ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3426/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I Circumstanțele cauzei

Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 822 din 22

octombrie 2009, Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii a respins cererea formulată de doamna judecător C.E., prin care, în

temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii, aceasta a solicitat neparticiparea doamnei judecător F.B.,

președintele Consiliului Superior al Magistraturii, la dezbaterea candidaturilor

depuse pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea acestei hotărâri, s-a

reținut că prin decizia nr. 2982 din 29 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în dosarul nr. 1273/36/2008, s-a stabilit în mod irevocabil

că doamna judecător F.B. nu a colaborat cu organele serviciilor de informații

secrete.

Contestația formulată de petentă

împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de către Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 2175B din 17 decembrie 2009, Plenul

constatând că, în mod corect, Secția pentru judecători a reținut că aspectele

invocate în motivarea cererii au fost soluționate, în mod irevocabil, de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2982 din 29 mai 2009.

hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva hotărârii nr. 2175B/2009 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, petenta a formulat recurs, în

temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și al art. 304 pct. 7 și 9,

art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea demersului judiciar,

recurenta a arătat, pe de o parte, că motivarea hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nu cuprinde niciun considerent legat de critica

întemeiată pe prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, conform

cărora „nu pot fi aleși membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

judecătorii și procurorii care au făcut parte din serviciile de informații

înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea…”

Pe de altă parte, recurenta a arătat

că textul de lege citat nu distinge cu privire la colaborarea cu Securitatea ca

poliție politică, așa cum o face, de exemplu, art. 6 alin. (1) din Legea nr.

303/2004 cu privire la o categorie mai largă de personal, incluzând judecători

cu funcție de execuție. Prin urmare, cum decizia nr. 2982 din 29 mai 2009 a confirmat numai necolaborarea cu poliția politică comunistă, afirmația din hotărârile

Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că „s-a stabilit irevocabil că

doamna judecător F.B. nu a colaborat cu organele serviciilor de informații

secrete” este, în opinia recurentei, inexactă și de natură să inducă în eroare

cu privire la îndeplinirea condiției art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

Consiliul Superior al Magistraturii a respins motivele invocate de recurentă,

arătând, în esență, că îndeplinirea de către judecătorul în discuție a

cerințelor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 317/2004 a fost verificată cu

ocazia depunerii candidaturii pentru alegerea ca membru al Consiliului Superior

al Magistraturii, și că prin hotărârea judecătorească irevocabilă menționată în

cuprinsul recursului s-a stabilit că persoana în cauză nu a fost agent sau

colaborator al poliției politice comuniste, astfel că nu poate fi reținută

nesocotirea prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată.

II Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Recurenta a supus controlului

instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 29 alin. (7)

din Legea nr. 317/2004, hotărârea nr. 2175B din 17 decembrie 2009, prin care

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația împotriva

Hotărârii nr. 822 din 22 octombrie 2009 a Secției pentru judecători din cadrul

Consiliului Superior al Magistraturii, prin al cărei art. 1 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind neparticiparea judecătorului F.B., membru al

Consiliului Superior al Magistraturii, la dezbaterea candidaturilor depuse

pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Hotărârile contestate exprimă,

așadar, refuzul autorității emitente de a rezolva cererea recurentei, refuz pe

care partea îl consideră nejustificat în raport cu prevederile art. 7 alin. (5)

din Legea nr. 317/2004.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) teza

I din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului

administrativ, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere constă în „exprimarea

explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei

persoane”, iar excesul de putere este, la rândul său, definit la lit. n) a

aceluiași articol, ca fiind „ exercitarea dreptului de apărare al autorităților

publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea

drepturilor sau libertăților cetățenilor”.

Cu referire expresă la motivele de

nelegalitate formală și substanțială invocate de recurentă, Înalta Curte constată

următoarele:

Critica referitoare la nemotivarea

hotărârii recurate în privința încălcării art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

În motivarea hotărârii nr. 2175 B

din 17 decembrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut

că recurenta și-a întemeiat solicitarea pe prevederile art. 7 alin. (5) din

Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și

a considerat că, în mod corect, Secția pentru judecători a socotit tranșante

aspectele respective, prin sentința civilă nr. 971/CA din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2982 din 29 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, chiar dacă nu a făcut o

analiză proprie a incidenței prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și-a însușit în mod expres

considerentele avute în vedere de Secția pentru Judecători, răspunzând, în

acest mod, criticii recurentei.

Critica referitoare la interpretarea

greșită a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Potrivit textului de lege menționat,

„Nu pot fi aleși membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii și

procurorii care au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau

au colaborat cu acestea…”.

În esență, recurenta a arătat că

art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 nu conține o nuanță similară celei din

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care se referă la apartenența sau

neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliție

politică și a solicitat, în consecință „neparticiparea doamnei judecător F.B. la

dezbaterea candidaturilor depuse pentru funcția de președinte al Înaltei Curți

de Casație și Justiție” – candidaturi printre care se numără și cea a

recurentei.

Analizând incidența prevederilor

art. 7 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 prin prisma obiectului determinat al

cererii adresate Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că,

atâta vreme cât judecătorul în discuție are calitatea de membru al Consiliului

Superior al Magistraturii, fiind ales și validat în acest sens în cadrul

procedurii reglementate în art. 6-21 din Legea nr. 317/2004, intră în

alcătuirea Secției pentru judecători, potrivit art. 4 din aceeași lege, iar

aspectele juridice legate de raporturile cu fosta Securitate au fost tranșate

prin decizia nr. 255 din 6 iulie 2006 a Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, menținută prin sentința nr. 971/CA din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, irevocabilă conform deciziei nr. 2982 din 29 mai 2009, în sensul că

persoana în cauză nu a fost agent sau colaborator, în accepțiunea Legii nr.

187/1999, aplicabilă la acea dată, refuzul rezolvării cererii recurentei nu

poate fi socotit nejustificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din

Legea nr. 554/2004.

2.Temeiul legal al soluției adoptate

în recurs.

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul exercitat în temeiul art. 29 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.E. împotriva Hotărârii nr. 2175 B din 17 decembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie

2010.