ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6340/2013

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M.A. SA Brașov a solicitat instanței de judecată anularea Dispoziției nr. 27 din 23 februarie 2010 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului Brașov, admiterea contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 440382 din 30 decembrie 2009 și anularea Deciziei de impunere nr. 440382 din 30 decembrie 2009 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului Brașov, suma contestată și menționată în Dispoziția fiscală nr. 27 din 23 februarie 2010 fiind de 7.873.128 lei, din care impozit pe clădiri în sumă de 7.593.486 lei, respectiv 279.642 lei impozit pe teren.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 88 din 4 mai 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrative și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei de interes și excepția tardivității acțiunii formulate de reclamanta SC M.A. SA, invocate de pârâta Direcția Fiscală Brașov; - a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.A. SA Brașov, în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Brașov și, în consecință, a anulat Dispoziția nr. 27 din 23 februarie 2010 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului Brașov, a admis contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 440.382 din 30 decembrie 2009 și a anulat Decizia de impunere nr. 440.382 din 30 decembrie 2009 emisă de Direcția Fiscală a Municipiului Brașov.

Recursul exercitat împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul Consiliul Local Brașov - Direcția Fiscală Brașov.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs Prin Decizia nr. 1942 din 6 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Direcția Fiscală Brașov împotriva sentinței nr. 88 din 4 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a modificat, în parte, sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC M.A. SA Brașov, ca neîntemeiată, și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Contestația în anulare formulată de SC M.A. SA Brașov Împotriva Deciziei nr. 1942 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, SC M.A. SA Brașov a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ. Contestatoarea expune istoricul împrejurărilor de fapt și de drept ale litigiului soluționat prin Decizia nr. 1942 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. În esență, contestatoarea invocă aspecte referitoare la nulitatea deciziei de impunere și la temeinicia cererii de suspendare a executării aceleiași decizii, iar, pe fondul cauzei, expune ample argumente în susținerea dreptului de a beneficia de scutirea de la plata impozitelor și taxelor locale.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Direcția Fiscală Brașov a solicitat respingerea contestației în anulare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Conform celor expuse anterior, SC M.A. SA Brașov a formulat contestație în anulare în temeiul art. 318 C. proc. civ., conform căruia: „Art. 318 - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.” Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Se observă că, în raport cu dispozițiile citate, toate susținerile din contestația în anulare se referă exclusiv la fondul litigiului soluționat irevocabil prin decizia ce formează obiectul contestației, fără a fi formulată vreo critică de natură a fi încadrată în ipotezele reglementate de art. 318 C. proc. civ., respectiva dezlegarea dată să fie rezultatul unei greșeli materiale ori omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare a sentinței atacate cu recurs. În soluționarea prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care se reținut, cu referire la cererea de revizuire, că „în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)”. Criticile formulate în cuprinsul contestației în anulare reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei, soluționat irevocabil prin Decizia nr. 1942 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Or, analiza aspectelor de fapt și de drept, invocate de contestatoare, privind fondul cauzei excede cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.