul soluționării litigiului

pârâta a anulat sumele stabilite cu titlu de redevență pentru terenul

concesionat, dobânzi, penalități și majorări.

Cu referire la suma

de 1.133 RON reprezentând impozit pe clădiri s-a apreciat că aceasta a fost

stabilită nelegal deoarece cabina modulară nu se încadrează în categoria

clădirilor, fiind exceptată de la impunere, potrivit dispozițiilor art. 250

alin. (2) C. fisc.

Instanța de recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Fiscală Brașov.

În motivele de recurs

s-a susținut că reclamanta datorează suma de 1.133,00 RON cu titlu de impozit

pe clădiri, debit și accesorii pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie

2007.

S-a precizat că la

pronunțarea soluției nu s-au analizat prevederile art. 249 pct. 5 din C. fisc.,

care definește noțiunea de construcție și cele ale pct. 24 alin. (1) din H.G.

nr. 44/2004, potrivit căruia sunt scutite de plata impozitului pe clădiri,

construcțiile care nu întrunesc elementele constitutive ale unei clădiri,

prevăzute de art. 249 alin. (5) din C. fisc.

Recurenta a arătat că

impozitul a fost stabilit corect întrucât cabina modulară se încadrează în

categoria clădirilor supuse impozitării.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, situația de fapt existentă în cauză și legislația

aplicabilă, reține:

Situația de fapt

Prin Raportul de

inspecție fiscală din 21 iulie 2008 s-a stabilit că reclamanta datorează

bugetului local redevență pentru terenul concesionat în cuantum de 570.225 RON

și impozit pentru clădiri și accesorii în cuantum de 1.133 RON.

Cu privire la

redevență, în timpul prezentului litigiu, s-a soluționat cererea de către

autoritatea pârâtă.

Impozitul pe clădiri,

respectiv suma de 1.133 RON a fost stabilită prin impozitarea unei cabine modulare.

Reclamantul a contestat numai suma de 45 RON, din totalul impozitului pe

clădiri.

Legislația

aplicabilă:

C. fisc., art. 249

alin. (1) - Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România

datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în

prezentul titlu se prevede diferit.

C. fisc., art. 249

alin. (5) - În înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție

situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea

ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la

adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații,

echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia

sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri

C. fisc., art. 250

alin. (2) - Nu intră sub incidența impozitului pe clădiri construcțiile care nu

au elementele constitutive ale unei clădiri.

H.G. nr. 44/2004,

art. 251 pct. 30, subpct. 6: Normele metodologice (6) - În sensul prezentelor

norme metodologice, termenii și noțiunile de mai sus au următoarele înțelesuri:

a) acoperiș - partea

de deasupra care acoperă și protejează o clădire de intemperii, indiferent de

materialul din care este realizat; planșeul este asimilat acoperișului în cazul

în care deasupra acestuia nu mai sunt alte încăperi/incinte;

c) clădire finalizată

- construcție care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de

instalații și de altele asemenea;

structurale de bază ale unei clădiri, respectiv: pereți și acoperiș.

Din examinarea

legislației aplicabile rezultă că, potrivit art. 249 alin. (1) din C. fisc.,

orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează

anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazurile în care legea cuprinde o

reglementare diferită

Potrivit alin. (5) al

aceluiași text prin clădire se înțelege orice construcție care servește la

adăpostirea de oameni, de animale, obiecte, produse, materiale, instalații și

altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții

și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite.

În detalierea acestei

norme legale, în cadrul H.G. nr. 44/2004, art. 250 pct. 30, se arată că

elementele structurale de bază ale unei clădiri sunt pereții și acoperișul, iar

prin acoperiș se înțelege partea de deasupra care acoperă și protejează o clădire,

indiferent de materialul din care este realizat, planșeul fiind asimilat

acoperișului, dacă deasupra acestuia nu mai sunt alte încăperi.

Așadar, potrivit

legislației în vigoare construcția chiar din material plastic, care are pereți

și planșeu/acoperiș care protejează clădirea de intemperii este supusă

impozitului pe clădiri.

Instanța de fond și-a

întemeiat soluția pe prevederile art. 250 alin. (2) C. fisc. care reglementează

scutirea de plata impozitului pe clădiri a construcțiilor care nu au elemente constitutive

ale unei clădiri.

Ori, în speța de

față, așa cum s-a explicat mai sus construcția impozitată întrunește cumulativ

condițiile legale pentru a fi considerată clădire, respectiv servește la

adăpostirea de oameni și are elementele structurale ale unei clădiri - pereți

și acoperiș, fără a prezenta relevanță existența unei fundații.

Ca urmare, în cauză

nu erau întrunite cerințele legii pentru aplicarea scutirii și de altfel, prima

instanță nici nu a examinat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 249

alin. (5) și pct. 30 din H.G. nr. 44/2004, deși prin întâmpinare

recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 249 alin. (5) C. fisc.

În raport de analiza

efectuată mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate,

astfel încât în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va

modifica sentința primei instanțe, în sensul că se va respinge acțiunea

reclamantei, cu privire la suma de 45 RON, cât a format obiectul acțiunii,

diferența stabilită prin actele de impunere nefiind contestată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Fiscală Brașov împotriva Sentinței civile nr. 85/F din 27

mai 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că

respinge capătul de cerere privind anularea parțială a Dispoziției nr. 131 din

16 octombrie 2008, a Deciziei de impunere nr. 116317 din 21 iulie 2008 și a

Raportului de inspecție fiscală din 21 iulie 2008 cu privire la suma de 45 RON,

ca neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.